duminică, 19 februarie 2017

O altfel de privire-137- Emoțiile

De dinainte de comunicarea prin limbaj specifică omului evoluat, există o comunicare universală între tot ce ființează și aceasta se face prin Emoții. Materia în forma ei grosieră ori subtilă se manifestă prin acel ceva fluid care o străbate și căruia omul îi spune Emoție. Deși gama emoțiilor este destul de largă, în esență ele sunt  formele a două mari manifestări afective: Frica și Iubirea. 

E interesant de observat o anume legătură între comunicare și emoții: sunetele pe care urechea le percepe se înscriu într-o plajă a frecvențelor de la o minimă până la o maximă, fiecare ureche având cuprinderea acustică specifică și anumite frecvențe extreme pe care nu le poate auzi. Cred că aidoma urechii fizice, urechea afectului poate simți o anumită gamă de manifestări emoționale peste care alunecă de-a lungul vieții ca pe clapele unui pian. 

Cu timpul, cu cât exersăm mai mult melodiile acestor clape, reușim să creăm o lărgire a gamei trăirilor  personale și de la câteva note pe care le știm profesionist pământean, să trecem la adevărate simfonii în filarmonica divină. 

Se spune că urechea umană poate fi ajutată să audă și alte frecvențe folosind un anumit tip de activități bazate pe muzica lui Mozart. Cum există o strânsă legătură între urechea fizică și cea afectivă, omul simte instinctiv atracția către muzică, el însuși fiind în ultimă instanță pianul pe care se cântă muzica universului. 
***

Cu cât ne obișuim cu frecvențele începem să învățăm cum să orchestrăm noi înșine trăirile și să ne bucurăm de orice modulare a lor... e ca și cum învățăm să stăm în ochiul tornadei și ne bucurăm senin de manifestările ei...de atunci încolo nici o dezlănțuire nu ne mai spulberă, nu ne mai lasă răvășiți după trecerea ei ...  de atunci putem să îi admirăm forța, pasiunea ori entuziasmul manifestării și să învățăm din exprimarea lor.

Fiecare dintre noi trăiește instinctiv  emoțiile existenței de la cea a pietrei până la emoția eterului, depinde doar cum învățăm arta  armonizării lor, iar  după ce  parcurgem cele două extreme, când aflăm că ele sunt la fel, învățăm să comunicăm cu adevărat în limbajul Totului.


sâmbătă, 18 februarie 2017

Gândul de week-end -188

Oamenii preferă în locul dragostei neutralitatea  pentru că altfel nu ar putea  supraviețui suferinței celuilalt.


joi, 16 februarie 2017

Deplinul

Adeseori, în relație fiind simțim tristețe când partenerul răspunde diferit de ceea ce ne  dorim sau ignoră prezența noastră... Ne doare fizic, ne simțim copleșiți. La început nu înțelegem prea bine de ce avem acele stări, apoi, cu timpul  aflăm că ne doare de fapt imposibilitatea manifestării a ceea ce avem de dat în acea situație. Sunt  daruri pe care dorim să le oferim și care  ne sunt  refuzate repetat... 
***
Vedem  că sunt perioade când putem pune  în comun mai mult sau mai puțin în funcție de misiunile în care suntem implicați, dar și că, adeseori  primim după legile necunoscute ale unui joc invizibil al hazardului,  în mod inegal față de cât oferim. Și trecând prin ani, prin relații, înțelegem într-un final că totul este de fapt despre ocazii de a ne manifesta, de a trăi anumite gesturi pe care vrem să le facem, de a trăi anumite sentimente pe care vrem să le simțim, de a trăi anumite situații  în care vrem să ne aflăm... de a trăi deplinul nostru. 
***
Și apoi vine o altă vreme în care ne dăm voie să trăim toate ce le-am dorit, indiferent dacă ne sunt permise ori refuzate de acțiunile, gesturile, trăirile celorlați. E acea vreme în care ne bucurăm deplin de ceea ce suntem și  ce manifestăm în viață, de întregul nostru pe care îl lăsăm să ființeze și care dacă este refuzat ori ignorat știe  să creeze alte ocazii ori alte forme de a se împlini.
***
Abia atunci  aflăm că de fapt este vorba despre viață și jocul ei, și ne dăm voie să fim ceea ce vrem cu adevărat să fim.

sâmbătă, 11 februarie 2017

Mărgelele

Precum boabele rotunde strălucind multicolor, așa mi-am cizelat trăirile și episoadele înțelegerii în viață, până când, ajunse la un anumit număr, le-am înșirat pe firul sidefiu al zilelor și le-am purtat cu bucurie prin alte anotimpuri. Uneori le mângâiam rotunjimea și le pipăiam conturul în timp ce înțelepciunea închisă în fiecare boabă își lăsa fluidul cunoașterii să se răspândească în fire. 

Mi-am așezat șiragul cu mărgelele trăirilor în jurul sufletului, în jurul mijlocului, în jurul gâtului, l-am purtat cu rochii înflorate, cu bluze brodate, cu șaluri de mătase, cu învelitori de cașmir... l-am purtat singură sau în companie, cu veșminte și nud... mi-am ținut șiragul lângă inimă și strălucirea lui eram eu însămi.

Deodată, într-o zi obișnuită am simțit un altfel de frig și mi-am aflat mărgelele împrăștiate în colțuri de viață știute și neștiute, risipite la vedere sau ascunse, cu fărâme de fir mătăsor zdrențuite peste tot. O mână nevăzută, ori un anume tăiș, ori poate doar încrucișarea unor foarfece măiestre fărâmase șiragul strălucirilor vetuste de acum. Mărgelele mele se dovediseră de o fragilitate nebănuită,  ascunsă de culorile amăgitoare. M-am gândit doar o clipă dacă să adun ce se mai putea sau să le las acolo unde se rostogoliseră. 

Le-am lăsat...





vineri, 10 februarie 2017

Gândul de week-end-187

Fă din viața ta un șir de prilejuri cu care oamenii să își manifeste bunătatea.


joi, 9 februarie 2017

O altfel de privire-136- Întâlnirea

Pe cărările vieții printre multiplele întâlniri cu oamenii, cu sufletele surori, cu îngerii, printre multiplele alianțe și lupte,  vine un moment în care te întâlnești cu TINE, cel care poartă cu sine legea divină. Atunci, în acea încrucișare de priviri afli că dintotdeauna în interiorul tău există orice limită  pe care ai ales să o respecți în viață, că indiferent în ce situație ai fi fost, tu ești cel care și-a stabilit libertățile pe care le urmeazI și nicidecum vreo cutumă socială. Înțelegi atunci, în acea întâlnire că toate granițele pe care le-ai respectat au fost tot atâtea prilejuri de conflicte în interesele celor din jurul tău, că ele s-au manifestat mai tulburător sau mai pajnic atât în ceea ce ai trăit tu cât și cei din jurul tău, în funcție de libertățile și granițele celorlalți,  dar și că aceste libertăți asumate, mai mult sau mai puțin laxe au fost cele care au trasat conturul Eliberării tale căci ele te-au ghidat spre înțelegere. Când te întâlnești cu acel TU care are scrisă legea divină  e ca și cum pașești pe tărâmul acceptării adevăratului rol pe care îl ai în viața ta. Orice gând sau abur de tentație care te-ar mai ademeni să duci spre alții tot ceea ce trăiești se evaporă ca prin farmec și te înțelegi și te îndrăgești cu toate cotloanele care ești, căci, asemenea universului ești o hartă din întuneric și lumină care modelează existența. 
În această întâlnire poate pentru prima dată în viață, îți vezi și accepți spectrul felurilor de a fi, îți vezi susul și josul și nodul ce unește plusul și minusul tău... atunci când înțelegi că ești toate astea și că e inutil să îndrăgești și să prețuiești ceva mai mult decât altceva, pentru că tot tu ești și de o parte și de cealaltă, abia atunci începe pacea ta. 


marți, 7 februarie 2017

S'il suffisait....

Prin labirintul vieții noastre rând pe rând străbatem porțiuni ale măiestriei: îndemânarea  fizică, rațiunea, inteligența, emoția, simțirea, iubirea sunt tot atâtea fațete ale pietrei prețioase ce devenim. Iubirea este cea care ne cere șlefuiri repetate, cea care dă nuanțe nemaivăzute, sclipiri de magie în povestea vieții. Adeseori intrăm în starea de iubire și îi trăim manifestările până când devenim una cu ele. Și într-o zi când am epuizat trăirile plenitudinii iubirii, când am simțit efectele minunii existenței ei, când am trecut și de ultima redută a deschiderii și încrederii, în mod cu totul neașteptat și paradoxal ne trezim în fața sentimentului neputinței. Uneori, oricât de mult am iubi și am simți că suntem iubire trecem prin trăirea lui ” nu e de ajuns” și înțelegem că dincolo de iubire  mai e ceva care o face să fie puternică, să fie durabilă și senină și atunci descoperim puterea credinței  în sclipirile iubirii.  Credința e cea care îi dă iubirii senin și pace, iar împletirea lor făurește coroana nemuririi și a miracolului.
***
Fără credință, iubirea e zbatere și frământare, e tumult, iar fără iubire credința devine orbire, mutilare.
Iubirea și credința împreună sunt Totul.

duminică, 5 februarie 2017

Brazda ființei...

Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup - mă aflu printre lucrurile esenţiale."
                                                                -Constantin Brâncuși

Obișnuiam să mă identific, să mă transpun, să înțeleg  dintr-o privire felul sau plămada celuilalt... știam când suntem pe aceeași undă și când pluteam pe unde diferite. Încercam să înțeleg, să ajut, să aduc frumusețe, să presar bucurie, să transform, să fac să fie  evoluție.

Nu mai sunt aceea... nici nu mai știu cum eram ... nu mai sunt cu tine  dacă nu vrei, nu mai încerc să te fac să simți altfel, să guști și tu din extaz sau din fericire, din pace... nu mai sunt antrenorul tău de viață, nici nu-mi mai fac griji dacă ai găsit sau nu echilibrul, ori pacea, dacă ai reușit să înțelegi cum sunt toate și tu în ele, dacă ești pe calea ta sau rătăcești  aiurea...

Știu că și tu, la fel ca și mine poți să alegi orice: și cum simți, și ce vrei să fii, și ceea ce gândești, și ceea ce faci...și tu, ca și mine, poți să urmezi Calea sau să faci multiple ocoluri, volute, acolade...

Nu mai sunt salvator, nici infirmieră contra voinței, nici înger păzitor fără  acceptare... sunt proaspăt trezită din încă un  alt vis și am decis să te întâlnesc în inima fenomenelor, în îmbinarea brațelor cumpenei, în axul tuturor, căci și tu ca și mine ești dator să-ți faci brazda ființei tale



sâmbătă, 4 februarie 2017

Gândul de week-end- 186


Unii oameni  se înconjoară de  frumusețe fizică, alții preferă să audă că ei sunt frumoși , iar alții văd și simt frumusețea oriunde există viață.


vineri, 27 ianuarie 2017

Gândul de week-end-185

Când iubești comunici direct cu divinitatea și zâmbetul e răspunsul.


sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Gândul de week-end-184

De multe ori, cum iubim noi și cum simt ceilalți iubirea noastră este atât de diferit...


joi, 19 ianuarie 2017

Nașterea

Există pe lume o stare minunată, atunci când iei în interiorul tău pe alcineva, îl porți o vreme, îl hrănești, îl crești, îi oferi adăpost de suflet și căldură, îți însoțești trăirile de un zâmbet luminos doar gândindu-te la ființa nouă pe care o porți... este starea pe care în mod obișnuit oamenii o atribuie gravidității însă ea este comună oricui. 

Încă de când suntem capabili să ne purtăm ființa prin viață, în orice clipă putem să luăm conștient pe altcineva în interiorul nostru și să-l purtăm cu noi prin clipe, să îi zîmbim luminos doar gândindu-ne la el, să îi trimitem pace și alinare, să simțim că este o făptură minunată și să trimitem constant această simțire către sine. Apoi, când vine un anume moment, putem să îi dăm drumul din nou  în propria-i viață sau dimensiune...  născut de noi fiind, oriunde ar alege să meargă, el, cel care a trăit în noi, va fi mereu născutul drag al sufletului nostru și ceea ce am trăit împreună este creația nepieritoare a noastră. 

Din altă perspectivă, nu contează dacă ești femeie sau bărbat, nu are nici o importanță dacă ești mamă sau nu, purtarea celuilalt în sine prin vreme poate fi a oricui.

