Ades cobor scara trăirilor până în adânc de suflet şi de fiecare dată aduc de acolo ceva preţios, sub forma unei stări, ori reflecţii, ori imagini. Cum sunt un necuprins învăţ să cobor purtând un lămpaş divin de-a dreapta, în caz de rătăcire, sau uitare.
Mă gândesc uneori dacă astfel făcând, nu cumva într-o zi se va schimba sensul lumilor şi ceea ce e înăuntru nu se va transforma în ceea ce e afară .... chiar şi aşa, voi contiua drumul şi probabil că atunci voi căra din afară spre lumea dinăuntru până când, cele două sensuri vor accepta că una sunt şi îmi vor zice: "Zânatico, fii!"
Atunci iar mă voi trăi, îmi voi arăta pe sîrmele din cer, rândunelelor zborul, liliacului îi voi reda memoria şi butonului de năsturaş de la reverul ierbii îi voi aprinde îmbujorarea din inima îndrăgostită.
Căci,vorba poetului :
„Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zânatic”
Nichita Stănescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu