vineri, 23 iunie 2017

O altfel de privire-166- Armonii

De când ne naștem există în noi un fel de diapazon intern cu rol de armonizare a ceea ce suntem cu ceea ce trăim. Unii îi spun simțire, alții îl numesc  rațiune sau intuiție, cert este că în fiecare dintre noi există ceva care ne arată mereu cam unde suntem ca acord în sistemul a  ceea ce trăim  în acel moment și ceea ce e menit pentru noi să trăim. Se întâmplă să mergem mai mult decât e cazul într-o direcție, să dăruim mai mult decât primim înspre un om, o cauză, un job sau dimpotrivă, să primim mai mult decât putem returna.  Echilibrul este realizat atunci când ceea ce dăruiești în cele trei planuri: material, sufletesc, spiritual, se întoarce în mod egal. 
 În dizarmonie, se întâmplă  ca una din cele trei dimensiuni să sufere sau chiar toate trei și să simți că este ceva ce întrerupe ori oprește fluxul în ambele direcții. 
***
În asemenea cazuri, există o voce dinăuntru care te îndeamnă să te dai puțin într-o parte și să cântărești  situația, să înțelegi cât de mare este discrepanța sau ce anume a întrerupt libera circulație. În orice situație există astfel de întreruperi cu rol reglator și tocmai ele sunt cele care scot la lumină ceea ce e nevoie să fie ajustat, reparat sau chiar înlocuit.

Când m-am trezit în astfel de blocaje, ceva din mine m-a îndemnat să mă opresc,să mă retrag ba uneori să mă îndepărtez puțin pentru a avea o înțelegere globală, pentru a lăsa emoțiile să se domolească și a da răgaz ceții afective să se ridice conturând mai  clar drumul. În astfel de situații vorbele amuțesc și își vorbesc inimile. Ele sunt cele care știu dinainte drumul fiecăruia și în acest răgaz inimile decid ce e de făcut, dacă e ceva de ajustat sau de înlocuit, dacă e nevoie de o altă direcție împreună sau separat. Inimile știu și cât de dificil este să alegi renunțarea corectă, pentru că cel mai ades, renunțăm exact la ce ne este benefic pe termen lung și păstrăm ceea ce ne dă iluzia bucuriei concrete.
***
”Poate că sunt mult prea aproape ca să mă vezi,
Dar și aceasta e altceva decât nimic.
Mă voi face depărtare, ca să-ți încap în ochi,
ori cuvânt, cu sunete de mărimea furnicii,
ca să-ți încap în gură.” 

***
”Ieși din cort, prietene, să stăm față în față, 
privindu-ne, să tăcem împreună, mereu întrebându-ne
în sine celălalt dacă e,
și cum pe sine însuși se simte.
Joc de-a rostogolul, cu pietrele,
de undeva stârnite, spre altundeva.”

Enghidu-Nichita Stănescu




Niciun comentariu: