vineri, 22 septembrie 2017

Gândul de week-end-215

Fiecare om are nevoie să își cânte uneori  un MF song.

vineri, 15 septembrie 2017

Gândul de week-end- 214

Iubirea  te face să iubești din nou.

duminică, 10 septembrie 2017

Privirea sincronă

Pulsul este semnul fizic al activității sufletului nostru ... este o sinusoidă perpetuă pe care cel mai des o ignorăm... pulsul ne arată că suntem parte a unui ritm, că în tot ce facem există o creștere și o descreștere și că asta nu are cum să se schimbe  vreodată... când dorești ca totul să rămână la fel, când încerci să obții constanța fizică, atunci oprești viața însăși din mișcarea ei. Totul înaintează prin această ondulare...constanța este dată de axul față de care crește și descrește mișcarea...aceasta este adevărata constanță, acesta este echilibrul adevărat și orice încercare de a rămâne permanent într-o parte sau alta duce obligatoriu la stop, la nemișcarea datorată  morții. 

***
Orice trăiește vizibil sau invizibil are un suflet care pulsează sinusoidal și atât timp cât  rămâne  în afara înțelegerii noastre acest lucru  generează  stângăcii în manifestare. Neținând cont de acest aspect tindem să fim îndreptați pe căi greșite în a duce lucrurile la bun sfârșit. Să luăm de exemplu aspectele vieții noastre așa cum le percepem noi: fiecare dintre noi trăiește într-o locuință, practică o meserie, un hobby, are un anumit anturaj, are un partener de viață, un grup de prieteni, anumite surse de informare, anumite alimente, etc. Admițând că fiecare din acestea se manifestă după o sinusoidă, de exemplu sinusoida om și sinusoida locuința sa, ori sinusoida alimentelor cu care se hrănește, ori sinusoida profesiei sale, ori sinusoida partenerului să mergem acum la suprapunerea lor: vom observa ceea ce în alți termeni se numește compatibilitate. Prin suprapunerea lor putem observa dacă cele două unde merg simultan în același sens, dacă sunt ascendente în același timp sau dacă se opun una alteia, dacă ele urmează aceeași linie de mijloc sau dacă până și aceasta este defazată, ori se află la o distanță anume.  Adeseori trăim dizarmoniile evidente din aceste nepotriviri și în mod eronat ne concentrăm pe a afla cauzele... însă cel mai dificil este să modifici pulsul sinusoidei. Benefic este să vezi care este soluția în situația respectivă și asta te face să descoperi că poate poți muta axa uneia dintre sinusoide, mai sus sau mai jos, sau poți decala puțin momentul intersecției lor astfel încât ele să pornească de atunci într-o sincronizare benefică. Cu alte cuvinte, foarte des rămânem blocați pe: dacă nu ar fi fost x sau y care să ne tulbure, situația ar fi fost perfectă dar când dispare x sau y constatăm că nu e nici pe departe ceea ce credeam pentru că








adevăratul motiv al disonanțelor este în altă parte. În toate situațiile vieții, primul lucru este să ne decidem dacă ne dorim cu adevărat cealaltă sinusoidă și dacă există decalaje să lucrăm în a crea armonia strict între cele două: dacă îmi doresc cu adevărat să stau într-o anume locuință, cum pot face să existe armonie cu acea locuință indiferent ce se întâmplă în jur, dacă îmi doresc o anume profesie, cum pot face să mă simt împlinit și să dau măsura maximă a capacităților mele practicând-o, dacă doresc să fiu alături de un anumit om, cum pot îmbunătăți relația cu acel om, strict între noi doi, indiferent de  oricine este în jur, pentru a progresa împreună, a beneficia în mod egal amândoi de uniunea noastră.
***

Jacques Salomé
”La vârsta pe care o am, 73 de ani anul acesta ( în 2008) imaginea pe care o am despre dragoste este imaginea muzicală...adică dragostea este ca un sentiment care este la celălalt, un sentiment care este la mine, în spațiul inimii, și când aceste două sentimente se întâlnesc, precum două note muzicale, uneori se vor acorda și vor face să sune Mozart sau Schubert sau Schuman sau Jean Jacques Goldman, dacă ne place Jean Jacques Goldman....asta înseamnă, vedeți, precum notele de muzică se acordează, se unesc , vibrează împreună și se amplifică reciproc . Asta doresc fiecăruia dintre noi, să întâlnească acest tip de dragoste unde există un sentiment la unul, un sentiment la celălalt , asta se numește dragostea- reciprocitate, dar dincolo de această dragoste în reciprocitate există această formă de acordare magică care face ca această întâlnire să devină ceva minunat, orbitor în strălucire, care ne va transporta, ne va transcende și care va face ca, în acest tip de relație amoroasă, să scriem poeme, atunci când ne credeam incapabili să le scriem, să traversăm Canalul Mânecii înot, să facem lucruri extraordinare, să dezvoltăm o energie, o creativitate...Marii artiști sunt adeseori însuflețiți de două lucruri: de energia unei iubiri care se naște sau de nostalgia unei iubiri pierdute care păstrează încă vibrația ei în noi.” ” Dar atenție, uneori există un sentiment puternic de iubire la unul, la celălalt, dar când se unesc, cele două sentimente nu se acordă, nu vibrează și totuși rămân împreună în speranța că se va întâmpla ceva. Atenție, de când sunt nu am văzut așa ceva niciodată, ca un  sunet fals, discordant să devină Mozart...dar nu se știe niciodată...și asta e o altă întrebare.”




vineri, 8 septembrie 2017

Dor de artiști

Sunt acele zile în care mi se face dor imens de artiști...de oamenii care au măiestria de a face ceva cu sufletul plin și pur, de oamenii care sunt simpli și limpezi, clari în sentimente și în decizii, oamenii diamant, trecuți prin nesfărșitele șlefuiri ale vieții și naturii lor umane. Sunt acele zile când aud chemarea lor și dintr-un altcândva abia simțit mă trage puternic dorul spre ei... atunci simt puterea tuturor acelora care m-au înfăptuit, înțelepciunea lor crește în venele mele, lumina din ochii lor se aprinde și mai puternic în sufletul meu, inima mea se face și mai mare și mai urc un pas pe calea pe care am ales să merg. Orice drum are încercările lui, știu asta de demult și nu mă sperie confruntarea ... știu că totul este cu un rost și îmi las aripile să mă învețe îndrăzneala unui veac și mai sus, a unui veac și mai plin de suflet, a unui veac și mai plin de pace, a unui veac al iubirii și al non dualității, al nondisimulării. 

***
Sunt acele zile când simt că nu pot să dau înpoi orice ar presupune asta, când drumul din inimă nu mă mai  lasă să fac compromisuri, când totul mă împinge spre măiestrie. Și atunci, în toate vocile din suflet  aud: dacă e să iubești: iubește desăvârșit, dacă e să trăiești: trăiește desăvârșit, dacă e să fii om: fii om desăvârșit, dacă e să îți faci treaba: fă-o desăvârșit. Fii impecabil în gânduri, în fapte, în simțiri! 


Gândul de week-end-213

Orice vis ai avea, ca  să devină realitate,  depinde de tine...când anume, depinde de univers.


joi, 7 septembrie 2017

Eclipsa

”O eclipsă este un eveniment  astronomic care are loc atunci când un corp ceresc trece prin fața altuia”, aflăm  potrivit  explicației Wikipedia. Recentele eclipse mi-au lăsat o dâră  de înțelegere în suflet, care treptat, treptat a devenit contur clar. Eclipsa de soare, de exemplu are loc atunci când umbra lunii  se proiectează pe suprafa Pământului și ceea ce vedem noi pe cer este cum soarele, care este numai lumină, în acea scurtă perioadă, pe porțiuni mai mult sau mai puțin întinse, devine întunecat. Soarele însă nu încetează să fie în întregime lumină, și totuși aceasta nu se mai vede, din cauza umbrei lunii.

***
Să ne gândim acum la viața de pe Pământ și la relațiile dintre oameni: sunt oameni dragi, care adeseori ne apar luminoși, plini de binecuvântări, providențiali în viața noastră, oameni care ne uimesc și ne încântă, ne umplu inima de bucurie, sunt oameni care ne însoțesc prin viață și alături de care ne simțim binecuvântați. Din când în când însă, privim la acei oameni cu mirare, nemaigăsind frumusețea pe care o știam, nemaiînțelegând transformarea lor, e ceva ce știm dar parcă nu e al lor. Sunt acele perioade când sunt posibile rupturi de relații, stări de contradicție în noi și în ceilalți. 

Dacă însă am lua aminte la eclipsa de pe cer, poate am putea observa aceste eclipse personale: periodic, oamenii dragi, ni se suprapun întratât încât ne arată umbra noastră ilustrată în ei... ceea ce vedem uneori și ne aduce dezamăgire, ori tristețe, ori ne simțim trădați poate că nu este decât umbra noastră pe care ei ne-o arată, pe care doar ei, din drag de noi au acceptat să o ilustreze. Atunci putem înțelege că există ceva ce ne împiedică să vedem totul cu iubire, cu bunătate.

***

Dacă e adevărat că fiecare dintre noi are o anume neînduplecare personală, eclipsele personale sunt acele prilejuri prin care divinul ne îndeamnă să fim neînduplecați în iubire și în  credință. 


sâmbătă, 2 septembrie 2017

Răsăritul

Când m-am trezit azi am remarcat lumina ce se întindea roz auriu undeva pe cer, în spatele blocului din fața casei. Am privit cu inima zâmbind la acea culoare ce se mărea vizibil, simultan cu unduirile respirației... simțeam cum acel răsărit de fapt venise de undeva din mine și se vedea acum pe cerul real. 

***
Se spune că un om atât de mult s-a temut de o boală și se tot gândea la ea până când aceasta s-a manifestat în el și a murit. Omul are puterea divină de a crea prin ceea ce gândește... conștient sau nu,  trăim mai devreme sau mai târziu, fiecare din gândurile noastre. Prea des punem totul în seama destinului și mult prea puțin suntem conștienți de rolul nostru în crearea lui prin ceea ce gândim, prin ceea ce spunem.

***
Privind răsăritul de azi, ființa mea roz aurie zâmbea la gândul nou înfiripat: viața este un joc frumos, în care pornesc  de acum încolo alături de  oameni dedicați, onești, cu inima deschisă, implicați total în scopul comun spre binele suprem al tuturor celor vizați, oameni frumoși la suflet, inimoși, harnici. În gândurile și în viața mea oamenii sunt binecuvântați, creează și se dedică, sunt generoși și buni, sunt blânzi, sunt veseli și dornici de a progresa, de a crește cum cresc toate sub soare... pornesc în această zi și în această nouă viață, alături de oameni calzi, înțelepți, care simt și creează la rândul lor viața  zâmbet, senin, culoare sidefiu- aurie. În calea mea și alături de mine sunt oameni care știu la fel ca mine, chiar mai bine,  sensul și rostul, care iubesc viața, oamenii, divinul.  Și atât de mult va fi acesta gândul meu și vorbele mele, încât le vom trăi aievea.
***
”Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea!” Psalmul 107



multumesc, Soso 

vineri, 1 septembrie 2017

Gândul de week-end-212

Sunt situații în viață când faci  tot ce nu ai făcut vreodată- e modul tău  de a te ierta pentru tot ce nu a mers altădată.

joi, 31 august 2017

Lampionul

Noaptea învelise totul și acoperise zgomotele zilei cu mantia ei ... stăteam pe malul lacului și urmăream ceea ce lumina ocazională puncta discret cu iluzii șterse. Pe o porțiune a lacului întunecat, un lampion plutea  scufundându-se încet. L-am privit cum dispărea treptat și acea alunecare mi s-a părut de o tristețe de nespus. M-am gândit la nenumăratele dăți când în momente diferite ale zilei am admirat luciul acelei ape...am pătruns în farmecul răsăriturilor sau în misterele razelor de la apus, am alunecat fascinată pe dâra norilor urmărind jocul umbrelor ce îl făceau pe apa lui...scene ale unor piese regizate din culisele vieții... m-am gândit cum dincolo de această suprafață, de acum înainte va sta scufundat un lampion făcut să se înalțe, să plutească pe albastrul senin, printre adierile celeste... m-am gândit apoi la câte alte lampioane stau pe funduri de lacuri, sau mări, sau oceane....

***
 M-am gândit la luciul ochilor tăi ce reflectă razele altor priviri la răsărit, ori la apus, sau mișcarea emoțiilor orchestrate de regizorul invizibil al vieții și la toate dorințele  făcute să se înalțe și care stau scufundate în adâncul ascuns de ei.


mulțumesc Vera pentru foto

vineri, 25 august 2017

Gândul de week-end-211

În fiecare clipă ni se dă câte o putere: puterea de a decide, de a ierta, de a acționa, de a uita, de a iubi...depinde doar de noi cum o folosim.

sâmbătă, 19 august 2017

Nemurirea

În fața iubirii se adeveresc și se separă oamenii de luceferi... când sunt vizitați de  iubire, oamenii o primesc ca pe ceva normal și de multe ori se comportă neglijent, fără a înțelege deplin minunea care li se întâmplă. În schimb luceferii sunt capabili să renunțe chiar la nemurirea lor pentru a putea iubi, preț  și de o clipă.
***
Când ne așteptăm mai puțin,  întâlnim un luceafăr  ca  să învățăm iubirea și nemurirea lui.





Cu recunoștință și admirație către George  Enescu  

vineri, 18 august 2017

Gândul de week-end-210

Când  în mod repetat te afli în situații în care nu ești valorizat cum meriți, e posibil să nu știi să te ierți și nici să te iubești. 

sâmbătă, 12 august 2017

AVE!

Farmecul vieții e alcătuit  dintr-un amestec de clar și iluzoriu, de ondulări între sus și jos, între agonie și extaz, între înțelepciune și decizii tâmpe ... Exstă taine și răspunsuri, există mistere și revelații, există ordine și haos, există rost. 

***
Grădinărind,  am avut răgazul  să observ  că fiecare sămânță are în ea un parcurs pe care divinitatea l-a  așezat în esența ei și după care, sămânța devine ceea ce e menit să fie. Adeseori m-am surprins întorcându-mă spre esența umană, pentru a desluși germenii rostului... am fost adeseori confuză, deoarece în cazul plantelor există o multitudine de tipuri de semințe care devin tot atâtea plante, clar departajate de aspect. În privința oamenilor dificultatea mi-a apărut în faptul că în mod evident sunt două tipuri distincte: bărbat și femeie și această aparentă simplitate aduce multe confuzii. În mod firesc, potrivit vieții pe planetă, orice sămânță naște o anume plantă, însă în cazul oamenilor orice embrion poate deveni aproape orice dorește ... Omul pare să fie singurul care are puterea de a interveni în planul divin pus în esența sa și a-l modifica după placul sau după inconștientul său. Cele două semințe distincte, masculinul și femininul devin astfel multiple variante de combinații rezultate din ceea ce aparent pare lipsit de importanță: CUVÂNTUL. Prin ceea ce gândește, simte și spune, omul modifică în mod repetat ADN-ul său și al celor din jur, ajungndu-se ca de la o perioadă la alta, asemeni unui copil ce schimbă cu piesele de lego periodic construcția sa, omul să modifice rostul său, manifestarea sa în viață. La un moment dat, masculinul și femininul sunt atât de diferite, de amestecate și de răsucite încât ajungi să te întrebi care este sămânța primordială în cazul fiecăruia. Se spune că pentru creștini, există cele două repere esențiale: Mântuitorul și Maica. În cazul femininului acesta se recunoaște și  își atinge rostul asimilând caracteristicile Maicii: blândețe, puritate, bunătate, răbdare, înțelegere, acceptare, vindecare, inspirație divină, recunoaștere a planului divin, sacrificiul slăbiciunilor pământene în favoarea întăririi prin daruri spirituale, hotărâre, recunoașterea momentului prielnic și indicarea lui (vezi nunta din Canaa când Maica a determinat înfăptuirea primei minuni a Mântuitorului, care credea că încă nu venise vremea sa). 

***
 În aceste zile, femininul  se apropie de esența Maicii,  dorește să privească blând dar cu hotărâre la creație, să iubească mai presus de puteri, să accepte, să vindece. 














vineri, 11 august 2017

Gândul de week-end-209

Oamenilor care te iubesc nu e nevoie să le demonstrezi sau să le explici adevărul tău.


luni, 7 august 2017

Valsul lunii

În acea seară am descoperit că mie nu știam să-mi vorbesc. Vocea din minte mă dusese mai mereu în stări emoționale extreme, în scenarii închipuite care se dovedeau departe de realitate, în dialoguri interioare ce mă epuizau.  Prin urmare am decis să-mi vorbesc direct, cu voce tare. Cum tocmai revenisem dintr-o plimbare prelungită, picioarele nu voiau să se așeze cuminți, așa că am început să merg și să îmi vorbesc în liniștea casei. Cu această ocazie am reușit să mă observ, să mă ascult și să ma detașez de scenarii preexistente. Prin urmare mergeam prin cele două încăperi, îmi vorbeam și, ca să fie totul firesc, de la un anumit punct încolo am început  să îmi și răspund. Așa că timp de mai bine de o oră mi-am ținut companie în cel mai neașteptat și uimitor mod, timp în care am descoperit că dau sfaturi de bun simț și pot evalua orice situație rezonabil și cu umor, am descoperit cât de amuzantă sunt și că undeva în mine este mereu trează o voce pusă pe șotii. Tot continuând în stilul acesta, mi-am dat seama că îmi sunt simpatică și că nu pot să nu mă plac și până la sfârșit am reușit performanța să ne împrietenim eu și cu mine. Pare bizar dar este esențial să te poți pune de acord într-o relație cu tine, înainte de a fi în acord în orice altă relație. Apoi, după această constatare, am admis că este dificil să îți recunoști și să îți accepți sentimentele și că cel mai dureros este să păstrezi amintiri --rană. Noi oamenii avem acest obicei, adeseori neconștientizat, de a aduna amintiri care dor și care ies la lumină când te aștepți mai puțin, deschizând larg alte plăgi. Una din mine, nu mai știu dacă eu cea înțeleaptă sau eu cea prea terestră, zisese cu câteva zile în urmă că nu mai vrea să trăiască fără iubire. Afirmația strigată atât de răspicat pusese la mare încercare emoțională, mentală, spirituală, fizică, tot angrenajul care mă alcătuiește și care, bulversat, a răspuns haotic  zeci de ore bune. Apoi, în toiul unei discuții prietenești de suflet, cealaltă voce a mea :) a zis: ” Dacă nu îți place viața asta, fă tu una care să îți placă!” și atunci, brusc totul s-a schimbat dinăuntru înspre afară.  Ca să revenim la dialogul plimbat pin casa goală, în care mă însoțeam prin dezvăluiri personale, am căzut de acord că cel mai dificil este să iubești și să admiți această iubire atunci când lucrurile nu stau cum îți doreai. Prima ispită este să renegi iubirea, să crezi că nu ai fost iubit și că nu mai iubești și atunci orice a fost trăit frumos devine înnegrit de imaginea tristeții, a durerii, a furiei, a nedreptății vieții până când orice amintire legată de ea devine dificil de suportat. Atunci am admis că iubirea este eternă și că doare dacă o renegăm, prin urmare am acceptat că iubirea a fost mereu autentică, reală și certă, că ar fi impotriva firii să o resping și că în lipsa ei viața cu adevărat e greu de trăit. Mi-am trecut în revistă amintirile și le-am zâmbit cu drag, am revăzut chipurile în care iubirea m-a trăit și am fost recunoscătoare pentru absolut orice clipă, sentiment, situație. Mi-am pus amintirile în ordine și le-am așezat într-o ramă argintie senină pe suportul inimii ca să mă însoțească  cu bucurie. 

***
Fiecare dintre noi face atât cât vrea din ceea ce  îi e permis în orice situație.