vineri, 8 februarie 2019

Taine-2

Cândva,
timpul a stat...
preț de un amurg
am privit la  cer:
sufletul meu
singur
cerul imens
tot singur.


Cândva,
sufletul meu
preț de un amurg
s-a umplut de stele,
de comete,
de supernove,
 și nebuloase
iar Cerul,
în același amurg,
a început să pulseze,
să respire,
să trăiască emoții
 umane.

Cândva,
sufletul meu
 a rămas cer,
iar Cerul,
mi-a devenit Suflet.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Spui in postarea ta, draga Oana, ca CERUL TI-A DEVENIT SUFLET!CERUL ITI ERA SUFLET, demult, Draga Oana, asa cum si eu am jumatate de suflet in cer deoarece CELE MAI DRAGI FIINTE NOUA- PARINTII NOSTRII-DUMNEZEU SA-I IERTE, sunt ACOLO, SUS, IN CER si NE VEGHEAZA TOATA VIATA! IMI PLAC POSTARILE TALE! Trebuie sa iti marturisesc ca NU MI-A PLACUT FILOSOFIA- am studiat-o doar un an de zile, in liceu dar POSTARILE TALE, IMI DAU ALTA STARE DE SPIRIT, MA AJUTA SA MA CUNOSC PE MINE INSAMI!
NUMAI BINE, DRAGA OANA , TIE SI FETELOR TALE!

Cu MARE DRAG- Dana si Mama