Poveștile sufletului-4- Întâlnirea sau Lumea din inimă

Sunt perioade când mă așez lângă suflet și îl contemplu... De fiecare dată sufletul pare  că e bucuros și mi se  arată ca un oraș frumos ce-și așteaptă locuitorii.  Mă petrece prin căsuțe și străzi, prin grădini și muzee și îmi arată fiecare om cunoscut vreodată... mă face să văd chipurile lor de bucurie, momentele în care am râs împreună sau momentele de fericire împărtășită, îmi arată zâmbete și îmbrățișări oferite, glume , sărutări ajutor primit și acceptat. 

-Suflete, îl întreb, tu  chiar ești fericit?

- Sunt, îmi spune sufletul; sunt fericit și bogat căci am creat o lume în care mă simt extraordinar.

- Ce lume, suflete?

- Lumea care sunt și care ești, lumea în care trăiește fiecare om pe care l-ai întâlnit în viața ta și care ți-a adus atâtea daruri: darul înțelegerii, al dorinței de frumos, al veseliei, al răbdării, al sfatului bun, al împărtășirii și al confesiunii, darul iubirii și darul extazului, darul puterii de a plânge felurit, darul puterii de a te recunoaște și îmbrățișa, darul puterii de a lăsa în urmă și al acceptării altfelului; darul de a recunoaște greșeala și îndreptarea ei, darul smereniei și al victoriei și multe alte daruri ce nu ar fi fost posibile fără ei, oamenii întâlniți în viața asta. Sunt responsabil de lumea asta, căci este creația mea și de mine depinde soarta sufletelor celor ce trăiesc în ea.

- Suflete, dar unii din acei oameni nu mai trăiesc împreună cu noi...cum poți fi fericit ?

- Vezi tu, în mod paradoxal, lumea asta e doar a celor care vin. Odată ce s-a produs întâlnirea, despărțirea cu adevărat nu e cu putință: toți suntem purtați și îi purtăm în noi pe cei pe care i-am întâlnit vreodată. Și noi și ei, toți trăim în căldura sufletului celuilalt.  De noi depinde ce lume le oferim drept gazdă. Lumea asta va dispărea doar odată cu dispariția noastră, căci este lumea sufletului.