Printr-un concurs ciudat de împrejurări, la intervale divin știute, pe zidurile clădirilor din orașul în care locuiesc apar mesaje scrise caligrafic cu vopsea neagră. A fost vremea pentru: ”Privește cerul” a venit apoi rândul lui ”Ești iubit”, urmat la o vreme de afirmația ”Și tu meriți”.
Trecuse o bună bucată de timp în care totul a rămas așa cum știam, când, într-o zi, pe când treceam grăbită spre centru, lângă o clădire am simțit că era ceva schimbat; m-am uitat cu atenție la zidul ei și l-am văzut: ”Viitorul nu mai e ce-a fost!”
Ce spune el celor ce trec spre centrul orașului?
Cu fiecare gând schimbat conștient, cu fiecare modificare a ritmului respirației, cu fiecare cald în privire și în intenție, cu orice clipă de pace câștigată, cu orice moment de amânare depășit, cu orice sclipire de entuziasm, de bunăvoință, de gentilețe, cu fiecare bucurie dăruită, cu orice vorbă ce zidește, cu orice fărâmă de bunătate și blândețe, cu toți pașii mici făcuți în demnitate și puși cap la cap, cu fiecare viață clădită ca o capodoperă, cu orice rază de iubire ce o lăsăm să se nască din noi, ”Viitorul nu mai e ce-a fost!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu