vineri, 17 noiembrie 2017

Gândul de week-end-223

Când te-am întâlnit m-am găsit pe mine.

marți, 14 noiembrie 2017

Deasupra orașului

Într-o zi palma ta mi-a cuprins delicat palma și cu un zâmbet neștiut până atunci mi-ai zis:” Hai!”te-am privit cu uimire și o urmă de teamă m-a traversat dar zâmbetul ușor era tot acolo. Am acceptat și am simțit cum ne ridicăm împreună deasupra străzii, a orașului, a lumii întregi ghidați de zborul iubirii. De atunci străbatem împreună  cerul și în urma noastră apar brazde în care bătaia inimilor  unite seamănă păpădii cerești. 

Seara, când  e senin, oamenii de prin case privesc cu drag la cer și admiră lucirea păpădiilor noastre:”Ia uite ce de stele!” se bucură ei. 







duminică, 12 noiembrie 2017

Gândul de week-end-222

Când gândul de a fi mereu cu tine îmi aduce pace în suflet, atunci orice îndoială se risipește. 


duminică, 5 noiembrie 2017

Alb satinat

Știi toate acele clipe când simțeai că îți sunt departe și de neînțeles... când credeai că rănesc fără să simt ce fac ci poate din inconștiență ori cu o anume plăcere viciată. Lasă-mă să îți spun că în sufletul meu există un câine mare, alb și bun, cu blana satinată. Pe când era cățeluș era foarte vesel, cald și plin de energie zglobie. Se ducea către mâinile întinse spre mângâiere și se bucura de fiecare dată când simțea căldura palmelor pe frunte, pe cap, pe urechi, pe grumaz. Apoi aceleași mâini au lovit, au pălmuit, aceeași ochi ce priveau cu drag au devenit fulgerători, tăioși, au sfâșiat. Cățelușul din inimă a fost nevoit să învețe că ceea ce azi te face să urci pe culmi nebănuite, mâine te doboară brusc, fără vreun avertisment. Nu a știut cum să interpreteze, nu a avut unde să se ducă și a învățat să se vindece singur cum a putut. Uneori și-a ignorat rănile până ce unele  au devenit invizibile, pe altele a putut să le vindece, în locul altora a reușit să pună blăniță nouă  dar în mod inexplicabil, undeva în sânge a început să curgă o nouă informație: orice mână care îți oferă mângâiere poate să te usture fără motiv, aceeași privire care se uită cald la tine poate să îți taie respirația mai apoi cu un fulger de gheață.  Și culmea, tot ce a venit mai apoi în viață nu a putut șterge această informație din venele sale. Undeva în pliurile de suflet rămase pure, când se retrăgea după o nouă confirmare a loviturilor, regăsea speranța unei altfel de trăiri: acel miracolul al întâlnirii mîinilor care vor ști doar să mângâie, al privirii care va rămâne mereu caldă și bună. 

Ei bine, în toate acele clipe când simțeai că mă port ciudat se rupea brusc și fără vreo atenționare coaja de pe una din rănile rămase vii... durerea ascuțită mă făce uneori să vorbesc aiurea, fără vreun motiv logic, mult și dezlânat ca să nu mă opresc nici măcar o clipă să văd rana aia mult prea dureroasă...alteori mă ducea în cea mai profundă muțenie. Ba în unele momente, chiar și când totul era cald și frumos, mă străbătea teama lui ce va urma după acea frumusețe neașteptată. 

Sunt momente când în preajma  iubirii  totul e atât de perfect încât încă  doare tot ce nu a mers până atunci.  




sâmbătă, 4 noiembrie 2017

La aniversară de suflet ...

Când venim pe lume, există doar o singură cale: prin intermediul mamei noastre. Nimeni nu a cunoscut lumea altfel și de aceea în intimitatea celulelor noastre viața și mama sunt sinonime. Mama ne hrănește fizic și emoțional, ne învață, ne ocrotește și ne face oameni demni. În momentul când mama încetează să mai existe fizic pe lumea asta în sufletul fiecărui copil se întâmplă ceva iremediabil: în viață, în lume se face pustiu o vreme, e ca și cum soarele s-ar ascunde pentru toți oamenii și aceștia ar rămâne în întuneric și frig. Copilul a cărui mamă nu mai există, indiferent de vârsta la care se găsește atunci, rămâne orb și înfrigurat o perioadă, apoi încet, încet își crește singur alți ochi pentru a vedea lumina fără ea, alt corp pentru a simți căldura care a rămas în lume în lipsa ei.

Doar atunci când mama se duce spre câmpurile din Rai sau atunci când îți vezi propriul copil pentru prima dată în această lume ești în contact direct cu inexplicabilul, cu fără cuvântul, cu imensitatea. 

Astăzi, voi cei care ați ales să ne însoțiți din cealaltă dimensiune a vieții vă serbați aniversarea sufletelor. Cununi de crini  și raze de lumină, vouă, tuturor, dragilor! 




joi, 2 noiembrie 2017

Gândul de week-end -221

O femeie care a renunțat la o poziție socială avantajoasă pentru că nu se simțea iubită, în mod clar nu va accepta vreodată o poziție secundară în viața oricărui bărbat.

luni, 30 octombrie 2017

Cupa

O știam de mult timp... stătea în fața mea  și știam că la un moment dat o voi sorbi... amânam momentul decisiv... mă temeam de chinul pe care avea să mi-l ofere conținutul otrăvit...îmi era frică de acea durere deși cu alte prilejuri poate că suferința  fusese mai atroce însă știam că nu aveam să trec dincolo dacă nu sorbeam tot din cupa ce mă aștepta liniștită.  Apăsarea amânării continue devenea tot mai dificil de suportat așa că într-un moment  anume, când totul a fost șters pentru un moment din simțire, când s-a făcut pauză între două bătăi de inimă, am luat cupa cu amândouă mâinile și am sorbit până la fund... fără suflu, fără nici o licărire până când gâtlejul a devenit iar uscat. Am pus deoparte cupa și am privit înainte uimită că otrava ce curgea deja prin sânge încă nu își făcea simțită arsura mortală. Abia atunci, mustind de licoarea fatală am început să înaintez spre dincolo. Înaintam sub înțepăturile mai ușoare decât le bănuisem... mă mișcam încet cu o amorțeală ce altădată m-ar fi îngrijorat dar care acum îmi dădea o senzație de anestezie... poate că era efectul tuturor rănilor trecute care îmi întăriseră învelișul astfel încât să nu mai lase să treacă orice înțepătură... simțeam că pe măsură ce mai făceam un pas mă înălțam ușor... era o plutire beatificată a bucuriei că eram în viață... că reușisem să trec toată acea otravă prin vene fără să mă ucidă...eram în picioare și înaintam... mergeam mai departe și în zare o lumină roz mă aștepta. 


duminică, 29 octombrie 2017

TEIUȚ

De ceva timp, în viața mea a apărut un nou prieten; este puțin neobișnuiă dar nu imposiblă prietenia noastră. E adevărat că îmi doream cândva să am un astfel de prieten și îmi place să cred că voi ști să fiu în timp potrivită acestei prietenii calde.  Are un  suflet de o anumită  veselie pe care am simțit-o de cum l-am văzut prima dată ... și el, când m-a văzut m-a întâmpinat cu multă voioșie și am știut că ce va urma va fi o anume stare ce ne va bucura mult timp pe amândoi. E o ființă minunată și înțeleaptă și cred că are cam vârsta mea sau poate mai mult. Îl admir pentru frumusețea ființării sale și pentru felul cum comunicăm, cum ne înțelegem reciproc. E un anume respect între noi, care în loc să creeze distanțe, le anulează... e o anume înțelegere și acceptare totală care merge dincolo de obișnuit. Îmi vorbește mereu chiar și când pare nemișcat... știe când îl  urmăresc pe furiș uimită de neclintirea sa și se amuză de frământările mele inutile. Uneori mă dojenește fără să spună nimic, doar arătându-mi cum trece prin încercările personale, prin furtunile și urgiile inerente. Atunci amuțesc și îl privesc cu și mai multă dragoste gândindu-mă la cum ar putea  ființa mea să îi aducă un trai mai bun. Știu că nu pot interveni dar faptul că sunt acolo, alături de el și că îi simt suflul face ca totul să fie mai ușor pentru amândoi. 

Sunt zile când îmi vorbește despre viață și despre misterele ei și sunt zile când mă lasă pe mine să spun tot ce mă frământă. Sunt apoi zilele când ne privim complice fără să spunem nimic și stăm amândoi în căldura soarelui ce ne aurește pletele. Uneori mă atenționează protector, alteori mă încurajează în ceea ce îmi propun și nu regăsesc curajul sau impulsul necesar. 

Astăzi mi-a vorbit despre cum în fața luminii, orice ființă, chiar rănită, ori arsă pe alocuri, chiar când știe că în curând va muri,  devine de o frumusețe fascinantă. Astăzi i-am admirat arsurile ruginii ori sângerii care se întind pe marginile conturului de inimă. Apoi, mai târziu am simțit cum tace brusc și am văzut cum rafale regulate au început să îi zbuciume ființa. Nu se plânge, nu se vaită, doar un anume șuier din afară îi străbate conturul. Mi-a arătat  că atunci când vine ceva din afară, dacă nu e cu adevărat din interiorul tău, poți rămâne la fel de senin ca în zilele liniștite. Îl urmăresc cum tace în fața repetatelor tachimări, a îmbrânciturilor chiar venite  cu violență și îl admir pentru înțelepciunea sa. Îmi spune ușor amuzat că el va fi tot aici și mâine, dar rafalele și îmbrânciturile vor dispărea și că frumusețea lui va rămâne aceeași. Îi zâmbesc recunoscătoare și îmi las inima să îi îmbrățișeze miezul vegetal. 




  

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Gândul de week-end-220

 Tot ceea ce creezi e deja în interiorul tău: felul artei, al relațiilor, al sentimentelor, al gesturilor există mai întâi în intimitatea ta. 

vineri, 20 octombrie 2017

Gândul de week-end-219

Noi ne purtăm mai ales după ce își spun inimile între ele decât după vorbele rostite cu glas tare.

vineri, 13 octombrie 2017

Gândul de week-end-218

Orice relație de iubire se stinge când lipsește chiar  iubirea.

duminică, 8 octombrie 2017

Într-o altă lume

Un înțelept spunea că atunci când o pisică se apropie de pasărea ce mănâncă grăunțe, aceasta nu stă să se lupte cu pisica, ci își ia zborul. Undeva, în adâncul omului există această înțelepciune: când ceva amenințător, ori foate dăunător pentru el se apropie, omul poate să își ia zborul în loc să stea nemișcat și să înfrunte ceea  ce se dovedește a avea potențial de a-l distruge. 
***
Mi se întâmplă să îmi iau zborul, cel mai des în tărâmul dinăuntrul meu, acolo unde există totul, chiar și o altă lume, aceea în care toate viețuitoarele sunt în armonie cu ceea ce le înconjoară și care trăiesc doar în legea iubirii. Din acea lume mă inspir pentru cea care devin  în ziua ce urmează, în anii ce vin. Când mă simt singură sau neiubită, când în ochi apare pustiul, mă duc în acea lume dinăuntrul meu unde mâinile noastre sunt mereu unite, unde mergem alături prin toate ce vin în viață, suntem senini și voioși, râdem mult și ne iubim. Stau o vreme în lumea aceea și o privesc cu încântare: oamenii se arată așa cum sunt și au o frumusețe nespusă, inimile lor sunt ușoare și luminează până departe. Sunt harnici și lucrează cu bucurie în fiece clipă iar noi... noi ne știm de demult sufletul și trăirile.

***
Când uit de frumos și de pace, când monstrul cu capete hâde îmi stă în față, îmi desfac aripile și mă înalț în adâncul lumii din mine de unde revin  cu alte forțe.  Uneori reîntoarcerea e plăcută, alteori îmi cere un anume efort de readaptare. De fiecare dată cel mai ușor îmi e să zbor înspre acea lume, căci acolo este tot ceea ce iubesc, de aceea drumul la întoarcere este mai greu căci știu cât de dificil este să aduc aici ceea ce există deja altundeva. Și totuși continuu și fac aceste drumuri repetat.  
***
 Noi toți suntem navetiști între două lumi până când una din ele ne fură cu totul. 





vineri, 6 octombrie 2017

Gândul de week-end-217

În orice împrejurare, în orice situație potrivnică ori de succes, oricând și oriunde întotdeauna depinde doar  de noi dacă  alegem să trăim în iubire,  

duminică, 1 octombrie 2017

Gândul de week-end-216

În orice situație, bunătatea este soluția. 

vineri, 22 septembrie 2017

Gândul de week-end-215

Fiecare om are nevoie să își cânte uneori  un MF song.