marți, 7 februarie 2017

S'il suffisait....

Prin labirintul vieții noastre rând pe rând străbatem porțiuni ale măiestriei: îndemânarea  fizică, rațiunea, inteligența, emoția, simțirea, iubirea sunt tot atâtea fațete ale pietrei prețioase ce devenim. Iubirea este cea care ne cere șlefuiri repetate, cea care dă nuanțe nemaivăzute, sclipiri de magie în povestea vieții. Adeseori intrăm în starea de iubire și îi trăim manifestările până când devenim una cu ele. Și într-o zi când am epuizat trăirile plenitudinii iubirii, când am simțit efectele minunii existenței ei, când am trecut și de ultima redută a deschiderii și încrederii, în mod cu totul neașteptat și paradoxal ne trezim în fața sentimentului neputinței. Uneori, oricât de mult am iubi și am simți că suntem iubire trecem prin trăirea lui ” nu e de ajuns” și înțelegem că dincolo de iubire  mai e ceva care o face să fie puternică, să fie durabilă și senină și atunci descoperim puterea credinței  în sclipirile iubirii.  Credința e cea care îi dă iubirii senin și pace, iar împletirea lor făurește coroana nemuririi și a miracolului.
***
Fără credință, iubirea e zbatere și frământare, e tumult, iar fără iubire credința devine orbire, mutilare.
Iubirea și credința împreună sunt Totul.

Trimiteți un comentariu