sâmbătă, 21 noiembrie 2015

O altfel de privire-86- Marea dinăuntru

Adeseori mă așez pe țarmul mării ce o port și îi contemplu depărtările. Destul de rar se nasc valuri care să-i tulbure oglinda și atunci le las să-mi înconjoare glezna, ori chiar să-mi îmbrace cu spuma alburie pielea de sub genunchi. 

Marea asta, știu că e în mine dar de fiecare dată îmi dă sentimentul că mă poartă atât de sus încât ajung să simt în suflet și împrejuru-mi de umeri  o îmbrățișare divină mereu reînnoită, mereu plină în suflet. 

Uneori pe luciul ei apar chipuri de oameni care se oglindesc prin suprafața albăstrui verzuie din trăiri ce au fost, din timpul pe care l-am împărtășit în  comun  și care acum are formă umană, arată ca cineva drag sau ca cineva care mi-a pus la încercare o limită. Stau și privesc acele chipuri ce se oglindesc pe luciul mării din mine, le zâmbesc și simt cum îmi cresc în inimă a îmbrățișare. 

***

Alteori e atâta  liniște pe luciul întinsului de apă încât  totul pare aidoma de milenii...transparent, limpede și senin. Nici o undă nu pornește, nici o adiere, nici o suflare... zarea, apa, adâncul una sunt și atunci fie pornesc în plutire ușoară, fie  rămân în acea pace până când ceva mă recheamă în cotidian.

***

Pe albastrul limpede al mării dinăuntru trec din când în când vâslași singuratici în bărci ușoare și zvelte, ghidați de lumini de stea ori de răsărit violet, iar  cântecele lor îmi înfloresc cerul.


Trimiteți un comentariu