duminică, 3 martie 2013

e dragoste când...


Ce e dragostea?,Te-am întrebat cândva cu nădejde şi dorinţă. Ce e dragostea? îţi repetam continuu în zilele mele ce treceau neştiute. Ce e dragostea? rămăsesem odată murmurând aiurea...

Nu m-ai  ignorat, m-ai auzit şi mi-ai răspuns mereu până când am reuşit să aud, apoi să înţeleg; e dragoste când te uit cum te fabricasem  în mintea mea şi te las să fii exact cine eşti, e dragoste când îţi aud dorinţa pe care nici tu nu o înţelegi şi o respect, e dragoste când îţi ofer umărul meu drept în orice împrejurare, orice ai face; e dragoste când nu te las să mă răneşti şi îţi zâmbesc de câte ori te văd în gândul meu, e dragoste de fiecare dată când las doar gândurile mele bune să mă traverseze şi când ţinându-ţi obrajii în palme îţi spun că eşti liber pe pământ, mai liber ca oricând.

Asta e dragoste de nepământean, Ţi-am zis. Cum pot spune trupului meu toate astea? Poţi, mi-ai zis, e dragoste când trupul tău arde nevoia în iubirea pentru celălalt. Apoi e dragoste când amândoi simţiţi la fel; mult prea des flacăra iubirii e dusă de unul singur.

Te rog, ţi-am spus, nu uita că sunt om, cum e dragostea din OM?

Dragostea din Om e tot ce ţi-am spus şi încă în plus: e dragoste de fiecare dată când, atins de flacăra iubirii  laşi consumat  tot ce posezi inferior, tot ce te trage în jos; laşi să ardă în flăcările acestea egoismul şi fricile. E dragoste când eşti sincer deplin cu tine şi apoi cu celălalt. E dragoste când aduci ofrande iubirii voastre şi îi dărui timpul tău, gânduri bune, înţelegere, răbdare, chiar acceptare a unui drum separat. E dragoste când îl laşi să fie ce e el şi înţelegi că nu e pregătit, sau nu vrea să fie cu tine atunci când nu sunteţi împreună, dar în loc să te superi, trăieşti pe drumul tău mai departe.

E dragoste când laşi respiraţiile voastre să se împletească cu respiraţiile Universului şi iubeşti tot ce trăieşti gândind că undeva, într-un timp viitor, asta îi va face bine şi celuilalt. Ştii că de câte ori te afli în armonie şi linişte, în mod sigur starea asta de graţie va ajunge şi la celălalt.
E dragoste când îţi înfloreşti inima chiar dacă nu sunteţi împreună, sau dacă îl vezi supărat ori fără chef pe celălat îi priveşti lumina ochilor senin şi îi spui că tot ce pare amestecat şi neclar acum se va limpezi cumva. 
E dragoste când îl iei de mână şi mergeţi împreună în faţa Divinităţii şi îi spui: Iată, Tată,  venim la tine ca nişte copii rătăcitori, binecuvintează dragostea noastră.
E dragoste când înţelegi că orice aţi face, sau aţi spune, nu s-ar întâmpla dacă nu ar fi îngăduit şi atunci încerci să afli învăţătura din întâmplare şi nu să îl judeci pe celălalt.

Vreau să învăţ să iubesc, Te-am rugat cândva. Vreau să ştiu şi eu ce e dragostea. Atunci mi-ai trimis  exact relaţia ce a adus trăirile dragostei: era tot ce mi-aş fi putut dori amestecat cu tot ce nu aş fi acceptat şi tocmai combinaţia asta m-a învăţat  altfel decât fusesem învaţată.  Această dragoste a adus ce nu reuşiseră educaţia, experienţele trecute ori oamenii de dinainte. Prin ea am reuşit să învăţ să iubesc ceea ce trăiesc şi mă înconjoară, şi mai ales,  m-am descoperit şi iubit.

Aşa e dragostea: ne purifică şi transformă  pe amândoi şi tot ce trăim. 

4 comentarii:

Anonim spunea...

superb Oana ......

Armonia spunea...

Karyn!
Multumesc tie , pentru ca m-ai ajutat sa ma regasesc si gandului care mi-a inspirat ce am scris mai sus :) >:D<

Nima spunea...

>:D< E dragoste ! :*

Armonia spunea...

Nimaa! Esteee! >:D< :* :)