Fiecare dintr noi are undeva, ca într-un ataș la vehiculul cu care străbate viața, un anumit set de instrucțiuni personale...sau trucuri pe care le-a adus cu el de aiurea. Ele sunt acele deprinderi știute de niciunde ori de nicicând, pe care le folosește în momente de inspirație pentru a se odihni, ori pentru a înțelege mai mult, ori pentru a crește pe dinăuntru.
Retragerea în turn este unul dintre aceste trucuri personale, neînțeles la măsura valorii lui nici de practicanții înșiși, nici de cei care îi observă. Adeseori asimilată cu un donquijotism desuet, ori cu izolarea nebunului într-o lume stranie, în timp a devenit o expresie ce arată o vulnerabilitate neacceptată ori dusă la limita ciudățeniei.
Dacă în viața pe care o știm cu toții, în vremuri de amenințare ori chiar pe timp de război, locuitorii cetății se retrăgeau dincolo de ziduri, urcau chiar în turn și așteptau la adăpostul fortificațiilor sale groase sfârșitul conflictelor, de ce am disprețui astăzi retragerea în turnul propriu ca practică de întărire și refacere? Dincolo de aparenta izolare de lumea exterioară, acest refugiu îți poate aduce beneficii nebănuite: de exemplu, de acolo te poți întoarce mult mai pregătit pentru exterior, sau chiar mult mai înțelept, adeseori chiar mai plin de forță. La un alt nivel de înțelegere, turnul poate fi asimilat cu axul însuși al ființei tale iar cunoașterea lui și vizitarea cât mai frecventă a nivelelor sale poate avea ca rezultat mult râvnita cunoaștere de sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu