sâmbătă, 11 februarie 2017

Mărgelele

Precum boabele rotunde strălucind multicolor, așa mi-am cizelat trăirile și episoadele înțelegerii în viață, până când, ajunse la un anumit număr, le-am înșirat pe firul sidefiu al zilelor și le-am purtat cu bucurie prin alte anotimpuri. Uneori le mângâiam rotunjimea și le pipăiam conturul în timp ce înțelepciunea închisă în fiecare boabă își lăsa fluidul cunoașterii să se răspândească în fire. 

Mi-am așezat șiragul cu mărgelele trăirilor în jurul sufletului, în jurul mijlocului, în jurul gâtului, l-am purtat cu rochii înflorate, cu bluze brodate, cu șaluri de mătase, cu învelitori de cașmir... l-am purtat singură sau în companie, cu veșminte și nud... mi-am ținut șiragul lângă inimă și strălucirea lui eram eu însămi.

Deodată, într-o zi obișnuită am simțit un altfel de frig și mi-am aflat mărgelele împrăștiate în colțuri de viață știute și neștiute, risipite la vedere sau ascunse, cu fărâme de fir mătăsor zdrențuite peste tot. O mână nevăzută, ori un anume tăiș, ori poate doar încrucișarea unor foarfece măiestre fărâmase șiragul strălucirilor vetuste de acum. Mărgelele mele se dovediseră de o fragilitate nebănuită,  ascunsă de culorile amăgitoare. M-am gândit doar o clipă dacă să adun ce se mai putea sau să le las acolo unde se rostogoliseră. 

Le-am lăsat...





Trimiteți un comentariu