vineri, 26 februarie 2016

Gândul de week-end-141



Ce și cum e  în general e și în particular - și asta e valabil pentru tot ce există.




vineri, 19 februarie 2016

Gândul de week-end- 140


Greu e să înțelegi și să accepți că atunci când faci ceva pentru cineva, răsplata vine de oriunde și sub ce formă e mai potrivită și că, ceea ce contează este gestul  și inima cu care îl faci.


miercuri, 17 februarie 2016

O altfel de privire-99- Grădina secretă

 Fiecare dintre noi are în interiorul său o grădină pe care o poartă prin vârste și vremuri. Din când în când ne apare imaginea ei, la început ca o idee, apoi ca o certitudine.  După aceea trăim conștienți  de ritmurile ei și ne preocupăm de explorare. 
Ne luăm tot mai mult răgazul de a o descoperi, de a vedea ce fel de plante adăpostește, care e specificul fiecăreia... ce plante sunt perene, care sunt de sezon, care necesită o altfel de îngrijire ori anumite condiții în care se pot dezvolta deplin. 

Și după ce ne obișnuim cu ea, după ce cunoaștem ceea ce trăiește acolo,  vine clipa când înțelegem că noi suntem grădinarul...atunci ne suflecăm mânecile și ne punem pe treabă: o  curățăm de omizi, tăiem uscături,  udăm, plivim buruieni...reorientăm  crenguțe ...apoi, cu timpul, ne obișnuim ca prin grădina noastră să ne plimbăm singuri sau cu cei care dovedesc prețuire și respect pentru ea.

Mai târziu apoi, tot în grădina dinăuntru, într-una din plimbările lungi ne trezim în fața a doi copaci falnici pe care inițial nu îi remarcasem și care, plini de fructe ne îmbie. Le acceptăm, le gustăm și ne hrănim până ce, într-o zi aflăm că cei doi copaci sunt  Pomul vieții și Pomul cunoașterii.

 Și atunci, îi spunem grădinii ascunse în noi EDEN. 



duminică, 14 februarie 2016

La marginea timpului


... mă așez la o margine de timp și contemplu zările din sfera existențelor... se lasă de amurg movuliu,  pescărușii rotesc hore pe cer iar eu îmi desfac petalele inimii si înfloresc pe aripile de înger ce  coboară grațios cu mișcări ondulate prin înserarea mea.  Adulmec aerul până simt că e permis să zâmbesc ținând de mână bărbatul, și să  fim alături în  miracole. 

***

 Lasă-te iubită, îmi cântă pescărușii, lasă-te iubit îi șoptesc îngerii ... la limita timpului trăim  armonii, contururile noastre se aprind  luminoase  și zările aduc valuri de grație delicată ce îmbrățișează în învelișuri de catifea văile, dealurile, oamenii... iar munții, ei devin transparenți. 

***
Pe o margine de timp au loc întâlnirile ... ajung apoi pe pământ ... și iată că  ne privim uimiți, ca și cum ne descoperim prima dată și inimile ni se unesc între palmele ce se îmbrățișează,  dansează  și se rotesc pe când  coboară   odată cu pescărușii,  cu stingerea auriu vineție a apusului și cu ploaia de fulgi delicat grațioși  pornită deodată.


vineri, 12 februarie 2016

Gândul de week-end- 139



Lucrul zilnic pentru atingerea unui ideal dezinteresat și nobil te scoate din orice infern.

sâmbătă, 6 februarie 2016

Uneori e de la muzică

M-a întrebat ieri, într-un moment de  taină. "Măi, eu nu înțeleg de ce nu merge, că de fapt sunt lucruri minore care par să nu se potrivească. Au fost situații mai dificile  când oamenii au învățat și s-au adaptat unul altuia, când au aplicat diferite metode și lucrurile s-au rezolvat."

M-a surprins faptul că nu  puteam formula răspunsul  în cuvinte de înțeles. Acum știu: este vorba despre dans. Fiecare dintre noi știm clar când o pereche se potrivește la dans ori când nu; fiecăruia dintre noi îi sare în ochi diferența de ritm pe care dansează uneori cei doi, stângăcia cu care se mișcă, ori  lipsa de chef a unuia care se poartă de parcă ar fi fost târât cu forța spre acea reprezentație. Fiecare dintre cei doi dansatori știe la rândul lui când se cere următoarea mișcare, punctată de îndemnul partenerului, de acordul muzicii și de stilul ritmului propriu.  Cât de bine face  acea mișcare ține numai de opțiunea sa de a se implica.  E bine știut că pentru a exista un dans în doi, e nevoie ca fiecare să răspundă la invitația de ritm, de unduire, de comunicare a celuilalt. Atunci când unul nu răspunde, dansul se oprește. Și e firesc pentru că e prea mare disonanța.

***

E atât de simplu: în viața de zi cu zi, în parteneriate se întâmplă ades  să nu existe armonie în mișcări, în reacții, în intenții și dansul să se oprească, numai că unul dintre ei, ori spectatorii să nici nu observe, ori să nu admită, mulțumiți că se mișcă totuși ceva.
În dans nu e suficient să te miști, după cum în viață nu e de ajuns să stai unul lângă altul: este despre a comunica, a împleti dăruiri și acceptări, înaintări și retrageri, piruete îndrăznețe în care echilibrul e dat de încrederea în celălalt.  



Dansul e când partenerii vor să danseze în același timp și aud în suflet aceeași muzică.


vineri, 5 februarie 2016

Gândul de week-end-138



Fiecare corp are traseele lui de durere și pe  cele de plăcere pe care  alege să avanseze în viață. Când înțelegi că fiecare om are mai multe corpuri,  conturul întregului  devine vizibil.