luni, 15 ianuarie 2018

O altfel de privire-183-Casa

De câte ori mă plimb singură pe străzi îmi place să privesc casele, curțile, felul cum se încadrează într-un tot. Le admir forma ferestrelor, perdelele, în unele cazuri, când e lumină înăuntru sau când vreun geam e lăsat deschis în timpul verii, privirea îmi e atrasă de interior, din care zăresc o anume porțiune. Nu știu de ce, dar în orice dispoziție aș fi inițial, când mă plimb pe străzi admirând casele am un sentiment  anume de împreună și separat, ca și cum sunt și interiorul universului lor dar și în afară, privindu-le.

 Unele se remarcă prin colorit, sau prin formă, altele prin grădina ce le adăpostește... unele au un farmec anume, invizibil la prima vedere și care adăstează pe marginea retinei, ori a sufletului ceva timp după ce am trecut demult de ele. Uneori se întâmplă să ajung și în interiorul lor  și atunci se poate să mă surprindă izbitor diferența dintre cele două înfățișări: cea interioară și cea exterioară, sau interiorul să fie și mai fermecător decât ce am putut observa din afară. De multă vreme am observat cum casele au un suflet care comunică atât cu celelalte case cât și cu oricine le vizitează... se întâmplă să aibă și gânduri în preajma cuiva de genul: ”Bun venit!” sau ”Îmi placi!” sau dimpotrivă, ”Hm, mai bine pleci, nu prea e rost de tine pe aici!”. 
Adeseori, când privesc o casă o admir așa cum e, fără să încerc să îmi imaginez interiorul ei, dar sunt și case al căror interior îmi apare brusc în imaginea din inimă, deși nu le-am vizitat niciodată. În întâlnirea cu unele case există un veritabil coup de foudre ce dureaza mult  timp apoi.  

 Oricâte case sunt însă,  e una anume care pare să mă cunoască cel mai intim, care mă îmbrățișează de cum îi pășești pragul, îmi însorește clipele, îmi acoperă nopțile, îmi poartă pașii prin inimă. Una singură este cea care își lasă sufletul în  sufletul meu, care îmi e menită.

***
Precum casele și  oamenii sunt.

Trimiteți un comentariu