joi, 31 august 2017

Lampionul

Noaptea învelise totul și acoperise zgomotele zilei cu mantia ei ... stăteam pe malul lacului și urmăream ceea ce lumina ocazională puncta discret cu iluzii șterse. Pe o porțiune a lacului întunecat, un lampion plutea  scufundându-se încet. L-am privit cum dispărea treptat și acea alunecare mi s-a părut de o tristețe de nespus. M-am gândit la nenumăratele dăți când în momente diferite ale zilei am admirat luciul acelei ape...am pătruns în farmecul răsăriturilor sau în misterele razelor de la apus, am alunecat fascinată pe dâra norilor urmărind jocul umbrelor ce îl făceau pe apa lui...scene ale unor piese regizate din culisele vieții... m-am gândit cum dincolo de această suprafață, de acum înainte va sta scufundat un lampion făcut să se înalțe, să plutească pe albastrul senin, printre adierile celeste... m-am gândit apoi la câte alte lampioane stau pe funduri de lacuri, sau mări, sau oceane....

***
 M-am gândit la luciul ochilor tăi ce reflectă razele altor priviri la răsărit, ori la apus, sau mișcarea emoțiilor orchestrate de regizorul invizibil al vieții și la toate dorințele  făcute să se înalțe și care stau scufundate în adâncul ascuns de ei.


mulțumesc Vera pentru foto
Trimiteți un comentariu