luni, 26 decembrie 2016

O altfel de privire-129- Binecuvântarea

Vin acele momente când simți că nu știi ce să mai faci... când fie un prieten suferă, fie cineva drag trece prin încercări grele.. e acel timp când te rogi cât poți,  vorbești cât simți, îmbrățișezi cât  se poate și totuși nimic nu pare a se schimba. trăiești apoi tentația  sentimentului  de dezamăgire, dar continui să te adresezi Divinității. Reușești să nu te lași ispitit de tristețe, îți înghiți urma unor lacrimi, îți recâștigi pacea și te cufunzi în întrebarea: până la urmă, cum funcționează totul, cum se stinge durerea, cum se face alinarea? 
 Rămâi în acea plutire a acceptării a ceva mai presus de puterea umană .. a unui soi de implacabil, fără însă a cădea în deznădejde... rămâi într-o anume uitare mută și reîncepi să lucrezi, să funcționezi, continui să te rogi și la un moment neștiut se întâmplă MIRACOLUL: pur și simplu prietenul trăiește fericirea pe care nu o mai spera, omul drag se vindecă, armonia se întoarce brusc și simți că totul trăiește după un rost și un timp, că totul se împlinește în Grația Divină, simți Binecuvântarea  ce se așază lin în jur și o fericire îngerească ce îmbrățișează firea. 

***

Retrăiești atunci Rostul a toate și al tău, simți așezarea tuturor lucrurilor și mai ales simți fericirea de a fi și tu  Copilul Divinității și de a  simți iubirea SA. 


Trimiteți un comentariu