 Putem  oricând să îl hrănim cu iubire pe celălalt, să îl vindecăm, să gândim gânduri frumoase, cu  pace și senin. În orice clipă, creăm și naștem  sufletele vieții de mâine.


duminică, 15 ianuarie 2017

Gândul de week-end-183


O mare încercare a vieții este să nu devii cel pe care îl dezaprobi.


vineri, 13 ianuarie 2017

O altfel de privire-134- Respingerea

E ciudat cum oamenii simt, trăiesc și acționează în prezența respingerii. Când adulmecă  posibilitatea de a  dispărea din raza de atenție a altcuiva, brusc se activează un soi de sistem de alarmă care le schimbă viața interioară, le accelerează reacțiile, le însuflețește trăirile. Inițial apare ideea și apoi realitatea se modifică potrivit acesteia, până când se creează o nouă viață în care respingerea se  materializează. Părem niște buni fabricanți de despărțiri, de distanțări... prin modul cum reacționăm la ele, prin felul cum le amplificăm ori cum le hrănim cu atenția și energia noastră, devenim campioni în a le materializa. Acolo unde se vorbește prea mult despre ceva, e semn că acel ceva nu mai este... vorbim prea mult despre iubire și gândim imens la despărțiri, la separări... respingerea e o  constană în viața noastră.

E interesant de făcut următorul experiment:  vorbind cu un număr de oameni despre o idee pe care o ai, să observi prima lor reacție; Nouă dintre ei te vor asculta și vor urmări prima pauză pe care o  faci, ca să zică, ”da, așa e....dar știi, de ce nu ....? ” sau ” da, e frumos ce spui, numai că....”  ori chiar : ” hm, tu te auzi ce spui?” Atunci simți cum se insinuează tiptil un sentiment neplăcut în sufletul tău, fără să înțelegi exact ce e și în scurt timp ajungi să gândești chiar opusul a ceea ce îți doriseși cu putere mai înainte... și rămâi cu o nedumerire, o stângăcie  și o opacitate în dorințe, cu atât mai mult cu cât replicile au venit de la oameni care înseamnă  ceva pentru tine. 
***
Privind la interacțiunile pământene actuale, ai putea crede că respingerea, de dragul de a respinge, face parte din chimia organismului uman. Poate că este adevărat pentru vremurile dictate de rațiune și poate că, odată cu trăirea în și prin inimă, acceptarea și adăugarea, integrarea să devină  noua chimie umană.

miercuri, 11 ianuarie 2017

O altfel de privire-133-Cântecul sufletului

Periodic îmi sună în suflet un cântec lin, tânguios ori alert... este un cântec ce vine  împletit cu ritmul vieții ce mă cuprinde, cu pulsarea sângelui prin vene, cu aerul ce mă străbate prin viscere. Îmi răsună prin ființă când mă fac liniște, sau când mă topesc în vast, se întinde până la necuprinsul norilor și se unește cu valul cântecelor altor suflete. 
Uneori, asemeni unei cobre leneșe mă las purtată de acordurile lui, de sunetele lui și plutesc printre volutele respirațiilor dragi...alteori îl ritmez cu bătăile inimii mele, îl compun din trăiri, de game viu colorate ori din unduiri șăgalnice de flaut. 
Cântecul din suflet se cântă singur pe acorduri divine și creează dansuri dintr-un balet sublim, unic și irepetabil. Câteodată se așază în urechea inimii, alteori vibrează în căldura îmbrățișării și cel mai ades îl simt în volutele și circumvoluțiunile creative ale unei  științe încă ascunsă. 
***
Cântecul acesta,  compus  din irepetabila alchimie a trăirii unei ființe, e cântecul universal interpretat de corpul, a fi-ul, gândul, simțirea fiecăruia dintre noi. De aceea, cântecul din mine și cântecul din tine, când sunt împreună, pot forma arii sublime sau bucăți disonante. 

Uneori, cântecul din suflet se vrea orchestrat, alteori se lansează în  solo-uri virtuoase,  bucurându-se de fiecare notă, de fiecare compoziție. Într-un timp, îl ascultam cu o anume teamă că ar putea fi auzit și furat de altcineva, dar la un moment anume, am știut  că fiecare suflet are cântecul lui dar și că, chiar dacă l-ar cânta altcineva, oricine, nu mai e  el. Cântecul sufletului meu se cântă doar prin respirația din mine, doar prin ritmul inimii mele, doar prin scânteile unice din creierul meu. 
***
Cântecul din suflet e cel care se aude cu mult timp înainte și mult timp după ce un om trăiește.