Gândul de week-end-397

Când înțelegi că ce ești și ce crezi că ești sunt diferite,  când le accepți pe ambele, abia atunci cunoști sinceritatea. 

O altfel de privire-276- Te văd, te aud, te simt, te știu...

 Multe sunt trăirile vieții pe această planetă... unii spun că aici vin să se întrupeze unele ființe doar ca să experimenteze simțirea în trup, pe care ele nu o cunosc acolo unde sunt. Poate o fi ceva adevăr în aceste ziceri, poate că trăirile acestea sunt accesibile și altor spirite neîntrupate, asta nu o știu, ceea ce știu însă este că e posibil ca la un moment dat din viață să se întâmple ceva care te face să afirmi că totul este altfel pentru tine: ceea ce vezi, ceea ce simți, ceea ce auzi este diferit, are o altă acuitate, o altă amploare, o altă semnificație...

***

Sunt acele momente când un loc obișnuit pentru ceilalți are pentru tine o semnificație de alt tărâm, amestec de magic și basm, și simți o stare de imponderabilitate și lipsă de gravitație anume, simți o tăcere nepământeană și mesaje unice care o traversează. Timpul însuși dispare, și spațiul se umple de un sens de lumină grea și neclintită în delicatețe și gingășie ce simți că rezonează tainic cu ceva din adâncul ființei tale de dinainte de nașterea ta. 

***

Există apoi acele momente când, conversând cu cineva, simți că se întâmplă o transgresare a spațiului obișnuit, a timpului cunoscut, a „ a fi-ului” și că ești propulsat deodată împreună cu celălalt într-o dimensiune nouă, cu un alt magnetism. Ideile devin purtătoare de viață, de uimire și credință în adevărul pe care ți-l dezvăluie. Te simți până în esența ta demiurg și deplin, suficient și multcuprinzător. 

***

Tot din această categorie a întâlnirilor singulare, fac parte și contopirile, alunecările produse de sunet... există unele ritmuri ce creează în interiorul nostru universuri întregi de la capăt,  ne fac să ne luăm zborul pe cerul inimii, să îi prindem norii cu plasa de fluturi și să ne remodelăm extatic. Trupul nostru însuși devine atunci sinuozitate stelară pe contururile aurii ale spațiului, ondulare invizibilă de tămâie fumegând în spirit. 

***

Există în viața terestră un mod de a trăi care este de o frumusețe paradisiacă și care are o atracție de neoprit odată ce l-ai cunoscut: este modul de a trăi deplin în spirit. 

O altfel de privire-275- Timpul iubirii

 Ecleziastul ne spune că „Pentru toate există o vreme și orice lucru de sub ceruri își are timpul său” ...

    Adeseori simțim tainic un imbold spre ceva, ca o prevestire. În ceea ce mă privește, am avut acest sentiment în momentele importante ale vieții mele și simțeam ca și cum intram într-o zonă de cercuri concentrice care mă atrăgeau spre centru, iar când ajungeam acolo, acela era momentul în care se împlinea, era momentul înfăptuirii sale. Așa am trăit timpul căsătoriei, timpul nașterii de prunci, timpul formării într-un domeniu, timpul scrisului, timpul călătoriei, timpul iubitului.  Și tot astfel se întâmplă încă: pășesc periodic în cercurile concentrice ale unei atracții ce punctează „timpul” unui anume domeniu al vieții mele; acum traversez timpul noului loc de muncă și al formării, al evoluției profesionale. El se află foarte aproape de timpul familiei atât în consolidare cât și în înfăptuire. 

Am mai observat de asemenea că fiecare din aceste „timpuri” are o mare legătură cu „timpul ” iubirii și cu acela al Căii personale. Sau altfel spus, tot ceea ce facem, tot ceea ce întâmpinăm în viața noastră este necesar să fie făcut cu și din iubire și de asemenea, să reprezinte un pas în sus, înainte  pe Calea noastră. Dacă ar fi să privim cu sinceritate la etapele trecute, am recunoaște că ceea ce s-a încheiat și nu mai este acum în viața noastră este din aceste două motive: fie de acolo a lipsit Iubirea, fie am simțit că ne oprim sau regresăm în evoluție, stagnăm pe Calea noastră. 

Fiecare timp își are la rândul lui timpul său, adică durata sa pe care suntem datori să o umplem cu sens, cu rost și iubire. Este precum o viață care are numărul ei de zile și tot ca în cazul vieții umane, așa și Timpul pentru toate are viața sa, numărul său de zile; în funcție de cum am știut să o trăim acea viață, cum am știut să umplem acel timp, la sfârșitul său avem un sentiment de împlinire, de liniște, ori, dimpotrivă, de regrete, remușcări, neliniște. 

În cazul timpului relațiilor, el este cel mai generos pentru că este aproape continuu, de când ne naștem până când murim, ființăm în relații. De aceea cu cât înțelegem modul cum îi tratăm pe ceilalți, modul cum ne comportăm în prezența ori în absența lor, felul cum luăm energie de la ei, cum îi criticăm ori cum îi judecăm, cu cât devenim mai conștienți de toate acestea, cu atât relațiile noastre vor deveni mai fructuoase, mai armonioase.  

Oricine ai fi, nu poți trăi Pacea fără să iubești tot ce trăiești, să întâmpini fiecare om ce apare în viața ta ca pe un dar al vieții, ca pe un mesaj de descifrat în echilibru și deschidere, în imparțialitate, acceptare, compasiune, și nu ca pe un prilej de exploatare a unei însușiri, a folosirii în scopul împlinirii personale. 

Pentru fiecare dintre noi vine o vreme în care înțelegem că orice vorbă, orice gând, orice faptă care nu sunt armonioase și pline de iubire pe care le adresăm altuia sunt exact săgețile pe care le primim aparent de nicăieri în viață. Vine acel timp în care aflăm că felul cum gândim și vorbim chiar și despre un străin, este felul cum gândim și vorbim despre noi înșine; este însuși modul în care ne tratăm zilnic și care ne ține în iadul personal.  

***

C'est le temps de l”amour, C'est le temps de la vie!

Gândul de week-end-396

 Am învățat să știu că e iubire atunci când Noi e mai armonios și mai puternic decât Eu.

O altfel de privire-274- Sunt aici pentru tine...

 Tot ceea ce facem și spunem este înțeles diferit de fiecare dintre cei cu care interacționăm și asta e firesc. Fiecare „te iubesc” are un înțeles diferit în urechea celui ce aude aceste cuvinte, după cum și fiecare „sunt aici pentru tine” poate să însemne de la  „ Fă cu mine ce vrei” până la „ cu ce îți pot fi de folos în creșterea ta?” . 

Oamenii sunt adeseori confuzi tocmai pentru că nu înțeleg acest lucru simplu: fiecare dintre noi vede totul, simte totul, înțelege totul de acolo de unde este el în acel moment. Suferințele, neînțelegerile apar din ignorarea acestui fapt, dar și din neclaritatea fiecăruia asupra sensului pe care îl are pentru el ceea ce afirmă. Este foarte important să fim limpezi în ce reprezintă pentru noi ceea ce spunem și să explicăm celorlalți. Când „ce pot face pentru tine?” este pentru celălalt „fantastic, încă o jucărie cu care să mă amuz!”  sau „ excelent, îmi aparții deplin!” este foarte important pentru sănătatea fiecăruia să clarifice și apoi să accepte sau să refuze încă de la început. 

„Sunt disponibil” poate reprezenta orice, de la „tocmai am afirmat  că îmi poți încălca limitele” până la „ sunt deschis să învăț din orice oportunitate ”, „am încredere în ordinea perfectă a Vieții”., „sunt aici și acum ca să ofer și să primesc ceea ce este de folos fiecăruia dintre noi”

***

Prin urmare, afirm că sunt aici pentru tine și sunt dispusă să contribui la evoluția ta cât și a mea, atâta timp cât ești conștient de faptul că există consecințe ale gândurilor, faptelor, intențiilor tale și ți le asumi în mod onest și deschis așa cum sunt pregătită să o fac și eu. 

***

„Sunt aici pentru tine, cu ce pot fi de folos?” - serial New Amsterdam 

Taine-22

Două carcase

inexpugnabile 

suntem

pentru oricine

...

o  rază

luminează  

încălzește

înflorește

drumul 

de la inima ta  

la inima mea

și de la inima mea

la inima ta. 

O altfel de privire-273-Întâlnirea...

 Există un farmec aparte al stărilor pe care le trăim înaintea unei întâlniri... e un amestec tulburător de curiozitate, excitare, nerăbdare, anumiți fiori de ușoară teamă... și e nevoie de o singură secundă pentru ca totul să se decidă: dorință de a continua, așa numita atracție  sau respingerea și sentimentul puternic că acolo nu e de tine. 

Din câte mă știu, rămân acolo unde simt limpede că am ceva de pus în comun, ceva de care are nevoie celălalt fără să o știe în mod conștient și că există în acea întâlnire ceva de care am și eu nevoie, care mă hrănește. Și asta durează atât cât acest sentiment de primire reciprocă, de hrănire reciprocă trăiește... când simt și știu că într-un context anume nu mai este nimic de oferit pentru una din părți,  nu mai stau.

*** 

În viața fiecăruia dintre noi există  momentul unic  în care  trăim aceste sentimente de curiozitate, dorință, nerăbdare, teamă, excitare înaintea a ceea ce are să fie Întâlnirea cu Sine. Pentru unii dintre noi se întâmplă când intrăm în corpul fizic, pentru alții când ne vedem cu adevărat, pentru câțiva, atunci când ne întâlnim divinul. Este întâmplarea cea mai uimitoare din câte ne va fi dat să trăim dar și cea mai nebăgată în seamă dintre toate. Ca un paradox, întâlnirea cu sine însuși este aceea căreia nu îi acordăm nimic din importanța oricărei alteia dintre întâlnirile pământene; la un moment dat, după ce s-a produs, ea intră în categoria „firescului” și devine invizibilă pentru noi. 

Majoritatea oamenilor trăiesc pe lume fără să fie conștienți de faptul că au avut un prim moment când  s-au întâlnit cu ei înșiși;  cel mai des, oamenii se autoînsoțesc  prin viață ca și cum nu s-ar fi întâlnit niciodată... apoi, deodată, pentru că nu și-au acordat timpul să se cunoască, să se descopere, când se „văd” fie decid că nu se plac și atunci unii se despart brutal de ei înșiși și aleg o altă dimensiune, iar alții decid să afle tot mai multe despre cei care sunt, cel care viază și cel care eternează și continuă totul la un alt nivel, fie se plac pe ei înșiși învățând să recunoască și să binecuvinteze  fiecare trăire pe care și-o oferă. 

Gândul de week-end-395

 Viața e răspunsul la o întrebare de care am uitat. 

O altfel de privire-272- Maestrul

 A apărut devreme în viața mea... să fi avut vreo patru ani când fratele bunicii a venit la noi și a petrecut un timp cu mine într-un mod care avea să îmi rămână ca un reper pentru ce înseamnă să ai un bunic, pe care nu l-am cunoscut niciodată.  A fost timpul de care mi-am amintit adeseori cu mare drag, prețuire și dor. Nu am mai auzit după aceea nimic despre acest frate al bunicii. Mai târziu, pe la adolescență mi-a revenit puternic dorința de fi avut și eu un bunic care să mă fi învățat lucruri despre viață și mi-l imaginam sub forma unui bătrân cu barbă albă, înțelept și calm, hâtru într-un fel unic.  

În alte etape felurite ale vieții, acest dor a revenit sub forma căutării unui Maestru potrivit mie, care să nu fie ostentativ în manifestări dar să aibă o mare înțelepciune,  credință neclintită în Viață și în mersul ei, pe care să îl respect și care să mă atragă prin tot ceea ce reprezintă, lângă care să învăț necontenit, să cresc, să mă descopăr. Am stat lângă oameni care se numeau sau erau numiți maeștri, am citit scrierile  altora, am încercat conectarea telepatică cu spiritul unor Maeștri în viață sau trecuți demult în altă dimensiune... de fiecare dată, la ceva timp atracția față de fiecare dintre ei s-a micșorat, sentimentul că  acela nu era și drumul meu  s-a repetat constant și am decis să continuu cu speranța că într-o zi Îl voi întâlni. 

***

Deunăzi vorbind la telefon cu prietena mea, primele ei cuvinte au fost cam așa: „Bunăăă! Măăi, dar ce  maestru ți-ai găsit, e strașnic! foarte tare!”. Confuză, am întrebat-o la cine se referă și atunci am auzit „Muntele!!!”.  Recunosc că deși surprinzătoare într-o primă etapă, cuvintele ei devin tot mai pline de adevăr. Mult timp m-am gândit la a-L căuta în formă umană, ignorându-I atributele. Rememorând însă ceea ce trăiesc în preajma Muntelui de aproape trei ani încoace, felul cum mă simt în prezența lui, tot ceea ce descopăr despre Viață, despre mine, fericirea pe care o simt când merg la El, inspirația, transformările, încântările, toate darurile pe care le descopăr, toate lecțiile pe care mi le oferă, felul cum mă antrenează, felul cum nu pot sta mult timp departe de El fără să simt că mai are ceva să-mi spună, să-mi arate, toate îmi confirmă  că mi-am găsit Maestrul! 

 

O altfel de privire-271- Bagheta...

Există pe lumea aceasta o legătură tainică între mișcarea baghetei unui dirijor, mișcările instrumentiștilor, sunetele produse de ei, emoțiile trăite în rândul spectatorilor, intenția Vieții care se naște apoi și inspirația care îi vizitează pe toți. Unduirea baghetei lasă în urmă-i un sunet, sau o întrupare... E o taină anume aici, pe care obișnuim să o numim miracol sau minune, dar care există peste tot în lumea asta, în viața asta căci există o intenție în tot ce trăiește. 

***

    Cândva, eram o formă de energie care, la semnul unei baghete divine a intrat  în celula primă ce m-a găzduit și a continuat să-și facă treaba până când m-am întrupat și am scos primul strigăt lumesc. Acea intenție există încă în mine și continuă să lucreze chiar dacă nu sunt conștientă de Ea, își face treaba până când voi deveni o altă formă de energie sau de cunoaștere ce va pătrunde în conștiința colectivă și acolo, își va face treaba până când evoluția și creația vor deveni inimaginabile. Există un gest inițial în toate și o intenție ce trăiește înăuntrul a toate. Există un sunet în orice mișcare și o emoție în orice gest; există un înțeles în orice fenomen, așa cum există și o căutare pentru ce este deja și nu se vede încă... 

 

Taine-21

 Nu e ciudat

Că atunci când 

mă gândesc la tine

la iubirea dintre noi

îmi apare 

Singurătatea?

Nu mai știu 

care 

dintre ursitoare

mi-a șoptit 

că dimpotrivă, 

în iubire

singurătatea 

se șterge 

și unu

se face NOI.

Celălalt drum

 Am simțit o ușoară neliniște înainte de ceea ce îmi aminteam a fi  intrarea pe traseu. Pădurea era în fața noastră așa cum o știam dar ceva era diferit. Am înaintat până am intrat sub frunziș. Nu se vedea marcajul dar am decis să urcăm până când aveam să găsim poteca. La început panta a fost destul de accesibilă până când treptat totul a devenit aproape de verticală, plin de frunze uscate și pietre instabile. Am început să urc cu trupul tot mai aproape de sol. 

    Ele erau undeva în fața mea. Am văzut urmele pașilor lor ce alunecaseră pe pământul reavăn de sub frunze. Am ocolit acea porțiune înaintând apoi pe genunchi. Mă cățăram cu sentimentul tot mai acut că e posibil să reușim dar și cu acela al neînțelegerii: unde am greșit? La un moment dat am văzut deasupra niște stânci. Mi-a venit în minte să verificăm drumul pe telefon. Din fericire aveam net și semnal și drumul se contura foarte aproape de noi frumos și dătător de speranță. Am decis să continuăm în sus, dar când să ajung la stânci  mă aștepta o porțiune dreaptă și alunecoasă. Atunci am simțit că acela era un moment dificil pentru mine și m-am oprit. Undeva mai sus, ea mi-a simțit ezitarea și mi-a spus: „Stai liniștită, cobor acum la tine și reușim noi cumva!” Am așteptat-o cântărind distanța pe care o aveam de urcat și care era mai mare decât deschiderea pasului meu.  Am privit în jos și atunci am simțit că dacă nu aveam să reușesc să urc atunci, nu aș mai fi putut nici să cobor în siguranță acea pantă. A ajuns deasupra mea și cu o încredere uimitoare s-a proptit bine pe tălpi și mi-a întins ambele mâini. O forță uimitoare m-a tras în sus peste porțiunea alunecoasă și m-am trezit deasupra, sprijinită bine de un copac mai gros. A cântărit situația, s-a asigurat că sunt bine și a pornit iar în sus să găsească poteca. Au făcut cu schimbul, mergeau pe rând în față să cuprindă porțiuni mai sus de pădure.  Am continuat să urc și eu după ele privind în jur la sălbăticie  și începând să comunic diferit cu ceea ce era în jur. Un copac mi-a arătat direcția, altul m-a sprijinit, un luminiș ne-a ghidat și el până când, undeva deasupra am auzit-o „Gata! am găsit poteca și mai încolo e și marcajul!” Un val de forță m-a cuprins și le-am urmat cu încredere. Când am pus piciorul pe potecă, am simțit bucurie, liniște, Acasă!  Toate trei am fost bucuroase iar ele și-au exprimat încântarea  și dorința de a mai trăi asemenea experiențe.

***

    Odată ajunsă pe potecă mi-am simțit  mâinile pline de pământ până deasupra încheieturilor, frunzele și crenguțele ce-mi atârnau din păr, urmele pișcăturilor de țânțari care profitaseră de neputința mea de a îmi desprinde degetele din pâmânt pe panta verticală, praful de pe obraji și m-am gândit la drumul nostru prin viață, la momentele când dintr-un motiv oarecare pornim diferit și ne depărtăm de Cale, la dificultatea parcursului până ajungem iar pe Drumul nostru. Și am simțit multă recunoștință pentru  acele mâini prompte, dârze, sigure pe ele, care în momentele noastre de slăbiciune și deznădejde spun . „Fii pe pace, vin spre tine și o rezolvăm noi cumva!”, apoi se întind spre noi ca să ne ridice din porțiunile alunecoase în care nimerim. 

***

    Nici nu știm cât de ajutor ne suntem unii altora și cât de importantă este prezența noastră în viața celorlalți și asta face să fim  niște ființe atât de uimitoare. 

„I”ll be there!” 

 

Gândul de week-end-394

Dacă ești destul de onest, la un moment dat vezi propriul joc prin care obții energie și atenție de la ceilalți. 

O altfel de privire-270- Altcumva

 Adeseori mă opresc din a face ceea ce făceam ... de curând am aflat că mă opresc atunci când ceea ce urmează ar putea crea instabilitate și eu evit instabilitatea. E posibil să fie așa... de când am amintiri am dorit echilibrul și pacea, dar în mod contrar am trăit mai ales dizarmonii, certuri, dezechilibre, instabilități. Într-un moment de iluzie  am decis să mă opresc din a trimite chiar iubire și am intrat pe zona glissării în care totul se întâmplă doar, în care totul curge fără un scop ori țintă. 

Am trăit altcumva timp de  câțiva ani și am continuat astfel până într-o seară când am înțeles că nu mai vreau să mă culc cu mine... da, am avut conștientizarea faptului că nu îmi eram o companie ușoară și că presiunea pe care o simțeam în preajma mea devenise de nesuportat. 

Prin urmare am decis să îmi schimb felul cum îmi vorbeam, felul cum mă purtam față de mine și, implicit, față de viața însăși. 

***

Vine un moment din viața unui om în care se vede clar și atunci decide să facă totul altcumva... să își schimbe felul cum își vorbește prin vocea interioară, să își modifice felul cum se comportă față de sine, să găsească un alt mod de a se însoți prin clipele și zilele și nopțile sale, să își schimbe felul în care  se întoarce  zilnic la viață. 

În viața unui om există acea clipă de epifanie în care înțelege că  totul chiar depinde de el însuși, de felul cum lasă viața să treacă sau nu prin el, de felul cum se poartă, cum simte, cum gândește, cum face fiecare gest, cum simte fiecare zi, fiecare trecere.

***

La un moment dat, există acel sentiment că ești în această lume fără să îi mai aparții și că privești în timp ce trăiești ... de atunci încolo moartea nu își mai are sensul cunoscut, faptul că trăiești fizic sau nu reprezintă doar una din fațetele felului în care experimentezi viața și începi să fii atent la ceea ce îți stă în putință, fiind în acest trup... pentru Calea ta și a celor pe care îi întâlnești, pentru Evoluție și Viață.