Gândul de week-end-315

Port în mine o lume pe care o iubesc așa cum își iubește Dumnezeu creația. 

O altfel de privire-214- Toamna

Venirea fiecărei toamne aduce cu ea o altă stare de contemplare...dacă fiecare primăvară egalizează, toamna face diferența. Fiecare dintre pomi își arată lumina interioară doar toamna: sunt unii care ard rapid sau cei care rămân brusc golași. Mărturisesc, mă  farmecă aceia care, în condițiile brumei, ori ale  aceluiași vânt rece se transformă în lampioane ce luminează cu o flacără sublimă până când se golesc și se sting, lăsând crengile nude.

***

Starea frunzei se schimbă fundamental și sufletul meu simte simultan trăirile toate: tristețea despărțirii eterne, bucuria transformării și încântarea verdelui ce va veni ireversibil, frigul din dor și albul din pur laolaltă. În toamnă sunt în același timp toate împreună și uneori îmi sunt atât de mult încât limitele mă dor sau mă amuțesc.

Deunăzi mă durea corpul de carne cu o durere din lupte invizibile, din chemări de evadare... apoi, am pășit pe tărâmul acela al muzicii, am pipăit clapele cele albe și le-am simțit luciul în timp ce îmi observam corpul rigid: de mult ușile se închiseseră cu zgomot și sunetele acelea se strecurau prin crăpăturile solidei fortificații precum razele îndrăznețe ce intră în unghere neștiute.

***

Ne dorim mai ales ce respingem și asta ne sfâșie.

***

” Fă, Doamne, pace în lume!” i-am zis privind cerul cenușiu... ”Fă pace în tine!” mi-a zis vocea dinăuntru și atunci am înțeles că pacea e de găsit în fiecare dintre noi pentru ca să existe pe lume. 

Gândul de week-end-314

Din momentul în care te întâlnești, viața este  o poveste de iubire fără sfârșit.

Taine-10

Prizonieri
ne suntem
unii
altora
în suflete
ne ținem
strâns.


Prizonier
mi-ai fost
îndelung
ai stat
sângerând
în puls


există
eliberări
neașteptate
sau
nedorite
există
iertări
neștiute
sau
necerute.

prizonieri
suntem
în
gânduri
în
amintiri
în
sentimente
...
unii
altora.

O altfel de privire-213- Altfel

Îi priveam chipul în timp ce vorbele umpleau liniștit spațiul...după un timp a ajuns și sensul lor: ”V-ați născut cu ceva aparte, cu altceva, dar încă nu v-ați folosit acest dar deplin, sunteți ca o pisică ce s-a născut într-o lume a câinilor, care a învățat să se poarte ca un câine și chiar ea însăși a ajuns să se creadă astfel, doar că duce dorul după altceva fără să știe bine după ce” 

Îi priveam chipul și îmi simțeam ființa cum crește ... pentru prima dată, cineva profesionist valida faptul că mă simțeam altfel ca fiind firesc și imediat după aceea mi-a spus: ”vă încurajez să explorați acest dar..v-ați gândit vreodată să vă exprimați artistic în moduri diferite?”  Da, adeseori mă exprimasem explorând universul din interior în moduri ce țin de artă: dans, desen, bricolaj, cântec. Nici una dintre ele nu fusese încurajată de standardele lumii în care am apărut.

Într-un mimetism perfect am luat forma lumii aceleia, a fiecărei relații în care am fost, a fiecăror uzanțe profesionale. Uneori, precum petele de lumină solară într-o pădure deasă, am lăsat să apară părți din MINE la vedere. Negarea sau respingerea lor repetată din exterior,  m-au făcut adeseori să mă dezavuez, să mă ignor și să mă duc cu o dârzenie neclintită pe un drum deja descris de vechi reguli și maniere, un drum ce nu mai aparține demult acestor vremuri, dar pe care oamenii se inghesuie încă, el fiind aproape singurul la vedere.

***

Ei bine, da, pădurea mea este încă verde în ciuda toamnei care trăiește în sufletele unora încă din primăvară...pădurea mea găzduiește lumina mov din soare, știe că totul este și că totul poate să fie și altfel, pădurea mea a învățat să crească timpul și să schimbe spațiul, să modifice iluziile în suflet de lut. Alunecările se fac aici în multiple direcții... uneori mă duce spre căderile în sus sau îmi așterne balsamuri parfumate pe ochii multipli ce sunt.

Altfel, este un mod de a alege să trăiești și el apare prima dată când înțelegi până în seva sevelor tale că ești cu adevărat infinit: atunci un hohot de râs celest te străbate și se așează cuminte lângă hohotul de jale ce se striga până atunci, din tine spre univers... altfel este un prag peste care treci într-o toamnă ce îți este de-a pururi primăvară.

Gândul de week-end-313

La un moment dat alegi să îți urmezi mai degrabă visurile decât să te ferești de suferință.

O altfel de privire-212- Muza

Undeva în pliurile încă puțin explorate ale celui sau celei ce suntem, există o dorință, o atracție ispititoare către plăcerea, aproape extatică pe care o poate produce dezvăluirea din lumea interioară. Nichita Stănescu a surprins această trăire în versul: ”Ea era frumoasă ca umbra unei idei”, ei bine, umbra aceasta a unei idei care ți se arată uneori reprezintă o formă anume de încântare, de bucurie, de incitare care  se poate compara cu puține bucurii materiale. Este ceva acolo ce reunește misterul, atracția necunoscutului specifică aventurii, incitarea, adrenalina și împlinirea subtilă, bucuria și extazul laolaltă. 

Orice întâlnire în spirit cu cineva care îți stârnește această stare, rămâne un dar neprețuit și deopotrivă pentru un bărbat cât și pentru o femeie, există o dorință nemărturisită sau chiar neștiută încă, de a întâlni MUZA , sub forma acelui alt spirit care să i se potrivească în căutare, în explorare, prin care să vină o altă inspirație și pe care să îl inspire la rândul său.  

Dincolo de întâlnirile de suflet în care ai sentimentul de Acasă când te așezi în inima cuiva, dincolo de întâlnirile de trup în care te simți a mirarea de bine în intimitate fizică, există aceste subtile, rare întâlniri în spirit, de o atracție aparte ce produc altfel de contopiri, cu mult mai trainice și mai pasionale. 

”Ea era frumoasă ca umbra unui gând,

Între ape, numai ea era pământ”.

Nichita Stănescu

Gândul de week-end-312

La un moment dat întâlnești pe cineva care te vede dincolo de aparențe și pentru care ești ușor de iubit. 

O altfel de privire-211- Tu fără de tine

Sunt acele întâlniri fără de noi când ne regăsim în nemurirea pe care am făurit-o cândva împreună. Noi ne-am întâlnit repetat astfel, am parcurs deja toți pașii în sensul lui UNU, ne-am cunoscut deja esența. 

Sunt apoi întâlnirile dintre cei care ființăm, cu rolurile și hainele noastre, cu amintirile de acum, și retragerile repetate în cochilie, noi cei care ne-am întrupat cu chip și sentimente. 

Balans e fiecare din întâlnirile noastre, un balans în sens unic adeseori: vii tu spre mine și eu mă retrag, vin eu spre tine și tu faci un pas înapoi. Foarte rar am mers înapoi simultan și încă trăim  din apropierea sincronă de dinainte de amintire. 

Undeva, în ochiul de stea, o voce ne șoptește în auzul din inimă: du-te fără tine pe acest drum! Când șoaptele acestea se fac înțeles, îmi reamintesc că nu sunt nimic din toate câte sunt, că sunt tot ce există dintotdeauna și pentru totdeauna. 

Atunci mă așez pe genunchii galactici și implor zările să te ridici dincolo de părere... atunci știu cine ești, ce ești și mă așez cuminte în fața blocului de marmură ce mi te arăți și mă rog să te naști, ca-ntr-un reamintit perpetuu  travaliu  prometeic: Ridică-te și mergi, iubire! 

Gândul de week-end-311

Uneori, și pământul are valuri. 

Taine-9

În zori
de noapte
luna și
eu
ne-am
privit
cu ochii
larg
deschiși.


Mi-a
arătat
chipul
bucălat
prins
în inel
apoi
mi-a
șoptit
felurite
alte chipuri.

I-am
zâmbit.



printre
rânduri
în taină
mi-a
dezvăluit
înfățișarea
de soare.

Și
mi-a
zâmbit
stelar
și
omenesc
apoi
a luminat
prin
fostele
dureri.

în zori
de
noapte,
eu și
luna
am stat
ochi în
ochi
și
ne-am
zâmbit.

Taine-8

În cer
și în mine
s-a schimbat
ireversibil.

Aceea
a plecat
aceasta
rămâne.

În pauze
de trăit
mă nasc,
iar
mă clădesc,
omenesc-
îngeresc.

Îmi amintesc
tot mai des
de mine
de acum,
de lumea
ce-mi trăiește.
Emoția
ce mă călătorea
este emoția
ce mă făurește.


Aceea
a dispărut
cu lumile
sale,
și
amintirile.

O altfel de privire-210- Viața în nuanțe de catifea

Există multe nuanțe ale vieții ăsteia și cu timpul am învățat să le apreciez, să le iubesc. Cel mai mult însă, mă inspiră și mă atrag aceste nuanțe de catifea, chiar dacă pare de neînțeles, dat fiind că nu există culoarea catifea. Și totuși este atât de vizibilă prin palpabil încât nu îi pot rezista. Culoarea catifea este acel ceva unduios, moale și dulce, plăcut la simțire și la respirat, acel ceva care te învăluie cald și te susține într-o armonie paradisiacă. 

Nuanțele de catifea ale vieții mi-au apărut când am despicat miezul de pâine până când palatinul s-a înfiorat în lumina lui, ori când am pătruns cu privirea o anume zare până când eu însămi am devenit aceea, ori când mi-a mirosit a piele de bebeluș în viață, sau atunci când casa a început să râdă cu hohote de arome orientale, ori de bergamote în pârg, dar mai ales atunci când fiorul uimirii a trecut prin toată ființa mea și am știut veșnicia. 

Nuanțele de catifea ale vieții sunt acele melodii ce intră prin urechile din suflet, acele atingeri tandre ori vesele, acele zâmbete cu tâlc și mai ales acele complicități tăinuite, acele irizații de lumină venite de niciunde și care lasă dâre curcubee în cale, acele unduiri de lumânări și mirosul extatic de tămâie, acele întâlniri  de albastru și verde, ori galben și mov care mă țintuiesc uneori în contemplare mută. 

Mai sunt apoi acele trăiri în ploaie ori în vârf de munte, acel univers al pădurii, ori al verdelui de iarbă, petalele de cireș și aroma lor, Fuji în toate anotimpurile, chemările, tainele, umorul, valurile pe glezne.

 Viața în nuanțe de catifea este darul vieții însăși pentru fiecare dintre noi. 

Gândul de week-end-310

Când pleci singur, vei avea alături doar pe aceia care sunt pe același drum.

O altfel de privire-209- Gustul fericirii

Mă ridicasem ca să ies din  ședință când mi-am auzit numele șoptit: m-am întors și mi-a spus să nu plec. Nu plecam, doar ieșeam puțin. La sfârșitul discuțiilor m-a așteptat și mi-a spus că are să îmi transmită ceva și mi-a înmânat un pachețel învelit foarte frumos într-un plic de hârtie verde. Aproape instantaneu am știut de unde venea pachețelul. Fără să îl deschid am întrebat dacă era de acolo. Mi-a zâmbit senin și mi-a spus:

- Da! și ne așteaptă!

În acel moment, inundată de un torent cald,  inima mea s-a lăsat cuprinsă de o bucurie pe care nu știa cum să o ducă. E cel mai frumos sentiment din câte pot exista, acela când ceva ce îți dorești foarte mult și de demult, îți trimite mesaj că te așteaptă, că te dorește la rândul său. 

***

Nu cunosc o implinire mai mare în această viață decât acest sentiment al reciprocității, al primirii unui răspuns identic, cu aceeași intensitate. Visul meu, cel  drag de mai bine de nouă ani, azi mi-a răspuns, mi-a trimis mesaj și mi-a spus că mă așteaptă! 

Iată gustul fericirii!