Se întâmplă să fie acele momente când ființa mea tânjește... în geometria vieții trăite necesitatea are încă locul său important... în consecință, în miezul de ființă, periodic apare un dor după căldura acelei îmbrățișări, după liniștea destinderii totale în împreunarea cu ea, după alunecarea inefabilă pe aripile sale, după detensionarea ușoară a tuturor presiunilor vreodată fiinde... un dor după acea împlinire unică ce topește și transformă...
Se întâmplă ca ființa să ceară din miezul ei ceva ce cotidianul meu nu cunoaște și atunci merg la aripile dinăuntru și le deschid spre zborul și îmbrățișarea luminii celei vii ... atunci zâmbetul imens al universului mă plutește cald și totul redevine esență pură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu