duminică, 15 aprilie 2018

O altfel de privire-190- Cincizeci...

 cincizeci...  ca și cum sunt pe o colină de unde pot vedea în toate direcțiile, mă simt pe un ax solid și în acelai timp mobil ce îmi permite să schimb perspectiva de câte ori vreau. Cincizeci este ca și cum am intrat în miez și de acolo pot vedea atât înăuntru cât și afară în același timp. E  perioada în care Cărarea se manifestă ca parte  din ființa mea, o simt cum iese  șnur al vieții din inimă și mi se așterne în față cap compas divin  arătându-mi Nordul vieții. 

Stau pe cumpăna de cincizeci cu mirare și blândețe senină, privesc la meandrele ce m-au adus aici cu recunoștință și mulțumire, apoi mă îndrept spre zarea din față și adulmec muntele ce mă așteaptă într-un tărâm al lui limpede-pur. Aceeași cărare mă cuprinde în brațele ei de destin și mă conduce spre vârful pe care îl văd în zare și care sălășluiește deja într-un miez din mine. Acolo am să ajung prin șlefuirile vieții, prin ploi și ninsori, prin arsuri de suflet și nici un preț nu va fi prea mare pentru acest drum. Cărarea ce mă cheamă acum e atât de seducătoare încât simt uimire că nu am înțeles-o până la acest popas. E deplină și magică, e plină de rost și înțelesuri, e atât de populată încât singurătatea nu are sens nici formă, e Cărarea- condei al vieții ...adesea iau forma ei și  trasez contururi moi prin trăiri, prin simțire. Este, sunt, suntem penița ce lasă urme divine pe foaia terestră, ce ne aduce împreună aparent din întâmplare, ce ne amestecă cerneala într-un contur comun. 

Cincizeci rotund și rumen, ca doi obraji înfiorați de un sărut. 



Trimiteți un comentariu