sâmbătă, 17 octombrie 2020

O altfel de privire-236- Prin noi...

            Adeseori am un sentiment anume că în ceea ce trăiesc există mai multe manifestări: aceea a mea ca ființă din acel moment și aceea a mea ca menire în viața asta. Indiferent de ceea ce fac și trăiesc, în plus de cele două manifestări pe care le-am simțit până acum, presimt un dincolo de... ca și cum „ceva”, „altceva” vrea să se manifeste prin noi mai ales în relațiile pe care le avem, sau prin lucrarea pe care o facem într-un anume moment; nu de puține ori am  sentimentul că, într-o relație fiind, ceva din afara noastră își face loc să se întrupeze, ca și cum acela e singurul mod prin care poate ființa. 

***

         Cred că în relații, mai mult decât în orice altceva,  Iubirea caută să prindă trup pământean prin vorbe și fapte, prin realizări împreună. Cu toate că, teoretic, este invocată și luată ca martor, Iubirea este prea puțin prezentă în fapt, în manifestare și ființare. 

***

          „Acolo unde este comoara ta, este și inima ta” spune o vorbă celebră și fără să devenim ipocriți, e bine să vedem unde ne sunt cu adevărat comorile, înspre ce direcții sunt îndreptate inimile noastre. Iar asta se vede cel mai bine în relațiile pe care le avem, acolo unde prin noi vrea să se nască de fiecare dată, IUBIREA și își așteaptă răbdătoare rândul, iar și iar, prin etapele pe care le străbatem, prin bâjbâieli și tatonări, prin stângăciile personale. EA este acolo și ne reamintește că în lumea aceasta, trupul ei poate să prindă formă doar prin ce suntem și ce facem... prin NOI.  







vineri, 16 octombrie 2020

Gândul de week-end-351

 Ceva străin din mine devine străinul din tine. 

joi, 15 octombrie 2020

O altfel de privire- 235- Ochelarii

     Așa cum toată lumea știe, pentru a ne proteja sau pentru a ne  ajuta vederea, există pe lumea asta ochelari. În condiții de luminozitate puternică, sau de neclaritate a vederii ori de pierdere parțială a ei, apelăm la ochelari și vederea noastră se reglează cu ajutorul lor. 

Personal cred că chiar înainte de inventarea fizică a ochelarilor, fiecare dintre noi și-a fabricat un sistem al său de potrivire  a percepției conform cu simțirea, afectul, mentalul său, și face apel la el de fiecare dată când ceea ce „vede ” este supărător sau dimpotrivă, neclar. Undeva, în interiorul fiecăruia dintre noi, există câte o pereche de ochelari personali, invizibili de multe ori chiar și pentru posesorul lor și pe care acesta ajunge să-i poarte   permanent pentru a-și regla perspectiva asupra a ceea ce trăiește. 


Tot mai mult înclin să cred că primim tot ceea ce trăim filtrat, prin acești „ochelari” de diferite nuanțe și nu aș ști să spun dacă roz e mai nociv decât fumuriu; știu doar că imaginea este trecută prin aceste lentile și că ceea ce ajunge la noi, de multe ori este doar al nostru. Diferența dintre ceea ce credem că vedem și ceea ce este în fapt produce stările fizice dureroase atunci când în anumite circumstanțe cineva vine și ni-i dă jos de pe nasul egoului, tot așa cum dacă ai purtat timp îndelungat ochelari fumurii, când îi dai jos și te uiți la soare (fără să fi făcut un antrenament prealabil) vei avea dureri de ochi și poate chiar leziuni. 

Îmi amintesc cum ne jucăm atunci când folosim pentru prima dată o pereche de ochelari: îi punem și îi dăm jos în mod repetat pentru a compara imaginile celor două situații. Oare ce s-ar întâmpla dacă și în viața noastră de zi cu zi, ne-am lua acest răgaz de a vedea o întâmplare „cu și fără ochelarii personali?” Sau și mai bine, dacă ne-am da permisiunea să vedem dincolo de punctul fix?  




   ( erată pentru clip:  când întunericul VA cădea ...) 




miercuri, 14 octombrie 2020

O altfel de privire-234- Pur și simplu!

     Există un anume timp, în viață fiind, când ești fericit doar pentru că trăiești, pentru că ești așa cum ești și pentru că te afli în acel moment al vieții tale. Atât! Ești recunoscător pentru tot ce ai suferit și pentru tot ce ai fericit, pentru că ele te-au făcut să fii ceea ce ești. Există acel moment al vieții tale în care simți zâmbetul vieții prin toți porii și simpla respirație, acel inspir și acel expir pe care cel mai des le ignori, te fac fericit. Inspiri și expiri fericirea.  Privești la cel care ai devenit după îndelungi modelări ale vieții, privești la ceea ce oferi și la ceea ce știi că mai poți împlini și o anume pace, bucurie tihnită și bogăție ți se așază temeinic în fibre. Te lași cucerit de aceste trăiri, te abandonezi curgerii vieții și continui să zîmbești celui care ai devenit. Parcă o altă inimă ți se cuibărește în piept și îți pulsează în esențe. 

***

           Atunci te faci stea, și oricâți nori te vor mai traversa, tu vei ști că ea există, că ea luminează și că s-a născut din existența ta, din trecerea ta prin această lume. 


 



vineri, 9 octombrie 2020

Gândul de week-end -350

 Există o noblețe a spiritului și o alta a lumii. Prima nu poate fi falsificată niciodată. 

sâmbătă, 3 octombrie 2020

Poveștile sufletului-38- „Pe mine, mie, redă-mă!”

 Poate că tot ceea ce trăim este doar un balans menit să ne redea nouă înșine... poate că tot ceea ce trăim este doar succesiunea de întâmplări menite să ne îndepărteze și să ne apropie de noi. Este înșiruirea de acei oameni ori circumstanțe ce ne atrag în afara noastră, pentru că e nevoie să ne extindem cunoașterea, să ne impregnăm de îndepărtare, să lăsăm amprenta noastră în altceva, și apoi sunt acei oameni ori circumstanțe ce ne însoțesc pe drumul înapoi, spre miezul nostru. Există o amplitudine specifică fiecăruia, dincolo de care parcursul nu e posibil și fiecare viață este despre cât de departe poți ajunge fără să uiți de tine, de sâmburele, de axul tău. 

***

Dacă însă reușești să ajungi suficient de departe vei descoperi că niciodată nu te desparți de tine, că de fapt în egală măsură ești peste tot și pestetotul este în tine și poate că viața este ca o felie de tort: blaturile au fost puse pe rând, dar tu mănânci din toate în același timp când formezi o îmbucătură.







vineri, 2 octombrie 2020

Poveștile sufletului -37- Tata

 Dacă ar fi să îl localizez  ca pe o anume parte din mine, el este afectul neexprimat, nemanifestat. Tatăl meu este combinația aceea de atracție și neînțeles, de înțelepciune și căldură pe care le ghicești, pe care le presimți... e ca și cum undeva, în spatele unui munte zărești razele ce îi încălzesc conturul, dar nu vezi soarele... el rămâne dincolo.

Tata mi-a arătat și m-a făcut să simt  cele mai puternice trăiri în tăcere... Știu și am simțit că ne-am admirat reciproc, ne-am iubit și am crescut împreună. Iubirea dintre noi a fost ca și cum ceva o sugruma și cuvintele nu puteau să apară în această lume, însă a știut să găsească un fel anume de a o arăta: lumina din ochi și din zâmbet. Îmi amintesc felul său de a fi, de o înțelepciune aparte, umorul său ștrengăresc, uimitor de tânăr până la sfârșitul acesta lumesc... 

Tata ...

Este acea parte din mine ce se află la granița dintre subtil și fizic, acolo unde adeseori îmi cunosc iubirea pe care mi-a arăta-o el, pe care am trăit-o cu el. Când a plecat spre Câmpurile Elizee acum nouăsprezece ani și-a lăsat o vreme sufletul să vadă prin mine primăvara ce înflorea atunci, să simtă prin mine căldura noului soare și suflul vieții de aici. Cred că atunci, la trecere, a înțeles imensa trăire pe care a găzduit-o în piept și după care tânjeam în manifestare. Maeștri spun că Iubirea are cu adevărat rost dacă e manifestată, materializată în ceva, concretizată și într-o împlinire în realul acesta și cred că asta a înțeles abia dincolo. 

Este octombrie și îți mulțumesc, te înțeleg, te iubesc acea parte din mine ce a stat atât de mult timp în platonic, în inefabil și în simțiri netraduse în plămadă, Te IUBESC, Tata! 




joi, 1 octombrie 2020

Gândul de week-end -349

 Poți orice în viața asta... chiar și să ai curajul să spui adevărul despre tine însuți. Și aceasta se numește noblețe. 

vineri, 25 septembrie 2020

Gândul de week -end -348

 Stelele sunt suflete aprinse de dor. 

duminică, 20 septembrie 2020

Poveștile sufletului-36- Bătrânul...

 - Privește cu atenție...așa se face!, mi-a zis Bătrânul. 

Îi priveam degetele cum treceau ușor peste firul întins, cum îl apăsau pe alocuri, îl mângâiau alteori cu mișcări precise și sigure. Priveam apoi firul însuși ce se mișca neîncetat cu un ușor suspin de harpă din alt tărâm, pentru ca apoi, după ce trecea de frămânatrea vânjoasă a degetelor să devină fir auriu strălucitor, răspândind o lumină aparte, irizată, blândă, senină.

- De unde voi primi firele? l-am întrebat apoi.

-Vor veni ele la tine. Pare să te preocupe ceva... mi-a spus cu o căutătură insistentă.

-Într-adevăr... degetele mele nu știu să toarcă...

-Nu-i nevoie, vei face toată treaba asta cu altfel de degete ... cu cele din suflet. Ți le-ai pregătit cu mult, mult timp în urmă. Știi acest meșteșug de dinainte de veacul ăsta... treaba ta va fi la început neobișnuită, stranie pentru mulți, dar nu te vei descuraja. o vei face în mod natural, căci ea trăiește deja în tine . Degetele tale sunt de mult timp antrenate să facă această treabă. 

- Cum voi ști care sunt firele, cum voi cunoaște țesătura potrivită?

- De fiecare dată când îți vei simți sufletul plutind și vorbele curgând în șuvoi de aur cald, înseamnă că degetele măiastre au început să lucreze... vei primi tot soiul de fire: unele încâlcite de prea multe noduri, altele amestecate printre ghemuri străine, altele scămoșate, unele aspre, altele prea moi pentru a putea fi lucrate, dar din toate vei face unde aurii. Uneori nici măcar nu vei ști ce faci, dar în nevăzutul din tine vei toarce fără încetare și destinul tău va fi ca toată această lucrare să nu fie cunoscută mult timp, nici măcar apreciată...

-Va fi greu...

- Doar cât timp nu vei înțelege tu însăți ce faci, apoi, totul va curge pe un alt făgaș. Va fi dificil mai ales faptul că foarte puțini vor recunoaște ce se întâmplă deoarece privind la tine, se vor vedea pe ei înșiși... de aceea, până vei înțelege ce ești și care îți e rostul, vei primi și vei trăi numeroase neînțelegeri...

- Deci, mă voi duce pe acest tărâm și mă voi numi Femeia de Lumină?

- Da, numele tău va fi acesta, dar tu  însăți nu vei ști multă vreme. Menirea ta va fi să transformi orice fir îți vine între degete în aur și lumină. Vei avea mult de tors, va fi obositor, te vei răni adeseori, vei sângera, va fi epuizant, vei dori să renunți, vei plânge mult, dar toate astea au menirea să te  facă să te recunoști și să accepți ceea ce ești deja. Vei părea din alte lumi sau din alte vremuri față de apropiații tăi, vei avea sentimentul că nu te potrivești, dar vei continua de fiecare dată. Ceea ce te va întări  mereu vor fi copiii... îi vei recunoaște întotdeauna... le vei recunoaște inimile pure și le vei păstra aurul cu care vin deja. Vei fi cea care lucrează  cu firele de tort ale trăirilor de furie, nedreptate, tristețe, renunțare, amărăciune, frică, apatie ca să le transformi așa cum vezi aici, la mine, în firele de aur ale seninului, înțelepciunii, acceptării, rostului, voinței creative, păcii. Apoi le vei așeza în cuvinte de mângâiere, de încurajare, de susținere, de iubire!

***

Și am tors mult, fire de tristețe mai ales... am tors multă, multă amărăciune și disperare, multe renunțări, neputințe și mai ales multă jale... apoi, într-o zi, din scurgerea din cada de la baie a început să-mi crească o floare și am știut că tot timpul ce trecuse fusesem însărcinată cu mine însămi și că venise vremea să-mi dau naștere cu adevărat. 






sâmbătă, 19 septembrie 2020

Gândul de week-end-347

 Iubind, ajungem împreună la Sufletul Unic.

joi, 17 septembrie 2020

O altfel de privire- 233- Când căderea...

 Și apoi sunt acele clipe când în vis sau aievea,  te lași să zbori în adâncul din tine... e o glisare dulce, neprevestită de nimic altceva știut și care-ți aduce o blândețe și o dulceață pe care doar alungarea unor demoni ți le poate da. E posibil să crezi că atunci reușești vreo fentă prin eter, sau  că ești  ascuns de vreo mantie divină  invizibilă din calea unor săgeți otrăvite îndreptate spre tine, căci starea de senin ce apare imediat după aceea este de neegalat. Acelea sunt clipele când trăiești imponderabilitatea în trup fiind și concomitentul dublei priviri cu ochii de dincolo de pleoape și sprâncene și cu cei de zână, sau cei deschiși într-un alt zenith. 

E o stare de fericire fără cuvinte, nici emoții, ori trăiri de vreun fel. Este starea dintre stări, dintre lumi, când ești asemenea fulgului ce sărută aerul duios și pentru care nu există nici pământ nici cer. 

***

În aceste clipe ființa mea se desface în mii de părticele duse pe oriunde, nu-mi mai simt contururile, nici spațiul, și nici un gând nu mi se mai agață de formă. Sunt clipele eternități ce fac schimb cu celulele care nu-mi mai aparțin și atunci, când se deschide ușa zborului în nefiresc și a căderilor în sus, sunt doar imponderabil fără vreo densitate și știu că totul este altfel. 




sâmbătă, 12 septembrie 2020

Gândul de week-end -346

 Inima mea, cremene  uitată  prin munți aprinsă  de fulgerul care ești. 

sâmbătă, 5 septembrie 2020

O altfel de privire-232- Ai văzut vreodată...


Ai văzut vreodată Iubirea? 


Ai privit dansul razelor din părul ei cum îi mângâie chipul; ai văzut cum o caută lumina în fiecare gest ca să i se oprească jucăușă în privire și apoi să treacă săgeată aurie, prin inima lor? Ai văzut vreodată ploaia difuză din pori ce îmbrățișează aerul iubiților atunci când se privesc?

Ai văzut uimirea ce face colțul inimii să tresare când în preajmă apare acea energie familiară, acea prezență pe care celălalt o recunoaște deja, repetat, din veacuri ...

Ai văzut cum din îmbrățișarea lor cresc  aripi imens albastre care apoi devin mii de aripi albe înmugurite pe existența întreagă, mulțumită lor,  iubiților? 

Ai văzut cum coboară pacea când el o privește zâmbind? Întregul Univers se așază cuminte și stabil, după trăirea lui când se găsesc.  

Ai văzut vreodată ploaia? Ai văzut-o cum potolește Setea, acea sete  de bucurie, de rod, de pur, de curat, de înviorare, de  preaplin, de rupere de zăgazuri, de curgere, de topire...


Ai văzut vreodată Iubirea?




vineri, 4 septembrie 2020

Gândul de week-end-345

 Iubirea mea - balans între slăbiciune și forță.