Cândva,
timpul a stat...
preț de un amurg
am privit la cer:
sufletul meu
singur
cerul imens
tot singur.
Cândva,
sufletul meu
preț de un amurg
s-a umplut de stele,
de comete,
de supernove,
și nebuloase
iar Cerul,
în același amurg,
a început să pulseze,
să respire,
să trăiască emoții
umane.
Cândva,
sufletul meu
a rămas cer,
iar Cerul,
mi-a devenit Suflet.
timpul a stat...
preț de un amurg
am privit la cer:
sufletul meu
singur
cerul imens
tot singur.
Cândva,
sufletul meu
preț de un amurg
s-a umplut de stele,
de comete,
de supernove,
și nebuloase
iar Cerul,
în același amurg,
a început să pulseze,
să respire,
să trăiască emoții
umane.
Cândva,
sufletul meu
a rămas cer,
iar Cerul,
mi-a devenit Suflet.
Un comentariu:
Spui in postarea ta, draga Oana, ca CERUL TI-A DEVENIT SUFLET!CERUL ITI ERA SUFLET, demult, Draga Oana, asa cum si eu am jumatate de suflet in cer deoarece CELE MAI DRAGI FIINTE NOUA- PARINTII NOSTRII-DUMNEZEU SA-I IERTE, sunt ACOLO, SUS, IN CER si NE VEGHEAZA TOATA VIATA! IMI PLAC POSTARILE TALE! Trebuie sa iti marturisesc ca NU MI-A PLACUT FILOSOFIA- am studiat-o doar un an de zile, in liceu dar POSTARILE TALE, IMI DAU ALTA STARE DE SPIRIT, MA AJUTA SA MA CUNOSC PE MINE INSAMI!
NUMAI BINE, DRAGA OANA , TIE SI FETELOR TALE!
Cu MARE DRAG- Dana si Mama
Trimiteți un comentariu