vineri, 19 ianuarie 2018

Gândul de week-end- 231

Există un soi de oameni care, întâlnindu-i, transformă  amintirile dureroase cu care te găsesc în   amintiri plăcute. Ei sunt alchimiști de suflet. 

luni, 15 ianuarie 2018

O altfel de privire-183-Casa

De câte ori mă plimb singură pe străzi îmi place să privesc casele, curțile, felul cum se încadrează într-un tot. Le admir forma ferestrelor, perdelele, în unele cazuri, când e lumină înăuntru sau când vreun geam e lăsat deschis în timpul verii, privirea îmi e atrasă de interior, din care zăresc o anume porțiune. Nu știu de ce, dar în orice dispoziție aș fi inițial, când mă plimb pe străzi admirând casele am un sentiment  anume de împreună și separat, ca și cum sunt și interiorul universului lor dar și în afară, privindu-le.

 Unele se remarcă prin colorit, sau prin formă, altele prin grădina ce le adăpostește... unele au un farmec anume, invizibil la prima vedere și care adăstează pe marginea retinei, ori a sufletului ceva timp după ce am trecut demult de ele. Uneori se întâmplă să ajung și în interiorul lor  și atunci se poate să mă surprindă izbitor diferența dintre cele două înfățișări: cea interioară și cea exterioară, sau interiorul să fie și mai fermecător decât ce am putut observa din afară. De multă vreme am observat cum casele au un suflet care comunică atât cu celelalte case cât și cu oricine le vizitează... se întâmplă să aibă și gânduri în preajma cuiva de genul: ”Bun venit!” sau ”Îmi placi!” sau dimpotrivă, ”Hm, mai bine pleci, nu prea e rost de tine pe aici!”. 
Adeseori, când privesc o casă o admir așa cum e, fără să încerc să îmi imaginez interiorul ei, dar sunt și case al căror interior îmi apare brusc în imaginea din inimă, deși nu le-am vizitat niciodată. În întâlnirea cu unele case există un veritabil coup de foudre ce dureaza mult  timp apoi.  

 Oricâte case sunt însă,  e una anume care pare să mă cunoască cel mai intim, care mă îmbrățișează de cum îi pășești pragul, îmi însorește clipele, îmi acoperă nopțile, îmi poartă pașii prin inimă. Una singură este cea care își lasă sufletul în  sufletul meu, care îmi e menită.

***
Precum casele și  oamenii sunt.

duminică, 14 ianuarie 2018

O altfel de privire-182- Și eu te iubesc...

O mare parte a vieții noastre, noi cei crescuți în  educația vremurilor ce considerau emoțiile și exprimarea lor o mare slăbiciune, am trăit fără să putem pronunța cuvintele ”Te iubesc” cu firescul oricărei alte dezvăluiri. Pe atunci, ”Te iubesc” era văzut ca fiind vârful unui munte foarte greu de atins atât ca trăire cât și ca mărturisire. Deși toți doream să auzim aceste cuvinte, ele se pronunțau foarte rar. Odată cu trecerea timpului am învățat să ne deschidem mai mult spre adevărul trăirilor, al emoțiilor și am ajuns să spunem ”Te iubesc” la fel de natural iubitului, familiei, nouă înșine, prietenilor, oamenilor pe care îi prețuim, vieții în toate manifestările ei. 

***
 După ce dobândim ușurința și conștiința frumuseții exprimării și rostirii acestor cuvinte, intrăm în acea etapă a vieții noastre în care învățăm să prețuim fiecare ”Și eu te iubesc”, toate acele momente în care sentimentele noastre sunt primite și se resfrâng și  asupra noastră. E acea perioadă a vieții în care învățăm că nu e suficient să ajungem la deschiderea necesară pentru a simți iubirea și a o manifesta, ci că  e la fel de important când ea e împărtașită,  pusă în comun, când există lângă noi acel cineva care ne-a făcut să redescoperim  acest fel de a simți. 
***

Vine în viața fiecăruia un moment în care înțelegem că ” Te iubesc” este un vârf la fel de înalt precum ”Și eu te iubesc” și că acestea două înseamnă  fericirea când sunt  simțite și exprimate împreună. ”Te iubesc” fără ”Și eu” este precum un mesaj trimis, rămas fără  răspuns.



sâmbătă, 13 ianuarie 2018

O altfel de privire-181-Cuvintele

Veritabile ființe înzestrate cu o putere nebănuită, cuvintele ne subjugă până la un anumit moment al vieții noastre, când înțelegem cu adevărat rolul pe care îl au. Cuvintele rostite cu glas tare sau în gând, șoptite în pliurile de suflet sau strigate din focul inimii sunt o înșiruire de sunete aparent inofensive, dar cu o însușire fermecată: pe măsură ce se nasc, ele creează o lume întreagă. 

De exemplu sunetele M și A:  un M singur arată o stare de nedumerire, îndoială, confuzie ”Mmm”, pe când A, ne dumirește, ne duce spre luminare și limpezire ”Aaaaa” iar combinațiile lor indică tot atâtea căi deschise spre imagini de univers diferite: ”Am” arată posesia în limba română dar și exprimarea încântării atunci cînd se ondulează prelungit: ” Ammmmm”  pe când ”Ma” ne trimite la posesia  din limba franceză, sau la exprimarea avertizării prin alungirea sa: ”Maaaaaa”;  repetarea lor în perechea cea mai dulce rostită de orice ființa,  ”MAMA” creează întregul tablou al vieții: este o nedumerire, o mirare, o iluminare în a fi conștient că e ceva sigur  pe lumea asta în multitudinea oamenilor de pe drumul vieții. Acesta este startul, Cuvântul ce a fost la început și care a creat viața pentru tine, lumea întreagă, geneza ta personală, la fel cum la Început Cuvântul lui Dumnezeu a creat lumea, Pământul, Universul.

 Precum în universul cel mare, și în Universul personal urmează  celelalte zile ale creației: apar pe rând  sunetele  E și U ce ne aduc  mirare, uimire, uluire, încântare ” Eeeee”, ”Uuuuuu” și care deschid tabloul lui MEA sau MEU. Universul nostru se îmbogățește cu tot mai mulți de MEA sau MEU ce creează la rândul lor alte cuvinte rostite cu glas tare sau șoptit și care ajung să suprapopuleze lumea noastră până când atingem o stare de confuzie paroxistică.

Atunci e momentul prilenic să apară ”S” ori  ”Sssssss”. El are capacitatea miraculoasă de a topi rumoarea, bruiajul, de a aduce pacea. Efectul lui este precum hipnoza din sunetul șarpelui ce-și încremenește prada,  decompresia uni pneu supraumflat, ori adierea  blândă dintr-o zi însorită pe când dezmiardă frunzișul  verde vânjos. 

***
Astfel, rând pe rând , cuvintele apar pe lume și își iau în serios rolul creator: repetate în gând, spuse cu voce tare, scrise ori încă neștiute, cuvintele trec pe la fiecare dintre noi și ne lasă stropi de univers în ființă... fiecare om trăiește realitatea cuvintelor pe care le găzduiește, fiecare relație este universul cuvintelor pe care le cultivă, fiecare creație este imaginea cuvintelor care au generat-o. 

***
În orice clipă, pe pragul ființei noastre există alături  universuri din cuvintele pe care  le-am spus și universuri din cuvintele ce n-au fost încă rostite și care așteaptă să le naștem.

 Oricând, în orice moment,  pe pragul ființei noastre există un univers anume ce ne cere să se nască: ” TE IUBESC!” 



joi, 11 ianuarie 2018

Gândul de week-end-230

Sunt iubiri care strigă și apoi mor, care șoptesc și apoi mor, care tac și apoi mor și mai sunt iubiri care strigă, șoptesc...tac... și nu pier nicicând.

luni, 8 ianuarie 2018

O altfel de privire-180- Prin urmare...

În urmă cu mai bine de douăzeci de ani, în timpul studenției am fost la spectacolul ” Cântec despre mine însumi” susținut în întregime de Florian Pittiș, după scrierile lui Walt Withman. Atunci, profund  impresionată de ceea ce am trăit în timpul spectacolului,  mi-am propus ca în viața ce avea să vină  să fac tot ce pot ca să nu fiu un om mediocru, să nu mă las vreodată furată de forme și să caut miezul a toate, esența pură. Nu știu cât am reușit din ceea ce mi-am promis atunci dar acum, la distanță de cea care eram la douăzeci de ani, traversând o altă etapă a vieții constat că e prezentă iluzia formei în tot ce ne înconjoară. 
***
În postura de femeie divorțată cu  doi copii sunt uimită cum cei din jur își manifestă brusc îngrijorarea asupra situației existente, asupra evoluției emoționale și spirituale a copiilor, asupra unei iminente catastrofe în maturizarea lor...dincolo de firescul unei preocupări justificate, ceea ce mă îngrijorează cu adevărat este faptul că în cadrul căsniciei nimeni, absolut nimeni nu a avut vreo îndoială asupra bunei evoluții spirituale și emoționale a copiilor, ca și cum, căsătoria în sine ar fi garanta sigură a unei normalități ce nu  ne mai dă îngrijorări de mult timp. Nu ne interesează dacă în acel cuplu există o comunicare reală, dacă cei aflați în interior sunt în armonie cu ei înșiși ori cu ceilalți, dacă sunt fericiți, dacă sunt sănătoși cu adevărat. Atâta vreme cât sunt în norma socială acceptată, ceva e musai să funcționeze. Departe de mine dorința de a propovădui traiul de unul singur, dimpotrivă contiuu să îmi doresc o viață normală de cuplu, însă, conjunctura actuală mă face să mă gândesc la tiparele fixe nerealiste după care ne conducem viețile, ale  noastre și ale celorlalți. E ca și cum dacă o anomalie din punct de vedere divin se întâmplă într-o formă acceptată social, ea este în regulă, dar dacă ceva se petrece chiar și firesc, într-o formă insolită, ne creează îndoieli, temeri și reacții de îngrijorare referitor la bunul mers al lucrurilor. 
***
Adevărul e posibil să fie în orice formă dar încă, majoritatea dintre noi îl vrem și îl acceptăm doar în forma conformă uzanțelor actuale. Orice contravine opiniei corecte formate în societate, creează îngrijorări și spaime. Important este să fim onești, să fim adevărați în simțire, în trăiri, în acțiuni, important este să învățăm să ne întrebăm dacă ceea ce trăim este cu adevărat ceea ce e potrivit pentru noi sau consimțim dintr-o anume comoditate convențională, dintr-o lașitate chiar ce ne situează într-un confort pe care sufletul însuși nu și-l mai dorește de mult, dar care ne înspăimântă căci poate să fie considerat neconform cu obișnuitul, cu acceptatul. 
***
Trăiește în legile divine și vei înțelege că nu orice din ceea ce îți e permis îți e și de folos.   (preluare după sfântul Apostolul Pavel)  



vineri, 5 ianuarie 2018

Gândul de week-end -229

Privind la cursul vieții în natură, legile vieții par a fi  înțelese mai bine de animale decât de oameni. 

marți, 2 ianuarie 2018

O altfel de privire-179- Alege iubirea!

Potrivit lui David Hawkins, oamenii trăitori pe Pământ se află pe diferite nivele de conștiință conform cărora se manifestă în viața de zi cu zi, își exprimă sentimentele, își trăiesc principiile, își stabilesc valorile morale sau conduita. Bineînțeles că în fiecare om există sentimentul iubirii, dar el se manifestă diferit în funcție de nivelul la care se află el. Un om care iubește de la nivelul apatiei și depresiei își va manifesta iubirea diferit de cel aflat la nivelul acceptării sau iubirii însăși sau chiar al  păcii. Cel mai des întâlnim în viața noastră oameni care nu sunt la același nivel cu al nostru tocmai pentru a ne ajuta reciproc să mai creștem o treaptă. Dacă înțelegem că totul este despre a evolua împreună, atunci ceea ce trăim se întâmplă firesc și armonios, indiferent ce traseu parcurgem. 

Fiecare om e făcut să trăiască în iubire și fiecare om se hrănește cu ea, o dorește, o caută, numai că există o mare perioadă în care fiecare om nu are habar despre iubire. Căci nu poți spune că iubești cu tot sufletul pe cineva și totuși să îi aduci suferință în mod voit, nu poți spune că iubești și să manifești iubire doar pentru alții, ignorând nevoia personală de iubire. Nu poți iubi cu adevărat dacă nu EȘTI iubire. Și ca să fii iubire, e necesar să depășești celelalte nivele: să treci de apatie și depresie, de suferință, de frică, de dorință, de mânie, de mândrie, să depășești curajul însuși, chiar și acceptarea. Abia apoi ajungi la iubire și prin ea la PACE. 

