luni, 31 august 2015

O altfel de privire-72- Undeva în lumea asta...






Undeva în lumea asta există o sămânță ce va să fie o floare purpurie... poate că sămânța știe sau poate că nu știe, dar prin tot ceea ce face în fiecare clipă își împlinește menirea și într-o zi devine o parfumată floare purpurie.

Undeva în lume există un fir de nisip ce va să fie munte. Poate că știe sau nu știe, dar  prin tot ceea ce face clipă de clipă împlinește această menire și întro-zi devine un  munte falnic.

Undeva în lumea asta o celulă apare cu dorința să devină un frumos organism funcțional și chiar dacă știe ori nu știe prin tot ceea ce face lucrează până când într-o zi, devine o ființă uimitoare. 

Undeva în lume o picătură cade în țărână cu visul de a deveni  fluviu și prin tot ceea ce face mai apoi, chiar dacă știe sau nu știe asta, până la urmă devine un fluviu maiestuos.

***

Undeva în lume un suflet se naște ca să creeze ceva magic pentru bucuria sa și a celorlalte suflete și  chiar dacă știe sau nu știe asta, în majoritatea timpului  se opune menirii sale.


sâmbătă, 29 august 2015

O altfel de privire-71- Foc și apă

Se întâmplă aparent fără motiv...apare acea greutate a trupului și dorința de neclintire fizică...atunci sufletul pleacă în interior, trece prin straturi mai dense sau mai limpezi până când ajunge acolo unde se spune că e Infernul.. adastă o vreme cât reușește să mai găsească ceva care merită să fie scos la lumină... stă acolo până când ispita renunțării își face apariția ... o cunoaște deja, e vicleană și hâdă așa că e nevoie să urce imediat cu  ceea ce a reușit să dezgoleasă de data asta ... ca să nu rătăcească drumul de întoarcere și-a lăsat urme, repere solide nepervertite: chipul unor munți și unele asfințituri... atunci când nu mai știe drumul înapoi, când totul e pâclă ispititoare, se întoarce spre acele repere: contemplă acei munți, ori asfințiturile până când o cheie interioară se învârte ușor în mecanismele de suflet și aude iar ticăitul sensului vieții.




vineri, 28 august 2015

Gândul de week-end-116



La un anumit moment dat înțelegi că tot ce ai ales de când te-ai născut a fost conform intenției spiritului tău veșnic și nicidecum ca urmare a  experienței de viață acumulată ca individ actual; în acel moment devii acceptare și rost.



marți, 25 august 2015

O altfel de privire-70- Nu ne-om minți noi niciodată....







Totul, absolut totul există în noi...totul este cuprins în TOT ...suntem ceea ce visăm, ceea ce credem, ceea ce gândim, suntem unde vrem să ajungem, ce vrem să trăim... de aceea tot ceea ce trăim e într-un fel sau altul deja în noi, nimic nu este fără să fi fost mai întâi în interiorul nostru ... când împărtășim o anume taină în doi, ea a fost simultan în amândoi și se manifestă cât mai există măcar în unul din noi...atunci când se face lumină în interior și înțelegi unde te învârtești în cerc, vrei să schimbi dorințe,  doruri,  vise și atunci ele se îndepărtează și din viața ta reală...ceilalți nu înțeleg uneori ce se întâmplă, vor protesta poate, vor continua să încerce să te readucă în ce a fost... doar tu știi că nu te mai poți minți, că ai "văzut", ai știut și  de atunci singurul mod este de a fi doar ceea ce ești...așa cum ești... nimeni nu va trăi vreodată viața ta ... nimeni nu e dator să te înțeleagă decât pe porțiunea de vis comun, în rest totul e doar între tine și calea ta din viața pe care o trăiești. 


În larma lumii ne-tâlnirăm,
O zi ca orice altă zi 
Fără de bucurii iubirăm
Fără tristeți ne-om despărți....

Lermontov


duminică, 23 august 2015

O altfel de privire-69- "Din întuneric apăru lumina"

De-a lungul vremii am trăit momente de revelație care mi-au adus stări de furie, de frustrare, de supărare. Acele momente purtau dovada aproape evidentă a faptului că unii oameni se folosiseră de mine, profitaseră de încrederea mea ori de acea naivitate pe care o port dintotdeauna în suflet și în felul acesta obținuseră anumite foloase, prin care își împliniseră o nevoie de satisfacere a puterii, ori a plăcerii, ori a vreunei ambiții egotice. Cum spuneam, aceste descoperiri tardive îmi făceau rău, mă înfuriau chiar și mult timp trăiam în acele stări  la amintirea ulterioară a  întâmplărilor.

Cu trecerea timpului și cu dobândirea unei alte percepții asupra fenomenelor am înțeles cât de puțină credință puteam avea și cât de multă eroare mă străbătea. Prin urmare, acum știu că un om care are o anume cunoaștere pe care o folosește în a manipula alte spirite este încă la un nivel de percepție eronată asupra legilor universului și că se înșală amarnic crezând că va scăpa vreodată de justiția divină. De aceea îmi pare rău  pentru acele situații care îl așteaptă, iar în ceea ce mă privește, dacă încă mi se mai întâmplă asemenea lucruri, dacă încă mai apar momente în care este îngăduit să se profite de buna mea credință, nu înseamnă decât că partea de întuneric pe care o port mai are de lucru până când va da naștere luminii, căci numai din noapte apar zorii și numai în întuneric lumina este vizibilă... în schimb în lumină întunericul nu se vede, apud Maestrul Aivanhov.



luni, 17 august 2015

O altfel de privire-68- Două viori

Viori suntem...cu trupurile frământate de arcușul vieții... ne lăsăm melodia să se ridice spre zări, să plutească printre nori și frunzișuri, să alunece pe unde plutitoare... ne lăsăm melodia zgâriată de grăunțele de nisip ale deșerturilor, purificată de geometria unică a fulgilor de nea din  înalturi...viori suntem, iar cântecul nostru plutește prin spații vaste, prin unde și straturi, elevate ori adânci...cântecul  ne topește, ne modelează, ne transformă...

Viori suntem ce-și înalță melodia  spre alte zări...până întâlnește cântecul din alte suflete...

   cântec de suflet suntem și viori cu trupurile frământate de arcușul vieții.


duminică, 16 august 2015

O altfel de privire- 67- Spiritul

Mult timp am trăit în interiorul poveștii. al scenariului și m-am identificat cu fiecare stare, situație, rol. Din ceea ce auzeam, din ceea ce citeam, sutele de cărți pe care le-am devorat cu febrilitate ca pe  droguri, toate îmi creau scenariul vieții pe care îl trăiam cu o intensitate devastatoare.

Intram în viața fiecărui personaj, intram în emoiile sale, în trăirile lui ... În viața de zi cu zi recunoșteam  uneori situațiile citite anterior, alteori le doream până când se materializau... la un moment dat m-am trezit față în față cu mii de roluri, de personaje, de Oane. Identificarea din ficțiune  lua uneori forma de  a fi potrivit dorinței celuilalt în viața cotidiană, de a îi fi pe plac pentru a se simți bine, pentru a nu se crea conflicte și în felul acesta am ajuns în a nu ști  cine stă în interiorul acestui trup fizic, cine SUNT. 

Atunci am pornit în căutarea mea și la un moment dat am avut certitudinea a ceva ca Muntele Fuji, ce se afla dincolo de toate ființările și manifestările mele ca femeie sau ca bărbat...și acela am știut că sunt ca SPIRIT-precum Fuji. 

De atunci, am ieșit din poveste, din roluri și mă simt mai mult a CĂII decât a oricărei alte situații...toate au fost și sunt necesare pentru a simți, a ști, a afla, pentru a crește prin aici pentru în Cer...știu că tot nu pot trăi constant la aceeași vibrație, îmi simt căderile  dar  trec prin ele tot mai conștient și observ cum ea, Calea, îmi aduce secvențe în care recunosc sentimentele de altădată numai că acum sunt vizibil schimbate ca miez și ca reverberații. 


***

Toți suntem mai întâi de toate Spirite care se cer redescoperite și conștientizate, abia după aceea putem porni liniștiți  spre dobândirea libertății într-un ritm valsat ușor. 




joi, 13 august 2015

O altfel de privire-66- Iubirea și liberul arbitru


"Doamne, cum poți face pe cineva să te iubească fără să îi afectezi liberul arbitru?"-(Să fii Dumnezeu pentru o zi-film) 



Coboram panta după ce parcursesem tot drumul în sus... ne apropiam de zona cu case și atunci l-am văzut apropiindu-se din sens contrar: un câine zdrențăros alb-gri, cu ghemotoace de blană încâlcită atârnând pe alocuri. Abia se mișca, părea că duce în spate sute de ani, părea epuizat și înfrânt. Când a ajuns în dreptul nostru a făcut o întoarcere lentă și a pornit după noi. Cum tot rămâneam în urmă ca să prind imagini în fotografii, a rămas și el cu mine oprindu-se când mă opream, și pornind apoi la o oarecare distanță. L-am privit cu atenție și am început să îi vorbesc. M-am aplecat ușor și am întins mâna: s-a apropiat timid de palma întinsă, la prima atingere s-a retras brusc; am simțit o ușoară teamă plutind între noi și am început să îi vorbsc continuu...s-a apropiat din nou și s-a lăsat mângâiat...întreaga atitudine i s-a schimbat și a făcut niște mișcări dezordonate...m-am temut pentru o clipă să nu muște și ca și cum ar fi prins temerea mea s-a apropiat, a lăsat gâtul aproape de pământ lângă piciorul meu. Știam deja că este un semn de non agresiune și l-am mângâiat în voie... s-a simit ca și cum aerul se dilata între noi și apoi în jur, iar pe chipul câinelui se citea beatitudinea: avea ochii închiși, se abandonase total mângâierii și i se zărea vârful  limbii într-un zâmbet incredibil...îl priveam și vedeam tot timpul în care nu se mai simțise atât de fericit, toate întâlnirile cu oameni față de care fusese nevoit să se apere, toate întâlnirile în care se abandonase inițial și apoi fusese nevoit să se salveze și să fugă și m-am simțit cumva responsabilă pentru el...pentru faptul că  îl îmblânzisem din nou mă gândeam că nu a fi trebuit să îl abandonez. I-am spus că e posibil să nu îl pot lua, că suntem la depărtare de casă și e dificil să îl transportăm, că acasă mai avem un alt câine care e gelos... mergeam din nou și toată oboseala, greutatea pe care o dusese cu sine se spulberase, vârsta  se ștersese: alerga  zglobiu pe lângă mine, părea un cățelandru renăscut, precum gloaba din poveste care s-a transformat într-un mânz năzdrăvan. Îi priveam bucuria și simțeam la rândul meu bucurie pentru starea lui. Din când în când cerea mângâierea și o trăia cu aceeași beatitudine neschimbată. 

Când am ajuns în sfârșit la ceilalți, posibilitatea adoptării lui a fost înlăturată definitiv. Mă simțeam  vinovată și am început să îl privesc cu o anume tristețe...trebuie să fi înțeles ceva căci atunci când ne-am urcat cu toții în mașină, a dispărut în ritm alert cu un firesc inimaginabil, lăsând în urma lui un sentiment de: hei, e ok, mulțumesc pentru tot, nu e nevoie de scuze, nu își au rostul în cazul de față. 

Mi-am simțit deodată inima ușoară și am înțeles cât de importante sunt reacțiile noastre în orice situație și cum poți trăi momente de iubire fără să apară vreo urmă de regrete sau frustrări.


marți, 11 august 2015

un gând...



Unii oameni cred în reîncarnare dar îşi trăiesc viaţa asta ca şi cum ar fi singura: învaţă cât pot de mult, se educă, progresează, lucrează, iubesc... sunt apoi alţi oameni care nu cred în reîncarnare dar se comportă ca şi cum un lung şir de alte vieţi i-ar aştepta : amână, lenevesc, refuză oportunităţi... Prefer să-mi trăiesc viaţa ca şi cum ar fi prima şi ultima.





foto  La Cetate, port Cultural 

luni, 10 august 2015

Ştii...

Ştii... târziu am înţeles că nu neiubirea ta mă doare  ci lipsa mea de iubire, imperfecţiunea ei...faptul că nu pot încă iubi în absenţa participării tale, că iubirea mea păleşte atunci când te retragi, că nu pot continua cu aceeaşi intensitate atunci când nu primesc şi eu...mă miră puţina mea iubire ce se stinge când lipseşte tandreţea, şi comuniunea, şi complicitatea... tristeţea care o acoperă când simt că nu eu sunt ceea ce vrei, că nici nu mă cunoşti ci urmăreşti o iluzie, o făptură care crezi că aş fi... 

Mă doare neclintirea şi răceala care îmi înlocuiesc iubirea atunci când simt că nu sunt eu cea cu care vorbeşti, că nu mă vezi cu adevărat...că nu eu, de fapt...şi nicicând...

Ştii...puţina mea iubire e tristeţea mea, şi răceala repetată, şi tăcerea, şi reculul...

Doar atât.. puţina iubire ... de TOT ...


vineri, 7 august 2015

o altfel de privire-65- valuri haşurate

Era un preaplin de trăiri ...simţeam cum valuri de emoţii mă traversau... am privit cerul nopţii, cele două stele care răsăriseră şi am trimis durerea mea, neputinţa, întrebarea spre ele...m-am aşezat pe bancă şi am simţit brusc privirea atentă a pisicii asupra mea... am început să îi vorbesc şi a întors capul plictisită... m-am uitat iar spre cerul nopţii căutând un răspuns... între privirea mea şi adâncul din cer o pasăre mică şi albă dansă o vreme fără să ştiu ce fel de pasăre era... mi-am lăsat privirea să coboare şi am văzut copacul ce stătea exact în faţa mea... ca în oglindă...l-am privit o vreme şi a început vântul să îi mişte ramurile, frunzele, îl legăna cu totul... copacul era şi el traversat de emoţii... apoi s-a oprit, a rămas drept, răsfirat firesc spre marginile coroanei, umplând  indigoul nopţii într-o nemişcare picturală...cu ochii minţii l-am văzut prin  anotimpuri, prin furtuni, prin nopţi şi zile, prin ploi, zăpezi, rafale ... cu inima minţii i-am simţit freamătul din toate scuturările, din toate viscolele ori furtunile rapide, i-am trăit frângerile şi apoi, deodată, i-am simţit liniştea firească de după trecerea tuturor, plinătatea din creştere.... atunci mi-am văzut frământările, emoţiile, trăirile paroxistice ca pe nişte valuri haşurate ce vin uneori aduse de trecerea inopinată a cine ştie cărui motiv ..




.


joi, 6 august 2015

O altfel de privire-64- Fluviul










Am trăit zece zile în preajma fluviului: l-am urmat din locul în care intră în ţară până când dispare în mare. L-am privit cu nesaţ, i-am ascultat paradoxurile, i-am contemplat apusurile, am păşit prin locurile lui publice şi prin cele tainice...
***
Am trăit zece zile în respiraţia fluviului.

***
Zi-mi, l-am rugat, zi-mi ce înseamnă să fii fluviu...şi am aflat:


Să fii fluviu este să îţi faci un drum, o albie pe care să treci prima dată şi apoi mereu, continuu, fără să renunţi vreo secundă...să treci zi de zi prin aceleaşi locuri, timp de secole fără să amâni, să te opreşti, să cedezi. Poţi să schimbi uneori direcţia, poţi să te extinzi ori să te restrângi, poţi să accelerezi ori să încetineşti, poţi să creşti ori să scazi dar nu ai voie să te opreşti. În curgerea ta poţi să întâlneşti orice: afluenţi care te fac să fii mai puternic, fiinţe care au nevoie de tine pentru a trăi, baraje care îţi tulbură ritmul, poduri care te împung, deversări impure care te atacă şi cu toate astea nu îţi schimbi felul de a fi şi nu încetezi să continui. Chiar şi atunci când pare neclintit, un fluviu este de fapt în mişcare şi de fapt acesta este marele său paradox: are o apariţie liniştită, rareori este zgomotos ... cel mai ades pare o fiinţă uriaşă care doarme şi tocmai această linişte pe care o arată sugerează forţa imensă pe care o ţine ascunsă... un fluviu îţi arată doar ce vrea el să dezvăluie dar simţi ceea ce transmite indiferent unde te afli pe parcursul lui: simţi că poate fi suplu, permisiv, blând, simţi că nu îl poţi trata altfel decât cu respect deoarece nu se dezice niciodată, în nici o situaţie şi mai ales simţi că poate să îţi arate că nimic nu îi rezistă atunci  când se depăşeşte un punct critic.
Un fluviu te hrăneşte, te învaţă, îţi oferă adăpost, te poartă în călătorii, te primeşte să îl modelezi, te susţine, te apără, îţi spune poveşti, te educă pe tine şi alte sute de mii de fiinţe, oameni, animale, plante cu aceeaşi deschidere şi stare, fără să facă vreo diferenţă, cu aceeaşi îngăduinţă şi permisivitate. Un fluviu are libertatea de a îi face pe toţi să accepte  despre el că nu  aparţine altcuiva decât sieşi şi tuturor în egală măsură. 

***
Fluviul are un fel propriu de a arăta doar ceea ce este în afara lui, de a reflecta cerul, luminile, stelele, soarele, zborurile şi prin asta, trăind un timp mai îndelungat cu el, te vindeci de ceea ce reuşeşti să vezi în invizibilul său... căci precum într-un ritual primordial de intrare în viaţă, fluviul te primeşte pe întinderea lui şi te poartă într-o legănare reînnoită  prin adâncurile uitate ale angoaselor tale, ale ruinelor ascunse în străfunduri, prin smârcurile cu sentimente îngropate, prin stârvurile  din mâluri ascunse, te leagănă matern şi cu clipocit lin te reaşează în albia ta, îţi pictează apusurile, îţi haşurează valurile, îţi înfloreşte nuferii şi îţi pune zbor de pescăruş albastru peste apele tale zvelte şi sănătoase de acum. 

***

Să fii fluviu înseamnă să fii maestru.