duminică, 29 noiembrie 2015

O altfel de privire 87- Feminin-masculin

În fiecare dintre noi există  o parte  bărbat și o parte  femeie, o pereche și  fiecare dintre noi e conștient de partea  predominantă a sa în anumite perioade ale vieții  până când simte echilibrul și pacea din sine. 

Când ne naștem nu avem sentimentul că suntem altceva decât un întreg și abia mai târziu, odată cu conștientizarea diferențierii oamenilor după sex apare perspectiva care se conturează tot mai mult în timp și anume că am fi incompleți  și că am avea nevoie de celălalt, de sexul opus pentru a reface rotundul, sfera.

***

În copilăria mică, pentru câțiva ani de la începutul vieții m-am simțit un androgin fericit; nimic nu reușea să-mi tulbure sentimentul de întreg și de deplin. Odată cu înaintarea în vârstă și cu multele convenții sociale, cu falsele șabloane și uzanțe ceva din mine, poate chiar acea jumătate în căutarea căreia am pornit mai târziu, ceva din mine deci s-a pierdut și mi-a lăsat dorul și regretul de a nu fi fost băiat. Apoi, mult mai târziu, când am încetat să mai regret partea masculină pe care o ignoram și am acceptat femininul în care mă născusem pe lume, am vrut să îl pun alături de masculinul cuiva; prin urmare l-am oferit cu iubire de fiecare dată și m-am vrut femeia aceea potrivită, unică, totală; dăruindu-mi femininul am trăit acel sentiment de liniște și bucurie a regăsirii, de apartenență, m-am simțit femeia masculinului pe care îl iubeam.

Dar atunci când dăruirea nu era înțeleasă, ori acceptată, ori era chiar ignorată, ceva din interior începea să sufere până când spunea "Gata, e de ajuns!" și mă rechema din celălalt înapoi. Recent am înțeles că e vorba de partea masculină din mine care veghează  cu răbdare și dragoste ca femininul ce-l port să fie fericit și împlinit. De fiecare dată știe să  protejeze partea feminină lângă care a apărut în viața asta, de fiecare dată o susține, o alină și se lasă susținut, alinat, iubit de ea. El, acel masculin pe care îl port vegează ca femininul din mine să fie iubit așa cum merită  de un alt masculin, din alt om în timp ce caută femininul potrivit și pentru el.

  Și atunci, poate  că noi, de fapt, nu căutăm bărbați sau femei potriviți sexului cu care ne-am născut ci acei oameni care au  o pereche  de masculin-feminin care să se potrivească perechii de masculin-feminin din noi înșine. 

vineri, 27 noiembrie 2015

Gândul de week-end 128



E o vreme când ești necăjit pentru că apar în viața ta  oameni care vor ceva de la tine și e o altă vreme când ești bucuros pentru că ai acel ceva pe care oamenii îl vor și poți să li-l oferi.

miercuri, 25 noiembrie 2015

"Paint the sky with stars"

De fiecare dată când pășesc undeva pentru prima dată privesc în sus: cupolele, tavanele, cerul... Inima îmi cântă de bucurie și caută curioasă în sus ca să vadă, să descopere, să afle, să cunoască. Orice fundal albastru punctat cu auriu mă însuflețește și îmi dă motiv să îmi las privirea agățată acolo, contopită  până la identificare cu povestea din  imagini. 

***

Zilele astea am trăit o stare de oarecare vid ar spune unii, de neutralitate ar spune alții, de dor după a face ceva aș spune eu. Și iată că deodată am avut un flash ce mi-a arătat că cerul vieții mele, la atâția ani de la naștere e încă alb și își  așteaptă picturile, tușele, urmele de pensule hotărâte să lase contururi pastelate, linii sinuoase, imagini de ansamblu îndrăznețe,  fundal azuriu și stele aurii.

***

 Fiecare dintre noi purtăm un tavan alb deasupra creștetului și toată existența  ne invită să îl pictăm cum putem mai bine, să ilustrăm   odiseea noastră pe cerul creației. 





luni, 23 noiembrie 2015

Sunt dăți...

Sunt acele dăți când intru în liniște ca în templu... nu știu exact dacă ea mă învăluie sau eu pășesc în sanctuarul ei... oricum, o presimt cu puțin inainte de a  se manifesta deplin ... de obicei când se instalează în juru-mi  aud clar zgomotul din mine ce răsună cu foșnituri țiuitoare în urechi. Atunci o invit să pătrundă înăuntru, să își întindă mantia catifelată peste toate și stau așa în binecuvântarea acelei păci albastre, ori verzi până ce fericirea devine de nesuportat. 

Sunt dăți când tac și mă așez lângă tine până când tăcerile noastre devin una singură și aerul dintre noi se colorează în verde sau mov iar  fulgi albi coboară pe creștetul nostru și ninge pe lume.






sâmbătă, 21 noiembrie 2015

O altfel de privire-86- Marea dinăuntru

Adeseori mă așez pe țarmul mării ce o port și îi contemplu depărtările. Destul de rar se nasc valuri care să-i tulbure oglinda și atunci le las să-mi înconjoare glezna, ori chiar să-mi îmbrace cu spuma alburie pielea de sub genunchi. 

Marea asta, știu că e în mine dar de fiecare dată îmi dă sentimentul că mă poartă atât de sus încât ajung să simt în suflet și împrejuru-mi de umeri  o îmbrățișare divină mereu reînnoită, mereu plină în suflet. 

Uneori pe luciul ei apar chipuri de oameni care se oglindesc prin suprafața albăstrui verzuie din trăiri ce au fost, din timpul pe care l-am împărtășit în  comun  și care acum are formă umană, arată ca cineva drag sau ca cineva care mi-a pus la încercare o limită. Stau și privesc acele chipuri ce se oglindesc pe luciul mării din mine, le zâmbesc și simt cum îmi cresc în inimă a îmbrățișare. 

