vineri, 28 februarie 2020

Gândul de week-end-334

Există profeți pentru categorii de oameni și există profeți pentru fiecare om.

duminică, 23 februarie 2020

Poveștile sufletului-33-Tu din mine...

Era deja un timp de când nu mai foloseam cuvintele de alint ale iubirii la adresa acelui om...Am traversat deșerturi întregi până când mi-au înverzit iar crengile sufletului... dar iată că se întâmpla ceva ciudat:  ceva din mine se sfia să spună  cuvintele iubirii, ca și cum ele ar fi fost ale aceluia, ale iubirii trecute. Cu un soi de loialitate vetustă am inventat cuvinte noi de iubire...

***
Apoi altceva din mine m-a întrebat: când ești sinceră, când iubești de fapt? Și ce se întâmplă cu tot ce simți și afirmi la un moment dat? Cum poți iubi și apoi nu? E ceva ce are sfârșit?

A trecut destul timp în care simțeam o vină față de iubire... apoi mi-am spus că de fapt, iubeam  mereu, încontinuu și găsisem o constantă: iubeam partea de Dumnezeu din celălalt, punctul unde ne întâlneam...

După alt timp lucrul ăsta, faptul că iubirea putea să plece,  nu m-a mai făcut să mă simt ciudat: iubirea a fost atât timp cât a avut viață și am învățat să accept că poate pleca și veni după un algoritm pe care încă nu îl știam...nostim era că de fiecare dată, înainte ca iubirea și cu mine să ne întâlnim,  îmi  pregăteam sufletul să o primească. 

***
A venit un alt timp în care am învățat să eliberez, să iert și să însoțesc o vreme cu gânduri  bune drumurile noastre separate. 

Deunăzi mi s-a întâmplat să am imaginea fără chip a unui bărbat; am știut apoi că era bărbatul dinăuntrul meu...o înțelegere anume, ca un acord s-a produs în spațiul de dincolo de vizibil; era ca și cum bărbatul pe care îl port în mine s-a întâlnit cu femeia pe care o porți în tine,  și s-au acceptat în recunoaștere...

Amândoi știm acum de această întâlnire din invizibilul percepției evidente...amândoi suntem pregătiți să o aducem în vizibil și să o trăim mundan. Amândoi știm că ne-am iubit și atunci când am arătat iubirea noastră altcuiva, indiferent dacă acela a primit-o sau nu. 

Iubirea rămâne la fel de genuină, de evidentă ca respirația noastră: unică și vitală, neștirbită, perpetuă.

 am făcut amândoi pace cu celălalt din noi




sâmbătă, 22 februarie 2020

Gândul de week-end- 333

 Aparțin pasiunii mele. 

marți, 18 februarie 2020

O altfel de privire-221- Umbră-ne

Treceam pe culoar și am privit fugar pe fereastră. soarele ieșise luminos și privirea mi-a alunecat pe un stâlp din curte. Nu puteam să-mi desprind privirea de pe el: soarele lumina totul cu o anume aură particulară, iar stâlpul acela lucea pe spate cu o lumină argintie iar în dreptul său, pe asfalt se lungea un contur negru: umbra sa.

Treceam pe culoar și știam că acolo era un mesaj pentru mine...am privit îndelung acea secvență până când am prins un înțeles: umbra oricui- obiect sau ființă apare doar în prezența luminii.  M-am gândit apoi la oameni și la umbrele lor, la numeroasele situații câmd bunele intenții mi-au fost primite cu reproșuri, ori replici tăioase. Atunci am preferat să-mi închid inima, ignorând că de fapt adăugam un plus umbrei care nu onora pe nimeni.

Lumina are și această menire, de a arăta conturul umbrei dar asta nu o face să înceteze a se manifesta, așa că, chiar dacă la lumina din inima mea vor apărea umbrele din jur, nu o voi mai stinge doar ca eu sau alții să nu se simtă stingheriți.  Voi lăsa lămpașul să se deschidă cât mai mult, până când lumina sa își va fi atins menirea...până când, de ce nu, vom lăsa firesc să ni se aprindă  sufletul tuturor, chiar dacă asta ar însemna să fie la vedere cu umbrele sale cu tot.


