Trăirile noastre fluctuează adeseori între bucuria împlinirii și nostalgia a ceea ce s-a pierdut... pierderile aduc sentimente puternice prin retrăiri. Există însă un anume fel de pierdere mai puțin înțeleasă ca atare, și anume pierderea prin netrăire, aceea a lui ” Și dacă?” aceea care ne aduce sentimentul de a tânji după ceva ce nu s-a întâmplat încă și care e posibil să nu se întâmple vreodată. Aceasta este pierderea care mi se pare cea mai dureroasă: preaplinul neîmplinirii, tot ce știi că îți dorești să faci , să trăiești, să spui, tot ce tânjește în tine să se manifeste rămâne să se ofilească.
Și dacă ar fi fost într-adevăr minunat? rămâne o scrijelire dureroasă atâta timp cât trăiește în noi ca o pierdere, ca ceva ce nu mai avem. La un alt nivel al înțelegerii tot ce există ființează deja, prin urmare ceea ce e menit să se manifeste prin noi să îi permitem să fie în forma în care alege să fie: sentimente, gesturi, trăiri să le lăsăm să fie pe lume și să înflorească asemeni florilor care nu o fac niciodată pentru cineva sau ceva anume: ele sunt simplu, fără să condiționeze existența lor de un privitor special.
Să lăsăm fiecare ”Și dacă?” să aibă forma lui reală de existență pământeană și să devină : ”A fost odată...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu