Gândul de week-end -414

 În interacțiunile noastre, un profund respect de sine face ca  interlocutorul să se  simtă și el respectat. 

O altfel de privire-300- O viață de Ronin

           Se spune că au fost 47 de Ronini, acei samurai care au trăit o vreme fără a avea cui sluji, care au rămas credincioși stăpânului lor și care l-au răzbunat, restabilind adevărul și restabilindu-i onoarea. Chiar dacă pare utopic sau pare că ține de partea schizo a ființei mele, ei bine, viața asta îmi pare că sunt un alt fel de Ronin, adeseori desuet dar care păstrează un cod al onoarei, o loialitate și o iubire doar de puțini înțelese.  Am iubit și am înșelat, am luptat și am trădat, am continuat și am renunțat și cu toate astea, precum un fir roșu al existenței mele, rămâne acea conduită, acel cod pe care nici eu nu îl aprob în totalitate, al veritabililor samurai ce îmi definește felul de a fi. Adeseori m-am simțit precum un Ronin rămas fidel unui Stăpân absent, loial cuiva ce nu mai există, ori nu mai continuă să fie alături de mine, în prietenie, iubire, credință, viață. Felul meu de a înțelege legăturile între oameni, adeseori s-a dovedit nepotrivit vremurilor, dar atât de plin de sens în altă cultură, ori în alte circumstanțe. 

***

Fiică a cireșului, născută într-o țară în care onoarea nu este o valoare,  m-am simțit adeseori nepotrivită vremurilor, culturii, grupului, familiei. Până la urmă, cel mai mult mă regăsesc în postura de Ronin al unui ideal ucis cândva și pe care continuu să îl port în suflet, ascuns sau la vedere, al unui stindard sfâșiat în condiții obscure, dar pe care îl tot refac periodic. 

***

Altădată singurătatea mă întrista, sau îmi dădea acea nostalgie asemănătoare cu jalea, acum însă, mă face să mă simt plină de sens și direcție, singurătatea este un aliat și face pereche cu înțelepciunea, ori cu pacea, ori cu așezarea.  

Poate că la urma urmei,. fiecare dintre noi se simte precum un ronin fără să înțeleagă  acest fapt, se simte ca un luptător fără stindard ori stăpân, dar care rămâne în esența sa fidel a ceea ce a fost la începuturi. 

Există în fiecare dintre noi o esență  și o corcitură, și până la final, esența învinge. 

                                                                                                                                       

Gândul de week-end-413

 Alegem să fim în preajma unor oameni și nu a altora, pentru ceea ce trăim cu ei, pentru cum ne simțim în preajma lor și nu pentru ceea ce sunt ei. 

O altfel de privire-299- Privind peste umăr cu înțelepciune

 Am făcut deja primii pași în Noul An dar mai arunc o privire, peste umăr cum ziceam, ca să păstrez înțelepciunea din ceea ce am trăit. Pentru mine 2021 rămâne un an anume, cu niște trăiri de care nu mă credeam capabilă, cu anumite tatonări ori chiar forțări ale limitelor mele, dar care mi-a adus atât de multe încât nu pot decât să îl privesc ca pe un an Maestru pentru evoluția mea. Nu pot spune că mi-a  adus ceea ce îmi planificasem ca romantism ori idealuri, în schimb am învățat atât de multe despre A Trăi în neatașamente și iluzii  încât, în ciuda aparențelor, rămâne unul din anii mei preferați. 

2021 mi-a adus multe, multe revelații acolo unde obișnuiam să mă mint, acolo unde cosmetizam ori puneam o etichetă ce nu corespundea cu realitatea celuilalt. Și asta a venit exact de la cei doi oameni pe care îi purtam în suflet într-un mod special; totul a început devreme, prin ianuarie și a continuat până când acum, în decembrie am înțeles și mai mult vorbele lui Dan Puric: „Viața-i viață dar și multă nălucire”. Așa că voi, cei mai iubiți de mine ca prieteni, mi-ați adus lecția respectării liberului arbitru chiar când înțelegi că celălalt decide eronat, chiar când simți că celălalt nu este aliniat, echilibrat, ori  simți că îți face rău ceea ce manifestă, spune, face.  Acum, la ceas de nou început vă mulțumesc pentru această lecție, pentru ceea ce ați luat, fiți sănătoși și ocrotiți pe drumul vostru!

Vin apoi experiențele uimitoare trăite în mijlocul naturii, prieteniile noi, tovărășiile, acel „abia aștept să te îmbrățișez, căci îmbrățișarea unui om al muntelui este inegalabilă, unică, adevărată!” Retrăiesc cu mare bucurie și căldură în suflet experiențele solitare în doi, mai ales Mălăieștii, care rămân pentru mine ca reper de fericire,  cele două întâlniri cu urșii în situații diferite, uimitoarea întâlnire cu cei trei băieți montaniarzi dintre care unul era orb și trăia bucuria drumețiilor ca oricare dintre noi, atingerea limitelor fizice în urcușul de patru ore și jumătate când corpul meu s-a răzvrătit de câteva ori și când mintea l-a condus totuși până la capăt, sprijinul la nevoie, infinit de neprețuit, imaginile care îți opreau respirația și când sufletul creștea până la contopirea cu ele, pădurea în toate culorile ei și amintirile dintr-o viață trecută. 

Pe un alt nivel îmi apar întâlnirile cele noi, trările ciudate și încă de neînțeles cu un om anume, reîntâlnirea în suflet cu fetele mele și familia pe care am clădit-o împreună, complicitatea, emoțiile, râsetele, glumele, susținerea reciprocă; pașii ascendenți în profesie, coaching-ul și revelațiile personale, toate drumurile noi, provocările acceptate, ispitele refuzate, revenirea spre centru, ființele dragi care au plecat neașteptat spre alte zări, înțelesurile noi, întoarcerea la mine...

Prin urmare,  anul acesta rămâne ca simbolul înțelegerii că există cu adevărat Ceva sau Cineva care știe ce și când avem nevoie și ni le trimite în modul cel mai frumos posibil, la momentul neașteptat.  De asemenea, rămâne  anul în care am recunoscut moștenirea pe care am primit-o de la părinți, bunici, neam și care îmi este de un folos superior, pentru care sunt infinit recunoscătoare. 

Pe un alt fundal de suflet îmi rămân cuvintele repetate cu o voce anume. „Ești bine? Da, mulțumesc. Ce pot face pentru tine? Ești supărată? Nu, doar vreau  să nu mă mai contactezi. Ți-am zis de atunci că mi-e frică de tine! De ce? De când te-am văzut, mi-a fost frică de tine,  pentru că ești ireală! și știam că așa ceva nu e posibil și că voi suferi.” 

Și tot în anul acesta m-am întâlnit într-o conversație uimitoare cu mine, într-o trăire ce mi-a adus revelații unice și care m-a făcut să privesc totul dintr-o altă perspectivă. Într-o noapte de sâmbătă am înțeles că nu puteam merge la culcare cu mine, că pentru prima dată în viața asta, atmosfera dintre mine și mine era de nesuportat în realitatea de acum. Atunci m-am ridicat din pat și am făcut o înțelegere cu mine,  ce mi-a adus liniștea mult dorită. 

Anul s-a sfârșit cu promisiunea ca de fiecare dată când voi susține, ajuta, oferi, să nu o mai fac în detrimentul meu! În cel mai bun caz să fie spre câștig reciproc!

Rămas bun, 2021, An bogat în trăiri cu rost și înțelesuri! 

                                                       

O altfel de privire-298- Vizita...

 Poate că este o trăire de adult, poate că este altceva, nu știu, dar. așa mă simt cel mai des în prezența altcuiva: ca în vizită. Foarte, foarte rar am sentimentul de acasă lângă tine, sau lângă tine, sau lângă tine. cel mai des mă simt ca și cum vin, spun cuvinte de bun simț, de cicumstanță uneori, arareori cu umor, și apoi plec spre acasa mea, unde sunt în voie, unde eu și Eu locuim cel mai des. Nici măcar nu știu de unde ideea asta ciudată că în această acasă ar mai fi nevoie de altcineva... Poate de la Eva și Adam... poate din unele filme, ori cărți... poate ...nici eu nu mai știu. 

Între timp, sunt ca un musafir în viața ta, ori a ta, ori a ta... Mă anunț uneori, aduc flori, prăjituri, glume, ori vreun film. sau vreo carte... stau un timp și apoi mă întorc la mine, Acasă. Uneori stau cât o iubire, o căsnicie, un timp...

În familie m-am trezit c\ndva prin naștere, cu tine, nu știu încă ce să fac... sunt un musafir în viața ta și mă retrag de fiecare dată când pendulul sună ora târzie...

O altfel de privire-297- Sunt recunoscătoare ...

 Sunt momente când îmi e foarte ușor să simt recunoștință și sunt  altele când nu pot articula nici măcar un sunet. De cele mai multe ori mă simt martora acțiunii unei Inteligențe care nu încetează să mă surprindă și care îmi dă acele sentimente unice de uimire, înfiorare, expansiune. În zilele astea sentimentul pregnant este de mare recunoștință pentru tot ce „Am încercat”, tot ce am inițiat. Nici nu contează rezultatul căci el e deja în sine.  Ceea ce mi-a adus un sentiment aparte este acest „Am Încercat” în orice direcție a fost el, dar mai ales în ceea ce mi-a șoptit inima. Am încercat să iubesc, am încercat să fabric în realitate un vis de Familie Pământeană, am încercat să fiu un Om bun, am încercat să progresesz mereu, am încercat să arăt partea bună a celuilalt, să trăiesc mai mult decât mă țin limitele fizice, să imaginez, să creez, să cresc, să alin, să vindec. Sunt Recunoscătoare pentru toate momente când Am Încercat să avertizez, să arăt și un alt fel de a fi, și o altă Lume, și un alt Adevăr. 

Sunt Recunoscătoare pentru emoții, pentru stări, pentru gesturi, pentru căldura din aerul ce ne îmbrățișează blând, pentru înțelepciune și răspuns, pentru acțiune și curaj, pentru pasul următor, pentru bătaia inimii din cântecul vieții, pentru clipele de dragoste și pentru momentele de Iubire, pentru împărtășire și pentru Unison, pentru dizarmonia aparentă și pentru Iluzii, pentru Lecții și pentru VIAȚĂ! 

Taine-26- Fluxul

 Sunt omul Flux

în zile anume

îmi cresc 

trăirile,

emoțiile

le simt

paroxistic și 

atunci TU 

te retragi:

Te privesc, 

și aștept zilele

celelalte

când îmi scad

trăirile,

emoțiile

până când 

îmi rămân dezvelite

coastele de suflet 

Atunci sunt 

schelet nemuritor,

rece,

iar TU pari să 

mă vezi, să mă cauți...

Te privesc iar 

și muguri de verde 

îmi nimbuiesc

 în suflet până când 

trăirile-mi cresc

paroxistic...

din nou.

Sunt omul Flux,

Femeia Flux 

și îmi las

Viața, 

maree celestă

să se adape din ființa-mi

un ciclu de Fluxuri 

divine. 

Gândul de week-end-412

 Pe scurt, esența vieții pe care am prins-o până la această vârstă este: oamenii sunt cei care fac să fie posibil și Binele și Răul, sau, altfel spus , oamenii fac să fie posibil sau imposibil orice. 

O altfel de privire-296- Decembrie

 Obișnuim să păstrăm în memoria afectivă anumite date ca puncte turnante pentru trăiri și situații noi din viața noastră. Pentru mine o astfel de perioadă plină de memorabil este luna decembrie. De-a lungul vieții mi-au rămas în amintire unele zile din preajma Crăciunului pentru încărcătura lor emoțională și spirituală aparte. Din copilăria mică port acele imagini când casa mirosea a cozonaci pe care mama ori bunica îi frământase în copaia de lemn care în restul anului stătea atârnată în bucătăria de vară.  Căldura și mirosul îmbietor ce umpleau odaia în acele zile îmi dădeau o moleșeală dulce și o oboseală fericită. Adeseori adormeam cu gura pe mână în timp ce urmăream procesul de fabricație. 

Urmează acea zi geroasă de decembrie când, pe când mergeam într-o după - amiază spre stația de autobuz din cartier, am simțit cum o fericire roz se întinde peste lume, cum o mantie de bunătate se așterne peste oameni și undeva în interiorul meu s-a făcut de-a liniștea și zîmbetul. 

Nu știu dacă în același decembrie sau la scurt timp după acela, într-un alt decembrie am simțit peste măsură căldura din preajma revoluției și sentimentele amestecate ce umpleau aerul din oraș. Atunci am simțit frica pentru prima dată ca fiind o ființă materială ce se înmulțea rapid.

În același cartier, cu vreun an sau doi înainte, o altă seară de decembrie  a rămas pentru sufletul meu ca emblema raiului atmosferei de cămin, de familie, de iubire: casa era deja curată, în cameră o veioză palidă își trimitea razele până la paginile cărții pe care o citeam, era liniște, cald și în bucătărie cozonacii se rumeneau parfumat.  

Într-un decembrie 26 au continuat să mi se stingă  razele ce mai erau încă prin suflet ...

Apoi, peste  vreo șapte ani, într-o seară de 23 decembrie sufletului meu i-au tresărit dureros petalele în îmbobocire nouă. Atunci,  când eram deja un adult și era rândul meu să pregătesc Sărbătoarea și casa și bucatele, sufletul meu a cunoscut lacrimile de fericire, muzica, blândețea, iubirea. Un om m-a căutat, m-a însoțit, mi-a alinat trăirile dureroase și mi-a fost martor la iubire. 

Pentru mine decembrie este acea parte din an când lumea dinăuntru se face plămadă parfumată și caldă de suflet înflorit. 

Plata Domnului...

 De-a lungul vieții observăm perioade caracterizate de anumite situații repetitive... La loc de cinste sunt acele momente când un om îmi apare repetat, constant în gând. Am trăit de multe ori acest sentiment și în primele dăți când l-am conștientizat simțeam o stare de neliniște amestecată cu nerăbdarea de a-l contacta pe acela care îmi urmărea ființa la nivel subtil. De multe ori îi scriam sau îi telefonam aceluia, iar sentimentul pe care îl aveam imediat după comunicare era de frustrare, dezamăgire, jefuire...

Cu timpul am înțeles că în astfel de situații mi se întâmpla ca nu eu să îl urmăresc cu gândul ci dimpotrivă, gândul aceluia să mă ajungă dintr-o nevoie de conexiune cu mine. Cauza nu m-a interesat mult timp  dar dacă ne raportăm la sisteme energetice, îmi pare plauzibilă explicația că la o altă scară era o căutare de a se alimenta energetic, de a își echilibra stările și conexiunea subtilă cu mine îi aducea vremelnic ceea ce căuta. 

De la o vreme, simt  vreo câteva persoane care mă urmăresc în gând și știu că am trăit cu fiecare dintre ele momente de apropiere sinceră, deschisă până când ceea ce s-a spus, ori s-a trăit a fost ceva ce fiecare dintre noi a considerat la vremea respectivă a fi un adevăr important cu valoare de limită dincolo de care relația, prietenia, iubirea dintre noi,  nu a mai putut continua așa cum era înainte. 

Una din conștientizările personale recente este că nu doresc să îmi asum bunăstarea altuia mai mult decât e dispus el însuși să lucreze pentru ea, că nu mai pot purta ceea ce devine poate „mintea cea de pe urmă” , înțelegere târzie ori remușcare ori regrete de cealaltă parte. Până la urmă, fiecare dintre noi cunoaște Legea, fiecare dintre noi a auzit măcar o dată despre a iubi oamenii, viața, ceea ce faci, ești, spui, gândești, „a iubi ca pe tine însuți” și fiecare dintre noi trăiește modul cum înțelege să se raporteze la această Lege, Unica valabilă și pe care o recunosc în această viață și în oricare alta. 

Prin urmare, de fiecare dată când îmi vei mai apărea în spațiul ființei însoțindu-mă să știi că gândul meu este doar despre cât de capabil sau capabilă ești să trăiești viața asta, cât de desăvârșit sau desăvârșită ești în a continua, crea, trăi, progresa și voi recunoaște pentru fiecare act de viață pe care îl semnăm între noi unica Plată valabilă, aceea a Domnului. 

Iartă-mă, Te iubesc, Te iert, Îți mulțumesc!

Taine-25

 Luna și eu

ne priveam

zâmbind

intens

în miez.

Și luna și eu 

ne știam deja

luciul

rotundul

mirajul

coroana

și poate

că tocmai 

de aceea

rotundul

luminos

al lunii 

îți pare

 familiar,

atât de eu.

Gândul de week-end-411

 Maturizarea urmează aceleași etape fie că este vorba de cea fizică, emoțională, spirituală. Unele din caracteristicile ei esențiale sunt asumarea, independența, detașarea. 

O altfel de privire- 295- „Du chaud au coeur...”

 Francezii au o expresie ce descrie perfect ceea ce cred că reprezintă esența omenescului: „cela me fait chaud au coeur” spun ei referindu-se la acel sentiment unic pe care mi-l doresc pentru noi toți, pentru lumea asta. El apare atunci când cineva face un gest de bunătate, când primești un cadou neașteptat care îți face plăcere, când primești un compliment ori o declarație referitoare la frumusețea a ceea ce ești, ori este apreciat ceea ce manifești. Fiecare dintre noi cunoaște acest sentiment pe care îl are când inima i se ”încălzește” și crește  și pe care îl numește ca fiind starea de îndrăgostire, dar ea poate fi creată de noi toți de fiecare dată când simțim admirație și prețuire pentru cel de lângă noi și îi spunem și îi arătăm acest lucru, când îi dăm de știre că este important pentru noi și îi recunoaștem calitățile, când îi trimitem o veste de bucurie, ori îi scriem un mesaj de prețuire. Fiecare dintre noi poate crea  „căldura” sau „frigul”  în inima celuilalt. 

Cred că tocmai de aceea perioada Crăciunului este atât de iubită, pentru că fiecare om este atent și își  strunește firea în a fi „mai bun”. Cu timpul învățăm însă că viața noastră este prilejul de a crea un Crăciun perpetuu și de a sărbători prin generozitate și dăruire miracolul ființării. 

„Cette vie me fait chaud au coeur, mon ami!" 

este urarea pe care o doresc nouă tuturor de aceste Sărbători și în Era cea nouă. 

Gândul de week-end-410

La un moment dat ieșim din fatalitate și înțelegem că tot ce trăim este  alegerea noastră. Abia după acel moment începem să trăim cu adevărat când „vedem” la ce spunem NU și la ce spunem DA. Nimeni, niciodată nu ne forțează să facem ceva, de fiecare dată avem posibilitatea să continuăm, să ne oprim, să schimbăm.  

Gândul de week-end-409

     Fiecare om, ori grup, fiecare popor are un timp al său în care suportă răul ce i se face. Apoi își dă seama, îl vede și nu îl mai permite.