duminică, 29 ianuarie 2012

Să murim frumos...

Astăzi am întâlnit un prieten  care îmi povestea despre unii oameni care nu ştiu să moară. Spunea că murim mereu când depăşim o etapă din viaţa noastră: murim copilăriei, adolescenţei, unui serviciu... dar că unii din noi nu ştim cum să o facem.

Am ascultat spusele lui şi am înţeles că în permanenţă trăim experienţa naşterii şi a morţii. Nimic nu este veşnic în noi şi în jurul nostru. Fiecare zi moare în seară pentru a se naşte în zori. Fiecare trăire cunoaşte o naştere şi o moarte; fiecare relaţie, fiecare proces, fiecare acţiune a noastră se supune unei ciclicităţi eterne: totul se naşte spre a muri.

Dacă oricum totul dispare, ce rost mai are naşterea, ne putem întreba. Cred că tocmai felul cum învăţăm să ne deslipim, să acceptăm ritmicitatea, să înţelegem că orice început poartă în el sfârşitul şi orice sfârşit este sămânţa altui început, reprezintă marea lecţie a vieţii.  

Sunt  situaţii în care nu reuşim să acceptăm sfârşitul, în care ne ţinem strâns de ceva ce oricum nu mai există decât în  imaginaţia noastră; atunci provocăm răni nouă şi celor din jur. Prelungim agonia unui trecut terminat deja, a unui serviciu care şi-a încheiat menirea, a unei relaţii ce şi-a epuizat resursele. Este un semn de înţelepciune să înţelegi că un drum este închis, că nu mai duce nicăieri şi că ori schimbi direcţia, ori inventezi alt drum.  

Mi-a fost dat să văd cum fiinţe foarte dragi mie au trecut pragul spre lumea de dincolo şi am înţeles că fiecare om are felul lui de a muri. M-a surprins faptul că în situaţiile respective oamenii au dovedit un fel de a muri diferit de cel în care au trăit.

Astăzi am înţeles că neacceptarea cursului firesc al naşterii şi al vieţii provoacă doar suferinţă; că tot ce ne înconjoară ne arată lecţia acestei acceptări căreia numai omul i se împotriveşte; am înţeles că tot ce sunt conţine naşteri şi morţi succesive ale eurilor mele pământene. Că e necesar să învăţ să las să moară Oana care am fost şi sunt pe rând pentru a putea  cunoaşte alt drum. Un singur EU din mine poate să le vadă pe toate, să le trăiască pe toate; în rest sunt doar  morţi pe care e necesar să învăţ să le accept.

"Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori/
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori."


6 comentarii:

laura-maria ilea spunea...

'Memento mori' sau "Nu credeam sa-nvat a muri vreodata! Cea mai frumoasa lectie, as indrazni sa spun. :) Si pana la urma, fiecare sfarsit e doar un alt inceput. :)

Armonia spunea...

:)

Da,Maria!

andreiraduM spunea...

:)
sarut'mana, Oana!
hmm... "sa murim frumos".
Daca am reusi sa invatam sa traim frumos, probabil ca "a muri frumos" ar deveni "floare la ureche"!
Nu stiu cui i-ar mai folosi si la ce i-ar mai folosi "o moarte frumoasa" precedata de o viata traita la limita demnitatii...
:(

Armonia spunea...

Buna, Andrei!

Stiu si eu, poate ca tocmai aici e un secret: invatand cum sa murim, automat si viata devine altfel.

:)

Nima spunea...

Am observat murirea de langa mine ...si pe cea din mine.
In ambele cazuri , dupa acceptare, ramai cu "doliul" pe umar.
>:D<

Armonia spunea...

Nima...

La un moment dat, dispare si "doliul"

>:D< >:D<