În afara acestui vârf iubirea nu este decât un ciot și o minciună. Da, iubești cu furie, sau hulpav, iubești cu ranchiună, sau cu suferință iubești cu orgoliu, cu dorința de dreptate sau justiție, iubești cu amărăciune, cu regrete, iubești cu milă sau cu neputință, iubești cu slăbiciunile din toate impulsurile, cu dependențe, iubești cu măști și dualitați, iubești cu minciuni și afișări de false trăiri, iubești cu credințe eronate... iubești în felul în care ești... și totuși, chiar iubești? 

Când alegi iubirea, știi că ai devenit  iubire atunci când simți că iubești în întregime totul și iubești în egală măsură  pe celălalt ca și pe tine... când  nu poți iubi  pe cineva mai mult decât pe altcineva, căci ai ajuns să iubești divinitatea din tot ce există și de aceea nu o poți nega oricum se manifestă ea.  Când iubești nu poți minți, iubirea arde minciuna, iubirea există doar în adevăr. Orice altceva  e iluzie și ceață.  Ești ales de iubire  atunci când o alegi, și Iubirea te cuprinde până când mistuie tot ce nu e adevăr în ființa ta... și până când tu însuți devii iubire...după aceea totul în jur se transformă,  în preajma ta aura iubirii va lucra de la sine și toate ființele o vor simți fără ca tu să spui vreun cuvânt, fără ca tu să faci ceva anume. Iubirea ce ești e suficientă pentru a face ca oricine te simte să își dorească să urce la rândul său treptele ce îl despart de a fi și el IUBIRE.

Hai! Fiu al tristeții, pășește, fă un pas spre iubire, lasă totul în urmă, nu te teme să pierzi  - e doar o amăgire că ai ceva atâta timp cât nu ai  pierdut nimic. 





duminică, 31 decembrie 2017

O altfel de privire-178- Despletirea

În alte vremuri femeile își purtau părul lung, împletit și prins într-o coroniță în jurul capului, sau în cozi groase ce mîngâiau umerii. Singurele ființe ce vedeau femeia cu  pletele fluturând  erau cei ai casei și în special bărbatul ei pentru care despletitul era un ritual intim și drăgăstos. 

***

Sunt însă unele zile când totul în jur te face părtaș la intimitatea sa și se lasă despletit ca să poată fi contemplat, intuit, mângâiat ... uneori  cerul însuși ni se lasă dezvelit. se despeltește și ne acceptă în intimitatea sa, ne permite să fim părtași la revărsarea podoabelor pe umerii astrali și pe umerii noștri umani. Sunt  zile când totul se șterge din ce a fost nepotrivit, la netimp sau în nefiresc, sunt  zile când simți că te afli în budoarul personal celest și ești primit în căldura și frumusețea dezgolirilor nici măcar bănuite...

***

Sunt zile când te simți zeu și totul e posibil iar cerul îți zâmbește printre pletele desfăcute zânatec între albastru și alb.






sâmbătă, 30 decembrie 2017

O altfel de privire-177-Ceasul inimii

Anul ce se destramă acum rămâne  ca fiind anul inimii...e anul în care am îndrăznit, am făcut un pas în lateral să contemplu alt drum... și mi-a plăcut atât încât am pornit pe el. Și pe drumul acesta am lăsat doar inima să cânte, să vorbească, să decidă... și cum parcă atât aștepta, inima a făcut toate astea  și mult mai mult: m-a învățat că atunci când trăiești din inimă, când încetinești glasul minții, trăiești înmulțind: în anul inimii, tot ce am trăit a fost înmulțit cu doi, toate sentimentele, emoțiile, toate trăirile au fost înmulțite. Oamenii se tem de asta și de aceea, preferă să trăiască din minte ca să împartă totul, chiar se spune că doi oameni care trăiesc împreună, împart viața la doi.

***

Anul acesta am ales să înmulțesc viața..inima e cea care sporește, care adună, care face ca totul să crească prin urmare am trăit anul acesta o viață dospită mult, ca un cozonac imens, plin cu toate dulciurile și bunătățile doar bănuite până atunci... Am trăit  din inimă și am văzut până unde se poate ajunge, cât de mult poate să crească viața ... și mi-a plăcut... nu e deloc ușor pentru cine nu poate duce, pentru cine e învățat să împartă, să trăiască în porții mici ca să nu facă indigestie, nu e ușor deloc pentru cei ce trăiesc preponderent din minte... 

***

2017, anul inimii, al creșterii și înmulțirii vieții rămâne anul meu de miracol, prima minune înfăptuită din curaj și suflet. Este anul iubirii frumoase, este primul ceas al iubirii pure din marea curgere a timpului ce a început în clepsidra  întoarsă de curând. 






vineri, 29 decembrie 2017

Gândul de week-end-228

Foarte mulți oameni  afirmă cu tărie că te iubesc dar foarte, foarte puțini îți acceptă fericirea dacă nu e și a lor.

sâmbătă, 23 decembrie 2017

O altfel de privire-176- Vive!


A apărut într-o seară din începutul unei săptămâni ce avea să fie uluitoare. În ziua aceea mă mirase starea de oboseală pe care începeam să o simt, prin urmare, tot ce a urmat a fost ca și cum forța voinței mele a fost amorțită dinainte și nu am putut decât să mă supun. 

Când l-a adus, era ca un bulgăr de energie: tonic, vioi, avea ceva anume ștengar și frumos și mai ales foarte afectuos: își punea capul sub palma mea să îl mângâi. În următoarele zile s-a dovedit a fi cel mai ghiduș pui care a trăit lângă mine. Mă amuza până și felul în care se auzeau lăbuțele lui pe parchetul holului când venea într-o alergare jucăușă să mă caute. Mă mângâia, mă spăla pe păr și adormea pe unde eram și eu. 

***
Din ziua în care ceva a început să scape de sub control în starea mea de sănătate Vive a rămas aproape nemișcat, într-un somn prelungit. După două zile l-am dus la doctor și  a urmat ritualul lăsării lui pe parcursul zilei, recuperării seara și vegherii pe timpul nopții când starea lui se înrăutățea. Vive a plecat în noaptea asta spre ceruri dar mi-a lăsat mai mult decât aș fi bănuit: mi-a adus lecția adevărului- cât a stat la mine am aflat că o parte bună din anul acesta am trăit într-o minciună după care îmi croiam viața;  mi-a adus lecția sacrificiului- am aflat cum o ființă atât de mică poate suferi și prelua asupra ei o parte din ce era destinat altuia; am aflat lecția lui alb-negru- Vive avea o îmbinare anume de alb și negru, iar sub blăniță se ghicea albul simplu; cu el am simțit  că bucuria și tristețea există în același timp, în același gest, că ele se țin de mână mereu și că nu stă în puterea noastră să generăm sau să împiedicăm anumite lucruri; tot Vive mi-a reamintit că nimic nu se întâmplă dacă nu e îngăduit și că tot ce se întâmplă era cunoscut dinainte în planul divin- privind în urmă, constat cu uimire sincronicități care acum au sens. 


Vive! Trăiască! Suflet curajos și generos, Vive mi-a lăsat lecția nemuririi- indiferent cât durează viața ta, fii astfel încât să trăiești frumos apoi  în inimile celor care te-au cunoscut, îmi spune în șoapte stelare.

” Fericiți cei ce plâng, căci aceea se vor mângâia” Matei, 5:4



vineri, 22 decembrie 2017

Gândul de week-end-227

Broscoiul ce devine prinț și-a dorit fierbinte  timp îndelungat  transformarea în sine  mai mult decât  sărutul. 

sâmbătă, 16 decembrie 2017

Gândul de week-end 226

Toți oamenii vor să trăiască iubirea, dar majoritatea se sperie în prezența ei. 

marți, 12 decembrie 2017

Inimile

O priveam cum scrie cu mare concentrare fraza. Când a terminat am verificat și i-am spus că se strecurase o eroare. A privit literele scrise altfel, a căutat o culoare și cu o mare dexteritate, exact pe porțiunea acelor litere a desenat o inimă pe care a colorat-o intens. Am urmărit-o cu uimire și apoi, în toate întâlnirile noastre pe caietul de dictando au apărut fraze scrise îngrijit presărate cu inimi de diferite culori. 
***
Exact la fel, pe marele caiet al vieții, unii  oameni, înzestrați cu pepiniere de inimi pe care le cultivă cu duioșie și compasiune, la fiecare eroare pe care o fac ei sau alții,  presară câte o inimă pe locul respectiv. Unii oameni, orice ar trăi: bucurie sau necaz, lasă în urma lor de fiecare dată o inimă să vindece, să aline, să ocrotească, să încălzească locurile vătămate pe care le-au  găsit în trecerea lor.

Unii oameni  aduc inima, așa cum alți oameni aduc ploaia, sau progresul, sau credința.