***

Alteori e atâta  liniște pe luciul întinsului de apă încât  totul pare aidoma de milenii...transparent, limpede și senin. Nici o undă nu pornește, nici o adiere, nici o suflare... zarea, apa, adâncul una sunt și atunci fie pornesc în plutire ușoară, fie  rămân în acea pace până când ceva mă recheamă în cotidian.

***

Pe albastrul limpede al mării dinăuntru trec din când în când vâslași singuratici în bărci ușoare și zvelte, ghidați de lumini de stea ori de răsărit violet, iar  cântecele lor îmi înfloresc cerul.


vineri, 20 noiembrie 2015

Gândul de week/end-127


 Fiecare dintre noi  își cunoașteștie  bărbatul sau femeia sa atunci când îl descoperă în sine însuși.

vineri, 13 noiembrie 2015

Gândul de week-end-126

Intersecțiile sunt un  fel al  vieții de a ne da răspunsurile cerute.



joi, 12 noiembrie 2015

O altfel de privire-85- " Curgeai în mine până-n rai..."

Eram la o distanță oarecare unul de celălalt...foarte aproape ar fi spus unii, imens de departe ar fi gândit alții...eram  așezați, fiecare atent la ceea ce se petrecea în realitatea tuturor când deodată am simțit cum ceva se desprinde ușor din ființa-mi și atunci am văzut conturul meu diafan cum pornește usor în întâmpinarea alui tău ce plecase și el simultan din ființa ta. 

Priveam uimită la întâlnirea dintre  dublul ființelor noastre... urmăream cum se apropiau fără vreo șovăire, cum se opreau o clipă față în față, cum iși admirau culorile reciproc și își armonizau căldura...apoi au continuat simultan să înainteze până când nuanțele s-au contopit și contururile s-au suprapus. Am simțit atunci cum ceva trecea prin ființa mea până la începutul veacurilor  în timp ce și eu alunecam prin tine până la începutul sevei, până la originea vremurilor, până în rai. 

 Fiecare dintre noi a trecut după aceea de partea cealaltă purtând în sine amestecul de culori, amestecul de raiuri, amestecul de ființă ... apoi  dublurile noastre au ajuns iar la fiecare din noi. De atunci eu sălășluiesc în tine și tu în mine, împreună și separat, unici și repetabili.

text inspirat de Mircea Dinescu si Adrian Jacota 


miercuri, 11 noiembrie 2015

miercurea fara cuvinte- 35



miercurea fara cuvinte- o initiativa Carmen 


vineri, 6 noiembrie 2015

Gândul de week-end -125


Uneori nu știi că a face voia divină și a te respecta pe tine însuți e același lucru.


marți, 3 noiembrie 2015

O altfel de privire-84- Cât poți iubi

A iubi e ceea ce toți știm foarte bine, ceea ce toți dorim, practicăm, trăim. Iubim felurit, ne transpunem în situația celuilalt, ne trimitem gândul constant la el, ajungem să îl înconjurăm cu atenția noastră, cu frământările și dorurile noastre, iubim până când uneori ne simțim epuizați, triști sau goi.

A iubi ne dă fluturi în stomac, ne dă valuri de trăiri amețitoare, ne transportă în zboruri nebănuite până atunci, ne aduce înfiorare și extaz.

A iubi se estompează când figura celuilalt este dizarmonioasă, când trăirile se încâlcesc în dizarmonii tot mai rezistente, când ceea ce simți în stomac nu mai seamănă cu plutirea lină de aripi de fluture ci e mai degrabă un ghemotoc dureros, a iubi se șterge și piere brusc atunci când constați că e mai mult suferință, ori ignorare, ori nepăsare, ori provocare la o competiție inutilă de  "care pe care" generatoare de tristețe și însingurare. A iubi ca să îl înlocuiești pe celălalt cu propriile convingeri, ca să îl scutești de propriile sale lecții și conștientizări, ca să îi transferi modul tău de a fi ori ca să îl legi de tine prin afișarea unei neputințe neasumate deplin, este o închipuire.

***
A iubi este mai ales despre a continua să trimiți tot ce e bun și frumos în alcătuirea ta spre celălalt chiar dacă el nu o știe, chiar dacă tocmai ați avut o dispută, chiar dacă te simți într-o altă lume față de a lui. A iubi este de a accepta că tot ceea ce trăiește este demn de a fi iubit, orice formă fizică, subtilă ori intențională îmbracă pe moment, pentru că ai ajuns să înțelegi că totul, absolut totul este creație divină, și este îngăduit să existe la un moment dat. 

A iubi ceea ce nu este plăcut ochiului fizic, ceea ce produce dezgust estetic nu înseamnă să vrei să îți trăiești viața alături, să te amesteci cu energia sa până când te simți epuizat, ci este despre a recunoaște dreptul său la viață, modul său personal de a-l exercita, este despre a recunoaște că fiecare formă trăitoare are propria sa manifestare a realității și prin asta să o respecți, să nu încerci să îl judeci ori să îl schimbi. 

Când poți iubi egal și frumos, când poți trece mai departe în viață fără ranchiună, judecăți, gânduri de justiție ori reglare de polițe, când poți ieși din orice situație cu aceeași încredere în adevărul divin și în dreptul fiecăruia de a-l găsi prin mijloacele pe care le alege singur, când poți rămâne viu în suflet și ziditor în vorbele și cuvintele tale, când poți respecta ceea ce nu înțelegi ori nu aprobi, când poți privi cu aceeași seninătate îngerul și demonul, abia atunci poți spune că ai măsura a cât poți iubi.



foto Ching Yang Tung