sâmbătă, 9 aprilie 2016

O altfel de privire- 102-Poveste

Într-o zi anume, Dumnezeu s-a gândit să facă om - și a lucrat la creația asta până când primul om s-a întrupat; și i-a dat lui Dumnezeu să stăpânească tot ceea ce El  făcuse până atunci; apoi tovarăși i-a dat pe animale: să-l ajute, să-l iubească, să-l însoțească, să-l inspire...

 A văzut apoi Dumnezeu cum va crește puterea în om, cum se va coborî din cinstea în care a fost pus și cum creaturi sălbatice îi vor locui firea ... a văzut cum ele vor crește și se vor înmulți înăuntrul omului, cum îl vor popula și îl vor îndemna spre josnicii. A știut Dumnezeu că  în om se va da o luptă și că neavând  adversar pe măsură, fiarele cele multe vor câștiga  bătăliile pe rând. 

***
Îi era drag Omul lui Dumnezeu: avea un ce șugubăț, era isteț și o anume sclipire din privire arăta o sete neostoită în a crește,  a cunoaște, a afla ceea ce chiar însuși Dumnezeu face. 

Și mai știa  Dumnezeu că Omul va face această  urcare fără sfârșit și  că tot ea îl va pierde la urmă... această creștere continuă îl va face să își dorească să îi ia locul chiar lui Dumnezeu.  Atunci, în momentul modelării sale, din drag de Om,  i-a făcut suflet între cele două mâini, într-un locaș din inimă, pentru  ca să poată face Omul lucrul său zilnic  cu iubire... să   însuflețească lucrarea mâinilor sale și să  sfințească Pământul.
***
Și astfel  Omul are două chipuri pentru a căștiga bătălia ce se  dă în sine:  chipul de  iubire și chipul de  lucrare, pe care le poartă în fiece cădere și în orice înălțare.







sculptură de Mircea Tocaci 
Trimiteți un comentariu