Gândul de week-end-474

 Uneori  trăiești ca să plătești trecutul, alteori  trăiești pentru următoarea viață; trăind în armonie prezentul toate se așază la locul lor. 

Taine-42

 Mi-ai spus

să închid ochii

și să aștept

apoi 

în mâna 

făcută căuș

mi-ai așezat 

ușor ceva.

Ține ochii închiși,

mi-ai zis.

Ghicește, ce e?

Simțeam în palme ușor

ceea ce îmi încredințaseși

I-am aflat dimensiunile,

consistența,

greutatea.

I-am mângâiat 

dulcea catifelare

E un trandafir,

am spus zâmbind.

Știam că o să îți placă,

mi s-a spus că

femeile iubesc florile. 

Deschide ochii acum.

Când am deschis ochii,

cu uimire mută, 

ți-am aflat sufletul

catifelat în formă de 

trandafir.

O altfel de privire-350-Comunicarea

     În acea seară am pornit să explorăm țărmul; eram de ceva timp pe plajă și mă simțeam ca anesteziată de mulțimea gălăgioasă din jur, de zgomotul puternic ce se ridica de oriunde: valurile erau date la maximum, briza însăși se auzea puternic, până și gândurile vecinilor de cearceaf îmi vizitau interiorul cu o nonșalanță rară. 

    Așa că spre apus am pornit în lung de țărm, în explorare. Am parcurs porțiunea de plajă cunoscută deja de câteva zile, am traversat un dig și am ajuns la o deschidere uimitoare: era un spațiu „curat”  unde domnea de demult pacea; valurile aveau o moliciune caldă, învăluitoare. Briza îmi mângâia catifelat obrajii, iar de nicăieri, din apă, din aer și mai ales din dedesubtul plajei, o căldură maternă mă cuprindea ca într-un pântec binecuvântat. Înaintam cu uimire, simțindu-mă firesc. Era o plajă aproape spațială, uimitor de largă și de întinsă, așezată în amfiteatru. Mergeam de-a lungul țărmului pleoscăind apa cu picioarele, simțeam cum totul în acel aer mă înțelegea, mă accepta cu tot ce am și sunt. Înaintam printre stropii calzi din apus și mă impregnam de tot frumosul din acel univers. Ceva mai încolo, pe partea mai înaltă a plajei am zărit și întârziații de peste zi, vreo șapte răzleți, ca șapte poluri spațiate și printre ei trei nudiști:  doi, în picioare cu fața spre spinarea unduitoare a mării, unul încă întins pe cearceaf, contopit cu pământul. 

Înaintam jucăuș prin spuma apei ce îmi cuprindea gleznele unduitor și simțeam naturalețea, firescul, libertatea ce aparțineau acelui loc. Am trecut pe lângă privirile oamenilor de acolo, i-am privit la rândul meu cu ușoară curiozitate și binețe. 

La întoarcere, în sens invers am regăsit aceeași rarefiere, aceeași liniște; amorțeala îmi trecuse, simțeam o revigorare demult uitată și mi-am aflat brusc celelalte ființe, materializate, plimbându-se de-a lungul acelui țărm alături de mine, cea de acum: puștoaica ce se bucura de jocul cu valurile, femeia îndrăgostită ce trăia emoția iubirii din nou, femeia înțeleaptă ce  cuprindea aprobator, liniștit ce vedea în jur, și le acoperea pe toate cu un zâmbet luminos. 

***

    Pe nedrept cred, asociem comunicarea doar cuvintelor. 

O altfel de privire-349-Saltul

 Nu știu cum ajunsesem pe acea margine de drum; în fața mea se afla  întinderea albastră a cerului iar în jos apa care curgea repede. Stăteam de o vreme acolo privind în față  și înțelegeam că nu mai aveam prea mult de stat; ori aveam să fac drumul înapoi, ori aveam să încerc saltul. Știam că nu sunt deloc o bună înotătoare și că orice continuare fericită a saltului avea să fie rezultatul unui miracol; știam că ar fi fost necesar să fi ajuns în acel punct în care să simt că totul, absolut totul nu ar mai fi contat: nu aș mai fi avut nimic de pierdut și nici nimic de așteptat. Drumul înapoi era la fel de prăfuit cum îl știam, avea aceleași onduleuri și întreruperi, aceleași meandre familiare, aceeași platitudine...

Priveam zarea și priveam hăul; să continui ar fi însemnat să accept saltul, să mi-l asum cu tot ceea ce presupunea el: încă un eșec sau o frumoasă continuare în necunoscut. În față ar fi fost deopotrivă intrarea într-o altă lume, oricare va fi fost ea, dar și eventualitatea zdrobirii de vreuna din stânci. M-am gândit apoi și la cum ar fi fost mai potrivit să sar ca să minimizez rănile. Stând acolo, pe acea margine am înțeles brusc că deși erau trei variante, așa cum eram în acel moment nu puteam accepta decât două dintre ele: să aștept încă o vreme sau să fac saltul în gol. 

***

Saltul îmi părea dureros de atrăgător. 

O altfel de privire-348- O anume stare

 Când mă refer la o anume stare mă gândesc la acele momente când e ca și cum stai în fața unei uși pe care trebuie doar să o deschizi și totuși, deși ai cheia sau știi că e descuiată, rămâi acolo, în prag așteptând ceva: poate aștepți să dispară teama de ceea ce vei descoperi dincolo de acea ușă, poate un semn din partea cealaltă care să îți arate încurajare, poate îți iei timpul ca să lași să se scurgă imensa greutate pe care o simți în corp și care te împiedică să faci gestul decisiv, gestul care te duce dintr-o parte în alta a pragului.

***

Sunt situații când rămâi neclintit în viață, ca în fața unui prag și nu ai forța să faci pasul; te simți cumva suspendat și de cele mai multe ori așa este și doar atât poți să faci: să stai și să lași să treacă o vreme până când îți devine clar ce cale vei urma. Așa se întâmplă la orice trecere dinspre un aici înspre un acolo sau invers și pentru oamenii obișnuiți să facă mereu câte ceva, această etapă e văzută ca o provocare de a face ceva. 

Mărturisesc că nu am stat niciodată cu adevărat în această etapă, să o las să dispară singură ci am provocat o mulțime de situații care, de cele mai multe ori mi-au adus și mai multă agitație, tumult, presiune.

Există această anume stare chiar și în conversație când crezi că ceea ce vrei să spui la un moment dat nu poate prinde formă și stai așa, simțind cum vorbele sunt ca înaintea pragului dar nu pot trece în grai pentru că te temi că forma în care se înșiruie poate crea disconfort sau poate răni, sau nu știi ce reacție vor stârni, sau ești încă tulbure în privința intenției a ceea ce ai vrea să zici. 

Unii oameni spun că indiferent ce se întâmplă este mai bine să comunici, să fii activ, să faci gesturi, să treci peste greutatea înfăptuirii acțiunii în sine; alții zic să stai și doar să observi acea stare, să o lași să se dilueze, să dispară singură. 

Până una alta, azi e început de week end și e una din acele anume stări.

Gândul de week-end-473

 O mare parte din decizia de a intra într-o relație este dată și de probabilitatea împărtășirii aceluiași vis.