Sunt momente când viața pare un zâmbet uriaș ce ne îmbrățișează în contururile sale luând pe rând felurite forme .
***
Sunt zâmbetele senine, ușor schițate ce însoresc chipul și fac lumină în priviri și în suflet, zâmbet de flori de cireș în soare, ușor feciorelnice, fără griji... sunt apoi zâmbetele calde, solare, de Madonă ... materne și liniștitoare ele adaugă suport spuselor și trăirilor, aduc liniște, vindecă suferințe, calmează vânturi și neliniști ... sunt zâmbetele ce se zăresc pe jumătate, ușor provocatoare și răscolitoare, ele antrenează doar o parte din conturul buzelor, un singur colț se avântă ștregărește spre pomeți, celălalt rămâne cuminte, aparent neștiutor. E un joc inefabil de bănuit și dezvăluit care învăluie un mister întrezărit; invită, cheamă, alungă, magnetizează.
Sunt ades zâmbetele mușcătoare, ironice ori sarcastice, acuțit înțepătoare care lasă urme sângerii pe pielea sufletului, zgârie îndelung retina ochiului din inimă invitând la despărțiri, tăceri rănite ori răzbunări, după măsură.
La alt nivel apar zâmbetele ploaie... ele se ițesc în toiul lacrimilor, precum razele timide ale soarelui ce străpung norii îngroșați ... când în suflet și pe chip plouă, când lacrimile șuvoiesc spre barbă miracolul acestui zâmbet înmoaie durerea și o spulberă încet spălând-o în reflectările boabelor ude pe obraji, pe barbă, pe gât ... în poală. Zâmbetele ploaie fertilizează solul unor recolte superioare.
În clipe anume, fără știre, când aproape totul e echilibrat, mai ales în împărtășirea din iubire, răsare zâmbetul deplin, acela unic împletit cu bucurie, împlinire, desăvârșire, triumf asupra piedicilor ori josniciilor, asupra a tot ce e tulbure...e zâmbetul pur, limpede cristal. E zâmbetul divin.
Sunt ades zâmbetele mușcătoare, ironice ori sarcastice, acuțit înțepătoare care lasă urme sângerii pe pielea sufletului, zgârie îndelung retina ochiului din inimă invitând la despărțiri, tăceri rănite ori răzbunări, după măsură.
La alt nivel apar zâmbetele ploaie... ele se ițesc în toiul lacrimilor, precum razele timide ale soarelui ce străpung norii îngroșați ... când în suflet și pe chip plouă, când lacrimile șuvoiesc spre barbă miracolul acestui zâmbet înmoaie durerea și o spulberă încet spălând-o în reflectările boabelor ude pe obraji, pe barbă, pe gât ... în poală. Zâmbetele ploaie fertilizează solul unor recolte superioare.
În clipe anume, fără știre, când aproape totul e echilibrat, mai ales în împărtășirea din iubire, răsare zâmbetul deplin, acela unic împletit cu bucurie, împlinire, desăvârșire, triumf asupra piedicilor ori josniciilor, asupra a tot ce e tulbure...e zâmbetul pur, limpede cristal. E zâmbetul divin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu