duminică, 30 septembrie 2018

Gândul de week-end-266

Adevărata experiență  recunoaște și prețuiește valoarea oriunde o întâlnește.

marți, 25 septembrie 2018

Poveștile sufletului-11- O Femeie


Se spune adeseori că femeia este cea care alege și pe bună dreptate e așa,  doar că acest fapt este înțeles tot mai stângaci până la a transfera femeii etapa curtării; adeseori se crede că femeia este cea care e  nevoie  să lupte pentru un bărbat, să facă demersurile necesare pentru a îl convinge, aceea care să se poarte într-un anumit fel  pentru a-l cuceri. Din păcate femeile însele au ajuns să creadă că a fi feminină înseamnă toată această serie de trăsături care sunt de fapt pur masculine.

O femeie are  nevoie să fie ea însăși, să își cultive  femininitatea și să  decidă cine este alesul. Un bărbat este cel care va depăși probele, care nu va renunța, care va continua în hotărârea de a ajunge la inima ei, care va clădi locul de siguranță și armonie pentru doi. 



O femeie va face alegerea și va decide care este bărbatul pe care îl acceptă în energia sa, pe care îl hrănește, căruia îi va oferi inspirație și împreună cu care poate crea; o femeie are scrisă în mod  instinctual menirea fertilizării pentru a crea ceva nou pe Pământ: fie că este vorba de un copil, de un proiect, de o idee, ea este înzestrată cu acea energie a nașterii a ceva ce nu a mai fost, a rodirii și a  pârguirii. O femeie va accepta întotdeauna acel bărbat cu care simte sămânța creării unui viitor unic și va pleca atunci când acest viitor nu va mai exista. o femeie își dorește regatul său, și chiar dacă va fi orbită o vreme de iluzii, până la urmă va înțelege și va ieși din situații promiscue, din situații în care nu mai este zeița omului ei și nu îl va mai considera pe el însuși un  zeu. O femeie poate prin tot ceea ce este ea să hrănească în inspirație și creștere spirituală un bărbat sau poate să închidă orice cale spre el atunci când acesta persistă în a nu o recunoaște în menirea ei.


O femeie va da măsura întreagă a femininului ei alături de un bărbat conștient de masculinul său.






sâmbătă, 22 septembrie 2018

Poveștile sufletului 10 - Copacul

A fost un joc inedit...și pentru o clipă am fost copac...viața lui și viața mea, în acea clipă au fost una îmi simțeam frunzișul bogat, îmi simțeam seva pe sub scoarță cum curge cald și luminos, trunchiul  solid și puternic îmi dădea siguranță, credință, pace. Coroana deasă cânta în tăcere și proteja.

***
Pentru o secundă am fost copacul milenar și a fost suficient ca să înțeleg rostul...ca să număr de la unu la șapte respirând calm, ca să te văd pe tine,  prădător și pradă în răsfrângerea apei din oglindă, să aflu lecția pe care am trăit-o și să te eliberez din cufărul de demult. Am ridicat acel văl și te-am lăsat cu adevărat în voia ta...nu vei mai fi prizonierul gândurilor, nici al emoțiilor, nici al iluziilor ce mă străbat, ți-ai împlinit magistral menirea și îți mulțumesc pentru că în sfârșit am învățat și am înțeles ceea ce mi-ai arătat. Au fost învățături dificile care au cioplit uneori sfâșietor în croiul meu dur, au fost șlefuiri ce au fasonat prin lacrimi și înmuieri de suflet, capitulări și mai presus de toate prin  Marea Acceptare. 

Nu puteai fi decât cel mai drag și mai aproape ca să mă faci să înțeleg, ca să parcurg tot acel drum până  la acceptare. 


