duminică, 17 martie 2024

Gândul de week-end-464

 Fiecare ghid   trebuie să  poarte spre vârf un anume grup, prin urmare  toți ceilalți călători îl vor considera nepotrivit. 

O altfel de privire-340- Desprinderea

 Ieșirile în general aduc o anume înțelegere și o trăire mai cuprinzătoare: când ieșim suntem în același timp în lumea de dinainte și în lumea nouă, trăim și simțim, respirăm aerul cel de acum două clipe dar și aerul cel nou, neștiut ; ieșirile ne aduc o extracuprindere nebănuită și o reașezare așteptată îndelung. 

***

În ziua aceea am simțit cum trăiesc o altfel de ieșire..nu era ceva ce știam sau bănuim cu toții, vreuna din experiențele acelea extracorporale sau ieșirile fizice din orice spațiu imaginat; de data asta simțeam ca și cum ființa mea ieșea cu dificultate dintr-un cadru în care se înrădăcinase deja, și care o ținea încă strâns. Era ca o desprindere ușoară, ca o dezlipire dintr-un mulaj; ca atunci când ieși din atmosfera unui film sau a unei lecturi în care intraseși cu totul și, detașat, privești și reflectezi la ceea ce ai văzut, simțit, trăit în timpul derulării poveștii anterioare, de-acum  fără un afect puternic ci  doar cu o observare neutră. În ziua aceea deci, undeva, într-un afund de ființă, ceva din mine s-a desprins de o anume realitate și s-a așezat cuminte deoparte, privind din exterior. Din acel loc perspectiva era mult lărgită, simțeam că puteam cuprinde mult mai multe cu privirea, că până și orizontul din „coada ochiului” se întindea ceva mai departe. 

***

În vechea formă vizibilă încă, percepeam unele deschizături ce intrau direct în ființa-mi care ocupase acel spațiu și care lăsau să treacă „otrăvurile”. A propos,  am auzit deunăzi o întâmplare spusă cu intenție de divertisment, care însă pentru mine a devenit o ilustrare a experienței recente. Spunea acea întâmplare că o tânără s-a adresat unui om în vâtrstă întrebându-l „Cât timp pot să accept ca cineva apropiat ori din familie să se poarte lipsit de onestitate, respect, bun simț  până să încetez orice legătură cu acesta?” Răspunsul bâtrânului a fost: „ Atât timp câtă otravă poți suporta până să mori”.  Ascultând această poveste am înțeles că ceea ce numeam desprindere dintr-un plan invizibil era de fapt încetarea acceptării otrăvirii. 

Există pentru fiecare dintre noi un anume timp, echivalent cu un anume grad de suportabilitate personală în care le permitem celor apropiați ori cunoscuților să se poarte cu noi într-un fel deloc onorabil și în care ne abținem de a le reproșa, de a îi mustra, de a le arăta că știm că „Împăratul e gol!”, timp în care ne complacem, ori ne măcinăm interior, ori ne înfuriem,  până când atingem acel „point du non retour” și ne desprindem dintr-un tipar ori mulaj care nu ne mai reprezintă. Poate că le spunem celor în cauză ori nu despre schimbarea noastră, dar de atunci încolo nu mai primim cupa otrăvită și avem mai multă grijă de „casa noastră”, de miracolul ce suntem.. Această desprindere din invizibil se simte ca întoarcerea la Itaca sau ca o recentrare îndelung așteptată. 

***

„Împăratul e gol!” și nu e asta problema cea mare ci faptul că încă alegem  să îl vedem acoperit cu toate podoabele asociate poziției sociale ori rolului primit. 





miercuri, 20 decembrie 2023

O altfel de privire-339-Vârste


 Le numim vârste...ele sunt în fapt  etape care se trăiesc singure și care adeseori uimesc mai ales printr-o neordonare cronologică unică. Sau poate că logica înșiruirii lor este dată de dorința din adânc, adeseori neștiută. Dacă ar fi să privim cu ochiul acelui EU neimplicat, poate observăm limpede cum vârsta trupului și vârsta trăirilor sunt adeseori distanțate: în plină copilărie biologică experimentăm trăiri „bătrâne”, pentru ca în vremea maturității să dăm expresie vie trăirilor ingenue, necoapte, uneori insolente. 

Vârstele fac parte din acele înțelegeri profunde, decisive... nimeni  nu știe când „te apucă” trăirea înțelegerii că nu mai poți continua într-un anumit fel și o numești fie „criză” fie înțelepciune. Începi să spui că ești „la vârsta la care” ..... și înșirui o mulțime de înțelesuri dobândite din repetatele experiențe. 

De cele mai multe ori vârsta biologică aduce doar unele limitări suplimentare la cele deja existente și binecunoscute și pe care „am învățat” atât de frumos să le ignorăm, ori să le ocolim până când, într-o anume zi corpul nu mai răspunde așa cum ne așteptam: ne vindecăm mai greu de o gripă, ori slăbim mult mai greu decât știam că se întâmpla, nu mai facem tot atâtea lucruri într-o singură zi, obosim mai ușor când urcăm pe un traseu,  ori ni se șterge bucuria din tot ceea ce facem zilnic și apare o apăsare grea pe care începem tot mai des să o numim „datorie”; după un anumit moment trăim  ca și cum suntem „datori” cuiva ori vieții însăși, și ne străduim să „plătim” ce credem că avem de returnat: datorii bănești (credite vechi ori mai noi) ale noastre ori din familie, datorii morale (păcate personale ori din neam), mai nou karma știută și neștiută. 

La un moment dat considerăm că e de ajuns, că „ne-am făcut datoria”, că am plătit, că am îndurat, că am răbdat suficient și intrăm într-o altă etapă. 

Le numim vârste... ele sunt în fapt înțelesuri. 





sâmbătă, 28 octombrie 2023

Gândul de week-end-463

În orice trăire,  plăcută ori tuburătoare, există un mesaj al nevoii de conectare. 

duminică, 22 octombrie 2023

Gândul de week-end-462

 Tot privind și căutând lumina, m-am trezit cu fața spre umbră. 

duminică, 8 octombrie 2023

Gândul de week-end-461

 De multe ori, dorul puternic de ceva sau cineva ne arată ce sau cine vom deveni. 

vineri, 18 august 2023

O altfel de privire-337- Cadoul

 Fiecare dintre noi știe că un dar este prilej de bucurie și comuniune. Sunt însă situații, atunci când vine vorba de cadouri, când ne simțim stânjeniți fie pentru că ni se par foarte diferite de ceea ce ne doream și reacționăm într-un mod chiar nepoliticos la primirea lor, fie pentru că nu știm să ne purtăm în asemenea situații. Tocmai pentru acest din urmă caz, de-a lungul vremii au existat oameni care au imaginat un set de purtări numite „bune maniere” special dedicate oferirii și primirii cadourilor. 

***

Văzute prin altfel de lentile lentile, întâmplările, oamenii, trăirile, iubirea, viața însăși pot fi considerate niște cadouri pe care le primim zilnic de la cineva drag. Dacă ar fi să ne uităm la felul cum ne comportăm cu tot ceea ce trăim, oare s-ar putea spune că oamenii știu să primească așa cum se cuvine un cadou? 




Gândul de week-end-460

Iubirea înseamnă certitudine. 

joi, 17 august 2023

Poveștile sufletului- 68 - Împletitura

 De când mă știu muzica îmi creează stări felurite și de multe ori mă duc spre ea când am nevoie de susținere mentală ori emoțională. De multe ori m-a uimit felul în care un sunet anume poate să creeze în ființa mea stări care să îmi facă și trupul să se miște altfel: ritmurile vesele, zglobii îmi cresc sufletul, îmi umplu inima și în mod automat corpul începe să se miște fie printr-un picior care bate ritmul, fie prin trupul întreg care se ondulează după volutele invizibile. Sunt apoi ritmurile molatice, mătăsoase care îmi aduc fiori pe piele și o anume greutate caldă în suflet, pleoapele mi se închid automat iar trupul se mișcă după niște sinusoide imaginare ce răsună încă prin veacuri neștiute .

***

Suntem atât de uimitori în alcătuirea noastră încât nu am putea vreodată să încetăm în a spune cu certitudine că știm precis ce ne compune: suntem și trup dar și eter, suntem idee dar și cuvânt, suntem emoție dar și lacrimă; și toate sunt în același timp în noi iar noi suntem măiastra împletitură a lor.

De aceea Iubirea pe care mi-o porți produce în mine furtuni sau senin căci toate firele împletiturii care sunt au nevoie să se hrănească din ea... de aceea, dacă îmi iubești trupul fără să îmi dezmierzi cilii care-mi cresc pe suflet, privirea mea se îndreaptă trist spre zările îndepărtate.... de aceea când îmi vorbești mult despre toate ale lumii fără să mă cuprinzi cald în căușul îmbrățișârii tale, inima mea simte fiori de gheață și tot de aceea, când nu-mi vorbești și nici nu mă mângâi, gura mea tace mut în lacrimile dinăuntru invizibile o vreme. 

***

Sunt o împletitură de mlădițe vii și e nevoie de îndemânare de grădinar iscusit ca să pot înflori roditor pe lumea asta. 




luni, 14 august 2023

O altfel de privire-336-sensul

 E- Nu văd sensul, chiar nu-l văd.

U- Sensul a ce?

E- Al relațiilor, al discuțiilor, al interacțiunilor umane  în general ...

U- Ce e cu ele?

E- Oamenii se rănesc, se luptă, se resping, se anulează, se ignoră, spun cuvinte goale sau înveninate și numesc asta comunicare, ori relație,

U- Da, e adevărat.

E- La ce bun, care e sensul să fii într-o relație dacă nu poți clădi, să comunici dacă nu poți arăta bunătate, să iubești dacă nu poți iubi mai departe? 

U- Tocmai ăsta e sensul: să trăiești atât cât poți iubirea și toate celelalte până când, la un moment dat să rămână doar iubirea, bunătatea, creația, iertarea.


 



duminică, 13 august 2023

O altfel de privire-335-Drumul bun

 „Oamenii care îți greșesc este pentru ca să îți dai seama că nu ești pe drumul bun” a spus cu glas egal, zâmbind și privindu-ne pe rând. 

***

Sunetele mi se înșirau unduioase pe auz, se repetau cu încăpățânare în gând, intrau în vocea dinăuntru...

Drumul bun, m-am întrebat? Ce e în neregulă cu drumul de până acum? ... Mi-am luat tot timpul necesar revederii parcursului propriu prin noua lentilă... dezamăgirile, trădările, respingerile, neasumările, amânările, neiubirea, trăite din partea celor din jur au avut mai întâi o manifestare asemănătoare în mine: eu m-am trădat făcând pe plac altuia, eu m-am respins acceptând ceva ce nu mă bucura, eu m-am grăbit să fac lucruri când aș fi vrut să mă odihnesc, eu am evitat să pun întrebări când era necesar ca o situație să fie limpezită... toate fuseseră în mine la fel ca și în ceea ce am trăit apoi. 

Și atunci, m-am întrebat, dacă toate sunt deopotrivă în noi și în afara noastră, cum știm care e drumul bun, care e calea potrivită pentru noi? Acum, când scriu acestea, cred că Drumul meu cel bun este format dintr-un fascicul de drumulețe care, asemenea râurilor se adună toate într-un fluviu; drumul meu și al fiecăruia  este asemenea fluviului care are o curgere și un sens indiferent de câte ape ajung în el; un râu care se varsă în el îi adaugă forță, dar niciodată nu îl abate din albia sa Tot așa, am înțeles că Drumul meu  este format din multiplele căi care îl alimentează și că fiecare asta ar trebui să facă: să îi adauge forță, frumusețe, contur.  Noi toți avem de-a lungul unei zile de lucrat pe mai multe direcții: a menținerii ființei noastre într-o stare de sănătate optimă, a aranjării locuinței noastre, a îndeplinirii sarcinilor zilnice la locul unde profesăm, a creării de situații și idei noi, a menținerii armoniei în relațiile noastre de rudenie, de prietenie sau de dragoste, a creării de situații plăcute de recreere și odihnă ... sunt atât de multe și, în funcție de capacitățile noastre, pot deveni și mai multe. Atunci, un bun mod de a înțelege cât de mult ne abatem de la drumul nostru cel bun în anumite momente este să ne oprim și să privim în jur: toate părțile implicărilor noastre merg în același sens sau există o bună parte care trage în direcție opusă? Iar dacă nu ne putem opri, e important să observăm câtă forță ne aduce înaintarea în acea direcție, câtă energie primim pe măsură ce înaintăm. 

Acum, în acest moment al vieții, cred că drumul cel bun al fiecăruia dintre noi este atunci când continuând să mergi ai claritate și nu ceață, ai tot mai multă forță pe măsură ce avansezi și dorință de a continua. 

***

Ca orice drum, viața însăși are acele perioade de adăstare, de repaus și refacere după o etapă de mers. Cum în orice parcurs pe jos există hanul ori hotelul ori cabana în care drumețul găsește adăpost, căldură, hrană, odihnă, tot așa, în viața fiecărui om există acele perioade în care e necesar să-și ia exact timpul ca să  se refacă, să înțeleagă ce a făcut să îi vatăme picioarele, (ori inima, ori rațiunea, ori stima de sine) dacă a suferit de dureri, bășici ori bătături în parcursul anterior (dezamăgiri, trădări, manipulări, lipsă de respect, etc), să ia măsurile necesare și să pornească din nou, în zori, cu forțe noi, cu elan și grijă la următorul parcurs până la următorul han, următorii zori...



  


sâmbătă, 12 august 2023

Gândul de week-end 459

 E uimitor felul în care unii oameni  arată versatilitate în interacțiunile sociale și în același timp o mare rigiditate în sentimente. 

sâmbătă, 5 august 2023

Gândul de week-end-458

Există un timp când îți imaginezi îngerii și există un timp când îi vezi cu adevărat. 

marți, 1 august 2023

O altfel de privire-334- Aleg...

 Mi-a spus la plecare: Faceți ceva, nu e bine să trăiți  așa... vă blochează corpul, tot...Am întrebat neutru: - Ce să fac? 

- Să alegeți, mi-a răspuns...

Când am auzit răspunsul mi-am spus, ei da, sigur, toți știm asta. E evident, e tocit deja. Apoi, gândul îmi relua în auzul dinăuntru acest îndemn: „Să alegeți!” o dată, încă o dată, iar și iar, de atâtea ori încât la un moment dat m-am întrebat: Eu CE  aleg de obicei?... Și mi-am văzut alegerile evidente, cele reale dar, undeva mai în umbră le-am văzut pe cele adevărate, cele care stăteau la temelia celorlalte alegeri vizibile. 

Și apoi am văzut  toate ființele  care trăiesc în mine: copilul care am fost și încă mai sunt, femeia ce am devenit, mama, fiica, dascălul, omul ...Mă priveau la rândul lor  și fiecare mi-a spus că orice alegere de-a mea a avut o consecință dureroasă pentru cel puțin una dintre ele. 

***

Mă gândesc la alegerile pe care le facem uitând de părți din noi sau de noi înșine cu totul, la timpul care vine apoi pentru a vindeca atât cât se poate, ceea ce am ales... Îmi doresc să învăț să fac alegeri benefice, alegeri care să îmi aducă alinare, afecțiune, înțelepciune, discernământ, bucuria vieții, care să îmi permită  să îmi ofer zilnic experiențe, oameni, gânduri, sentimente, lucruri valoroase. Îmi doresc ca iertările mele să fie primite și la rândul meu să primesc iertări, și mai  presus de toate, îmi doresc să nu uit niciodată  că IUBIREA însăși este o alegere.






sâmbătă, 29 iulie 2023

O altfel de privire 333- Să ne purtăm frumos...

 Încă de mici auzim adeseori în jurul nostru aceste vorbe: „Poartă-te frumos!” 

Spuse de familie, de cei mai în vârstă din anturaj ori de învățători, cu timpul ele ajung să reprezinte pentru noi semnale de alarmă asociate cu „Nu ești ok!”, „Ceea ce faci este dificil de acceptat!” și câte alte sensuri care ne „apasă”  așa-zisele butoane ale ființei. 

***

Cum avem de atâta timp grijă să  purtăm haine frumoase, accesorii asortate, să ne „purtăm” cunoștințele și să le arătăm cât mai elevate, să ne ajustăm imaginea prin vârste, mă întreb adeseori cum ar fi dacă am ști să ne purtăm pe noi înșine frumos prin viața asta: să ne spălăm amintirile, să ne curățăm  gândurile, să ne parfumăm sentimentele; cum ar fi să ne însoțim experiențele într-un mod sănătos pentru noi și cei din jur, să ne curățăm ferestrele minții cât mai des, să ne îngrijim  visurile, să le udăm și fertilizăm?

„Poartă-te frumos!” ar fi atunci un îndemn de a te însoți într-un mod demn, generos și blând,  înmiresmat și grațios prin etapele vieții din drumul tău și al celorlalți cu care te întâlnești. Ar fi doar o urare de drum bun prin viața asta, de salut și bucurie. 

Poartă-te frumos deci, pe tine și pe toți pe care îi porți în tine!