vineri, 26 august 2016

O altfel de privire-116- Întâlnirile

Cu timpul înțelegi cum oamenii pe care îi întâlnești în viața ta au un  rost, un mesaj pentru tine. 
***
Sunt oamenii din cotidian, cu care interacționezi în familie, în vecinătate sau la serviciu ori la cumpărături. Au loc schimburi de replici politicoase, joviale, cu trimiteri directe sau sensuri incerte, conversații scurte de moment ori cozerii cu aer parfumat, dialoguri strict profesionale ori discuții conviviale.
Sunt însă și oamenii pe care îi vezi din când în când, întâmplător: nu ați schimbat vreodată vreo vorbă însă ați comunicat atât de mult în scurtele intersectări.

***
În văzusem pe omul acela de departe când autobuzul în care ocupam un loc la fereastră a oprit exact în dreptul său. Avea o înfățișare plăcută, o găseam chiar atrăgătoare. Era într-un grup restrâns de prieteni. Aveam cam 20 ani... era vizibil mai mare decât mine, poate avea dublul vârstei mele de atunci. Îi priveam gesturile, felul de a se mișca, felul cum le vorbea celorlalți. La un moment dat ușa autobuzului s-a închis și probabil atras de zgomot și-a îndreptat privirea înspre fereastra unde stăteam. Am privit o singură clipă în lumina acelor ochi și mi-am întors repede privirea ca și cum fusesem surprinsă pătrunzând într-un spațiu privat fără a avea permisiunea. Auobuzul a plecat imediat și nu am știut dacă m-a văzut cu adevărat sau nu.
***
L-am regăsit apoi în mass media ca artist local ce pusese în practică câteva proiecte originale, i se luau interviuri pentru ziare, era prezent în emisiuni la televizor... de fiecare dată mă bucuram și îi urmăream aparițiile. Era un sentiment de familiaritate pe care o  trăiam în altă zonă decât ceea ce știam.
***
La anumite intervale stabilite de un calendar neștiut am început să ne intersectăm pe stradă... la câteva luni se întâmpla să ne găsim pe aceeași stradă, la aceeași oră a zilei, mergând în sensuri opuse, câteodată singuri, alteori însoțiți de membrii familiilor noastre. Uneori ne priveam, alteori nu,  însă știam fiecare de prezența celuilalt. 
După ceva timp am observat că și-a luat obiceiul să parcurgă zilnic un traseu pe jos și că la aceeași oră matinală trecea invariabil prin același loc din apropierea casei mele. 
***
Au trecut anii...27 de ani de când l-am văzut prima dată... 20 de ani de când parcurge  zilnic pe jos același traseu la aceeași oră, indiferent de vreme, de anotimp. Are aceeași alură, poate puțin mai slab, același mers drept, lejer, armonios lăsând după trecerea sa  un aer aristocratic al altor vremuri ...
***
Nu ne-am vorbit vreodată dar îmi spune adeseori  despre puterea repetării unui gest până la a deveni ritual, despre constanță în intenție și faptă, despre autostăpânire și despre loialitate.
***
Sunt oameni care există în viața noastră pentru a ne învăța ceva esențial  în lipsa cuvintelor, ori a comunicării directe, ci  numai prin simpla lor trecere în  vizibilul la care avem acces.



Trimiteți un comentariu