Am citit de curând „Vendredi ou la vie sauvage” a lui Michel Tournier. Mi se pare a fi o carte mai actuală şi mai practică decât aş fi crezut. Este vorba despre celebrul Robinson care rămâne unicul supravieţuitor al unui naufragiu şi se trezeşte singur pe o insulă pustie. Mai întâi face toate gesturile pentru a întâmpina un ajutor din exterior: strânge proviziile de pe epavă, improvizează o torţă uriaşă în mijlocul plajei şi aşteaptă să apară vreo navă salvatoare.
Cum timpul trece şi nu se intîmplă nimic se decide să exploreze insula ca să găsească resurse de supravieţuire, dar fără prea multe gânduri de stabilitate.
Vine o vreme când ia decizia unei acţiuni pro şi atunci începe să construiască o ambarcaţiune pentru a merge el în întâmpinarea salvării exterioare. Işi pune la bătaie toată creativitatea pentru a suplini lipsa uneltelor necesare şi a găsi soluţii pentru fabricarea unei ambarcaţiuni rezistente. Consumă mult timp pentru acest proiect. Din cauză că a construit ambarcaţiunea aproape de sursa de materie primă dar , din păcate departe de mare îşi dă seama că nu are cum să o transporte până la plajă.
Într-un moment de deznădejde decide să urmeze exemplul unei turme de porci sălbatici care se scăldau periodic în nişte ochiuri de mlaştină. Se scufundă constant în mocirla toxică, lăsându-şi doar nasul şi ochii afară până când ajunge să se neglijeze, să se hrănească direct din tufe stănd în patru labe. Într-o zi trăieşte aievea halucinaţii care îl fac să vadă nave imaginare, să audă coruri şi să recunoască oameni care mai târziu se dovedesc a nu fi fost decât produsul minţii lui otrăvite de gazele toxice.
Îşi vede deodată decăderea, starea de animal la care ajunsese şi decide să îşi schimbe radical existenţa. Mai întâi caută să îşi clădească un adăpost, apoi începe să cultive seminţe,domesticeşte nişte capre sălbatice, îşi stabileşte un program de viaţă cu zile de lucru, vineri zi de post şi duminica ziua de odihnă. Îmbracă haine de gală în ziua de odihnă, îşi permite să fumeze pipă doar duminică după prânz, făureşte un calendar şi ajunge să stabilească reguli de conduită pe insulă şi pe apele teritoriale. Înţelege că e obligatoriu să vorbească în momentul în care vrînd să o facă întâmpină dificultăţi de articulare; atunci stabileşte o lege prin care orice gând trebuie spus.
Cel mai dificil pentru el a fost ziua în care s-a văzut din întâmplare într-un ciob de oglindă şi a fost mirat de figura severă care-l privea. A încercat să zâmbească însă muşchii nu îl ascultau şi a înţeles că deşi acum avea de toate: un adăpost, ce mânca, nişte capre pentru lapte, un câine pentru companie, lipsa unei fiinţe umane îi înăsprise figura : face un efort ca să îşi zâmbească în oglindă dar nu reuşeşte. După atâta timp în care nu zâmbise nimănui, figura nu îl mai ascultă şi abia atunci simte tristeţea singurătăţii.
Pe măsură ce continua civilizarea insulei sale , sarcinile devin tot mai numeroase şi mai apăsătoare.
Apariţia lui Vendredi marchează începutul unei noi etape, aceea a relaţiilor interumane în care rolurile de stăpân, învăţător, partener de jocuri se succed. Fiecare învaţă ceva de la celălalt.
La capătul a douăzeci şi opt de ani apare şi vaporul pe care Robinson în aşteptase atât la începutul vieţii sale pe insulă. Deşi îl dorise cu ardoare cândva, apariţia lui, şederea echipajului pe insulă îi dau imaginea haosului pe care îl provoacă civilizaţia în paradisul natural al insulei. De aceea îi dă căpitanului tot aurul pe care îl salvase de pe vaporul naufragiat şi îl roagă să plece şi să nu dezvăluie nimănui poziţia insulei lui. Lucru care se intâmplă în ziua următoare, când însă Robinson se trezeşte fără Vendredi ce decisese să se îmbarce în secret pe nava nou venită.
Când imaginea viitoarei sale vieţi singuratice îi străbate iar gândurile, descoperă un mus care fugise de pe navă , dorind să rămână pe insulă. Robinson îl va numi Dimanche, simbolul petrecerilor şi al veseliei, al unei noi vieţi mai luminoase.
„Vendredi ou la vie sauvage” a lui Michel Tournier reprezintă un cod al evoluţiei omului de la sine spre exterior, revenind la sine şi la valorile simple dar profunde şi autentice.
Cred în existenţa insulei lui Robinson chiar în zilele noastre de civilizaţie superioară. Acest paradis este nu foarte departe şi este la îndemâna fiecăruia dintre noi să trăim în el. Nu am crezut niciodată că viaţa este nedreaptă, sau strâmbă, sau grea sau nepotrivită. Mereu m-am bucurat că trăiesc şi că sunt în viaţa asta care este aceeaşi pentru noi toţi. Putem oricând să ne zâmbim, să ne vorbim, să ne considerăm a fi Vendredi sau Dimanche unii pentru alţii. Suntem toţi nişte Robinsoni care trebuie să învăţăm să ne descoperim, să ne simţim bine cu noi căci la urma urmei, din toată lumea asta fiecare trăieşte doar cu sine de la un capăt la celălalt al vieţii.
Toţi ceilalţi oameni vin sau pleacă...noi ne rămânem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu