miercuri, 28 septembrie 2016

O altfel de privire-121- Nodurile

Una din bucuriile copilăriei mele era să mă uit în punga cu gheme din care mama ne lucra  ceva frumos în serile lungi de iarnă. Cu timpul, în acea pungă apărea invariabil o încurcătură, ca un bulgăre uriaș multicolor și pe care cu multă migală îmi plăcea să o descâlcesc. Luam frumușel grămada aceea pe genunchi, mă uitam puțin la ea ca să îi prind felul și apoi luam fir cu fir până când fiecare se regăsea în întregime pe ghemul de unde se desfăcuse. 

***
 La o altă scară, pentru noi toți situația se repetă și avem  exact același lucru de făcut și în viața de zi cu zi... prin ceea ce am moștenit, prin tot ce am creat cu alegerile făcute, prin tot ceea ce am cedat sau am luat nemeritat avem adeseori în față o grămadă ce ne îmbie la descâlcire. Și atunci, e nevoie să  pornim ușurel pe câte un fir, să ne oprim cu răbdare și migală la fiecare nod și să continuăm până când firul revine cuminte și armonios pe ghemul său. Uneori vom avea surpriza de a vedea cum un nod dezleagă mai multe fire care se ușurează brusc și lasă un gol în acea parte.  Unele fire nu vor decât să fie trecute delicat pe lângă altele, pe când în cazul altora găsim noduri complicate cu ele însele sau cu fire nebănuite. Adăstarea  la un nod are rostul său de creștere și maturizare. Să tai nodul, precum Alexandru cel Mare, poate fi o soluție rapidă, de moment, dar nu rezolvă în întregime situația.

***

Există câte un  timp dedicat călătoriei de-a lungul unui fir și asta o vom ști sau ni se va arăta prin toate din jur până când fiecare ghem se  reîntregește  și se reinstalează regatul  armoniei. 


sâmbătă, 24 septembrie 2016

Gândul de week-end -170

 Prietenii se bucură pentru tine când ești fericit și îți respectă durerea când ești trist deși  dispoziția lor din acel moment este diferită.



joi, 22 septembrie 2016

O altfel de privire-120- Despărțirea benefică

Printre poveștile budiste există una care povestește istoria unui călugăr ce la vederea unui scorpion în pericol să se înece îl salvează iar scorpionul îl înțeapă. Călugărul își îngrijește rana, își revine și la o altă dată îl vede pe scorpion în pericol să se înece și îl salvează din nou. Acesta iar îl înțeapă. Un trecător care văzuse și prima și a doua oară întâmplarea îl întreabă pe călugăr de ce îl salvează pe scorpion dacă acesta îi face rău, iar călugărul îi spune că aceasta e firea și treaba  lui să  salveze pe când a scorpionului e să înțepe.
***
Foarte des se întâmplă să fim în situația de a fi buni și de a salva oameni care nu numai că nu ne mulțumesc dar nu ezită cu prima ocazie să ne facă rău. Și tot continuăm până când, plini de tot veninul lor începem să ne simțim puterile slăbite și căutăm singurătatea ca să ne refacem forțele. Într-un fel, această retragere e  dorința de a fi la adăpost de tentația de a-i ajuta, de  a-i salva pe aceia care continuă să ne înțepe otrăvit. Ne izolăm o vreme ca să ne vindecăm noi înșine.
***
Sunt momente când  devenim nesiguri,  rătăcim în înțelegerea sensului a ceea ce se întâmplă, până când într-o bună zi acceptăm felul de a fi al celuilalt, menirea lui și mai ales ne înțelegem pe noi înșine: știm că felul nostru e de a ajuta, știm că e posibil să nu primim nici pe jumătate din cât oferim, știm că vom primi o cantitate mai mare sau mai mică de otravă în schimb. Știm de asemenea  că felul nostru de a fi, natura noastră intimă se va afla la o răscruce la un moment dat, că va fi tentată să cedeze, să se oprească sau să se retragă în izolare. Atunci însă am fi oricine altcineva, dar nu am fi noi așa că vom continua să ajutăm, să fim credincioși nouă înșine, dar vom învăța să nu mai avem nici o așteptare în privința răspunsului și vom învăța să ne ajutăm și să ne respectăm. La nevoie vom merge și spre alte locuri, părăsind malul unde scorpionul repetă aceeași mișcare fără să clipească.  
***
În orice rău există un bine, precum în orice bine e o sămânță de rău.

