Am ajuns ceva mai târziu...am intrat în sala care părea ușor întunecată...cum am pășit înăuntru a fost ca și cum am căzut într-o îmbrățișare... un pian cânta o melodie ce se unduia prin acel spațiu. Am intrat călcând ușor, m-am oprit și m-am așezat pe un rând liber. De cum m-am găsit pe scaunul catifelat, pleoapele mi s-au lăsat grele peste ochi și am rămas o vreme ascultând muzica, simțind cum dincolo de percepția directă, notele melodiei se materializau și deveneau picături, boabe, sfere, globuri. Pe măsură ce melodia se depăna, prin fața ochilor sufletești sunetele erau vizibile și dansau iar inima își desfăcea încetișor petalele... reînflorea floarea iubirii... am lăsat roua din lacrimi să alunece pipăind obrajii. Stăteam acolo, în acea îmbrățișare uimitoare prin neobișnuit și mă reîmbrăcam în iubire...era dificilă revenirea...dureroasă...dar aducea bucuria înapoi. Am trăit acea transformare cu multiple stări contradictorii iar atunci când am deschis ochii, sala îmi părea foarte luminoasă, ca și cum muzica reușise o limpezire uimitoare.
Era iar prima zi de primăvară... iubirea se întorsese iar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu