luni, 30 octombrie 2017

Cupa

O știam de mult timp... stătea în fața mea  și știam că la un moment dat o voi sorbi... amânam momentul decisiv... mă temeam de chinul pe care avea să mi-l ofere conținutul otrăvit...îmi era frică de acea durere deși cu alte prilejuri poate că suferința  fusese mai atroce însă știam că nu aveam să trec dincolo dacă nu sorbeam tot din cupa ce mă aștepta liniștită.  Apăsarea amânării continue devenea tot mai dificil de suportat așa că într-un moment  anume, când totul a fost șters pentru un moment din simțire, când s-a făcut pauză între două bătăi de inimă, am luat cupa cu amândouă mâinile și am sorbit până la fund... fără suflu, fără nici o licărire până când gâtlejul a devenit iar uscat. Am pus deoparte cupa și am privit înainte uimită că otrava ce curgea deja prin sânge încă nu își făcea simțită arsura mortală. Abia atunci, mustind de licoarea fatală am început să înaintez spre dincolo. Înaintam sub înțepăturile mai ușoare decât le bănuisem... mă mișcam încet cu o amorțeală ce altădată m-ar fi îngrijorat dar care acum îmi dădea o senzație de anestezie... poate că era efectul tuturor rănilor trecute care îmi întăriseră învelișul astfel încât să nu mai lase să treacă orice înțepătură... simțeam că pe măsură ce mai făceam un pas mă înălțam ușor... era o plutire beatificată a bucuriei că eram în viață... că reușisem să trec toată acea otravă prin vene fără să mă ucidă...eram în picioare și înaintam... mergeam mai departe și în zare o lumină roz mă aștepta. 


duminică, 29 octombrie 2017

TEIUȚ

De ceva timp, în viața mea a apărut un nou prieten; este puțin neobișnuiă dar nu imposiblă prietenia noastră. E adevărat că îmi doream cândva să am un astfel de prieten și îmi place să cred că voi ști să fiu în timp potrivită acestei prietenii calde.  Are un  suflet de o anumită  veselie pe care am simțit-o de cum l-am văzut prima dată ... și el, când m-a văzut m-a întâmpinat cu multă voioșie și am știut că ce va urma va fi o anume stare ce ne va bucura mult timp pe amândoi. E o ființă minunată și înțeleaptă și cred că are cam vârsta mea sau poate mai mult. Îl admir pentru frumusețea ființării sale și pentru felul cum comunicăm, cum ne înțelegem reciproc. E un anume respect între noi, care în loc să creeze distanțe, le anulează... e o anume înțelegere și acceptare totală care merge dincolo de obișnuit. Îmi vorbește mereu chiar și când pare nemișcat... știe când îl  urmăresc pe furiș uimită de neclintirea sa și se amuză de frământările mele inutile. Uneori mă dojenește fără să spună nimic, doar arătându-mi cum trece prin încercările personale, prin furtunile și urgiile inerente. Atunci amuțesc și îl privesc cu și mai multă dragoste gândindu-mă la cum ar putea  ființa mea să îi aducă un trai mai bun. Știu că nu pot interveni dar faptul că sunt acolo, alături de el și că îi simt suflul face ca totul să fie mai ușor pentru amândoi. 

Sunt zile când îmi vorbește despre viață și despre misterele ei și sunt zile când mă lasă pe mine să spun tot ce mă frământă. Sunt apoi zilele când ne privim complice fără să spunem nimic și stăm amândoi în căldura soarelui ce ne aurește pletele. Uneori mă atenționează protector, alteori mă încurajează în ceea ce îmi propun și nu regăsesc curajul sau impulsul necesar. 

Astăzi mi-a vorbit despre cum în fața luminii, orice ființă, chiar rănită, ori arsă pe alocuri, chiar când știe că în curând va muri,  devine de o frumusețe fascinantă. Astăzi i-am admirat arsurile ruginii ori sângerii care se întind pe marginile conturului de inimă. Apoi, mai târziu am simțit cum tace brusc și am văzut cum rafale regulate au început să îi zbuciume ființa. Nu se plânge, nu se vaită, doar un anume șuier din afară îi străbate conturul. Mi-a arătat  că atunci când vine ceva din afară, dacă nu e cu adevărat din interiorul tău, poți rămâne la fel de senin ca în zilele liniștite. Îl urmăresc cum tace în fața repetatelor tachimări, a îmbrânciturilor chiar venite  cu violență și îl admir pentru înțelepciunea sa. Îmi spune ușor amuzat că el va fi tot aici și mâine, dar rafalele și îmbrânciturile vor dispărea și că frumusețea lui va rămâne aceeași. Îi zâmbesc recunoscătoare și îmi las inima să îi îmbrățișeze miezul vegetal. 




  

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Gândul de week-end-220

 Tot ceea ce creezi e deja în interiorul tău: felul artei, al relațiilor, al sentimentelor, al gesturilor există mai întâi în intimitatea ta. 

vineri, 20 octombrie 2017

Gândul de week-end-219

Noi ne purtăm mai ales după ce își spun inimile între ele decât după vorbele rostite cu glas tare.

vineri, 13 octombrie 2017

Gândul de week-end-218

Orice relație de iubire se stinge când lipsește chiar  iubirea.

duminică, 8 octombrie 2017

Într-o altă lume

Un înțelept spunea că atunci când o pisică se apropie de pasărea ce mănâncă grăunțe, aceasta nu stă să se lupte cu pisica, ci își ia zborul. Undeva, în adâncul omului există această înțelepciune: când ceva amenințător, ori foate dăunător pentru el se apropie, omul poate să își ia zborul în loc să stea nemișcat și să înfrunte ceea  ce se dovedește a avea potențial de a-l distruge. 
***
Mi se întâmplă să îmi iau zborul, cel mai des în tărâmul dinăuntrul meu, acolo unde există totul, chiar și o altă lume, aceea în care toate viețuitoarele sunt în armonie cu ceea ce le înconjoară și care trăiesc doar în legea iubirii. Din acea lume mă inspir pentru cea care devin  în ziua ce urmează, în anii ce vin. Când mă simt singură sau neiubită, când în ochi apare pustiul, mă duc în acea lume dinăuntrul meu unde mâinile noastre sunt mereu unite, unde mergem alături prin toate ce vin în viață, suntem senini și voioși, râdem mult și ne iubim. Stau o vreme în lumea aceea și o privesc cu încântare: oamenii se arată așa cum sunt și au o frumusețe nespusă, inimile lor sunt ușoare și luminează până departe. Sunt harnici și lucrează cu bucurie în fiece clipă iar noi... noi ne știm de demult sufletul și trăirile.

***
Când uit de frumos și de pace, când monstrul cu capete hâde îmi stă în față, îmi desfac aripile și mă înalț în adâncul lumii din mine de unde revin  cu alte forțe.  Uneori reîntoarcerea e plăcută, alteori îmi cere un anume efort de readaptare. De fiecare dată cel mai ușor îmi e să zbor înspre acea lume, căci acolo este tot ceea ce iubesc, de aceea drumul la întoarcere este mai greu căci știu cât de dificil este să aduc aici ceea ce există deja altundeva. Și totuși continuu și fac aceste drumuri repetat.  
***
 Noi toți suntem navetiști între două lumi până când una din ele ne fură cu totul. 





vineri, 6 octombrie 2017

Gândul de week-end-217

În orice împrejurare, în orice situație potrivnică ori de succes, oricând și oriunde întotdeauna depinde doar  de noi dacă  alegem să trăim în iubire,  

duminică, 1 octombrie 2017

Gândul de week-end-216

În orice situație, bunătatea este soluția.