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Gândul de week-end-169


În orice domeniu, apare în viața fiecărui om o vârstă la care crede că este cel mai puternic și o alta la care se naște altcineva care este și mai puternic. 


vineri, 16 septembrie 2016

O altfel de privire-119- BUNUL

În viața fiecărui om se întâmplă un moment în care simte bucuria de a avea un BUN  alături, în fapte și trăiri. De la începutul ființării există scris în codul inimii noastre această bucurie însă, poate din cauză de gramatică și omonimie credem că e vorba despre Bun-bunuri, așa că ne punem serios pe treabă și tot meșterim planuri, inteligență, eforturi cu scopul de a aduce bunurile cât mai aproape de noi. Și tot aducându-le e posibil să constatăm că nu vin pe fondul bucuriei de durată, că este o veselie subțire care se diluează când începem fabricarea următorului plan de aducere a altui bun mai aproape.
***
Dar, așa cum spuneam, în viața fiecărui om se întâmplă un moment în care simte bucuria plenară de a avea un BUN alături... și atunci îl descoperă cu recunoștință pe acel BUN-BUNI, adjectivul devenit substantiv cu majuscule. Și apoi constată că pe drumul său mai are alături încă un BUN, o BUNĂ, și apoi tot mai mulți BUNI. 

Și iată că în acel moment ești fericit pentru minunea de a fi putut vedea bunătatea care luminează în ceilalți, că ești fericit și mult recunoscător pentru că inima ta i-a recunoscut pe BUNII care sunt tot mai numeroși în jur. 
***

Îți mulțumesc BUNUL meu, îți mulțumesc BUNA mea, vă iubesc BUNII mei.



miercuri, 14 septembrie 2016

O altfel de privire-118- Umărul

Sunt acele momente când ai sentimentul că ferăstraie uriașe se înverșunează să  secere adânc în trunchiul vieții tale... cel mai mult atunci tânjești după un umăr pe care să îți lași obrazul ușor să-și găseacă tihna. Umărul este acel loc magic unde, după atingerea  obrazului se întâmplă un fenomen divin: tot corpul se destinde, aerul din jur devine ușor și limpede, ai crede că e curățat de aripi de îngeri... Acolo,  stând cu tâmpla odihnindu-se pe umăr, simți că  viețuiești  într- un tărâm  al  păcii, al iubirii. 

Sunt acele momente când din nevăzut se întind spre obrazul tău  umeri magici... ei sunt acele clipe inspirate când îți lași creația să ființeze, acele perioade când împărtășești cu un suflet prieten trăirile tale, acele întâlniri ori reîntâlniri cu uimirea, acele sentimente de familiar, de acasă, orice întâlnire cu Drepții, cu Înțelepții, cu Bunii.  



vineri, 9 septembrie 2016

Gândul de week-end-168

Sunt clipe ori zile întregi, uneori perioade lungi când viața se comportă cu tine ca și cum nu ai ști nimic despre ea.


sâmbătă, 3 septembrie 2016

Gândul de week-end-167

De fiecare dată când iubim avem ocazia să înaintăm spre desăvârșire; acolo e adevărata provocare: renunțăm în numele iubirii la vechile noastre obiceiuri păguboase, sau nu. 


joi, 1 septembrie 2016

O altfel de privire-117-Schimbarea

Printr-un concurs ciudat de împrejurări, la intervale divin știute, pe zidurile clădirilor din orașul în care locuiesc apar mesaje scrise caligrafic cu vopsea neagră. A fost vremea pentru: ”Privește cerul”  a venit apoi rândul lui ”Ești iubit”, urmat la o vreme de afirmația ”Și tu meriți”. 

Trecuse o bună bucată de timp în care totul a rămas așa cum știam, când, într-o zi,  pe când  treceam grăbită spre centru,  lângă o clădire am simțit că era ceva schimbat; m-am uitat cu atenție la zidul ei și l-am văzut:  Viitorul nu mai e ce-a fost!

Ce spune el celor ce trec spre centrul orașului? 

Cu  fiecare gând schimbat conștient, cu fiecare modificare a ritmului respirației, cu fiecare cald în privire și în intenție, cu orice clipă de pace câștigată, cu orice moment de amânare depășit, cu orice sclipire de entuziasm, de bunăvoință, de gentilețe, cu fiecare bucurie dăruită, cu orice vorbă ce zidește, cu orice fărâmă de bunătate și blândețe, cu toți pașii mici făcuți în demnitate și puși cap la cap,  cu fiecare viață clădită ca o capodoperă, cu orice rază de iubire ce o lăsăm să se nască din noi, ”Viitorul nu mai e ce-a fost!”



sâmbătă, 27 august 2016

Gândul de week-end-166

Se întâmplă câteodată ca un rău fizic să te facă să înțelegi otrava pe care o digeri din atmosfera celor ce te înconjoară.


vineri, 26 august 2016

O altfel de privire-116- Întâlnirile

Cu timpul înțelegi cum oamenii pe care îi întâlnești în viața ta au un  rost, un mesaj pentru tine. 
***
Sunt oamenii din cotidian, cu care interacționezi în familie, în vecinătate sau la serviciu ori la cumpărături. Au loc schimburi de replici politicoase, joviale, cu trimiteri directe sau sensuri incerte, conversații scurte de moment ori cozerii cu aer parfumat, dialoguri strict profesionale ori discuții conviviale.
Sunt însă și oamenii pe care îi vezi din când în când, întâmplător: nu ați schimbat vreodată vreo vorbă însă ați comunicat atât de mult în scurtele intersectări.

***
În văzusem pe omul acela de departe când autobuzul în care ocupam un loc la fereastră a oprit exact în dreptul său. Avea o înfățișare plăcută, o găseam chiar atrăgătoare. Era într-un grup restrâns de prieteni. Aveam cam 20 ani... era vizibil mai mare decât mine, poate avea dublul vârstei mele de atunci. Îi priveam gesturile, felul de a se mișca, felul cum le vorbea celorlalți. La un moment dat ușa autobuzului s-a închis și probabil atras de zgomot și-a îndreptat privirea înspre fereastra unde stăteam. Am privit o singură clipă în lumina acelor ochi și mi-am întors repede privirea ca și cum fusesem surprinsă pătrunzând într-un spațiu privat fără a avea permisiunea. Auobuzul a plecat imediat și nu am știut dacă m-a văzut cu adevărat sau nu.
***
L-am regăsit apoi în mass media ca artist local ce pusese în practică câteva proiecte originale, i se luau interviuri pentru ziare, era prezent în emisiuni la televizor... de fiecare dată mă bucuram și îi urmăream aparițiile. Era un sentiment de familiaritate pe care o  trăiam în altă zonă decât ceea ce știam.
***
La anumite intervale stabilite de un calendar neștiut am început să ne intersectăm pe stradă... la câteva luni se întâmpla să ne găsim pe aceeași stradă, la aceeași oră a zilei, mergând în sensuri opuse, câteodată singuri, alteori însoțiți de membrii familiilor noastre. Uneori ne priveam, alteori nu,  însă știam fiecare de prezența celuilalt. 
După ceva timp am observat că și-a luat obiceiul să parcurgă zilnic un traseu pe jos și că la aceeași oră matinală trecea invariabil prin același loc din apropierea casei mele. 
***
Au trecut anii...27 de ani de când l-am văzut prima dată... 20 de ani de când parcurge  zilnic pe jos același traseu la aceeași oră, indiferent de vreme, de anotimp. Are aceeași alură, poate puțin mai slab, același mers drept, lejer, armonios lăsând după trecerea sa  un aer aristocratic al altor vremuri ...
***
Nu ne-am vorbit vreodată dar îmi spune adeseori  despre puterea repetării unui gest până la a deveni ritual, despre constanță în intenție și faptă, despre autostăpânire și despre loialitate.
***
Sunt oameni care există în viața noastră pentru a ne învăța ceva esențial  în lipsa cuvintelor, ori a comunicării directe, ci  numai prin simpla lor trecere în  vizibilul la care avem acces.



miercuri, 24 august 2016

O altfel de privire-115- Oamenii inimă

La fel cum în înfățișarea fiecărui om există ceva care iese în evidență ca frumusețe, armonie, tot așa în alcătuirea interioară, la nivel subtil, există ceva care este mai dezvoltat, mai pronunțat; astfel poți descoperi oameni intelect, oameni spirit, oameni suflet,  oameni TOT. 
***
Oamenii inimă sunt aceia care duc cu ei încă de când se nasc o capacitate imensă de a iubi și care își definesc viața prin trăirile inimii. În mod paradoxal acești oameni se nasc adeseori în familii în care armonia iubirii este absentă și ei își iau misiunea de a arăta celorlalți iubirea. Bineînțeles că în acel mediu nu vor primi nici pe jumătate din cât au ei nevoie pentru a se simți echilibrați și vor trece prin episoade de disperare, de neadaptare, de depresii, tristeți nesfârșite până când într-o bună zi vor descoperi iubirea Divină. Va fi atât de surprinzător, neașteptat, împlinitor încât muți de uimire vor înțelege că viața adevărată se desfășoară altundeva decât li se spusese până atunci: viața adevărată este chiar în inima lor. Oamenii inimă sunt cei care, pentru a putea trăi armonios, învață de foarte curând să îi iubească pe toți cei cu care se intersectează în drumul vieții lor. O ciudată așezare a lucrurilor face ca oamenii inimă să fie atrași de oamenii intelect cel mai des și atunci o stranie ispită îi provoacă să le ofere acestora ceea ce au mai de preț: inima lor cu toate trăirile ei, simțirile, focul... Numai că de fiecare dată vor primi ceea ce are celălalt mai de preț: intelectul său cu toate calculele și raționamentele sale. 
***
La o anume batere de gong, oamenii inimă înțeleg cât de nefirească este percepția lor asupra a ceea ce trăiesc și că dorința lor de armonie în iubire nu poate fi împlinită în același fel ca și până atunci. 

Așa că își vor lăsa nestingherită inima larg deschisă fără a mai fi tentați să o ofere preferențial și cu aripile ei vor atinge pe oricine întâlnesc în cale, lăsând scântei peste tot pe unde trec. Treptat,  din ceea ce primesc în schimb își cresc și mai mult cuprinsul iubirii lor. 

Oamenii inimă sunt precum caii sălbatici: nici un căpăstru nu îi poate îmblânzi dar pot bucura cu galopul lor liber orice ființă întâlnesc. 





sâmbătă, 20 august 2016

Gândul de week-end - 165

Sunt drumuri care te cheamă pentru a-ți arăta limitele fizice și emoționale, pentru a înțelege de ce nu le-ai ales până atunci și pentru a învăța rapid ceva ce ar fi luat prea mult timp în alte condiții.


vineri, 19 august 2016

O altfel de privire-114-Ceas de taină

Am intrat în  noua cultură cu mirare și nepotrivire; căutam repere cunoscute,  trăiri familiare, mesaje prietenoase într-un univers ce îmi părea sec, rigid, lipsit de magie. Am adoptat obiceiurile locului, hrana, programul...Am mers cu orele pe jos, am respirat aerul pădurilor urbane, al străzilor matematic aranjate, al catedralelor străin de înalte încercând să TE regăsesc, să refac simțirile cunoscute, familiarul ce mă însoțise prin anii din urmă. 
***
Într-o zi, când sentimentul că plecaseși de prin toate casele Tale, că tot ce vizitam erau carcase din piatră stearpă, am decis să urc în  turnul celei mai vechi catedrale din acel ținut. Mai întâi un porumbel m-a purtat pe un traseu ales de el printre capele și culoare, apoi a dispărut într-o firidă de la intrare și am pornit cu grupul format între timp în turul spre Turnul Octogonal. Am știut că acolo îmi dorisem să fiu. Am ajuns sus de tot, am privit prin deschizătura cupolei pe unde cu minute în urmă îmi arătase porumbelul traseul lui înaripat. Am zâmbit privind la frumusețea dantelată a pietrei, a plumbului și a stejarilor de peste o mie de ani ce sprijină treptele din înalt. 


Am admirat turnulețele ghintuite cu motive florale ori alegorice amintind de civilizații din America de Sud ori din unele regiuni din Asia, am privit cerul și zarea și am coborât. Pe măsură ce coboram simțeam cum mă cuprinde acea stare de grație și bucurie pe care o tot căutasem în zilele ce trecuseră... jos m-au întâmpinat acordurile plutitoare ale muzicii de orgă...am pornit fascinată după undele ei, am ajuns în capela principală, m-am așezat pe una din stranele de acolo și mi-am lăsat sufletul înaripat să se bucure pe deplin de tot ce se revărsa în jur.










Am privit apoi cu ochii deschiși la ce puteam cuprinde și am ascultat ce îmi șoptea vocea din inimă: ”Sunt și aici, iată, însă în felul artizanal perfect, în migală, consecvență, îndârjire de a termina în perfecțiune arhitecturală și inginerească o operă ce poate să dureze sute de ani, sunt și aici în dantelele din piatră, din lemn și aur, în minunile ce se văd și în muzica ce se aude uneori ca acum, împletind vizibilul și invizibilul... Aici sunt în frumusețea făurită, cizelată, lucrată cu perseverență până la ultima șlefuire...sunt în ceea ce este rațional, mental, în cel mai frumos produs al său.”



***

Am privit lângă mine tovarășul înaripat ce stătea solemn în lumina filtrată de vitralii și în faldurile melodiilor ce umpleau arcadele deschise în evantai peste înaltele treceri ale solului porumbel... l-am privit și zâmbind i-am mulțumit pentru alăturare.






sâmbătă, 13 august 2016

Gândul de week-end-164

Oriunde te-ai duce te porți cu tine.


La momentul de finish găsești ceea ce ai lăsat la start, pntru că dincolo de drum și distanțe, despre tine este vorba.