Gândul de week-end-281

Orice om, în viață fiind, este dator să afle adevărul  despre el însuși.

Gândul de week-end-280

Natura umană este în așa fel făcută încât slujește mai degrabă celui ce o ajută în momente cruciale pentru ea, decât Adevărului etern.

Poveștile sufletului-27-Călăuza

I s-a spus că era vremea să pornească din nou .. un grup întreg, mult mai numeros urma să înceapă călătoria și era nevoie de el. Se simțea epuizat de toate acele drumuri...văzuse și trăise cam tot...iubise intens și suferise crunt în toate acele drumuri...câștigase și pierduse nesperat; de fiecare dată drumul se arătase surprinzător și viu...încercase chiar diferitele intrări: dinspre Răsărit mai întâi, apoi alesese Apusul și pe urmă intrarea dinspre Sud. Cea de la Nord fusese cea mai dură și preferase chiar să uite profund acel drum. Acum i se spusese că va intra prin poarta de Sud Est... știa că nu va fi foarte diferită de celelalte, știa deja că vor urma acele încercări, acele mici victorii și acele mici înfrângeri, cunoștea pe dinafară toate slăbiciunile celor din grup și problemele pe care le vor întâmpina din cauza stângăciei unora mai tineri dintre ei...cu acești, cei mai tineri, era cel mai greu pentru că erau foarte curioși, indisciplinați și puși pe acțiuni necugetate. Nu deprinseseră încă obiceiul de a calcula urmările faptelor lor...erau încă naivi și în plus aveau acea caracteristică a spiritelor răsfățate care pot provoca cele mai dezastruoase situații din nebăgare de seamă. E drept că aveau să mai fie și câțiva pe care se va putea bizui, iar pe Drum i se spusese că va întâlni acei Ghizi ai locului, super experimentați, care îl vor îndruma și ajuta la nevoie. Știa deja atât de multe despre ce va urma, încât simți puternic dorința de a refuza. De data asta nu va mai fi el Călăuza... își câștigase acest drept de a refuza un drum, datorită miilor de drumuri făcute până atunci. 

Cunoștea dinainte principalele etape ale Drumului, știa și că grupul de acum este dintre cei care vor înțelege cel  mai puțin prezența lui și se vor purta uneori insolent și răzvrătit în porțiunile acelea de parcurs când vor întâlni Iluziile... Știa că avea să le arate tărâmurile felurile, potecile rătăcitoare și apoi ieșirea din ele... știa că Aparența va fi și ea în grup și va tulbura trăirile, întâmplările cu atât mai mult cu cât grupul va fi mai rebel. Știa că avea să fie un drum de uzură mentală mai mult decât fizică și asta îl făcea să își dorească să refuze de data asta. 

Pe de altă parte știa că exista un fel de clasament al Călăuzelor și că mai avea nevoie de două puncte pentru a putea să decidă deplin  parcursul drumurilor viitoare. Avea să pornească dinspre poarta de Sud Est de la opt personal și dacă pe tot parcursul va fi o bună călăuză,  dacă va avea drept far binele suprem comun, la capătul drumului avea să devină un nouă sau poate chiar zece. Asta însă avea să însemne încercări mai dificile decât ale celorlalți, deoarece, deși Drumul va fi aparent comun, știa că fiecare o va lua pe câte o potecuță ispititoare, știa că în unele cazuri va fi nevoit să aștepte o vreme până vor veni din urmă cei rătăciți, iar alteori chiar se va întoarce, va face o bucată de drum înapoi pentru a îl ghida direct pe calea bună pe câte unul rătăcit complet... știa că aceia îi vor fi foarte dragi, dar știa și că ei vor fi și cei  care se vor răzvrăti și i se vor opune, aceia care vor înțelege cel mai puțin misiunea lui și chiar îi vor nega total rostul și sensul în drumul comun.

***

Venise vremea să pornească din nou și o puternică dorință de a refuza îl străbătu prin toți porii. Culmea era că avea să poarte  haine cu care nu era deloc învățat... va fi acea Călăuză care nu va avea voie să lupte cu armele obișnuite în caz de pericol fățiș, i se spusese asta; va fi nevoit să învețe să folosească forța din interior, din plinul inimii și știa că asta e cel mai dificil. 

Venise vremea... își pregătea răspunsul definitiv N...apoi a privit din nou grupul ce aștepta voios și inocent și a zis DA. 

Gândul de week-end-279

Este un timp când afli lucruri, un timp când le înțelegi și un alt timp când le practici.

Poveștile sufletului-25-Timpul de nod sau Prendre du plaisir

Trecerea de la un an la celălalt este precum timpul petrecut într-un nod: vii de undeva, te oprești, te răsucești puțin, stai o vreme și apoi pornești înainte. Nodurile sunt uneori o încâlcire, alteori o punte între două direcții diferite... în calitate de punte, nu simt deloc dorința să desfac nodul actual, ci mai degrabă să primesc cu recunoștință ce îmi aduce de pe o cale și să urmez calea cea nouă ce se continuă din el. 

***

În miez de nod acum, piaptăn ceea ce vine din direcția parcursă: din toate stările omului, una mai ales îmi este călăuză pentru ceea ce a fost și va urma esențial în drumul vieții... să faci cu plăcere ceea ce faci: să lucrezi cu plăcere, să iubești cu plăcere, să ai o familie cu plăcere, să călătorești cu plăcere, să cultivi gânduri și sentimente cu plăcere... dacă în vreunul din aspecte observi că nu mai acționezi cu plăcere, oprește-te! Fie readu plăcerea acolo, reinventeaz-o în acea situație, fie treci la altă experiență. Nimic din ceea ce faci fără plăcere nu te onorează și nu aduce bucurie nici ție, nici celorlalți.

Apoi, vine înțelesul că nimic din ceea ce trăim nu este imobil și că totul are timpul său: o clipă, un an, o vreme, o veșnicie..că de fapt nu durata contează cu adevărat ci felul cum treci prin ea. Și dacă înveți asta, celebrul vreau să fim împreună veșnic chiar devine realitate. În sensul ăsta am aflat că oricât de bine ai fi fost antrenat în a trăi situațiile dificile și durerea,  există un moment în care îți dai seama că nu știi cu adevărat cum să reacționezi la normal și uimitor de bine și că există o vreme pentru a învăța și a trăi și asta. 

În miezul de nod îți lași ochii să dezvăluie acel zâmbet unic învățat în acceptarea planului divin și a sensului superior din: ” știu! acum  eu sunt Căpitanul!”, sensul ce aduce cu el bucurie și împliniri. 

***

Se spune că oricine poate fi ateu până ajunge în tranșee și că orice femeie este feministă până întâlnește un bărbat adevărat! În rest, sunt doar alegeri. 

Gândul de week-end-278

Există un loc pe Pământ în care stăm îmbrățișați mereu: în inima noastră.

Gândul de week-end-277

Pentru orice timp trăit într-un loc sau gest cu durere, există un alt timp trăit în același loc sau gest, cu bucurie, cu iubire. Și asta e vindecarea.

Gândul de week-end-276

   Firescul meu  și al tău sunt în armonie.

Poveștile sufletului-24- ”Vede-n capăt începutul...”

”Citește asta și înțelege!” mi-a spus Îngerul...am citit în repetate rânduri până când sensurile se distilau și intrau prin pori, prin celule, prin gene. Reciteam și revedeam ceea ce trăisem și îmi dorisem mereu să înțeleg; sensurile și înțelesurile se așezau unduios și cuminte; aveam o cheie pe care urma să o folosesc în situații concrete, aveam să o probez în realitatea asta. Mai avusesem chei și altă dată, însă ele se dovediseră a fi potrivite pentru mai multe încuietori, așa încât îmi devenise  dificil să știu dacă fusese doar întâmplarea cea care făcuse posibile atâtea descuieri de uși spre orizonturi noi sau chiar fusesem în posesia unui instrument pe care îl foloseam în mod inteligent. 

De data asta priveam cheia cea nouă zâmbind liniștit. O folosisem de câteva ori și ea se dovedise de fiecare dată potrivită. Mă gândeam la ceea ce trăim, la tot ce se derulează în prezent pe scena vieții, în toate aspectele, în toate secvențele... cheia  se adeverește din nou cea potrivită.  

”Citește și înțelege!” mi-a spus Îngerul pe când privirea îmi aluneca peste rândurile unei cărți de vindecare a sufletului: ”...viitorul formează prezentul. În plus, viitorul are legătură cu sufletul omului.”  Lazarev.

Poveștile sufletului-23- În Te iubesc

Trăim în nori mai mult decât  în senin, trăim mult în ploi sau furtuni, în tristeți, în nemulțumiri, în neînțelegeri și tăceri nefondate, trăim în orgolii și nedreptăți, în minciuni și irosiri, trăim în lașități greoaie ori în frici adunate, trăim în opuneri și respingeri, în negări, în vini și reproșuri, în indiferențe și revendicări...

***

Destul de rar trăim în Te iubesc și mult mai rar în îmi ești drag,  îmi place felul tău. De fapt ne temem de te ador și reproșăm puținul mă iubesc cu tine. Respingem ades ia mâna mea și chiar hai împreună... uităm vreau să simt ce simți tu și irosim imens eu sunt tu și tu ești eu... fugim prea des de viața în te iubesc și ne trăim neiubirile în piața publică. Ne dorim iubirea, doar ea, și trăim în fapt în mai bine ce știu deja chiar dacă îmi e rău așa.

***

Să trăiești  în te iubesc poate fi o arsură mai puternică decât orice rană știută,  mai izbitor decât orice 

palmă a indiferenței, refuzului și abandonului adunate, este răsturnarea a tot ce părea familiar dar...

să trăiești în te iubesc este singurul răspuns valabil la ilogicul creat de atâtea nemuriri apuse. 

Gândul de week-end-275

Lumea ar deveni mai bună și dacă cei care iubesc pe cineva ar avea curajul să admită acest sentiment și astfel nu ar mai încurca viața lor și a altora.

Poveștile sufletului-22- Pistele

Uneori privesc la drumul prin viață ca la un drum pe o tableta cu cercuri concentrice așezate precum o pistă în spirală. Ne așezăm la început fiecare pe culoarul său și ne tot rotim o vreme pe el până când la următoarea cursă ne găsim la start pe un alt culoar. În felul acesta parcurgem curse circulare succesive până când , deodată ne găsim în centru, in cercul din miez, unde nu mai e nevoie să  facem curse obositoare ce ne epuizează forțele creatoare, ci e suficient să ne păstrăm echilibrul în acel loc. Revenind la cercurile concentrice, fiecare dintre noi a stat o vreme pe acela al spaimei de a pierde ceva sau pe cineva, ori pe acela al revoltei împotriva a ceea ce se întâmplă cu nuanță de nedreptate în viață, ori pe cercul tristeții ca urmare a ruperii și separării primordiale. ori pe cercul dorinței rezultată din curiozitate pofticioasă. 

Pe fiecare din aceste cercuri am stat cât am trăit  respectiva simțire până în ultimele sale manifestări: am trăit tristețea și jalea până la paroxism, până ce a trecut prin straturile universului și nu a mai avut unde să se audă... am trăit revolta maximă până când am strigat-o în fața divinității însăși, ori am trăit dorința mistuitoare până când i-am simțit arderea răvășitoare. 

