luni, 7 septembrie 2015

O altfel de privire-75- Să ne trăim!

Adeseori rostim aceste cuvinte cu sensul de a fi unul pentru celălalt ... și fiind prinși de această imagine a celuilalt, a ceea ce înseamnă să trăiești pentru a te armoniza cu relația și cu cel de lângă tine, prinși atât în această plasă exterioară ignorăm  esența noastră: ce înseamnă să ne trăim dorințele, intuițiile, sentimentele, iubirile. singurătățile.


 Căci nu știm încă să ne trăim cu adevărat: de îndată ce simțim că se apropie o trăire o exagerăm fie devenind prea entuziaști, fie prea decepționați, până când pierdem controlul și ne lăsăm noi trăiți. În plus nu reușim să ne trăim conștient, deplin, în plenitudine esența cât timp suntem orientați cu totul în afara noastră... chiar și atunci când credem că suntem în interiorul nostru de fapt tot în afară suntem: fie ne gândim la ce fac ceilalți, sau la cum vor reacționa dacă..., sau reluăm la nesfârșit și răsucim ceea ce au spus, ori au făcut, ori au promis...

     *****
Să ne trăim pe noi înșine, să ne trăim conștient mareele interioare, vânturile, însoririle, ploile, anotimpurile, norii și strălucirile, să ne trăim frumusețile nici măcar bănuite, și cotloanele nepășite, să ne trăim inspirațiile și inspirările, zborurile și expirarea, să ne trăim cu și prin tot universul din noi... să ne trăim tot ceea ce suntem deja!


Niciun comentariu: