vineri, 30 decembrie 2016

O altfel de privire-130-Mi-a plăcut

 ” Anul ăsta... ți-a plăcut?”
***
 Mi-a plăcut...  înaintarea... îmbrățișarea deopotrivă... răspunsul divin, regăsirea,  fotoliul ce mă cuprinde  când mă așez să  citesc,  puterea de a avea dorințe, bucuria pe care o am înțelegând, grădina altfel din vară, mirarea lucrului frumos făcut fără efort... de muntele ... acasa... prietenul veșnic...

Mi-a plăcut să simt ca celălalt...  adeseori tăcerea, voluptatea ei.. eul-tu neștiut mai înainte ...  descătușarea...vocea...

Mi-au plăcut  diminețile ca  un  dar....și zilele.... și nopțile....

Mi-a plăcut anul ăsta venit dintr-un viitor uitat...și revenirea la zero...la unu... la doi...

Mi-a plăcut ... mulțumesc pentru muzică, pentru dansul din inimă, pentru aer, mulțumesc pentru  tot, tot!



luni, 26 decembrie 2016

O altfel de privire-129- Binecuvântarea

Vin acele momente când simți că nu știi ce să mai faci... când fie un prieten suferă, fie cineva drag trece prin încercări grele.. e acel timp când te rogi cât poți,  vorbești cât simți, îmbrățișezi cât  se poate și totuși nimic nu pare a se schimba. trăiești apoi tentația  sentimentului  de dezamăgire, dar continui să te adresezi Divinității. Reușești să nu te lași ispitit de tristețe, îți înghiți urma unor lacrimi, îți recâștigi pacea și te cufunzi în întrebarea: până la urmă, cum funcționează totul, cum se stinge durerea, cum se face alinarea? 
 Rămâi în acea plutire a acceptării a ceva mai presus de puterea umană .. a unui soi de implacabil, fără însă a cădea în deznădejde... rămâi într-o anume uitare mută și reîncepi să lucrezi, să funcționezi, continui să te rogi și la un moment neștiut se întâmplă MIRACOLUL: pur și simplu prietenul trăiește fericirea pe care nu o mai spera, omul drag se vindecă, armonia se întoarce brusc și simți că totul trăiește după un rost și un timp, că totul se împlinește în Grația Divină, simți Binecuvântarea  ce se așază lin în jur și o fericire îngerească ce îmbrățișează firea. 

***

Retrăiești atunci Rostul a toate și al tău, simți așezarea tuturor lucrurilor și mai ales simți fericirea de a fi și tu  Copilul Divinității și de a  simți iubirea SA. 


vineri, 23 decembrie 2016

Gândul de week-ed-181



Orice început  strâmb,  acceptat pentru că aduce un beneficiu la care râvnim, devine o situație de nesuportat în timp.


sâmbătă, 17 decembrie 2016

Gândul de week-end-180

Când sentimentele cresc se fac oameni.


joi, 15 decembrie 2016

O altfel de privire-125- Rămas bun

Adeseori privim momentul de ”Rămas bun” ca pe o întrerupere definitivă a ceea ce trăisem până atunci, ca pe un sfârșit trist a ce a fost. Uneori chiar trăim cu spaima lui ”Rămas bun” chiar dacă el nu pare să fie anunțat de nimic și atât de mult și des ne temem de el încât până la urmă chiar se întâmplă, ca o confirmare a ceea ce construiam deja în noi. 

”Rămas bun” e în fapt ceea ce rămâne bun și frumos în noi și în existență după momentul în care înțelegem că drumul pe care suntem nu mai poate continua fie în direcția inițială, fie în compania respectivă. Fiecare dintre noi este mai degrabă legat intim de calea vieții sale decât de orice altceva poate întâlni pe ea, astfel că orice alte legături sau atașamente trăite excesiv produc tulburări greu de îndreptat. 

Menirea noastră este ca din tot ceea ce trăim, din tot ceea ce simțim ori împărtașim să avem măiestria să facem să rămână ”bun” și valoros indiferent dacă mai este sau nu în preajma noastră fizic. Orice trăiește pe lumea asta are o creștere și o descreștere în forma sa, orice există parcurge sinusoide grațioase prin timp și atunci când ceva, orice din viața noastră ajunge la punctul minim de a fi, când simți că nu mai poți crea, ființa, trăi ceva armonios, nou, împlinitor, când simți că ceea ce trăiai până atunci nu mai poate aduce bucurie, inspirație, înflorire, e momentul să păstrezi  ceea ce a fost  frumos,  ceea ce a fost deplin și să mergi mai departe. 

Pomul vieții fiecăruia dintre noi, se îmbogățește periodic prin  roadele gustoase ce au rămas pe ramurile diferitelor etape.  Cu vremea, ele devin și  mai prețioase, și  mai pârguite. 


marți, 13 decembrie 2016

O altfel de privire-124- Rotirea

În mișcarea  unduioasă a unei roți există pururi o învățătură: o rotire completă e însoțită de înaintare atunci când ceva se opune, când există o anume rezistență.  Aceeași roată, în aer se învârte pur și simplu năucă...doar pe sol sau pe o suprafață ce  se împotrivește poate înainta. 

Rostul vieții noastre pe Pământ este să parcurgem cercuri complete în situații care într-o anume măsură ne rezistă; atunci înaintăm  în direcția dorită, când suntem conștienți că e firesc și chiar de folos să parcurgem tot cercul încercărilor noastre pe calea ce se opune suficient de mult încât să ne asigure suportul pe care călătoria noastră se desfășoară constant. 

***

Există un moment în care, tot repetând rotundul eforturilor în linia avansării continue, suntem prinși în așa măsură în ondularea grațioasă a mișcării încât totul pare fluid, totul devine  alunecare armonioasă, roata și drumul sunt  îmbrățișare intimă, un împreună - separat care, prin  continuul său devine mișcare, curgere, fluid, imaterial. 
***
Prin natura vieții, fiecare dintre noi se află zilnic pe calea cercurilor ... prin natura forței interioare unii dintre noi creează mișcare din rotirea completă în medii aparent ostile ... prin natura grației divine,  încă puțini se topesc în fluidul curgerii din dansul celor trei.


vineri, 9 decembrie 2016

Gândul de week-end-179


Și fericirea ca și tristețea cere stăpânire de sine.


sâmbătă, 3 decembrie 2016

Gândul de week-end-178

E suficient să înțelegi care e menirea de a fi OM, așa cum orice altă ființă de pe acest Pământ o știe pe a sa.


vineri, 2 decembrie 2016

O altfel de privire-123- Tărâmul Grației Divine


Tot trăind, simțind, lucrând, înfăptuind, gândind vine un moment când  iubești deplin ceea ce ești  și ceea ce este și cu  acest simțământ pășești în Tărâmul Grației divine. E acel loc din care vezi și simți în toate prezența divină, în tot ceea ce există ca formă ori trăire, în tot ceea ce abia bănuiești și în ceea ce nici măcar nu poți închipui. E acel prag de unde pășești în splendoarea lui A FI pur și simplu, cu recunoștință pentru că faci parte din creație. Pătrunzi  tot mai mult în această adorare a prezenței LUI și tot ceea ce credeai că ești se modifică, limitele se deformează, contururile se schimbă, formele se confundă... e ca mereu și nu mai e la fel.
***
  Apoi vezi cum fiecare e distinct însă identic. Orice există are același suflet, același timp, același trai; tot ce există are același parcurs. Doar o clipă de îți e dat să pătrunzi dincolo și rămâi schimbat pe veci. Nu poți reveni la a despărți, la a diferenția, la a urâ, la a disprețui, la a divide. Pur și simplu înțelegi că nu ai cum să mai faci toate astea pentru că nu are vreun sens, e ca și cum ai încerca să iei o bucată din cer și să spui că e diferită de restul, ca și cum ai împărți făptura cuiva în două motivând că partea stângă e distorsionată comparativ cu partea dreaptă, e ca și cum privind la soare a-i fi tentat să dai la o parte o rază din lumina lui pe motiv că e mai fierbinte decât restul. 

***
 Tot ceea ce trăiește, la un anumit dat pătrunde în Tărâmul fermecat al Grației Divine de unde nu mai e cale de întoarcere.




vineri, 25 noiembrie 2016

Gândul de week-end- 177

Paradoxul acestei lumi este că absurdul unuia reprezintă bucuria altuia.


sâmbătă, 19 noiembrie 2016

O altfel de privire-122- Paradis

Sunt  clipe când te  trezești deodată în interiorul meu și atunci revin de pe unde sunt, revin  în mine ca să îți  aud vocea cum se mlădie în timpanul meu imaterial, ca  să te văd cum îmi zâmbești când  mă privești cu toți atomii din eter, ca să simt împreunul nostru cum mă ființează. Sunt clipe când nu știu dacă trăirile mele mai sunt ale mele, dacă respirația este doar a mea, sau sinapsele se înlănțuie chiar  în mine...sunt clipe când atât de mult sunt tu încât eu  nu mai sunt și devin eu din tu,  noi, eternul TOT.


vineri, 18 noiembrie 2016

Gândul de week-end-176


Îți ofer timpul...TOT, am zis.

Dar ceasul, nu? ai întrebat cu dezamăgire în glas.


sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Gândul de week-end -175

Târziu am acceptat că tot ceea ce există în viața mea este ceea ce eu sunt de fapt.


sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Gândul de week-end 174

Un bărbat iubește atunci când își depășește dorința ancestrală de a pedepsi femeia pentru că nu o poate avea în întregime.


sâmbătă, 29 octombrie 2016

Gândul de week-end-173

O femeie iubește atunci când, chiar rănită fiind de bărbat, poate cultiva flori pe brazdele ce îi unesc.




sâmbătă, 22 octombrie 2016

Gândul de week-end-172



Adeseori confundăm omul iubit cu un salvator  când de fapt ne dorim pe cineva care să ne fie alături prin tot ce trecem.


duminică, 2 octombrie 2016

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Gândul de week-end-171


Indiferent cum ar fi oamenii, ei se poartă cu noi așa cum ne e necesar.

miercuri, 28 septembrie 2016

O altfel de privire-121- Nodurile

Una din bucuriile copilăriei mele era să mă uit în punga cu gheme din care mama ne lucra  ceva frumos în serile lungi de iarnă. Cu timpul, în acea pungă apărea invariabil o încurcătură, ca un bulgăre uriaș multicolor și pe care cu multă migală îmi plăcea să o descâlcesc. Luam frumușel grămada aceea pe genunchi, mă uitam puțin la ea ca să îi prind felul și apoi luam fir cu fir până când fiecare se regăsea în întregime pe ghemul de unde se desfăcuse. 

***
 La o altă scară, pentru noi toți situația se repetă și avem  exact același lucru de făcut și în viața de zi cu zi... prin ceea ce am moștenit, prin tot ce am creat cu alegerile făcute, prin tot ceea ce am cedat sau am luat nemeritat avem adeseori în față o grămadă ce ne îmbie la descâlcire. Și atunci, e nevoie să  pornim ușurel pe câte un fir, să ne oprim cu răbdare și migală la fiecare nod și să continuăm până când firul revine cuminte și armonios pe ghemul său. Uneori vom avea surpriza de a vedea cum un nod dezleagă mai multe fire care se ușurează brusc și lasă un gol în acea parte.  Unele fire nu vor decât să fie trecute delicat pe lângă altele, pe când în cazul altora găsim noduri complicate cu ele însele sau cu fire nebănuite. Adăstarea  la un nod are rostul său de creștere și maturizare. Să tai nodul, precum Alexandru cel Mare, poate fi o soluție rapidă, de moment, dar nu rezolvă în întregime situația.

***

Există câte un  timp dedicat călătoriei de-a lungul unui fir și asta o vom ști sau ni se va arăta prin toate din jur până când fiecare ghem se  reîntregește  și se reinstalează regatul  armoniei. 


sâmbătă, 24 septembrie 2016

Gândul de week-end -170

 Prietenii se bucură pentru tine când ești fericit și îți respectă durerea când ești trist deși  dispoziția lor din acel moment este diferită.



joi, 22 septembrie 2016

O altfel de privire-120- Despărțirea benefică

Printre poveștile budiste există una care povestește istoria unui călugăr ce la vederea unui scorpion în pericol să se înece îl salvează iar scorpionul îl înțeapă. Călugărul își îngrijește rana, își revine și la o altă dată îl vede pe scorpion în pericol să se înece și îl salvează din nou. Acesta iar îl înțeapă. Un trecător care văzuse și prima și a doua oară întâmplarea îl întreabă pe călugăr de ce îl salvează pe scorpion dacă acesta îi face rău, iar călugărul îi spune că aceasta e firea și treaba  lui să  salveze pe când a scorpionului e să înțepe.
***
Foarte des se întâmplă să fim în situația de a fi buni și de a salva oameni care nu numai că nu ne mulțumesc dar nu ezită cu prima ocazie să ne facă rău. Și tot continuăm până când, plini de tot veninul lor începem să ne simțim puterile slăbite și căutăm singurătatea ca să ne refacem forțele. Într-un fel, această retragere e  dorința de a fi la adăpost de tentația de a-i ajuta, de  a-i salva pe aceia care continuă să ne înțepe otrăvit. Ne izolăm o vreme ca să ne vindecăm noi înșine.
***
Sunt momente când  devenim nesiguri,  rătăcim în înțelegerea sensului a ceea ce se întâmplă, până când într-o bună zi acceptăm felul de a fi al celuilalt, menirea lui și mai ales ne înțelegem pe noi înșine: știm că felul nostru e de a ajuta, știm că e posibil să nu primim nici pe jumătate din cât oferim, știm că vom primi o cantitate mai mare sau mai mică de otravă în schimb. Știm de asemenea  că felul nostru de a fi, natura noastră intimă se va afla la o răscruce la un moment dat, că va fi tentată să cedeze, să se oprească sau să se retragă în izolare. Atunci însă am fi oricine altcineva, dar nu am fi noi așa că vom continua să ajutăm, să fim credincioși nouă înșine, dar vom învăța să nu mai avem nici o așteptare în privința răspunsului și vom învăța să ne ajutăm și să ne respectăm. La nevoie vom merge și spre alte locuri, părăsind malul unde scorpionul repetă aceeași mișcare fără să clipească.  
***
În orice rău există un bine, precum în orice bine e o sămânță de rău.

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Gândul de week-end-169


În orice domeniu, apare în viața fiecărui om o vârstă la care crede că este cel mai puternic și o alta la care se naște altcineva care este și mai puternic. 


vineri, 16 septembrie 2016

O altfel de privire-119- BUNUL

În viața fiecărui om se întâmplă un moment în care simte bucuria de a avea un BUN  alături, în fapte și trăiri. De la începutul ființării există scris în codul inimii noastre această bucurie însă, poate din cauză de gramatică și omonimie credem că e vorba despre Bun-bunuri, așa că ne punem serios pe treabă și tot meșterim planuri, inteligență, eforturi cu scopul de a aduce bunurile cât mai aproape de noi. Și tot aducându-le e posibil să constatăm că nu vin pe fondul bucuriei de durată, că este o veselie subțire care se diluează când începem fabricarea următorului plan de aducere a altui bun mai aproape.
***
Dar, așa cum spuneam, în viața fiecărui om se întâmplă un moment în care simte bucuria plenară de a avea un BUN alături... și atunci îl descoperă cu recunoștință pe acel BUN-BUNI, adjectivul devenit substantiv cu majuscule. Și apoi constată că pe drumul său mai are alături încă un BUN, o BUNĂ, și apoi tot mai mulți BUNI. 

Și iată că în acel moment ești fericit pentru minunea de a fi putut vedea bunătatea care luminează în ceilalți, că ești fericit și mult recunoscător pentru că inima ta i-a recunoscut pe BUNII care sunt tot mai numeroși în jur. 
***

Îți mulțumesc BUNUL meu, îți mulțumesc BUNA mea, vă iubesc BUNII mei.



miercuri, 14 septembrie 2016

O altfel de privire-118- Umărul

Sunt acele momente când ai sentimentul că ferăstraie uriașe se înverșunează să  secere adânc în trunchiul vieții tale... cel mai mult atunci tânjești după un umăr pe care să îți lași obrazul ușor să-și găseacă tihna. Umărul este acel loc magic unde, după atingerea  obrazului se întâmplă un fenomen divin: tot corpul se destinde, aerul din jur devine ușor și limpede, ai crede că e curățat de aripi de îngeri... Acolo,  stând cu tâmpla odihnindu-se pe umăr, simți că  viețuiești  într- un tărâm  al  păcii, al iubirii. 

Sunt acele momente când din nevăzut se întind spre obrazul tău  umeri magici... ei sunt acele clipe inspirate când îți lași creația să ființeze, acele perioade când împărtășești cu un suflet prieten trăirile tale, acele întâlniri ori reîntâlniri cu uimirea, acele sentimente de familiar, de acasă, orice întâlnire cu Drepții, cu Înțelepții, cu Bunii.  



vineri, 9 septembrie 2016

Gândul de week-end-168

Sunt clipe ori zile întregi, uneori perioade lungi când viața se comportă cu tine ca și cum nu ai ști nimic despre ea.


sâmbătă, 3 septembrie 2016

Gândul de week-end-167

De fiecare dată când iubim avem ocazia să înaintăm spre desăvârșire; acolo e adevărata provocare: renunțăm în numele iubirii la vechile noastre obiceiuri păguboase, sau nu. 


joi, 1 septembrie 2016

O altfel de privire-117-Schimbarea

Printr-un concurs ciudat de împrejurări, la intervale divin știute, pe zidurile clădirilor din orașul în care locuiesc apar mesaje scrise caligrafic cu vopsea neagră. A fost vremea pentru: ”Privește cerul”  a venit apoi rândul lui ”Ești iubit”, urmat la o vreme de afirmația ”Și tu meriți”. 

Trecuse o bună bucată de timp în care totul a rămas așa cum știam, când, într-o zi,  pe când  treceam grăbită spre centru,  lângă o clădire am simțit că era ceva schimbat; m-am uitat cu atenție la zidul ei și l-am văzut:  Viitorul nu mai e ce-a fost!

Ce spune el celor ce trec spre centrul orașului? 

Cu  fiecare gând schimbat conștient, cu fiecare modificare a ritmului respirației, cu fiecare cald în privire și în intenție, cu orice clipă de pace câștigată, cu orice moment de amânare depășit, cu orice sclipire de entuziasm, de bunăvoință, de gentilețe, cu fiecare bucurie dăruită, cu orice vorbă ce zidește, cu orice fărâmă de bunătate și blândețe, cu toți pașii mici făcuți în demnitate și puși cap la cap,  cu fiecare viață clădită ca o capodoperă, cu orice rază de iubire ce o lăsăm să se nască din noi, ”Viitorul nu mai e ce-a fost!”



sâmbătă, 27 august 2016

Gândul de week-end-166

Se întâmplă câteodată ca un rău fizic să te facă să înțelegi otrava pe care o digeri din atmosfera celor ce te înconjoară.


vineri, 26 august 2016

O altfel de privire-116- Întâlnirile

Cu timpul înțelegi cum oamenii pe care îi întâlnești în viața ta au un  rost, un mesaj pentru tine. 
***
Sunt oamenii din cotidian, cu care interacționezi în familie, în vecinătate sau la serviciu ori la cumpărături. Au loc schimburi de replici politicoase, joviale, cu trimiteri directe sau sensuri incerte, conversații scurte de moment ori cozerii cu aer parfumat, dialoguri strict profesionale ori discuții conviviale.
Sunt însă și oamenii pe care îi vezi din când în când, întâmplător: nu ați schimbat vreodată vreo vorbă însă ați comunicat atât de mult în scurtele intersectări.

***
În văzusem pe omul acela de departe când autobuzul în care ocupam un loc la fereastră a oprit exact în dreptul său. Avea o înfățișare plăcută, o găseam chiar atrăgătoare. Era într-un grup restrâns de prieteni. Aveam cam 20 ani... era vizibil mai mare decât mine, poate avea dublul vârstei mele de atunci. Îi priveam gesturile, felul de a se mișca, felul cum le vorbea celorlalți. La un moment dat ușa autobuzului s-a închis și probabil atras de zgomot și-a îndreptat privirea înspre fereastra unde stăteam. Am privit o singură clipă în lumina acelor ochi și mi-am întors repede privirea ca și cum fusesem surprinsă pătrunzând într-un spațiu privat fără a avea permisiunea. Auobuzul a plecat imediat și nu am știut dacă m-a văzut cu adevărat sau nu.
***
L-am regăsit apoi în mass media ca artist local ce pusese în practică câteva proiecte originale, i se luau interviuri pentru ziare, era prezent în emisiuni la televizor... de fiecare dată mă bucuram și îi urmăream aparițiile. Era un sentiment de familiaritate pe care o  trăiam în altă zonă decât ceea ce știam.
***
La anumite intervale stabilite de un calendar neștiut am început să ne intersectăm pe stradă... la câteva luni se întâmpla să ne găsim pe aceeași stradă, la aceeași oră a zilei, mergând în sensuri opuse, câteodată singuri, alteori însoțiți de membrii familiilor noastre. Uneori ne priveam, alteori nu,  însă știam fiecare de prezența celuilalt. 
După ceva timp am observat că și-a luat obiceiul să parcurgă zilnic un traseu pe jos și că la aceeași oră matinală trecea invariabil prin același loc din apropierea casei mele. 
***
Au trecut anii...27 de ani de când l-am văzut prima dată... 20 de ani de când parcurge  zilnic pe jos același traseu la aceeași oră, indiferent de vreme, de anotimp. Are aceeași alură, poate puțin mai slab, același mers drept, lejer, armonios lăsând după trecerea sa  un aer aristocratic al altor vremuri ...
***
Nu ne-am vorbit vreodată dar îmi spune adeseori  despre puterea repetării unui gest până la a deveni ritual, despre constanță în intenție și faptă, despre autostăpânire și despre loialitate.
***
Sunt oameni care există în viața noastră pentru a ne învăța ceva esențial  în lipsa cuvintelor, ori a comunicării directe, ci  numai prin simpla lor trecere în  vizibilul la care avem acces.



miercuri, 24 august 2016

O altfel de privire-115- Oamenii inimă

La fel cum în înfățișarea fiecărui om există ceva care iese în evidență ca frumusețe, armonie, tot așa în alcătuirea interioară, la nivel subtil, există ceva care este mai dezvoltat, mai pronunțat; astfel poți descoperi oameni intelect, oameni spirit, oameni suflet,  oameni TOT. 
***
Oamenii inimă sunt aceia care duc cu ei încă de când se nasc o capacitate imensă de a iubi și care își definesc viața prin trăirile inimii. În mod paradoxal acești oameni se nasc adeseori în familii în care armonia iubirii este absentă și ei își iau misiunea de a arăta celorlalți iubirea. Bineînțeles că în acel mediu nu vor primi nici pe jumătate din cât au ei nevoie pentru a se simți echilibrați și vor trece prin episoade de disperare, de neadaptare, de depresii, tristeți nesfârșite până când într-o bună zi vor descoperi iubirea Divină. Va fi atât de surprinzător, neașteptat, împlinitor încât muți de uimire vor înțelege că viața adevărată se desfășoară altundeva decât li se spusese până atunci: viața adevărată este chiar în inima lor. Oamenii inimă sunt cei care, pentru a putea trăi armonios, învață de foarte curând să îi iubească pe toți cei cu care se intersectează în drumul vieții lor. O ciudată așezare a lucrurilor face ca oamenii inimă să fie atrași de oamenii intelect cel mai des și atunci o stranie ispită îi provoacă să le ofere acestora ceea ce au mai de preț: inima lor cu toate trăirile ei, simțirile, focul... Numai că de fiecare dată vor primi ceea ce are celălalt mai de preț: intelectul său cu toate calculele și raționamentele sale. 
***
La o anume batere de gong, oamenii inimă înțeleg cât de nefirească este percepția lor asupra a ceea ce trăiesc și că dorința lor de armonie în iubire nu poate fi împlinită în același fel ca și până atunci. 

Așa că își vor lăsa nestingherită inima larg deschisă fără a mai fi tentați să o ofere preferențial și cu aripile ei vor atinge pe oricine întâlnesc în cale, lăsând scântei peste tot pe unde trec. Treptat,  din ceea ce primesc în schimb își cresc și mai mult cuprinsul iubirii lor. 

Oamenii inimă sunt precum caii sălbatici: nici un căpăstru nu îi poate îmblânzi dar pot bucura cu galopul lor liber orice ființă întâlnesc. 





sâmbătă, 20 august 2016

Gândul de week-end - 165

Sunt drumuri care te cheamă pentru a-ți arăta limitele fizice și emoționale, pentru a înțelege de ce nu le-ai ales până atunci și pentru a învăța rapid ceva ce ar fi luat prea mult timp în alte condiții.


vineri, 19 august 2016

O altfel de privire-114-Ceas de taină

Am intrat în  noua cultură cu mirare și nepotrivire; căutam repere cunoscute,  trăiri familiare, mesaje prietenoase într-un univers ce îmi părea sec, rigid, lipsit de magie. Am adoptat obiceiurile locului, hrana, programul...Am mers cu orele pe jos, am respirat aerul pădurilor urbane, al străzilor matematic aranjate, al catedralelor străin de înalte încercând să TE regăsesc, să refac simțirile cunoscute, familiarul ce mă însoțise prin anii din urmă. 
***
Într-o zi, când sentimentul că plecaseși de prin toate casele Tale, că tot ce vizitam erau carcase din piatră stearpă, am decis să urc în  turnul celei mai vechi catedrale din acel ținut. Mai întâi un porumbel m-a purtat pe un traseu ales de el printre capele și culoare, apoi a dispărut într-o firidă de la intrare și am pornit cu grupul format între timp în turul spre Turnul Octogonal. Am știut că acolo îmi dorisem să fiu. Am ajuns sus de tot, am privit prin deschizătura cupolei pe unde cu minute în urmă îmi arătase porumbelul traseul lui înaripat. Am zâmbit privind la frumusețea dantelată a pietrei, a plumbului și a stejarilor de peste o mie de ani ce sprijină treptele din înalt. 


Am admirat turnulețele ghintuite cu motive florale ori alegorice amintind de civilizații din America de Sud ori din unele regiuni din Asia, am privit cerul și zarea și am coborât. Pe măsură ce coboram simțeam cum mă cuprinde acea stare de grație și bucurie pe care o tot căutasem în zilele ce trecuseră... jos m-au întâmpinat acordurile plutitoare ale muzicii de orgă...am pornit fascinată după undele ei, am ajuns în capela principală, m-am așezat pe una din stranele de acolo și mi-am lăsat sufletul înaripat să se bucure pe deplin de tot ce se revărsa în jur.










Am privit apoi cu ochii deschiși la ce puteam cuprinde și am ascultat ce îmi șoptea vocea din inimă: ”Sunt și aici, iată, însă în felul artizanal perfect, în migală, consecvență, îndârjire de a termina în perfecțiune arhitecturală și inginerească o operă ce poate să dureze sute de ani, sunt și aici în dantelele din piatră, din lemn și aur, în minunile ce se văd și în muzica ce se aude uneori ca acum, împletind vizibilul și invizibilul... Aici sunt în frumusețea făurită, cizelată, lucrată cu perseverență până la ultima șlefuire...sunt în ceea ce este rațional, mental, în cel mai frumos produs al său.”



***

Am privit lângă mine tovarășul înaripat ce stătea solemn în lumina filtrată de vitralii și în faldurile melodiilor ce umpleau arcadele deschise în evantai peste înaltele treceri ale solului porumbel... l-am privit și zâmbind i-am mulțumit pentru alăturare.






sâmbătă, 13 august 2016

Gândul de week-end-164

Oriunde te-ai duce te porți cu tine.


La momentul de finish găsești ceea ce ai lăsat la start, pntru că dincolo de drum și distanțe, despre tine este vorba. 

sâmbătă, 6 august 2016

Gândul de week-end -163



Unii oameni apar în viața noastră când Dumnezeu decide că e momentul să Îl reauzim prin omenescul în care trăim.

vineri, 29 iulie 2016

Gândul de week-end- 162


Privind la lume vezi două mari drame: să nu știi ce ești și să te comporți haotic, să știi ce ești și să nu te abați de la asta. Iisus a știut tot timpul cine și mai ales CE este.




joi, 28 iulie 2016

O altfel de privire-113- Atingerea

Atingerea ca formă directă de cunoaștere, apare încă de când ne manifestăm ca ființă; toată existența noastră este un univers de atingeri pentru a ne afirma ființa și pentru a primi ceea ce există în alte manifestări. Ne atingem forma și gândul, ne atingem corpul și inspirația, ne atingem ca să creăm sau ca să călătorim împreună, ne atingem ca să ne semnalăm prezența ori ca să ne impunem. La orice nivel am fi simțim o nevoie nebiruită să atingem ceea ce vrem să cunoaștem așa că fie ne manifestăm fizic, fie în spirit, suntem înfometați de același dor și de aceeași împlinire. 

***
Atingerea este și un fel de a ne asigura că nu suntem încă în contopire, că suntem într-o formă sau alta separați într-o iluzorie independență... ne atingem ca să ne repetăm faptul că nu suntem aceiași, că suntem altundeva decât forma dorinței noastre... ca să ne descoperim în particularitățile noastre...
***
La un moment dat simțim că în contactul unei atingeri suntem în ambele părți, că simțim din ambele direcții că suntem în același timp cel care atinge și cel atins... la un moment dat totul poate deveni atât de intens în vastitate încât ne va surprinde cu  firescul său cele mai rebele porniri...

Suntem acele celule frumoase ce alcătuiesc totul  și care se lasă purtate ca menire în dansul entropiei  armoniei celeste, încă iluzoriu neatinsă de simțurile noastre.


marți, 26 iulie 2016

O altfel de privire-112- Prinzătorul de vise

Sunt momente când sensurile vin spre tine și le accepți integrându-le și sunt momente când trec dincolo de tine. 
***
Azi mi-a vorbit Prinzătorul de vise.. într-un moment de transcendere inspirată l-am ascultat în timp ce îi admiram rotundurile și sinuozitățile, țesăturile dantelate în culori de legendă. Mi-a povestit despre  conturul din lemn de salcie molatec curbat  în grațiosul cercului perfect al începutului, a vorbit despre răbdarea și bucuria țesăturii punctate cu goluri și plinuri, cu răsuciri de fir îndemânatice, cu ajururi delicate și îmbinări armonioase de noduri și sensuri... mi-a șoptit apoi despre penele din zborul îndrăzneț nicicând ostoit, despre înțelepciune și curaj, despre legănări și unduiri...la urmă a șoptit despre rostul său, despre rolul de prag și plasă, de sită în calea viselor rele de noapte... îl ascultam zâmbind și prin fața ochilor din suflet mi se perindau aceia care au fost și mai sunt prinzători de vise diurne, cei care se fac țesături în cercuri de lemn divin pentru   a  împiedica coșmarurile să tulbure bunul mers al vieții pe Pământ.



vineri, 22 iulie 2016

Gândul de week-end-161


Sunt iubiri în care uiți de Dumnezeu și sunt iubiri în care Il simți oriunde.


vineri, 15 iulie 2016

Gândul de week-end-160

Doamne, fă  ca cei care m-au făcut vreodată să sufăr voit sau nu, să simtă iubirea Ta și iertarea.


luni, 11 iulie 2016

O altfel de privire-111- Iluzia


Într-o zi am descoperit că nu pot vedea cu ochii fizici decât ceea ce există deja în interiorul meu...dacă are altă înfățișare este invizibil pentru vederea  din acest spațiu-timp  chiar dacă se află la doi pași de  ființa mea. 
***
În altă zi am simțit cum în interiorul ce se adăpostește în inimă există concomitent toate ființele dragi și m-a mirat un timp faptul că le pot iubi la fel oricând, simultan. 
***
Într-un moment de inspirație am pus împreună cele două trăiri și m-am gândit că e posibil ca TOT ceea ce vedem, pipăim, auzim, SIMȚIM să fie ceea ce există deja în interiorul nostru, ce am cunoscut deja și că din această pricină uneori ne este dificil să înțelegem ce simte altcineva. 

***
M-am gândit apoi la cele două emoții: Iubirea și Frica și la faptul că ele nu pot exista simultan; atunci am înțeles cum în tot ce trăim întâlnim acei oameni pe care îi cunoaștem, îi știm dintr-o altă experiență comună ... în caz contrar ei sunt invizibili pentru simțurile noastre. Acei oameni cu care ne întâlnim la un moment dat din viețile noastre sunt cei care, într-o formă sau alta a experiențelor vin să ne arate jocul dintre cele două emoții: frică-iubire. În funcție de balansul dintre ele, în anumite momente trăim extaze sau drame, până când iubirea decide durata jocului împreună: fie creștem în iubire alături și atunci lucrăm pentru răspândirea strălucirii ei, fie lăsăm frica să crească și atunci iubirea intervine ca să întrerupem jocul împreună căci nu ar mai fi nici o șansă de creștere. 
***
Privesc la acele momente când am trăit iubirea alături de un alt om și văd cum de fiecare dată, s-a transformat într-un Maestru vindecător care a dizolvat din imensele cantități de frici pe care le adăposteam atît eu cât și celălalt: frica de singurătate, frica de celălalt, de pierdere a identității, de a fi împreună, de rutină, de monoton, de minciună, de înșelare, de abandon, de pierderea controlului, de necunoscut, de nesemnificativ, de a aparține, de a nu aparține, de a fi folosit, de a fi ignorat, de a ști, de a nu ști...
***
În toate aceste povești avem sentimente și convingeri contradictorii: fie simțim că iubim și suntem foarte iubiți la rândul nostru, fie dimpotrivă, avem convingerea că nu mai iubim și nu mai suntem iubiți. Apoi, la distanța unui oarecare timp ne întrebăm cum e posibil ca la un moment dat să nu mai simțim  o iubire care a vibrat  în toată ființa noastră, cum e posibil ca altcineva să apară și să  cunoaștem din nou că îl iubim cu toate câte ne alcătuiesc. 

***
Iubirea nu dispare niciodată și nici aceia cu care am trăit-o...ei sunt mereu  și ne zâmbesc  de fiecare dată când ne așezăm în lumea din interior, unde există dintotdeauna.













sâmbătă, 9 iulie 2016

Gândul de week-end-159


La un moment dat înțelegi că TU  ești  miile de femei și bărbați care ai fost vreodată și tot ceea ce urmează să fii.



sâmbătă, 2 iulie 2016

Gândul de week-end-158



Când iubești pe cineva și el locuiește în tine, absența ca și prezența lui e plină de sensuri și împliniri; așa trăiește ”împreună”.


joi, 30 iunie 2016

O altfel de privire-110-Visul

Știu că viața e un vis ce se trăiește în alt vis și totuți intru adânc în trăirile ce mă cutreieră ...pare fără sens suferința, câteodată și fericirea însăși... alteori revine mirarea că sunt în această viață, că ea există chiar și în forma în care e....uneori simt ca și cum am trăit tot ce se putea până acum și mai rămâne doar o provocare în colț de suflet: ”află ce te-a făcut să te întorci... de ce ai acceptat toate și chiar viața... ce te-a convins?”
***
Uneori e clar și limpede, alteori totul se amestecă și pare fără vreun rost anume. Undeva în foarte adânc de sine știu că e sigur un munte.... câteodată cred că muntele sunt eu, alteori mă diluez cu totul  în amestecul de dinainte. 
***

Sunt acele chemări, ori sentimente de ne... ce vin să testeze echilibrul, să verifice dacă liniștea e autentică ori ba, sunt acele perioade când corpul pare atât de departe, când pare greoi  și mi se agață de gleznele sufletului... ca și cum îmi spune, hai, întoarce-te și de data asta, revino! ... atunci, în acele clipe mă întorc să privesc totul și întreb: de ce? am făcut tot ce ați vrut, am dat tuturor ce au cerut, am trăit tot ce mi-au arătat... ce mai e?
***
Timid, șoptit, ca un glas de copil de demult uitat, din corpul ce mă vrea înapoi aud o rugă: revino ca să trăiești de acum visul tău, să îți trăiești felul, și sinele, să fii în adevărul pentru care te-ai întors la început. 
***
Și atunci încep iar a zâmbi până când se aprind distinct culorile ce luminează un alt drum.


sâmbătă, 25 iunie 2016

O altfel de privire-109- tous les visages de l”amour

Nici nu mai știu ce eram, ce culoare aveam până să te întâlnesc: poate un galben luminos, ori un verde zglobiu sau poate un roșu nestăvilit... știu doar că din acel moment pastelurile au pornit să coloreze pictura vieții mele, că m-au răscolit amestecuri de albastru și roșu, că mă cutreierau griuri bruște, ițite de nicăieri, că mă semănau semințe de indigo până ce se nășteau perle sidefii pe marginile din inimă. Fresce lungi albastre m-au brăzdat o vreme până când am început să simt respirația cerului și am lăsat imenșii nori albi, pufoși, să-mi treacă peste lumina din ochi. Un portocaliu copt luminos mi-a răsărit  mai apoi dând în pârg carminuri, roz și  verde contopite în contururi turcoaz.

În răstimpuri  mă alungeam în câmpuri vaste de mov și galben ce se amestecau printre pigmenții din pielea-mi până când eu însămi redeveneam culoare și picuram dâre în trecerile prin univers. 

Într-o zi am vrut să devin invizibilă, să fiu  astfel încât să dispară stridențele și prea evidentul ...am diluat culorile puternice care îmi pulsau prin fire, le-am micșorat excesul și exaltarea până când m-a uimit incolorul ce devenisem în transparență. Atunci, de peste tot au început să curgă din nou culori peste invizibilitatea ce eram, rozuri vesele, dulci cafeniuri, nuanțe de roșu pasionale, oranjuri calde, verde și albastru luminos îmi descriau  trăirile celor ce mi le încredințau.

Și-așa le-am așezat în rost, contur artistic pentru ochiul din galaxie.



Gândul de week-end-157



Simplu e atunci când în ceea ce faci, în ceea ce gândești, în ceea ce spui reușești să urmezi linia ce unește două puncte.  Altfel este complicația greoaie a omenescului ce creează numeroase bifurcații.

sâmbătă, 18 iunie 2016

Gândul de week-end -156

Când iubești vrei ca celălalt să fie fericit- există un nivel în care iubind accepți  că celălalt  e nefericit în prezența ta și atunci te dai la o parte.


joi, 16 iunie 2016

o altfel de privire-108- Ispita

Învăț să o recunosc dinainte de a se insinua prea aproape... se manifestă cu influențe în trăiri emoționale, adeseori  tensiuni ce rimează cu frici, furii, sau neliniști.  Mă trimite ades pe calea revoltei, însingurării, ori  ripostei pasionale. 
***
De câte ori  o surprind, îi las contururile să se estompeze ca să pot desluși ce dar poartă... dincolo de primul văl întrezăresc sufletele pe care le-a cucerit, chinul, tristețea și suferința lor, divinul ce se stinge treptat în ele și simt un val de căldură pentru acele ființe, o înțelegere a trăirilor lor, a zbuciumului, a fricilor. Le privesc modul cum se chinuie singure cu îndoieli, temeri, supoziții nejustificate, cum își alimentează constant traiul cu otrăvuri, cum își încarcă existența până la limita suportabilului, le întrezăresc uneori agonia și mă cuprinde o dorință de a le îmbrățișa, de a le face să simtă alinarea chiar și pentru o secundă, pentru ca în acea clipă de repaus fulgerul ideii de altceva să le aducă dorința de pur, să le redea nevoia de limpede și de integru. Îmi doresc atunci să știe că pot trăi și altfel, că există altcumul și armonia, că există pacea și binele, că pot trăi pe termen lung în senin și echilibru, că pot simți calmul în ceea ce trăiesc și că pot determina orice să se manifeste în viața lor fără să insiste cu presiuni, fără să se înfurie, fără să pretindă, să oblige, să forțeze, fără să lovească. 

***
Sunt acele clipe când întrezăresc tristețea divină cauzată de felul continuu omenesc de a-și produce suferințe și necazuri, greutăți, drame, tragedii și îmi vine să mă rog de acei oameni: ”Renunțați la a vă îngrijora, renunțați la frici, renunțați la a vă preocupa de viața celorlalți, încetați să trăiți însingurați de voi înșivă, înstrăinați, încetați să mai părăsiți frumosul din voi, înțelepciunea, Iubirea!


vineri, 10 iunie 2016

Gândul de week-end-155



 Oamenii care  îi înșală  pe ceilalți tind  să îi  lovească pe aceia care se poartă  onest cu ei.


miercuri, 8 iunie 2016

O altfel de privire-107- Iubirile

După un algoritm invizibil ființele noastre urmează calea spre alte ființe... ne apropiem, ajungem uneori să ne contopim, urmăm o cale împreună, ne desprindem și intrăm în universul altei ființe cu care formăm din nou o sferă.  De fiecare dată sferele noastre cresc sau scad cu ceea ce punem în ele, cu trăirile, culorile, gândurile, aromele, gesturile pe care le adăugăm repetat. 

Sunt întâlniri care îți dau certitudinea creșterii sferei comune, sentimentul unei dospiri reciproce, a unui ”împreună” unic. Chiar și atunci când vine vremea să luăm un drum separat, sfera Împreunului nostru rămâne în fiecare purtând și crescând ceea ce a adus celălalt, modificând pentru totdeauna cel care am fost înaintea acelei întregiri. Indiferent cât de scurte sau de durată sunt alăturările dintre oameni, ele sădesc lăstari solizi care au menirea să aducă roade peste timp. 

***

Câteodată mă întorc cu drag spre aceste transplaturi pe care le port, grefe de suflet cu care am împărtășit iubirea; câteodată le întreb dacă le e bine la mine și cum o mai duc lăstarii mei de suflet aflat la ceilalți oameni; uneori mă opresc pentru a îmbrățișa întregul drum pe care l-am parcurs, pentru a-l contempla cu un zâmbet senin de pace, pentru a simți ușor adierea parfumului celor care am fost în fiecare alăturare; uneori mai gust încetișor din aromele fructelor pe care le rodesc în mine trecutele întâlniri  și  contemplu frumusețea




grădinii dinăuntru pe care îndelung am păstrat-o secretă și care deodată a dat în floare și în pârg cu un exotism de nestăvilit.

***

Și cu dragoste vă zic: indiferent ce se întâmplă în viața noastră, a lumii, a universului, după cum spunea  Voltaire cu ceva timp în urmă: până una-alta ”il faut cultiver notre jardin.”










vineri, 3 iunie 2016

Gândul de week-end-154


Poți spune liniștit adevărul de fiecare dată; oamenii  vor reține sensul care li se potrivește .


joi, 2 iunie 2016

O altfel de privire-106- Gândul răzleț sau regula de trei simplă a vieții

Astăzi am avut una din acele întâlniri care îți bucură sufletul și îți aduc admirație în spirit. După ce m-am desprins din îmbrățișare și ne-am luat rămas bun, în drumul spre casă o voce dinăuntru s-a făcut auzită: ” Ce ciudați sunt oamenii... în fiecare zi ei primesc tot ceea ce își doresc și au nevoie însă în majoritatea cazurilor  nici nu observă, preocupați fiind ca toate acestea să vină dintr-o direcție anume și atunci când nu primesc din acea direcție e ca și cum nu ar fi existat nimic din ce au primit. De fapt ce își doresc oamenii?”

***

Ajunsă acasă o întreb pe fata cea mare  dacă îmi poate răspunde la această întrebare. Se gândi puțin și îmi zise:” Cum vrei să îți explic?” ”Ca să înțeleg, i-am spus” ” Uite, pe înțelesul tău, nu observi, de exemplu, afecțiunea care vine de la cineva pentru că e vorba despre energie; ție îți trebuie să vină spre tine măcar nivelul tău minim sau mai mult.” Am privit-o o clipă uimită... e chiar așa de simplu? Da, e simplu  însă uităm mereu. 

***
Adeseori investim în anumiți oameni sentimente. gesturi, manifestări  pe care le însoțim cu bucățele din sufletul nostru  sau din energia noastră și cum e firesc ceea ce primim nu ne împlinește dacă nu e la fel cu ce am dat... e nevoie de mai mult efort ca să prelucrăm ceea ce ajunge la noi când are o energie inferioară celei la care funcționăm. În mod firesc pornim spre oameni care ne seamănă energetic sau ne sunt superiori și ține de igiena personală să înțelegem care sunt sursele benefice nouă, însă adeseori ne aflăm alături de oameni sau în situații ce sfârșesc prin a ne epuiza în dezechilibrul dintre ceea ce oferim și  ceea ce primim.

"A bon entendeur, salut! "


miercuri, 1 iunie 2016

O altfel de privire-105- Învață-mă să te iubesc!

Abia acum te văd cu adevărat, așa cum stai dreaptă, atârnând spre soare ori spre lună, cu capul sprijinit pe cer...abia acum te văd ...frumusețea, căldura, veselia, șiretlicurile, iuțimea gândului întors fulgerător, conexiunile din idei, pornirile pătimașe, năvala din acțiuni, respingerile, tristețea... abia acum sunt cu tine și vreau să mi te alipesc în îmbrățișarea după care ai tânjit atât... să trăim împreună pacea. Iartă-mă pentru toate trăirile în durere, iartă-mi respingerile, iartă-mi disparițiile, refuzul de a te vedea, te a te alinta, mângâia, alina. Iartă-mă pentru toate clipele când simțeam iritare dacă  una din dorințele tale ajungea la mine, cea atât de  ocupată să aud dorințele tuturor celorlalți. 

Iartă-mă! 

Îți mulțumesc pentru curaj, pentru frumusețea din inimă, pentru senin, îți mulțumesc pentru toate îmbrățișările calde pe care le cereai repetat, pentru felul cum te topeai în  momentele când le primeai... îți mulțumesc pentru felul cum ai știut să mergi  mai departe, cum ai continuat să născocești trucuri ca să ne putem întâlni, îți mulțumesc pentru felul onest cu care ai trecut prin zonele de pustiu și tristețe în care te-am dus surdă la protestele tale, oarbă la  durerile pe care ți le produceam, îți mulțumesc pentru luminozitate, pentru înțelepciune.

Îți mulțumesc!

  Și iată-ne alături,  împreună în sfârșit, după tot acest timp în care am visat, am sperat, am tânjit... iartă-mă, copilă frumoasă!

Arată-mi cum să te iubesc!



luni, 30 mai 2016

O altfel de privire-104-Valențe

Le-am trăit pe rând purtați în balansul dintre ele - plăcerea și durerea. Am mers într-un sens, căutând bucuria, am pornit pe drumul plăcerii până când mișcarea opusă a penduluilui vieții ne-a dus spre aceeași intensitate însă a durerii. Plăcerea lasă amprente fizice ca și durerea și tocmai  de aceea, adeseori  le confundăm, dorind să simțim că prin corpul nostru trece totuși o trăire, că este viu, că nu a devenit piatră. Și rămânem ades în durere în speranța că pendulul va oscila firesc înspre celălalt sens, ori chiar și atunci când nici speranța revenirii la plăcere nu mai există, rămânem  atâta timp cât ne străbat corpul, sufletul, simțurile, felurite  senzații fluide . Până la urmă găsim ceva  „dureros de dulce„  care să ne amorțească suficient o  vreme, un timp, o viață.

***

La un moment dat, într-o clipă anume, ceva din noi se desprinde și înțelege că durerea și plăcerea sunt același chip al dorinței noastre de a ne afilia la ceva, de a ne integra, a ne alipi. Plăcerea este dilatare din contopire, pe când durerea e  restrângerea din deslipire, din desprindere. Când reușim  să vedem din exterior și atât de departe încât să părem invizibili, ori dimpotrivă, să vedem pornind de la noi, până când suntem  totul și fără limite, atunci durerea și plăcerea  nu există cu adevărat; nu mai avem  la ce să ne  alipim  și nici nu putem să ne desprindem  de ceva căci suntem  mereu acolo și totul e acolo, totul e din noi și noi suntem în totul.   

***
Când nu ne mai simțim separați, izolați,  plăcerea și durerea își pierd sensul de a fi.



vineri, 27 mai 2016

Gândul de week-end-153


La un moment dat al vieții noastre, ne reamintim legământul pe care l-am făcut cu divinitatea și de atunci trăim sensul în toate. 


vineri, 13 mai 2016

Gândul de week-end-152

Vine o vreme când  înțelegi datele problemei și soluția nu îți mai provoacă nici un sentiment de respingere.


vineri, 6 mai 2016

Gândul de week-end- 151

             
 Cu mentalitate de cocoș, e inutil să  fii supărat că nu trăiești  iubirea lebedei.


vineri, 29 aprilie 2016

Gândul de week-end-150


Din momentul în care  cunoști iubirea divină, poți privi orice altceva cu blândețe și acceptare.





duminică, 24 aprilie 2016

O altfel de privire-103- Vastul

 Adeseori priveam până dincolo de zare până simțeam că devin una cu acele contururi de munți sau de nori, sau până când ondularea verde a coroanei vreunui copac decupa albastrul oniric din cer în forme însuflețite. Obișnuiam să practic contemplarea ca pe o beatitudine subtilă, ca pe un mod egoist de a trăi bucuriile vieții și chiar dacă apărea aproape mereu sentimentul că e o pierdere de timp, că e  lene și irosire, se instala repetat în hedonismul personal. Contemplam nori, ploi, fulgere, aburi de respirație matinală din văi de munte, arabescuri primăvăratice ori autumnale, unduiri halucinante țișnite din arșitele drumurilor, ori dansuri valsate de fulgi de nea, ori de petale de pomi înfloriți, unduiri mătăsoare din verde unic de coline în april ori luciri de solzi aurii pe spinarea vreunui val.

Le urmăream o vreme cât sufletul pornit pe puntea creată de privire se contopea cu sufletul formei contemplate; era o anume beatitudine dar și o cunoaștere aparte. Mai târziu mi-am aflat toate acele fenomene contemplate în propria-mi ființă, în propriul corp, în simțiri, în trăiri. Mi-am cunoscut rând pe rând stările de agregare din anotimpurile sufletești multiple, fenomenele meteo bizare ori aparențele stranii, de neexplicat. Am aflat apoi vânturile subtile care le generau și am început să îmi construiesc baraje, paratrăznete, copertine. 

A venit apoi timpul când eram înăuntru dar și înafară, când cuprindeam și eram cuprinsul, când  simțeam și eram simțământul însuși...și am renunțat atunci la baricade de orice fel ... am lăsat vastul să mă fie căci sufletul meu îl întâlnise în sfârșit și înțelesese ce înseamnă simultaneitatea.







vineri, 22 aprilie 2016

Gândul de week-end-149

Multe adevăruri vin spre noi dar le auzim sau înțelegem doar pe acelea care sunt spuse de oamenii pe care îi credem superiori.




vineri, 15 aprilie 2016

Gândul de week-end- 148

Orice Dumnezeu știe că într-o zi creația sa va fi ispitită să îl ucidă.

sâmbătă, 9 aprilie 2016

O altfel de privire- 102-Poveste

Într-o zi anume, Dumnezeu s-a gândit să facă om - și a lucrat la creația asta până când primul om s-a întrupat; și i-a dat lui Dumnezeu să stăpânească tot ceea ce El  făcuse până atunci; apoi tovarăși i-a dat pe animale: să-l ajute, să-l iubească, să-l însoțească, să-l inspire...

 A văzut apoi Dumnezeu cum va crește puterea în om, cum se va coborî din cinstea în care a fost pus și cum creaturi sălbatice îi vor locui firea ... a văzut cum ele vor crește și se vor înmulți înăuntrul omului, cum îl vor popula și îl vor îndemna spre josnicii. A știut Dumnezeu că  în om se va da o luptă și că neavând  adversar pe măsură, fiarele cele multe vor câștiga  bătăliile pe rând. 

***
Îi era drag Omul lui Dumnezeu: avea un ce șugubăț, era isteț și o anume sclipire din privire arăta o sete neostoită în a crește,  a cunoaște, a afla ceea ce chiar însuși Dumnezeu face. 

Și mai știa  Dumnezeu că Omul va face această  urcare fără sfârșit și  că tot ea îl va pierde la urmă... această creștere continuă îl va face să își dorească să îi ia locul chiar lui Dumnezeu.  Atunci, în momentul modelării sale, din drag de Om,  i-a făcut suflet între cele două mâini, într-un locaș din inimă, pentru  ca să poată face Omul lucrul său zilnic  cu iubire... să   însuflețească lucrarea mâinilor sale și să  sfințească Pământul.
***
Și astfel  Omul are două chipuri pentru a căștiga bătălia ce se  dă în sine:  chipul de  iubire și chipul de  lucrare, pe care le poartă în fiece cădere și în orice înălțare.







sculptură de Mircea Tocaci 

vineri, 8 aprilie 2016

Gândul de week-end-147



Îți mulțumesc pentru că te pot iubi așa cum sunt.



duminică, 3 aprilie 2016

O altfel de privire-101- Printre ninsori

Ninsoarea uimește, farmecă, atrage cu mirare și strălucire... ninsoarea învață, acoperă, încălzește, protejează, îmbrățișează....dar mai mult ninsoarea transformă, purifică, alchimizează...
***

Sunt ninsorile magice ale copilăriei cu fulgi sidefii ce se topesc pe obrajii copți și fragezi, cu provocări de oameni de zăpadă, cazemate, glisări bruște, cufundări pufoase, glume șirete.




Sunt apoi ninsorile  din orice april, cele tainice și fermecate, care te ademenesc spre frumos și efemer, spre cupolele templului vieții și al trecerii, spre plutire de petale și parfum îngeresc, singular. April senzual și pur, pătimaș prin liniștea ce învelește  transformările intime, april cel magic și nepământean iși ninge perpetuu semnătura de caligrafie delicată, de frumos etern ce trece suav.

***
Sunt de la o răspântie  încolo, ninsorle din argintiul tâmplelor și al trăirilor, din limpedele lacrimilor și din cărunțimea corpului însuși. Ele lasă din noi înșine, în trecerile printre cei ce viețuiesc,  petale, fulgi, semințe, umbreluțe diafane ce îmbracă potecile pe care trăim sau acoperă creștetele înfierbântate ale celor ce se frământă, ori încolțesc în inimile artistice, în simțirile avide ale celor ce se caută, sau se așază moale și blând pe rănile din suflet ale celor ce  își arată dorul de vindecare.  

***
Sunt ninsori de unde și de clipe, de mlădieri de sunet catifelat, sunt ninsori de picături de rouă ce spală corpul și ninsori de stropi de suflet ce lucesc din adâncuri de trăiri, de inimi, de iubiri. Sunt ninsori ce urcă și ninsori ce coboară, ninsori cu dansuri ireale și enigmatice, senzuale și angelice, sunt ninsori prin viață și prin eter, prin alb și albastru, prin fierbinte de rece și prin intim de îndepărtat.

***
Suntem fulgi ușori, petale grațioase,  unici, efemeri, eterni, irepetabili... suntem.





vineri, 1 aprilie 2016

Gândul de week-end-146

Ca o sămânţă ce se desface pe rând aşa mi-ai crescut între coaste.

vineri, 25 martie 2016

Gândul de week-end -145


Păcatul e atunci când  stai din nou în fața lui Dumnezeu cu sentimentul că tot nu ești  suficient de matur ca să nu mai repeți greșelile.


vineri, 18 martie 2016

Gândul de week-end -144


În fiecare clipă, Dumnezeu simte toată bucuria și toată durerea întregii omenirii.




vineri, 11 martie 2016

Gândul de week-end -143


Cu fiecare om pe care vrem să îl cunoaștem avansăm pe drumul către noi înșine.

marți, 8 martie 2016

O altfel de privire-100- Zâmbetul

Sunt  momente când  viața pare un zâmbet uriaș ce ne îmbrățișează  în contururile sale luând pe rând  felurite forme .
***

Sunt zâmbetele senine, ușor schițate ce însoresc chipul și fac lumină în priviri și în suflet, zâmbet de flori de cireș în soare, ușor feciorelnice, fără griji... sunt apoi zâmbetele calde, solare,  de Madonă ... materne și liniștitoare ele adaugă suport spuselor și trăirilor, aduc liniște, vindecă suferințe, calmează vânturi și neliniști ... sunt  zâmbetele ce se zăresc pe jumătate, ușor provocatoare și răscolitoare, ele antrenează doar o parte din conturul buzelor, un singur colț se avântă  ștregărește spre pomeți, celălalt rămâne cuminte, aparent neștiutor. E un joc inefabil de bănuit și dezvăluit care învăluie un mister întrezărit;  invită, cheamă, alungă, magnetizează.

Sunt ades zâmbetele mușcătoare, ironice ori sarcastice, acuțit înțepătoare care lasă urme sângerii pe pielea sufletului, zgârie îndelung retina ochiului din inimă invitând la despărțiri, tăceri rănite ori răzbunări, după măsură.

La alt nivel apar zâmbetele ploaie... ele se ițesc în toiul lacrimilor, precum razele timide ale soarelui ce străpung norii îngroșați ... când în suflet și pe chip plouă, când lacrimile șuvoiesc spre barbă miracolul acestui zâmbet înmoaie durerea și o spulberă încet spălând-o în reflectările boabelor ude pe obraji, pe barbă, pe gât ... în poală. Zâmbetele ploaie fertilizează solul unor recolte superioare.

În clipe anume, fără știre, când aproape totul e echilibrat, mai ales în împărtășirea din iubire, răsare zâmbetul deplin, acela unic împletit cu bucurie, împlinire, desăvârșire, triumf asupra  piedicilor ori josniciilor, asupra a tot  ce e tulbure...e zâmbetul pur, limpede cristal. E zâmbetul divin.






sâmbătă, 5 martie 2016

Gândul de week-end- 142


Dacă am ști cu adevărat puterea cuvintelor pe care le rostim, am dori să tăcem în minte și în fapt mai des sau am împleti flori parfumate printre ele.




vineri, 26 februarie 2016

Gândul de week-end-141



Ce și cum e  în general e și în particular - și asta e valabil pentru tot ce există.




vineri, 19 februarie 2016

Gândul de week-end- 140


Greu e să înțelegi și să accepți că atunci când faci ceva pentru cineva, răsplata vine de oriunde și sub ce formă e mai potrivită și că, ceea ce contează este gestul  și inima cu care îl faci.


miercuri, 17 februarie 2016

O altfel de privire-99- Grădina secretă

 Fiecare dintre noi are în interiorul său o grădină pe care o poartă prin vârste și vremuri. Din când în când ne apare imaginea ei, la început ca o idee, apoi ca o certitudine.  După aceea trăim conștienți  de ritmurile ei și ne preocupăm de explorare. 
Ne luăm tot mai mult răgazul de a o descoperi, de a vedea ce fel de plante adăpostește, care e specificul fiecăreia... ce plante sunt perene, care sunt de sezon, care necesită o altfel de îngrijire ori anumite condiții în care se pot dezvolta deplin. 

Și după ce ne obișnuim cu ea, după ce cunoaștem ceea ce trăiește acolo,  vine clipa când înțelegem că noi suntem grădinarul...atunci ne suflecăm mânecile și ne punem pe treabă: o  curățăm de omizi, tăiem uscături,  udăm, plivim buruieni...reorientăm  crenguțe ...apoi, cu timpul, ne obișnuim ca prin grădina noastră să ne plimbăm singuri sau cu cei care dovedesc prețuire și respect pentru ea.

Mai târziu apoi, tot în grădina dinăuntru, într-una din plimbările lungi ne trezim în fața a doi copaci falnici pe care inițial nu îi remarcasem și care, plini de fructe ne îmbie. Le acceptăm, le gustăm și ne hrănim până ce, într-o zi aflăm că cei doi copaci sunt  Pomul vieții și Pomul cunoașterii.

 Și atunci, îi spunem grădinii ascunse în noi EDEN. 



duminică, 14 februarie 2016

La marginea timpului


... mă așez la o margine de timp și contemplu zările din sfera existențelor... se lasă de amurg movuliu,  pescărușii rotesc hore pe cer iar eu îmi desfac petalele inimii si înfloresc pe aripile de înger ce  coboară grațios cu mișcări ondulate prin înserarea mea.  Adulmec aerul până simt că e permis să zâmbesc ținând de mână bărbatul, și să  fim alături în  miracole. 

***

 Lasă-te iubită, îmi cântă pescărușii, lasă-te iubit îi șoptesc îngerii ... la limita timpului trăim  armonii, contururile noastre se aprind  luminoase  și zările aduc valuri de grație delicată ce îmbrățișează în învelișuri de catifea văile, dealurile, oamenii... iar munții, ei devin transparenți. 

***
Pe o margine de timp au loc întâlnirile ... ajung apoi pe pământ ... și iată că  ne privim uimiți, ca și cum ne descoperim prima dată și inimile ni se unesc între palmele ce se îmbrățișează,  dansează  și se rotesc pe când  coboară   odată cu pescărușii,  cu stingerea auriu vineție a apusului și cu ploaia de fulgi delicat grațioși  pornită deodată.


vineri, 12 februarie 2016

Gândul de week-end- 139



Lucrul zilnic pentru atingerea unui ideal dezinteresat și nobil te scoate din orice infern.

sâmbătă, 6 februarie 2016

Uneori e de la muzică

M-a întrebat ieri, într-un moment de  taină. "Măi, eu nu înțeleg de ce nu merge, că de fapt sunt lucruri minore care par să nu se potrivească. Au fost situații mai dificile  când oamenii au învățat și s-au adaptat unul altuia, când au aplicat diferite metode și lucrurile s-au rezolvat."

M-a surprins faptul că nu  puteam formula răspunsul  în cuvinte de înțeles. Acum știu: este vorba despre dans. Fiecare dintre noi știm clar când o pereche se potrivește la dans ori când nu; fiecăruia dintre noi îi sare în ochi diferența de ritm pe care dansează uneori cei doi, stângăcia cu care se mișcă, ori  lipsa de chef a unuia care se poartă de parcă ar fi fost târât cu forța spre acea reprezentație. Fiecare dintre cei doi dansatori știe la rândul lui când se cere următoarea mișcare, punctată de îndemnul partenerului, de acordul muzicii și de stilul ritmului propriu.  Cât de bine face  acea mișcare ține numai de opțiunea sa de a se implica.  E bine știut că pentru a exista un dans în doi, e nevoie ca fiecare să răspundă la invitația de ritm, de unduire, de comunicare a celuilalt. Atunci când unul nu răspunde, dansul se oprește. Și e firesc pentru că e prea mare disonanța.

***

E atât de simplu: în viața de zi cu zi, în parteneriate se întâmplă ades  să nu existe armonie în mișcări, în reacții, în intenții și dansul să se oprească, numai că unul dintre ei, ori spectatorii să nici nu observe, ori să nu admită, mulțumiți că se mișcă totuși ceva.
În dans nu e suficient să te miști, după cum în viață nu e de ajuns să stai unul lângă altul: este despre a comunica, a împleti dăruiri și acceptări, înaintări și retrageri, piruete îndrăznețe în care echilibrul e dat de încrederea în celălalt.  



Dansul e când partenerii vor să danseze în același timp și aud în suflet aceeași muzică.