Am trecut pe rând prin fiecare dintre ele și m-am regăsit în fiecare, până când încet, încet am atins cercul ultim, cel din miez: acolo am trăit universalul în plinătatea sa, am găsit acea umplere a tot și a toate,  care  aduce Pacea. Am simțit cum ceea ce sunt se umple ușor cu această trăire a deplinului perfect în ființarea sa...ca și cum, o cortină groasă a lunecat încet, lăsând la vedere perspectiva divină a toate câte sunt. 

Din cercul din mijloc nu mai poți să fii altfel decât să lucrezi în iubire, în înțelepciune și sens. De acolo nu mai poți crede și trăi  despărțiri reale, separări, nedreptăți, injustiții ori neiubire. 

În cercul din miez ești în ochiul divin în toate ce există pe lumea asta. 

Gândul de week-end-274

Uneori, faptul că nu mai faci parte din viața cuiva este suficient. 

Poveștile sufletului-21- Saltul

Viața are diferite moduri de a ne arăta adevărul: unul dintre ele este și acesta- momentul saltului. Știm deja că există o multitudine de drumuri care în final se unesc și că indiferent pe care dintre ele te simți chemat vei avea încercări; orice cale are dificultățile ei și pe orice cale există porțiuni care cer din partea ta  să faci săritura necesară. 

Drumul prin viață nu este în fond cu nimic diferit de oricare alt drum pe care îl parcurgi în ritmul propriu, uneori cu pași mărunți, alteori în mers cadențat, singur sau însoțit. Există porțiuni line și porțiuni accidentate și mai ales acestea decid cât de repede poți merge mai departe sau cât mai vrei să aștepți pe un anumit nivel. În timp ajungem să intuim  momentul saltului. E ca atunci când brusc, știi că  în față urmează să apară o accidentare a terenului și pentru a putea continua e nevoie să o sari; la început se manifestă sub formă de  băltoace, gropi, șanțuri, mai apoi prăpăstii. Peste unele sari în joacă amuzându-te, pentru altele e nevoie să îți iei avânt. La unele te oprești puțin, la altele simți  că ești tras de mâna care te-a însoțit până atunci cu iubire, pentru altele e nevoie să te antrenezi o vreme. 

Împreună fiind, există acele momente în care se cern lucrurile, iar un viitor   salt de pe drumul comun face parte din acestea.  Unii preferă să se oprească pentru că nu au suficientă forță ca să îl facă. Alții pentru că nu au destulă credință, iar alții pentru că nu vor pur și simplu, fără să știe prea bine de ce. Puțini sunt aceia care își iau avânt împreună și ajung dincolo alături. 

 Saltul este una din probele supreme ale trăiniciei și valabilității unei relații. De dorit este să te însoțești cu acei  oameni care simt  sincer să îți fie alături în salturile vieții devenind cu  atât mai valoroși pentru sufletul tău. 

Poveștile sufletului 20- Vârsta frumuseții

De-a lungul vremii aflăm că există o vârstă până la care o femeie se face tot mai frumoasă, vârstă ce reprezintă un apogeu, dincolo de care nu ar mai exista vreo schimbare majoră. Scriitorii din alte vremuri fixau această limită în jurul vârstei de 21 ani în cazul femeii urmând ca apoi, odată cu apariția ridurilor, frumusețea ei să se șteargă asemeni unei flori ce se ofilește. 

În mod curios, trecând prin anotimpurile vieții am observat că frumusețea are felurite înfățișări și că există o frumusețe juvenilă, o frumusețe feciorelnică, dar și că frumusețea pârguită poate dura cât o viață și că, precum o floare ce continuă să se deschidă repetat prin ani, o femeie poate fi frumoasă prin toate vârstele ei. Când însă în mod  constant prin ființa ei trece  iubirea unui bărbat, atunci femeia  își dezvăluie strălucirea de zeiță. 

Cred că e vremea să înlocuim vârsta frumuseții cu viața frumuseții  și să trăim frumos și în iubire fiecare moment al trecerii noastre prin această lume.