Cum ar fi să devenim vizibili în ceea ce ținem atât de  ascuns?



joi, 13 februarie 2020

Taine-11- Suflul

Iubirea dintre noi,
respirație este ...
val înspumat...
puls  al unui uriaș
a cărui inimă este
Pământul însuși...
poate chiar universul.

***

Iubirea dintre noi
cu flux și reflux
ocean adânc ne este
țărm îți sunt
deschidere de orizont
îmi pari.

***

Iubirea dintre noi
maree periodică
trăiește  fără noi
cei care absentăm câteodat”
când pleci tu,
când plec eu...

***

 Iubirea dintre noi a învățat
să aibă drumul ei,
viața ei
printre viețile noastre.





Gândul de week-end-332

Viul este un balans  între secundă și infinit. 

sâmbătă, 8 februarie 2020

O altfel de privire-220- Scena...




Se spune că un actor este foarte bun când se transpune într-un rol fără a se identifica total cu el. Există întotdeauna o poveste ce trăiește în fața privitorului și există niște personaje care își fac, așa cum știu și pot, partea din acea poveste. 


Uneori, ceea ce se întâmplă pe scenă rămâne doar acolo, alteori, trece mai departe, spre public și acesta începe să trăiască și el, să simtă și el povestea și mai există acei actori care își propun în mod asumat și realizează catharsisul de care beneficiază toți cei prezenți acolo.


***
 În seminarul acela ne-a propus un exercițiu...să trecem în revistă rolurile noastre din această viață. Am privit lista pe care o scrisesem. M-am revăzut în fiecare rol, pe unele mi le-am recunoscut ca fiind expert, în altele m-am văzut debutantă. Fiecare rol tinde să devină perfect prin repetare, prin sentimentul de a fi în largul tău, spontan și creativ când ești în el. M-am văzut adeseori prea atentă la a nu încurca ba chiar la a ușura stângăciile colegilor de rol în anumite piese, mi-am văzut natura prevenitoare, dar și perfecționistă, mi-am văzut asumarea chiar a erorilor de replică a unor parteneri de dialog și dorința de a realiza împreună catharsisul, de a reuși purificarea tuturor, de a oferi această trăire artistică publicului. 

***

Ne-a cerut apoi să ne închipuim care este rolul în care ne simțim cel mai bine, în care ne regăsim, care ne reprezintă  dar și acela în care stăm cel mai mult timp din viața noastră. 


Le-am identificat, mi-au ieșit suprapuse pe alocuri dar, destul de separate.  La sfârșit ne-a spus să ne gândim cine am fi noi dacă toate aceste roluri ar dispărea, mai ales, dacă nu ar mai fi rolul care ne reprezintă, în care ne simțim deplini. Am stat o clipă și m-am văzut fără nici unul din rolurile vieții mele și brusc m-a cuprins un râs imens, de nestăpânit și un sentiment de uriașă plenitudine, libertate și veșnicie. Atunci, în acea clipă, am înțeles că am venit în această lume ca să învăț să fac toate rolurile pe care mi le-am dorit, ca pe o artă, cu catharsis, dar, și că fără ele, sunt vastă și inepuizabilă. 

***
Prin urmare, din ochiul ce privește această piesă în care joc acum, vă mulțumesc pentru replicile pe care le schimbăm, pentru micile feste  când cineva îmi dă altă replică doar ca să mă pună în încurcătură, sau când schimbă scena cu totul. Am de gând să joc așa cum știu rolul meu, cu încredere și încurajare pentru celălalt, cu dorință de purificare și creștere. Am de gând să cresc în fiecare replică și să utilizez decorurile, lumina, sunetul, dansul și radianța ființei pentru a face ca fiecare piesă în care mă aflu pe această scenă să fie un prilej de transformare benefică. 

Știu că există personaje diferite, știu că unele sunt simpatice, altele dimpotrivă, știu că unii sunt încurajați de public, alții huiduiți, dar, cel mai mult știu că toate sunt roluri și diferența o reprezintă asumarea noastră, cât de bine vrem să le jucăm. 


„Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori.” -William Shakespeare-



vineri, 7 februarie 2020

Gândul de week-end-331

Și apoi vine un om care nu te doare în nici un fel.