Atunci, în acel joc precum o poveste am știut că omul pe care nu l-am putut ierta dintre toți, m-a învățat iertarea, că omul pe care nu voiam să îl iubesc, mi-a arătat și m-a făcut să simt iubirea, că acela căruia mă simțeam superior m-a învățat umilința, am văzut cum cel care mă făcea cel mai tare să îl resping, venise să îmi arate empatia, iar cel care mi se arăta cel mai negru în suflet era pentru lecția compasiunii. Am revăzut  atunci chinurile precum ale celei ce naște și am aflat cât de greu a fost să înțeleg, să învăț și să aflu în mine răbdarea și acceptarea. 


În acel joc precum o poveste, preț de un copac, am retrăit  lecții și  sensuri, am urcat și am coborât, am plâns și am râs, mi-am dezgolit ființa și am spart sclavii și mai presus de orice m-am cufundat în auriul iubirii calde ce vindecă.




vineri, 21 septembrie 2018

Gândul de week-end-265

Nu putem îngriji, iubi, ajuta, servi, încuraja, prețui toți oamenii...dar putem face toate astea pentru  cei apropiați și în timp va avea același efect.

vineri, 14 septembrie 2018

Gândul de week-end-264

Lângă omul potrivit, construiești  poduri, lângă cel nepotrivit, ridici ziduri.

sâmbătă, 8 septembrie 2018

Gândul de week-end-263

Cu cât un om crește spiritual depășește sfera  înțelegerii propriei ființe. 

Poveștile sufletului-9- Chemarea

În inimă   a fost pusă cândva o busolă vocală ce ne călăuzește prin viață.
***
 Chemarea către un drum anume se simte dinăuntru cu o forță căreia nu i te poți opune...e ca un suflu ce te duce spre drumul tău prin viață.  Și începi să îl parcurgi așa cum poți la momentul acela: mai întâi pe jos, la pas, apoi ai dreptul la un mijloc de transport și ești luat pentru o vreme în vehiculul unui șofer care oprește pentru a te purta o stație, sau o regiune...vine vremea când îți dorești să fii tu însuți șofer, să te poți deplasa mai ușor și atunci înveți să conduci  un vehicul cu care parcurgi mai repede distanțele...la un moment dat oprești pentru a îi purta și tu pe aceia care încă merg pe jos. Sunt și perioade când te asociezi cu un alt șofer și faceți drumul împreună, în mașini paralele sau alternați deplasarea în mașina unuia, sau a celuilalt. Cei cu care parcurgi porțiuni de drum alături sunt cei care au de mers pe distanțe comune, dar adeseori ajungem la bifurcații sau răspântii unde fiecare mulțumește pentru companie și împărtășire, pentru învățăminte și continuă pe calea personală. 


Se întâmplă destul de rar ca doi oameni să aleagă de comun acord să străbată același drum de la un capăt la celălalt și atunci ei sunt alături prin toate meandrele lui, vorbind sau tăcând, conștienți de faptul că fiecare prețuiește dorința comună de a simți bucuria parcurgerii căii împreună. Sunt acei oameni pentru care a te bucura de clipă este însoțit în egală măsură de a te bucura de evoluția comună.

***

Orice drum poate fi parcurs de unul singur însă, atunci când e cineva alături de tine căruia să îi împărtășești trăirile, impresiile, sentimentele personale, el devine un drum încărcat cu o magie aparte și îți dă sentimentul de rost și așezare în armonie între două suflete care au aceeași chemare.  







Împreună totul este altfel și mai frumos. 


luni, 3 septembrie 2018

Poveștile sufletului-8- Sensuri...

Sunt momente și situații când, ca să poți înainta e necesar să faci o mișcare înapoi... fie pentru a vedea mai bine, fie pentru a face pace cu ce a fost; uneori în înaintare există puncte puncte  între paranteze rotunde: sunt bucle ale vieții. 

 În unele zile viața  te cheamă și te vrea doar pentru ea... atunci te retragi o zi, două, o vreme din fluxul cotidian și te întâlnești cu tine la drum: te asculți, îți cunoști tăcerile, îți auzi pulsul, îți lași intuițiile să te brăzdeze și mergi... sunt zile când e nevoie să fii doar tu pe șosea, ori în cameră, ori prin pădure...sunt zile când te simți direct unit cu soarele, privit de străbuni, simți brusc îmbrățișarea caldă a unui loc și stai în acea strânsoare până când constați că ai inima mult mai ușoară deși nu băgaseși de seamă cât era de încărcată. Sunt unele momente când calea de la agonie la extaz îți e deschisă și ești purtat pe ea cu viteza fulgerului, când te simți ocrotit în căușul străbunilor, mângâiat cu raze și plouat cu picături sonore de invizibil. 

Atunci te regăsești așezat pe vârful din unghiul de cătare și privești cu ochii orbi într-o direcție încă fizic invizibilă lăsând ca fire de simțire să țeasă între sufletu-ți  și nădejde o cale dantelată, ușoară și trainică .

***
- Bună ziua, sunt chiar 54 minute până sus? am întrebat pe cel ce venea din sens opus la vale. 
- Bună ziua, mi-a răspuns, nu știu cât e, am venit alergând de acolo. 


***
Eram pregătită să ajung în maximum 15 minute dar mă aștepta un urcuș în pantă serioasă de lungă durată. Am renunțat și am continuat de mai multe ori ... am fost doar eu pe drumul spre sus, nu era nimeni, așa că la un moment dat m-am întrebat dacă nu cumva eram pe alt drum. Am continuat să urc și am cerut semne că sunt pe drumul corect. Indicatoarele s-au înmulțit, erau și marcaje suplimentare pentru un maraton care se desfășura atunci și peste care se suprapunea excursia mea. Urcam și priveam cu ochi lacomi tot ce era în jur: aveam o dorință să cuprind cât mai mult să văd, să le așez în suflet pe cât mai multe. Erau porțiuni de liniște necunoscută, și porțiuni de zgomote felurite: ici cântau unele păsări, colo se auzea doar vântul, dincolo parcă respirau rădăcinile, din nou aici s-a pornit o ploaie doar de sunete, acolo o viețuitoare își căra proviziile. Mă simțeam ca și cum treceam prin tărâmuri felurite, străjuite de copaci cu figuri unice. 





La un moment dat bolta copacilor a început să se deschidă tot mai mult și cerul și-a dezvăluit azurul pe deplin. Am știut că ajunsesem și într-adevăr am văzut cetatea foarte aproape. M-am apropiat cu un sentiment de evlavie, am sărit un pârleaz și de îndată ce am intrat în perimetrul ei am simțit zâmbetul lunecând prin ființa-mi. M-a întâmpinat cu bunăvoință: a făcut onorurile de gazdă, m-a condus prin foste incinte și m-a poftit să șed într-un loc ce părea de oaspeți: am privit în jur și m-am așezat direct pe pământ...m-am descălțat, am închis ochii și am simțit îmbrățișarea caldă, ca de mamă iubitoare și tandră ce își așteptase timp îndelungat copilul iubit. M-am simțit alinată brusc de dureri nici măcar știute și o fericire așezată mi s-a răspândit difuză prin sânge. Plângeam de bucurie și priveam cu nesaț împrejurimile: frunzele argintate ale mestecenilor zornăiau ritmat puțin mai încolo, lăcuste sprințare trasau în poiană o hartă sonoră a unei melodii ierboase, iar pe scena de aer fluturi diferiți dansau singuri ori în perechi un menuet al iubirii. 

Am stat așa o vreme admirând spectacolul unic la care asistam până când de undeva din spatele cortinei am știut o voce rostind:


Totul e de iubit!











Apoi, ca la un semn, totul a început să se schimbe, se auzeau voci de oameni, au apărut turiști, apoi echipajele de maratoniști au început să se prezinte la punctul de verificare așezat la baza cetății. Am plecat cu inima ușoară, plină de bucuria unei victorii neînțelese încă. 

Dincolo de zidul cetății mă aștepta un emoticon zîmbind și puțin mai încolo, pe o coală albă de hârtie, un mesaj privea spre trecători:




sâmbătă, 1 septembrie 2018

Gândul de week-end-262

Totul e de iubit.