sâmbătă, 25 martie 2023

O altfel de privire-322- Noul ev

 De multe ori mi-am imaginat trecerea prin viață a cuiva precum parcursul rotit al unei spirale; există un contur, ca un circuit, pe care se află presărate toate cele pe care e nevoie să le trăiești, să le parcurgi deplin, ca un fel de programă obligatorie. La finalul circuitului, ai șansa urcării pe treapta superioară, unde se află un parcurs asemănător, cu trăirile, provocările, înțelesurile sale. După ce treci deplin și prin al doilea circuit, mai urci un nivel și tot așa până când, la un soroc, ceea ce ești pentru lumea asta încetează să mai fie fizic.

La o privire mai atentă a fiecărui circuit în parte, poți observa cu ușurință o caracteristică principală care îl definește: de exemplu, în cazul meu, am putut surprinde circuitul onoarei, al profesionalismului, al fidelității, al onestității față de mine însămi, al apartenenței, circuitul purismului chiar și multe altele.


De curând, mă observ tot mai puțin în acea stare de ”e musai ”, ori  ” așa trebuie să se întâmple” și  tot mai mult într-o trăire pașnică și dulce a destinderii interioare, a păcii chiar, a lăsării în voia  jocului vieții, a contemplării și rotunjirii interioare. La un moment dat am aflat despre „Nagomi” și am simțit cum se dezmorțește o parte din mine care stătuse adormită multe veacuri; acea parte a întregului armonios, alcătuit din numeroase părți care par să nu se potrivească la prima vedere. Și totuși, am aflat că alăturarea lor poate crea stări de o frumusețe anume, înțelesuri noi și uimitoare, rezultate nebănuite. 

Un astfel de exemplu este pentru mine lucrarea care ilustrează melodic această postare și care îmi aduce o bucurie nouă cu fiecare ascultare; poate și pentru că o văd ca pe  simbolul unui Ev nou, în care acele bucăți care erau separate până acum își găsesc calea să fie împreună, într-o formă unică, armonioasă, binefăcătoare. 




Gândul de week-end-449

 Unele legături durează în speranța  că se va schimba  tocmai acel aspect pe care celălalt  vrea să îl păstreze. 

duminică, 29 ianuarie 2023

De vorbă cu îngerul meu- 1

 Nici nu știi cum înaintează treptat în tine, în jurul tău, până când deodată te trezești în plin turbion: viața însăși îți pare trăită în acea notă vibratoriu „stridentă” cum spunea Malraux, acea vibrație care te penetrează constant cu tăria unei agresiuni angoasante. 

Nici nu știi când te afli tânjind după o pace edenică... Zi după zi, speri ca următoarea să fie aceea a anunțării Marelui Armistițiu, să fie ziua în care sufletul tău poate în sfârșit să se așeze în  confortul tihnit al blândeții, al înțelegerii, al iubirii însăși. În fiecare clipă simți uzura sufletului care a obosit să continue o  luptă scrâșnită  întreținută de goana traiului fad din validări și atestate zgomotoase. Brusc obosești să tot speri la bun simț și blândețe, la firesc și rost, la înțelepciune fără să le găsești învelite în straturi sridente de kitch țipător. 

Brusc, trăiești angoasa permanentă a unei vieți care nu te reprezintă și care te asediază din toate părțile: acea întrecere absurdă a demonstrării, chiar violente a ceva ce „se cere”  fără să fie neapărat ceva „ce este” cu adevărat.  Acel „fake it till you make it” a devenit treptat un fel de a trăi viața însăși eclipsând aproape total travaliul orfevrăriilor autentice. 

Nici nu știi când, epuizat de nesfârșite lupte invizibile, sufletul îți arată imensul câmp al deșertăciunilor dintr-o perpetuă cursă cu miză falsă.  Și simți oboseala inutilului asalt orchestrat de niște ambiții străine, de niște minți atinse de un fel de cancer invizibil încă. 

În mijlocul asurzitor al asaltului strident al lipsei de valoare înțelegi că e inutil să speri la o încetare a grotescului la care ești martor și tot ce îți rămâne de făcut este să te îndrepți spre liniștea din tine, spre marea și muntele din adâncurile tale și acolo, în acea pace, ascultând glasul Îngerului să îți trăiești cu adevărat opera. 



Gândul de week-end -448

Adeseori ne supără felul în care răspundem la situațiile neplăcute și nu oamenii care le-au prilejuit.

luni, 23 ianuarie 2023

O altfel de poveste-17- Fidelitate

 Există în natura umană o latură ce se hrănește cu reconfirmarea fidelității... periodic, din ființa noastră se înalță niște fuioare ce transmit un mesaj către ceea ce ne este în atenție cu precădere în acea clipă: asemeni mesajelor trimise altădată de pe înălțimi prin vălătuci de fum, tot așa, ființa noastră comunică adeseori cu „celălalt” pentru a-l asigura și a-i cere asigurarea unei fidelități garanție de continuitate.

Oricât de bine „am ști”, oricât de înaintați în vârstă am fi, acel „te iubesc” și „vreau să continuăm” se vrea afirmat la anumite intervale, sub anumite forme. 

Fie că ia forma unei constante prezențe, ori a unei prietenii de durată, fie că apare sub forma respectării unei promisiuni, ori a dezvăluirii interioare, această veritabilă „reînnoire a jurămintelor” este motorul  continuării. Cu toate că fiecare dintre noi știe atât de puțin încât să aibă certitudini în viața asta, pe o scară superioară, la un nivel invizibil, viața însăși este aceea care vrea să știe care îți mai sunt fidelitățile, spre ce anume ți le-ai orientat și dacă tocmai aceea, vitală, este de actualitate. 


Periodic viața îți cere reînnoirea jurămintelor față de ea însăși fără vreun interes anume, ci doar ca să știe cum va purta cârma în continuare. 





vineri, 20 ianuarie 2023

Gândul de week-end- 447

 Există unn anumit fel de iubire în care înțelegi prin ce trece celălalt  și există un  fel de iubire în care înțelegi prin ce treci și tu; atunci decizi dacă acționezi sau ai răbdare.

vineri, 13 ianuarie 2023

Gândul de week-end-446

 Fiecare om lângă care am trăit o experiență neplăcută este doar cel care a făcut posibil să existe cadrul acelei experiențe. 

joi, 12 ianuarie 2023

O altfel de poveste-16-Merită!

 Cum terminasem mai devreme programul de dimineață, și cum aveam în față câteva ore bune să rezolv alte treburi, am zis că e oportun să fac câteva cumpărături în avans și, de ce nu, să gătesc în avans.

Sacoșele erau suficient de grtele încât să mă solicite dar și să le pot căra. Bagheta era perfectă, proaspătă și crocantă în exterior, cu o coajă ușor auriu arămie ce îmi crea deja sentimentul de plăcere ce se răspândește în mod unic prin ființă. 

Mai aveam cinci pași până la ușă când sacoșa s-a lovit de perete, iar bagheta s-a rupt brusc și o jumătate a căzut pe mozaicul holului din fața intrării. Priveam acea bucată rumenă și mă gândeam cu părere de rău la plăcerea mea micșorată brusc. Odată ajunsă în casă m-am gândit că aș putea să o fac bucățele și să o las pe pervaz....Zis și făcut!

Uitasem de mult de întâmplare, de bucățile de pâine răspândite pe pervaz, când, atenția mi-a fost atrasă de o anume mișcare voioasă din exterior. Mi-am îndreptat privirea spre exteriorul bucătăriei și am văzut o adunare veselă de vrăbii ce se bucurau de bucățelele de baghetă. Le răsuceau, le ajustau, le aruncau pentru a le prinde ori pur și simplu le scăpau din cioc. Am privit o vreme la hârjoana lor, la veselia ce se răspândea din acea scenă și mi-am simțit inima tresăltând de o plăcere nebănuită, mult diferită de cea a îmbucăturii. 

 Întotdeauna, există pe lume o bucurie naivă ce așlteaptă să se manifeste.   






duminică, 8 ianuarie 2023

O altfel de poveste-15- Alternanțe...

 Valsăm... un pas spre tine, un pas spre mine, unul lateral, altul în față... apoi o rotire, apoi alta... o vreme greoi de monotonă.... o alta spre înainte, o altă vreme spre înapoi și apoi iureșul.... valsăm continuu, constant, perpetuu.

***

- Aici este nodul, mi-a spus cândva îngerul.

_ Nodul?

- Da, aici se întrepătrund toate firele ; intră  aici de pe oriunde și apoi se desfac spre oriunde.

- Firele? 

- Mda, sau căile, sau drumurile, sau fuioarele spiritului și ale sufletului.

-Am ajuns iar în nod. Ce pot face altfel acum?

- Acum e doar despre a înțelege. De aici poți merge pe fiecare fir până la sufletul aceluia care îl urmează. Poți fi și aici și acolo, în sufletul său. Poți „vedea” ca el sau poți „simți” ca el. Stai cât vrei pe ce fir vrei, te aștept aici. 

***

Stăteam acolo, în centru, în „nod” și valsam pe fire felurite până în sufletul lor, până „vedeam ”, „simțeam” din celălalt capăt. A câta oară am avut aceeași trăire, că suntem toți la fel, că suntem fiecare într-o „colivie” a cărei ușă se deschide doar dinspre înăuntru.  Până când reușim să deschidem ușa stăm, trăim, simțim  ”dincolo de”.  Am mers pe fire felurite spre acele suflete dragi și le-am vizitat o vreme coliviile, „dincolo-ul lor”. Voiam să fac ceva pentru ei, voiam să le fie măcar un pic mai bine și am pus câte o lumină parfumată într-un ungher al dincolo-ului lor. 

M-am întors în Nod... așa cum îmi promisese, Îngerul era acolo. 

- Ei? 

- Am „văzut” și aș vrea să le fie mai bine, aș vrea ca fiecare să fie măcar cu o treaptă mai sus, să fie mai liniștit, mai vesel, mai inspirat, mai fericit.

- Ce ai văzut, unde ai fost?

- ”Dincolo-ul ” firului, coliviile.

- Hm... Ce ai simțit? 

- Am simțit căldură, o ușoară tristețe, o mare dorință de mai bine, de alinare, am simțit că aș putea găsi ceva care să facă să fie totul altfel.

- Te referi la colivii?

-Mă refer la colivii, la ușile lor ce se deschid doar dinspre interior.

- Da... E simplu dar mult ignorat și invizibil încă. 

- Ce aș putea să fac, Îngere?

- Cât ești aici, în nod, să nu uiți. Apoi, când valsul te prinde iar, să îți cauți coliviile tale, ușile ferecate dinspre înăuntrul tău, să îți îngrijești și să îți cultivi grădinile din tărâmurile tale de „dincolo”. 

- Atât?

- Pentru fiecare e o lumină parfumată ce lucrează și care are timpul ei perfect. E important să o ții mereu aprinsă.




sâmbătă, 7 ianuarie 2023

Taine-31- Timpul

 Există,

Mi-e clară de-acum,

acea clipă anume

acel da și acel nu.


Am învățat să stau

să cuprind Da-ul 

deplin ,

să aștept. 


Am învățat să primesc 

Nu-ul senin.

Am pășit dincolo

de Da și Nu 

m-am sălășluit 



vineri, 6 ianuarie 2023

Gândul de week-end-445

 Pentru ca ceva să existe pe lume, e necesar să trăiască mai întâi într-un om.

joi, 5 ianuarie 2023

O altfel de poveste-14-Darul înțeles

 Unul din simbolurile și din chipurile iubirii este Darul. Ceva în fiecare dintre noi știe că „dăruirea” este un semn de cinstire, de prețuire, uneori arată devotamentul, în sens extrem, chiar sacrificiul. 

Darurile au în același timp și încărcătura exercițiului firescului, al primirii și al oferirii într-un mod egal, al acceptării. Sunt numeroase poveștile în care apar darurile ca  recompensă. 

***

Darurile sunt de multe feluri dar majoritatea dintre noi suntem obișnuiți cu cele vizibile, pipăibile. Există însă un anume fel de daruri, cele invizibile, acelea care vin ca să înfrumusețeze, să aducă valoare ori să  recompenseze ceea ce facem, simțim, gândim, lucrăm într-un alt plan... 

Obișnuim să primim situațiile din viață sub forma unui înțeles simplist, de genul: noroc-ghinion. Dacă însă ieșim puțin din noi, dacă dăm la o parte ceea ce ține de cutume, convingeri, pe scurt straturile sezoniere, descoperim că viața noastră este un lung șir de cadouri, de daruri neprețuite. Cu timpul am aflat că tot ceea ce trăiam în planul material avea un corespondent și în celelalte planuri sub forma unui dar. Recent am descoperit că mai ales durerile cele mari pământene mi-au adus cadourile cele mai de preț în trăire, înțelegere, credință. Fiecare prilej în care pot trăi iubirea, înțelepciunea, onestitatea, loialitatea, curajul, îndrăzneala, perseverența sunt deopotrivă imense cadouri nesperate. 

Și mai presus de toate, Viața, cadoul suprem este  sipetul în care se vor adăuga toate celelalte comori. 





vineri, 30 decembrie 2022

Gânduri de sfârșit de an

 În timpul acesta, pe care îl numim an, am trăit multe și am învățat mult. Duc cu mine mai departe următoarele înțelesuri:

  • continuă să fie foarte important atât pentru sănătatea personală cât și a celorlalți să știi cu precizie ce vrei, acel ce vrei cu adevărat
  • există multă confuzie între iubire și orice altceva, în special atracție sexuală
  • într-o viață de om poți întâlni foarte puțini oameni care să îți accepte  umbra 
  • foarte rar ne amintim că pentru orice întâmplare plăcută sau nu, a fost nevoie de doi și că niciodată meritul sau „vina” nu sunt doar într-o singură parte
  • ceea ce facem în secvențe mici,  la fel procedăm și în mare, în viața noastră; de exemplu modul cum șofăm arată cum ne comportăm în viață, în relații 
  • ce valoare are „te iubesc!” dacă nu reușește să facă un pic mai bine pe lume?
  • un aspect important referitor la felul de a fi al unui om îl are și modul cum abordează o întâlnire, ora la care ajunge, dacă dă semne de pe drum, când pleacă, ori când ajunge, dacă vine la timp sau dimpotrivă. Un om care știe să își aranjeze toate astfel încât să ajungă la ora anunțată la întâlnire, este acel om care a trecut multe etape în șlefuirea sa. 
  • rațiunea fără intuiție este failibilă.
La mulți ani și fiecare să trăiască tot ce e mai bun pentru sine și evoluția sa! 



joi, 29 decembrie 2022

O altfel de poveste-13- Testul suprem...

 Pe orice parcurs în iubire se ajunge invariabil la  anumite probe, dificil de trecut.  Cea mai dureroasă poate, dar cea mai împlinitoare, dovada supremă a iubirii este pomenită în una din judecățile Regelui Solomon referitoare la cele două femei care spuneau, fiecare, că bebelușul în viață este al ei. Cum regele nu avea nicio dovadă referitoare la adevărara mamă, el a poruncit unui slujitor să ia o sabie și să despice pruncul. Atunci, una dintre femei a strigat să lase copilul în viață și să îi rămână celeilalte femei, iar cea de-a doua a zis că dacă nu poate fi al niciuneia, atunci bebelușul să piară. Atunci regele a aflat care era mama adevărată căci doar ea putea să își iubească pruncul cu o asemenea dragoste încât era capabilă să renunțe la el cu condiția ca el să fie sănătos.

Există apoi, testul bunătății dezinteresate. Fiecare dintre noi are dorința de a fi bun, generos, mărinimos, iar în ultimii ani, asta a devenit chiar o condiție sine qua non a recunoașterii omului spiritual, elevat. Totul a căpătat o asemenea anvergură încât, când nici nu te aștepți, cineva vrea cu tot dinadinsul să-ți facă bine, chiar în ciuda ta, și, în același timp, nu ar concepe niciodată să fie mai prejos decât tine, cel atât de „evident în situația de a avea nevoie de ajutor”. Este acel gen pentru care generozitatea și smerenia nu merg împreună. 

Oricât de multe vorbe ar folosi un  om referitor la ceea ce a făcut pentru tine și cât de mult i-ai greșit, cât de mult te-a iubit și cât de nepotrivit te-ai purtat tu, cele două teste pe care le are  de trecut fiecare  în relația cu tine sau cu altcineva, arată adevărul. 

