În acel moment al drumului, pe când crepusculul înainta ușor, le-am văzut, umbrele ce mă însoțeau fidel: trei de Eu pluteau pe asfalt, împreunate cu o anume grație într-un punct comun, dansând apoi la distanță egală prin eterul asfaltului.
Le-am privit îndelung conturul, cu surprinderea descoperirii lor. Adeseori vorbim despre Umbra noastră dar iată că, dacă avem perspectiva schimbată, apar și altele.
Am continuat plimbarea însoțită fidel de umbre și m-am lăsat în voia a ceea ce trăiam. .. simțeam că aveau să îmi spună, ori să-mi arate ceva, dar atunci limbajul lor și percepția mea erau în defazare. Am așteptat...
***
Recent mi-a apărut un posibil sens și scop: Omul, atât de uimitor în perfecțiunea creării sale, trăiește perioade de slăbiciune, blocaj, neasumare, reticențe, orgolii, trufii, etc pentru desăvârșirea comună. Fiecare dintre noi are măcar o persoană apropiată care îl cunoaște în perioada sa de recul; fiecare dintre noi îi permite acelei persoane, acelui prieten, iubit, apropiat să îl ajute, să îl remonteze, să îl însoțească o porțiune din drum și adeseori, această interacțiune este benefică celui strâmtorat; ce se întâmplă după aceea este însă definitoriu: pe de o parte, sunt mulți aceia care, după ce au fost de folos, sunt vizitați de sentimentul de superioritate, de orgoliu chiar; pe de altă parte, cei ajutați tind să folosească saltul personal în detrimentul celui ce l-a ajutat.
Natura umană este un amestec de iluzie și luciditate, de eroism și lașitate, de trufie și obnubilare. Și între toate acestea există echlibrul și pacea, există ascensiunea și transcenderea.
