vineri, 9 decembrie 2016

Gândul de week-end-179


Și fericirea ca și tristețea cer stăpânire de sine.


sâmbătă, 3 decembrie 2016

Gândul de week-end-178

E suficient să înțelegi care e menirea de a fi OM, așa cum orice altă ființă de pe acest Pământ o știe pe a sa.


vineri, 2 decembrie 2016

O altfel de privire-123- Tărâmul Grației Divine


Tot trăind, simțind, lucrând, înfăptuind, gândind vine un moment când  iubești deplin ceea ce ești  și ceea ce este și cu  acest simțământ pășești în Tărâmul Grației divine. E acel loc din care vezi și simți în toate prezența divină, în tot ceea ce există ca formă ori trăire, în tot ceea ce abia bănuiești și în ceea ce nici măcar nu poți închipui. E acel prag de unde pășești în splendoarea lui A FI pur și simplu, cu recunoștință pentru că faci parte din creație. Pătrunzi  tot mai mult în această adorare a prezenței LUI și tot ceea ce credeai că ești se modifică, limitele se deformează, contururile se schimbă, formele se confundă... e ca mereu și nu mai e la fel.
***
  Apoi vezi cum fiecare e distinct însă identic. Orice există are același suflet, același timp, același trai; tot ce există are același parcurs. Doar o clipă de îți e dat să pătrunzi dincolo și rămâi schimbat pe veci. Nu poți reveni la a despărți, la a diferenția, la a urâ, la a disprețui, la a divide. Pur și simplu înțelegi că nu ai cum să mai faci toate astea pentru că nu are vreun sens, e ca și cum ai încerca să iei o bucată din cer și să spui că e diferită de restul, ca și cum ai împărți făptura cuiva în două motivând că partea stângă e distorsionată comparativ cu partea dreaptă, e ca și cum privind la soare a-i fi tentat să dai la o parte o rază din lumina lui pe motiv că e mai fierbinte decât restul. 

***
 Tot ceea ce trăiește, la un anumit dat pătrunde în Tărâmul fermecat al Grației Divine de unde nu mai e cale de întoarcere.




vineri, 25 noiembrie 2016

Gândul de week-end- 177

Paradoxul acestei lumi este că absurdul unuia reprezintă bucuria altuia.


sâmbătă, 19 noiembrie 2016

O altfel de privire-122- Paradis

Sunt  clipe când te  trezești deodată în interiorul meu și atunci revin de pe unde sunt, revin  în mine ca să îți  aud vocea cum se mlădie în timpanul meu imaterial, ca  să te văd cum îmi zâmbești când  mă privești cu toți atomii din eter, ca să simt împreunul nostru cum mă ființează. Sunt clipe când nu știu dacă trăirile mele mai sunt ale mele, dacă respirația este doar a mea, sau sinapsele se înlănțuie chiar  în mine...sunt clipe când atât de mult sunt tu încât eu  nu mai sunt și devin eu din tu,  noi, eternul TOT.


vineri, 18 noiembrie 2016

Gândul de week-end-176


Îți ofer timpul...TOT, am zis.

Dar ceasul, nu? ai întrebat cu dezamăgire în glas.


sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Gândul de week-end -175

Târziu am acceptat că tot ceea ce există în viața mea este ceea ce eu sunt de fapt.


sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Gândul de week-end 174

Un bărbat iubește atunci când își depășește dorința ancestrală de a pedepsi femeia pentru că nu o poate avea în întregime.


sâmbătă, 29 octombrie 2016

Gândul de week-end-173

O femeie iubește atunci când, chiar rănită fiind de bărbat, poate cultiva flori pe brazdele ce îi unesc.




sâmbătă, 22 octombrie 2016

Gândul de week-end-172



Adeseori confundăm omul iubit cu un salvator  când de fapt ne dorim pe cineva care să ne fie alături prin tot ce trecem.


duminică, 2 octombrie 2016

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Gândul de week-end-171


Indiferent cum ar fi oamenii, ei se poartă cu noi așa cum ne e necesar.

miercuri, 28 septembrie 2016

O altfel de privire-121- Nodurile

Una din bucuriile copilăriei mele era să mă uit în punga cu gheme din care mama ne lucra  ceva frumos în serile lungi de iarnă. Cu timpul, în acea pungă apărea invariabil o încurcătură, ca un bulgăre uriaș multicolor și pe care cu multă migală îmi plăcea să o descâlcesc. Luam frumușel grămada aceea pe genunchi, mă uitam puțin la ea ca să îi prind felul și apoi luam fir cu fir până când fiecare se regăsea în întregime pe ghemul de unde se desfăcuse. 

***
 La o altă scară, pentru noi toți situația se repetă și avem  exact același lucru de făcut și în viața de zi cu zi... prin ceea ce am moștenit, prin tot ce am creat cu alegerile făcute, prin tot ceea ce am cedat sau am luat nemeritat avem adeseori în față o grămadă ce ne îmbie la descâlcire. Și atunci, e nevoie să  pornim ușurel pe câte un fir, să ne oprim cu răbdare și migală la fiecare nod și să continuăm până când firul revine cuminte și armonios pe ghemul său. Uneori vom avea surpriza de a vedea cum un nod dezleagă mai multe fire care se ușurează brusc și lasă un gol în acea parte.  Unele fire nu vor decât să fie trecute delicat pe lângă altele, pe când în cazul altora găsim noduri complicate cu ele însele sau cu fire nebănuite. Adăstarea  la un nod are rostul său de creștere și maturizare. Să tai nodul, precum Alexandru cel Mare, poate fi o soluție rapidă, de moment, dar nu rezolvă în întregime situația.

***

Există câte un  timp dedicat călătoriei de-a lungul unui fir și asta o vom ști sau ni se va arăta prin toate din jur până când fiecare ghem se  reîntregește  și se reinstalează regatul  armoniei. 


sâmbătă, 24 septembrie 2016

Gândul de week-end -170

 Prietenii se bucură pentru tine când ești fericit și îți respectă durerea când ești trist deși  dispoziția lor din acel moment este diferită.



joi, 22 septembrie 2016

O altfel de privire-120- Despărțirea benefică

Printre poveștile budiste există una care povestește istoria unui călugăr ce la vederea unui scorpion în pericol să se înece îl salvează iar scorpionul îl înțeapă. Călugărul își îngrijește rana, își revine și la o altă dată îl vede pe scorpion în pericol să se înece și îl salvează din nou. Acesta iar îl înțeapă. Un trecător care văzuse și prima și a doua oară întâmplarea îl întreabă pe călugăr de ce îl salvează pe scorpion dacă acesta îi face rău, iar călugărul îi spune că aceasta e firea și treaba  lui să  salveze pe când a scorpionului e să înțepe.
***
Foarte des se întâmplă să fim în situația de a fi buni și de a salva oameni care nu numai că nu ne mulțumesc dar nu ezită cu prima ocazie să ne facă rău. Și tot continuăm până când, plini de tot veninul lor începem să ne simțim puterile slăbite și căutăm singurătatea ca să ne refacem forțele. Într-un fel, această retragere e  dorința de a fi la adăpost de tentația de a-i ajuta, de  a-i salva pe aceia care continuă să ne înțepe otrăvit. Ne izolăm o vreme ca să ne vindecăm noi înșine.
***
Sunt momente când  devenim nesiguri,  rătăcim în înțelegerea sensului a ceea ce se întâmplă, până când într-o bună zi acceptăm felul de a fi al celuilalt, menirea lui și mai ales ne înțelegem pe noi înșine: știm că felul nostru e de a ajuta, știm că e posibil să nu primim nici pe jumătate din cât oferim, știm că vom primi o cantitate mai mare sau mai mică de otravă în schimb. Știm de asemenea  că felul nostru de a fi, natura noastră intimă se va afla la o răscruce la un moment dat, că va fi tentată să cedeze, să se oprească sau să se retragă în izolare. Atunci însă am fi oricine altcineva, dar nu am fi noi așa că vom continua să ajutăm, să fim credincioși nouă înșine, dar vom învăța să nu mai avem nici o așteptare în privința răspunsului și vom învăța să ne ajutăm și să ne respectăm. La nevoie vom merge și spre alte locuri, părăsind malul unde scorpionul repetă aceeași mișcare fără să clipească.  
***
În orice rău există un bine, precum în orice bine e o sămânță de rău.