Siajul

 Orice corp care înaintează printr-un fluid lasă în urma lui un siaj, ne spune fizica și obișnuim să admirăm spuma lăsată de ambarcațiuni în larg sau să ne potrivim depășirea unui vehicul mare ținând cont de faptul că siajul acestuia creează și o forță de atracție ce ne poate răni. 

Siajul apare doar atunci când corpul este în mișcare, odată ce se oprește, siajul dispare și el. Cred că în mod asemănător, într-un anume invizibil, există un siaj al trecerii oamenilor pe calea Vieții. El este un semn al trecerii dar și al înaintării, al continuării. Unele spirite continuă să înainteze chiar și dacă nu mai trăiesc în corpul fizic și urma înaintării lor este încă vizibilă într-un spațiu eteric chiar și după sute de ani.   

Atâta timp cât înaintăm, fiecare dintre noi poartă după el o trenă eterică pe care unii o vor vedea, alții o vor contempla, câțiva o vor simți, în care puțini vor fi atrași. Niciodată corpul însă nu va putea înainta dacă se întoarce spre siajul propriu... tot ceea ce trăim este menit să devină mărturia trecerii noastre printr-un anumit loc, spațiu, experiență, trăire, simțire care să ne mențină continuarea înaintării.

Piloții știu că uneori se poate întâmpla să trăiască traversarea periculoasă a turbulențelor create de siaj atunci când zboară la altitudine nepotrivită și soluția în astfel de cazuri este să se ridice cât mai sus până ajung în zona de siguranță. 

Undeva, în adâncul ființei noastre există această cunoaștere: repetând retrăirea întâmplărilor care nu mai sunt în prezent, omul poate ajunge să fie atras în turbulențele propriei treceri și există pericolul prăbușirii; doar ridicarea la o „altitudine” potrivită  și privirea înainte este singura opțiune salvatoare. 

Siajul ne este martor al trecerii și garanție a înaintării deopotrivă. 

Gândul de week-end-400

 Într-un cer privit de ochiul divin, comete suntem ce ard preț de o viață. 

Ea...

  Era o pasăre albă printre oameni... uneori se oprea în zbor lin pe câte un umăr și rămânea acolo până când simțea că albul din aripile sale alunecă prin  textura umărului. Mai stătea o vreme și apoi se înălța la fel de ușor într-o planare  nouă... Umerii pe care se odihnise, o știa, aveau să trăiască înmugurirea de aripi albe la rândul lor și cu timpul, aveau să devină păsări, ori arbori, ori munți. Nu știa decât că din când în când, avea să se așeze pe un umăr ce părea încovoiat, ori chircit, avea să își lase unele pene pe acela și că ele, în urma sa, vor lumina și vor însoți metamorfoze, luciri, conștientizări.

Era o pasăre mare, albă, printre oameni și exersa zborul pe care aparent îl uitase...

***

***

Era o ploaie de vară pentru inimile arse... la semnul magic al baghetei invizibile se lăsa cald, acoperitor, fin pe deșertul acelei inimi până când simțea cum stropii îi devin uscați. Atunci se oprea, își aduna în poală stropii rămași și se ducea undeva, într-un nor ... cel mai des în norul din munte care îi umplea  în pârg picăturile rodnice. 

Era o ploaie de vară peste inimile arse și își căuta izvorul...

***

Apoi, în clipirea scurtă a unei pleoape divine s-a aflat pe sine zborul și curgerea... atunci sensul i-a curs prin vene și i-a zburat prin zările de duh. 

Îngemănarea...

Mă plimbam și culorile cerului în acel loc mă captivau; cu o atracție hipnotică îmi ținteau privirea într-o îmbrățișare strânsă. În jur aerul mă învăluia și el cald, de un roz portocaliu ușor parfumat. Pentru scurt timp am simțit ca și cum trupul mi-a fost cufundat într-un alt decor de o mână invizibilă și stăteam așa, neclintită,  în cele două lumi simultan:  trupul fizic mi se impregna de toamnă prin toți porii iar un trup invizibil, tot al meu, se scălda într-o primăvară însorită având  același parfum domol. 

***

 Există în noi infinite trupuri care își trăiesc experiențele și se întâmplă ca uneori să fim conștienți de ele... se întâmplă să trăim acele stări nedefinite, în care anotimpurile se amestecă în noi, răsăritul și apusul se inversează, clepsidrele se rotesc în sarabande, percepem brusc ce a fost, ce este  și ce va fi ca trăind în același moment, în noi și în jur... 

***

Sunt momente când aburii din noi prind trup, iar trupul nostru se dizolvă... contururile își diluează limitele și se alungesc în zările presimțite doar. 

Uneori, chemarea și întâlnirea se suprapun și în miezul lor suntem noi...

Gândul de week-end-399

 Cu cât un om crește în vibrație, cu atât mai mult prețuiește și întreține curățenia fizică, psihică, emoțională.

O altfel de privire-277- Gata să...

 Există în tot ce facem un moment în care suntem „gata să...” urmat imediat de cel în care acționăm. Acel moment, este ultimul în care suntem chemați să decidem, este acela care stă în deplina noastră putere, căruia îi spunem liberul nostru arbitru. De fiecare dată, prin contopirea cu o credință, o simțire, o atracție, sau dimpotrivă, prin golirea de noi, prin respingerea pe care o identificăm puternic, alegem să facem un pas sau să ne oprim. Acel moment este cel care ne reprezintă, acea decizie ne face să fim ceva. 

Când mă gândesc la acea clipă de dinaintea acțiunii, uneori mă văd ca în fața unei aruncări în gol; de fiecare dată am avut sentimentul că nu știu exact ce va urma dar de cele mai multe ori am descoperit apoi că ceea ce trăiam stătea  în puterea mea, că eram capabilă de acel zbor, că pe măsură ce înaintam simțeam tot mai mult că știu și pot, că acel zbor era deja în mine dintr-un timp neștiut. 

În acea clipă de „gata să...” avem uneori un elan și o credință care ne umplu de încredere și forța de a face saltul, oricât de improbabil ar putea fi el considerat de oricine altcineva, iar alteori, deși saltul pare ușor și la îndemână pentru alții, nouă ni se pune o frână interioară și ezităm ori ne oprim definitiv la acea limită. 

Există în fiecare dintre noi un semafor în inimă care ne dă verde sau nu în clipa de dinaintea unei treceri  și deși pare paradoxal, adeseori îl confundăm cu vocea din creier pentru că avem sentimentul că ceea ce vine din inimă e mai degrabă emoție și nu voce interioară. 

În câteva situații am făcut pasul dincolo de acel moment de liman cu sentimentul unei împuterniciri invizibile, de netăgăduit, venite de undeva dintr-un interior încă neînțeles... și exact atunci, ce a urmat după acel salt a fost peste orice așteptare, a fost aproape de minune. 

Adeseori ne aflăm la granița dintre „înapoi” și „înainte”, dintre „a sta” și „a merge”, dintre „ a aștepta” și „ a iniția” dintre „ a primi” și „a da”, în acel „gata să...”  și tot de atâtea ori avem șansa creșterii și a germinării. 

Gândul de week-end-398

 Există un efort pe măsura fiecărei recompense. 

Gândul de week-end-397

Când înțelegi că ce ești și ce crezi că ești sunt diferite,  când le accepți pe ambele, abia atunci cunoști sinceritatea. 

O altfel de privire-276- Te văd, te aud, te simt, te știu...

 Multe sunt trăirile vieții pe această planetă... unii spun că aici vin să se întrupeze unele ființe doar ca să experimenteze simțirea în trup, pe care ele nu o cunosc acolo unde sunt. Poate o fi ceva adevăr în aceste ziceri, poate că trăirile acestea sunt accesibile și altor spirite neîntrupate, asta nu o știu, ceea ce știu însă este că e posibil ca la un moment dat din viață să se întâmple ceva care te face să afirmi că totul este altfel pentru tine: ceea ce vezi, ceea ce simți, ceea ce auzi este diferit, are o altă acuitate, o altă amploare, o altă semnificație...

***

Sunt acele momente când un loc obișnuit pentru ceilalți are pentru tine o semnificație de alt tărâm, amestec de magic și basm, și simți o stare de imponderabilitate și lipsă de gravitație anume, simți o tăcere nepământeană și mesaje unice care o traversează. Timpul însuși dispare, și spațiul se umple de un sens de lumină grea și neclintită în delicatețe și gingășie ce simți că rezonează tainic cu ceva din adâncul ființei tale de dinainte de nașterea ta. 

***

Există apoi acele momente când, conversând cu cineva, simți că se întâmplă o transgresare a spațiului obișnuit, a timpului cunoscut, a „ a fi-ului” și că ești propulsat deodată împreună cu celălalt într-o dimensiune nouă, cu un alt magnetism. Ideile devin purtătoare de viață, de uimire și credință în adevărul pe care ți-l dezvăluie. Te simți până în esența ta demiurg și deplin, suficient și multcuprinzător. 

***

Tot din această categorie a întâlnirilor singulare, fac parte și contopirile, alunecările produse de sunet... există unele ritmuri ce creează în interiorul nostru universuri întregi de la capăt,  ne fac să ne luăm zborul pe cerul inimii, să îi prindem norii cu plasa de fluturi și să ne remodelăm extatic. Trupul nostru însuși devine atunci sinuozitate stelară pe contururile aurii ale spațiului, ondulare invizibilă de tămâie fumegând în spirit. 

***

Există în viața terestră un mod de a trăi care este de o frumusețe paradisiacă și care are o atracție de neoprit odată ce l-ai cunoscut: este modul de a trăi deplin în spirit. 

O altfel de privire-275- Timpul iubirii

 Ecleziastul ne spune că „Pentru toate există o vreme și orice lucru de sub ceruri își are timpul său” ...

    Adeseori simțim tainic un imbold spre ceva, ca o prevestire. În ceea ce mă privește, am avut acest sentiment în momentele importante ale vieții mele și simțeam ca și cum intram într-o zonă de cercuri concentrice care mă atrăgeau spre centru, iar când ajungeam acolo, acela era momentul în care se împlinea, era momentul înfăptuirii sale. Așa am trăit timpul căsătoriei, timpul nașterii de prunci, timpul formării într-un domeniu, timpul scrisului, timpul călătoriei, timpul iubitului.  Și tot astfel se întâmplă încă: pășesc periodic în cercurile concentrice ale unei atracții ce punctează „timpul” unui anume domeniu al vieții mele; acum traversez timpul noului loc de muncă și al formării, al evoluției profesionale. El se află foarte aproape de timpul familiei atât în consolidare cât și în înfăptuire. 

Am mai observat de asemenea că fiecare din aceste „timpuri” are o mare legătură cu „timpul ” iubirii și cu acela al Căii personale. Sau altfel spus, tot ceea ce facem, tot ceea ce întâmpinăm în viața noastră este necesar să fie făcut cu și din iubire și de asemenea, să reprezinte un pas în sus, înainte  pe Calea noastră. Dacă ar fi să privim cu sinceritate la etapele trecute, am recunoaște că ceea ce s-a încheiat și nu mai este acum în viața noastră este din aceste două motive: fie de acolo a lipsit Iubirea, fie am simțit că ne oprim sau regresăm în evoluție, stagnăm pe Calea noastră. 

Fiecare timp își are la rândul lui timpul său, adică durata sa pe care suntem datori să o umplem cu sens, cu rost și iubire. Este precum o viață care are numărul ei de zile și tot ca în cazul vieții umane, așa și Timpul pentru toate are viața sa, numărul său de zile; în funcție de cum am știut să o trăim acea viață, cum am știut să umplem acel timp, la sfârșitul său avem un sentiment de împlinire, de liniște, ori, dimpotrivă, de regrete, remușcări, neliniște. 

În cazul timpului relațiilor, el este cel mai generos pentru că este aproape continuu, de când ne naștem până când murim, ființăm în relații. De aceea cu cât înțelegem modul cum îi tratăm pe ceilalți, modul cum ne comportăm în prezența ori în absența lor, felul cum luăm energie de la ei, cum îi criticăm ori cum îi judecăm, cu cât devenim mai conștienți de toate acestea, cu atât relațiile noastre vor deveni mai fructuoase, mai armonioase.  

Oricine ai fi, nu poți trăi Pacea fără să iubești tot ce trăiești, să întâmpini fiecare om ce apare în viața ta ca pe un dar al vieții, ca pe un mesaj de descifrat în echilibru și deschidere, în imparțialitate, acceptare, compasiune, și nu ca pe un prilej de exploatare a unei însușiri, a folosirii în scopul împlinirii personale. 

Pentru fiecare dintre noi vine o vreme în care înțelegem că orice vorbă, orice gând, orice faptă care nu sunt armonioase și pline de iubire pe care le adresăm altuia sunt exact săgețile pe care le primim aparent de nicăieri în viață. Vine acel timp în care aflăm că felul cum gândim și vorbim chiar și despre un străin, este felul cum gândim și vorbim despre noi înșine; este însuși modul în care ne tratăm zilnic și care ne ține în iadul personal.  

***

C'est le temps de l”amour, C'est le temps de la vie!

Gândul de week-end-396

 Am învățat să știu că e iubire atunci când Noi e mai armonios și mai puternic decât Eu.

O altfel de privire-274- Sunt aici pentru tine...

 Tot ceea ce facem și spunem este înțeles diferit de fiecare dintre cei cu care interacționăm și asta e firesc. Fiecare „te iubesc” are un înțeles diferit în urechea celui ce aude aceste cuvinte, după cum și fiecare „sunt aici pentru tine” poate să însemne de la  „ Fă cu mine ce vrei” până la „ cu ce îți pot fi de folos în creșterea ta?” . 

Oamenii sunt adeseori confuzi tocmai pentru că nu înțeleg acest lucru simplu: fiecare dintre noi vede totul, simte totul, înțelege totul de acolo de unde este el în acel moment. Suferințele, neînțelegerile apar din ignorarea acestui fapt, dar și din neclaritatea fiecăruia asupra sensului pe care îl are pentru el ceea ce afirmă. Este foarte important să fim limpezi în ce reprezintă pentru noi ceea ce spunem și să explicăm celorlalți. Când „ce pot face pentru tine?” este pentru celălalt „fantastic, încă o jucărie cu care să mă amuz!”  sau „ excelent, îmi aparții deplin!” este foarte important pentru sănătatea fiecăruia să clarifice și apoi să accepte sau să refuze încă de la început. 

„Sunt disponibil” poate reprezenta orice, de la „tocmai am afirmat  că îmi poți încălca limitele” până la „ sunt deschis să învăț din orice oportunitate ”, „am încredere în ordinea perfectă a Vieții”., „sunt aici și acum ca să ofer și să primesc ceea ce este de folos fiecăruia dintre noi”

***

Prin urmare, afirm că sunt aici pentru tine și sunt dispusă să contribui la evoluția ta cât și a mea, atâta timp cât ești conștient de faptul că există consecințe ale gândurilor, faptelor, intențiilor tale și ți le asumi în mod onest și deschis așa cum sunt pregătită să o fac și eu. 

***

„Sunt aici pentru tine, cu ce pot fi de folos?” - serial New Amsterdam 

Taine-22

Două carcase

inexpugnabile 

suntem

pentru oricine

...

o  rază

luminează  

încălzește

înflorește

drumul 

de la inima ta  

la inima mea

și de la inima mea

la inima ta. 

O altfel de privire-273-Întâlnirea...

 Există un farmec aparte al stărilor pe care le trăim înaintea unei întâlniri... e un amestec tulburător de curiozitate, excitare, nerăbdare, anumiți fiori de ușoară teamă... și e nevoie de o singură secundă pentru ca totul să se decidă: dorință de a continua, așa numita atracție  sau respingerea și sentimentul puternic că acolo nu e de tine. 

Din câte mă știu, rămân acolo unde simt limpede că am ceva de pus în comun, ceva de care are nevoie celălalt fără să o știe în mod conștient și că există în acea întâlnire ceva de care am și eu nevoie, care mă hrănește. Și asta durează atât cât acest sentiment de primire reciprocă, de hrănire reciprocă trăiește... când simt și știu că într-un context anume nu mai este nimic de oferit pentru una din părți,  nu mai stau.

*** 

În viața fiecăruia dintre noi există  momentul unic  în care  trăim aceste sentimente de curiozitate, dorință, nerăbdare, teamă, excitare înaintea a ceea ce are să fie Întâlnirea cu Sine. Pentru unii dintre noi se întâmplă când intrăm în corpul fizic, pentru alții când ne vedem cu adevărat, pentru câțiva, atunci când ne întâlnim divinul. Este întâmplarea cea mai uimitoare din câte ne va fi dat să trăim dar și cea mai nebăgată în seamă dintre toate. Ca un paradox, întâlnirea cu sine însuși este aceea căreia nu îi acordăm nimic din importanța oricărei alteia dintre întâlnirile pământene; la un moment dat, după ce s-a produs, ea intră în categoria „firescului” și devine invizibilă pentru noi. 

Majoritatea oamenilor trăiesc pe lume fără să fie conștienți de faptul că au avut un prim moment când  s-au întâlnit cu ei înșiși;  cel mai des, oamenii se autoînsoțesc  prin viață ca și cum nu s-ar fi întâlnit niciodată... apoi, deodată, pentru că nu și-au acordat timpul să se cunoască, să se descopere, când se „văd” fie decid că nu se plac și atunci unii se despart brutal de ei înșiși și aleg o altă dimensiune, iar alții decid să afle tot mai multe despre cei care sunt, cel care viază și cel care eternează și continuă totul la un alt nivel, fie se plac pe ei înșiși învățând să recunoască și să binecuvinteze  fiecare trăire pe care și-o oferă. 

Gândul de week-end-395

 Viața e răspunsul la o întrebare de care am uitat.