***

„Cea mai bună relație este aceea în care iubirea reciprocă depășește nevoia fiecăruia.” - Dalai Lama 






 

marți, 27 decembrie 2022

O altfel de poveste-12- The first cut is the deepest

Ascultam acea înregistrare și vedeam prin fața ochilor dinăuntru cum viața mi se derula încetișor și, asemeni pieselor de domino ce se prăbușesc în lanț,  invariabil, în momentele în care inima mea se lăsa  încrezătoare în mâinile omului drag, indiferent dacă acesta era iubit sau părinte, frate, membrul familiei, prieten de suflet, ei bine, acela se purta, simțeam eu,  de o cruzime nedreaptă la adresa mea, ca și cum aș fi înfăptuit cine știe ce mârșăvie și apoi șirul construit până atunci se prăbușea piesă cu piesă.

***
Am rămas mută o vreme... mi-am revăzut toate celelalte muțenii în situații în care nedreptatea, absurdul, nemeritatul mi se păreau atât de mari încât alegeam să tac ... era ca și cum recunoșteam o forță mai mare cu care mă confruntam și pe care nu o puteam identifica. Și totuși, o vreme, rămâneam în orbita omului respectiv, încercând să-mi readuc dreptatea cumva, să-mi clamez justiția. Rămânea sfâșierea din suflet și dorința de a continua. Cu o încăpățânare aproape ireală am continuat să cad, să mă ridic, să primesc lovitura care mă dobora, pentru ca să mă ridic iar până când altcineva urma să împlânte pumnalul. 

***
Vine o vreme când ai șansa rară să „vezi” și să înțelegi ceea ce trăiești. Într-un moment de grație am ajuns la prima din aceste lovituri, aceea trăită în prezența mamei, copil fiind, ființa cea mai apropiată și mai dragă. Față de ea am trăit prima lovitură de acest fel, prima „ înjunghiere de suflet” și de atunci, pe aceea merg toate celelalte. Implacabil, la un anumit soroc, cel drag, căruia mă dezvălui zic eu, lovește în același loc, în același fel, lăsând la vedere pentru o vreme rana vie pulsând. Cu timpul ea a fost mai mult sau mai puțin vizibilă, a stârnit reacții diferite, de la milă, înțelegere până la repulsie... foarte, foarte rar compasiune. 

Cum în orice vătămare e necesar să existe și o lecuire, i-am luat seama, privind-o cu atenție și am înțeles că pentru a putea ființa dintr-o poziție echilibrată a ceea ce sunt e absolut necesar ca aceea, prima, cea mai adâncă, să se închidă pentru totdeauna... și să vindec ce e legat de ea. 

În mod ciudat, căutând-o cu privirea nu am putut să o zăresc acolo unde mă durea tăios ci am văzut-o sub forma unui chip, a măștii ce se arăta. M-a surprins că  ceea ce se vedea în afară nu avea formă umană ci era un contur sofisticat de figuri geometrice cu sens în alt plan, mai puțin în cel pământean. Erau tușe, nuanțe, linii drepte, colțuri, dar nicio curbă, niciun rotund, nicio mlădiere. Exteriorul era total opus interiorului și între cele două existau zidurile groase de apărare, pe care le ridicasem în timp după fiecare nouă săgeată bine înfiptă. 

Am privit ”chipul”, am privit zidurile și m-am lăsat încălzită de o înțelegere plină de compasiune față de tot ceea ce am trăit. Am înțeles că era și asta menirea mea, aceea de a  lăsa pe rând zidurile de apărare să cadă, de a mă însoți lucid și protector față de ceea ce sunt, de a îmi stabili țeluri și a le spune ferm, de a înțelege și accepta drumurile comune atât cât sunt  dar și pe cele diferite și de a avea înțelepciunea să nu le forțez să prindă alt contur pentru că sunt tot atâtea distrageri de la Calea mea. Am înțeles că fiecare menire are susținători și detractori și că este important și sănătos să le înțeleg rolul și mai ales, uitându-mă cu atenție la „chip” am știut că este momentul să îl las să cadă pentru a îmi arăta fața în deplină siguranță.

În sfârșit am realizat și eu „că însăși apărarea mea mă ucide!” Lavinia Bârlogeanu