Trăim...visăm..iubim...construim...facem planuri...împlinim....
Sunt acele momente fulgerătoare când totul explodează, când totul nu mai e pe veci cum a fost, când se prăbușește lumea așa cum o știam. Intrăm în acea uimire, în acea deznădejde, în acea disperare și stăm o vreme acolo...e iadul pe care fiecare dintre noi e dator să îl parcurgă în viață fiind...fiecare dintre noi, la un moment dat trece desculț prin iad, cu mâinile goale și singur. La capătul celălalt îl așteaptă îngerul, sufletul său întreg, pajiștea luminoasă...la capătul celălalt este o altă viață, o nouă lume, e veșnicia.
***
Sunt oameni care, trecând prin iad, aleg să rămână acolo, care nu au puterea ori dorința de a face drumul până la capăt...sunt oameni care ies dar rămân muți, ciuntiți, care nu văd rostul acestei odisei, care i se împotrivesc perpetuu și care aleg să-și închidă porțile inimii și ale sufletului.
Sunt apoi acei oameni care după ce au făcut tot drumul și-au cunoscut puterea și frumusețea, au învățat să descifreze semnele noii vieți, au învățat limbajul îngerului și se fac călăuze pentru cei care urmează să-și parcurgă porțiunea de iad. Sunt cei care îți spun că așa e felul vieții de a ne face să creștem, că e un sens în orice și că "nici un fulg de zăpadă nu cade niciodată în locul greșit".
***
Sunt oameni pe lume care ne vorbesc în limba îngerilor din vremea când sufletul nostru o caligrafia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu