vineri, 16 august 2019

Gândul de week-end-307

Iubirea este poate cel mai dificil de acceptat și de manifestat, de aceea deși mulți și-o doresc, foarte puțini o cunosc. 

duminică, 11 august 2019

O altfel de privire-215- Curgând

Înainte să intru mi-a întins trei bile și mi-a spus să le aleg în ce ordine vreau; le-am privit puțin și am ales imediat... aveam să aflu că prima era cea mai dificilă dintre ele, apoi a doua pe măsura primeia și la sfârșit, cea de a treia era alegerea înțeleaptă. Mi le-a dat și mi-a spus că ele vor sta cu mine până când se vor consuma.
***
Am luat cele trei bile și am intrat... Fiecare din bile avea un sistem asemănător clepsidrei și în momentul în care se termina, următoarea avea să își  înceapă numărătoarea și odată cu ea, viața ce o reprezenta. Prima viață a început într-un mod bulversant... a fost atât de dur încât aproape că am vrut să o întrerup. Muntele din mine m-a oprit și chiar m-a făcut să îmi pară atât de rău încât, peste ani, mă bufnea râsul reamintindu-mi acel episod. Prima bilă a durat 27 ani... A fost perioada verde cu nimburi roșiatice. Prima bilă s-a consumat atipic și mi-a rămas puternic sentimentul de  la netimp. 

Totodată aceasta a fost etapa pietrei ce cunoaște  multiple trăiri și încercări: am stat neclintită în locaș acoperit de mușchi, am cunoscut iureșul rostogolirii și presiunea concasării până când am devenit râu. 
***
A doua bilă a adus cu ea o altă locație, alte atribuții o nouă viață în care am reluat etapa învățării (de la stadiul primar până la nivelul superior), am primit specializări multiple, am deschis  ferestre în mine și în jur, am ocrotit și îndrumat până când m-am rătăcit. Această a doua viață mi-a adus miracolul nașterii și al morții deopotrivă, miracolul transformării celui mort în de-a pururi viul în mine însămi, miracolul transformării neverosimile și pe acela al uimirii și al dorului. Bila perioadei albastre  cu finaluri de alb a durat 23 ani și a fost cea de-a doua viață. 

Devenită râu am învățat să curg, să aduc alinare și rod, să pătrund în crăpăturile deșertificate, să stropesc mii de semințe. Am curs atât de mult încât am trasat o albie. 

***
Sunt la începutul celei de a treia vieți... mi-a rămas o singură bilă: portocaliu- movulie. O privesc cu drag și încă o țin în dreptul inimii ca să îi simt respirația. Este bila cea de pe urmă, cea care va dura cât celelalte doua la un loc și care încă nu își arată tot orizontul. Mi s-a spus că este bila alegerii înțelepte și ea mi-a adus deja așezarea în mine, răbdarea și posibilitatea de a dilata până la nesaț sentimentul trăirii pe secunde. M-a învățat deja să lungesc clipa cât de mult doresc și  fac asta de câte ori mă vizitează visul nemuririi și al libertății. 

Este viața albiei care îmbrățișează și susține  piatra și apa deopotrivă, care din scobitura pământului sărută cerul cu un sărut fluid și limpede.  




vineri, 9 august 2019

O altfel de privire-214- Sursa

Fiecare dintre noi precum și tot ceea ce este viu avem  nevoie de o sursă care să ne încarce...noi îi spunem hrană și indiferent că  este fizică, emoțională, spirituală, mentală, sufletească, ea ne ține în viață. Fără una din aceste forme de hrană, ceea ce suntem începe să sufere până când în timp, încetează să mai existe în forma pe care o știm. Cu trecerea timpului calitatea sursei se modifică, uneori apa ei devine otrăvită și atunci suntem obligați să ne reorientăm, să căutăm alte fântâni din ce în ce mai pure, mai limpezi până când descoperim că tot ce este sursă fizică se epuizează și că singura inepuizabilă este sursa imaterială. Trăitori fiind, ne vom simți iar atotcuprinzători, veșnici, luminoși. Ne vom fi găsit în sfârșit izvorul în lumina soarelui și căldura inimii, în gândurile bune și senine, în iubire și sinceritate și vom redescoperi cât suntem de nemuritori.



Gândul de week-end-306

Sunt oameni care te aud când taci și sunt oameni care nu te aud nici când vorbești. 

marți, 6 august 2019

O altfel de privire-213- Returul

Sunt drumuri pe care pornim întâmplător sau dinadins și pe care continuăm să mergem până când se epuizează și odată cu ele, noi înșine. Nevoiți să admitem imposibila continuare e necesar să parcurgem drumul înapoi...cel mai des alegem altă cale dar uneori revenim exact pe unde am trecut inițial... la întoarcere drumul pare mai scurt dar în același timp, în locuri anume avem aceleași trăiri din perspectiva schimbată deja. 

***
La fel se întâmplă atunci când ai parcurs tot drumul trăirii în suferință, neiubire, neiertare și ajungi la limita la care orice ți s-ar mai adăuga, nici măcar nu mai ripostezi. E un maxim al suportabilității care a fost demult trecut și la fel ca depășirea unui punct mort de rezistență, ai putea să continui în felul acesta la nesfârșit, precum învârtirea în van a acului pe vinilul discului. Nu se mai aude nici o melodie, ci doar un hârâit interminabil. 

Atunci recunoști că pe drumul acesta nu mai e nimic de aflat și îți dorești să revii la punctul zero, ca să o iei apoi pe  calea trăirii în iubire și acceptare, în asumare și onestitate, în respect și prețuire. Și te întorci.. dar constați că ai de parcurs aceleași etape, chiar dacă în sens invers...constați că în anumite puncte strategice se reactivează amintiri, ori trăiri cunoscute, dureroase sau amare. Unele retururi pot fi chiar mai dificile decât drumurile inițiale pentru că ele cer alte răspunsuri, alte motivații, alte reacții la aceleași întâmplări. E dificil să revii la iubirea de sine, la încredere, la siguranță și firesc după ce ai parcurs până la nesaț calea neiubirii, neacceptării, respingerii, abandonului.

Și totuși... deșerturile însele înfloresc.  








luni, 5 august 2019

O altfel de privire-212- O femeie...un bărbat...

Există un aspect pe care Shakespeare l-a surprins în piesa  ”Îmblânzirea scorpiei” și anume faptul că o anume parte din ființa femeii dorește să se lase îmblânzită dar nu de oricine. Femeia speră în forul ei intim să întâlnească acel bărbat pe care să îl recunoască superior ei sau pe care  să îl simtă  asemenea. Femeia, prin natura ei emoțională aparte, prin fluiditatea ei fiziologică are trăiri pe care, în funcție de sensibilitatea personală le simte mai mult sau mai puțin aprig. Apoi, prin trăirile fizice periodice, femeia învață să devină tot mai puternică. Femeia nu merge la război, nu se luptă cu armele de oțel, nu folosește baioneta, însă în viața ei există   hiroshime încă fumegând.  În sinea ei, își dorește liniștea și armonia și speră,  alături de un bărbat puternic,  să aibă sentimentul că este în siguranță în fața oricăror inamici: fie ei din epoca de piatră ori din psihologia modernă. Femeia își dorește să întâlnească acel bărbat care să fi înfrânt deja zmeul- oricare îi va fi fost înfățișarea- să fie stăpân pe ceea ce trăiește pentru ca astfel să poată clădi împreună ceva durabil. 

Există întâlniri în care după puțin timp se simte diferența de potențial, de energie, de valori și în aceste condiții relația poate să se prelungească atâta timp cât cel care înțelege primul dorește asta. Dincolo de momentul înțelegerii, o relație poate să mai dureze  fie din asumarea celui care a înțeles (el știe că alăturarea a doi poli diferiți creează un transfer care în timp va fi benefic), fie există o formă de echilibrare prin plată (răbdare, smerenie, constanță) care are nevoie de un timp fix. De obicei atunci când termenul se apropie de sfârșit, nepotrivirea devine evidentă și se transformă în atenționări somatizate sau evenimente care te scot de acolo cu forța. 

Există o vreme când o femeie rămâne din sacrificiu, din dependență, din lene, din nevoie în orice relație cu bărbatul care  nu i se potrivește dar există o altă vreme când o femeie nu se mai mulțumește cu un bărbat  care nu îi este egal sau  superior și atunci apare la suprafață acea scorpie care îi sperie pe cei nepregătiți.

Pentru orice femeie neînțeleasă există un bărbat care o înțelege foarte bine și pentru orice bărbat indecis există o femeie care știe deja răspunsul.



sâmbătă, 3 august 2019

O altfel de privire-211- Până la capăt

Sunt tot mai multe  momentele când  recunosc fostele mele trăiri  mai ales  la oamenii care îmi sunt dragi sau cu care am o interacțiune aparte. Asist la felul cum își exprimă stările, emoțiile, convingerile și știu că am fost și eu cândva pe acolo. Mă gândesc cum aveam o anume pasiune în a revela înțelesul  vieții, felul cum găsisem un anumit punct de sprijin... recunosc și elocvența ce-mi  însoțea crezul. 
***
Mă surprind tot mai mult gândindu-mă că ce am simțit cândva ca fiind un adevăr absolut nu mai este așa. Adevărurile se schimbă și ele cu vremurile și atunci mă îndrept spre neclintitul de-a pururi, spre mult îngăduitorul și pe deplin știutorul. Tot mai mult  mă încearcă o adiere de plenitudine nemanifestă, adulmec  rotunjimi de solitudine  înfloritoare și de un anume celibat rodnic.
***

În ritmul vieții există dansuri de samba frenetice și există și acele dansuri binecuvântate venite din imemorial pe adieri de amintire, când te lași purtat de ritm fără să cunoști pasul următor, dar pe care corpul tău îl știe deja. 

Sunt tot mai multe momentele când simt cum dârzenia vieții se înmoaie și se modelează altfel în jur și în mine,  când mă las să zbor sau să continui să sap fără să mai simt vreun sentiment de vină, ori de nefiresc. Știu CE SUNT și asta nu poate fi schimbat de nimeni și de nimic, știu ce am menirea să trăiesc și nici aici nu poate fi schimbat nimic, căci este scris deja în Cartea Vieții.

Există în toate o voință omenească și o voință divină și există în toate un sens mai presus de tot ce putem înțelege și simți. Există o vreme pentru toate și există un ritm în toate.



”The Purpose of life is a life of purpose."

- Robert Byrne



vineri, 2 august 2019

Gândul de week-end-305


De-a pururi avem tot ceea ce suntem: restul e o iluzie.

joi, 1 august 2019

O altfel de privire-210- Podul

Căpătasem un obicei nou:  mergeam să  privesc apusul de pe pod. 

Podul  apăruse de puțin timp și sentimentul pe care îl aveam în timp ce apunea soarele era de departe unic ca trăire. 

Stăteam deci și în acel amurg pe  pod și priveam cum soarele aluneca încetișor spre un alt tărâm. Îi admiram  incandescența micșorându-se  și mi-l imaginam pe un alt cer cum își trimite raze violet spre a răsări. Pe când îl însoțeam așa, am  simțit  un sincron unic: prin acel apus puteam  trăi răsăritul la care privea poate cineva  de la celălalt capăt al  lumii. 


Mi-am adunat solii de drag și pace, i-am pus în zâmbet și în lumina din ochi și preț de câteva minute i-am trimis spre  discul luminos devenit de un violet exotic pe rama cerului. Mi-am simțit căldura din inimă și m-am gândit cum în acel moment, devenit dimineață pentru o parte a lumii, soarele acela va trimite zâmbetul și îmbrățișarea de suflet de pe partea aceasta de lume, de pe podul ce apăruse de puțin timp, boltă grațioasă peste calea ferată,  către sufletul acelor oameni ce căutau un semn pe cer în zorii plini de rouă ai zilei ce se năștea pe un petec de Pământ neștiut vreodată, 






miercuri, 31 iulie 2019

O altfel de privire-209-Vântul printre stele

Obișnuiam să fug... de orice adiere ar fi putut să-mi ridice flacăra, de orice scânteie ar fi putut să-mi sporească rugul. Îmi puneam haina aceea unică sub care mă ascundeam și așteptam... poate îmi doream să apară o mână care să ridice învelișul ce mă acoperea și care să mă vadă așa cum sunt și atunci să îmi zâmbească. Obișnuiam să fug de teamă de a fi privită...privirea altcuiva face să exiști ... cum în majoritatea timpului refuzam să fiu, obișnuiam să mă retrag, să fug de luminile expunerii.
***
Obișnuiam să nu mă văd și prin aceasta să nu văd... privirile mele alunecau, se prelingeau peste materie fără să lase dâre pe retină...vedeam cu adevărat cu alți ochi, cu ochii de dincolo de orizont, cu ochii de suflet vedeam cel mai ades. 
***
Obișnuiesc să merg printre oameni, să le privesc chipul, hainele, mâinile, colțul buzelor, umerii...obișnuiesc să îmi las ochii fizici să remodeleze formele materiei, să urmărească drumul daltei dintâi. Sparg bulgării și îi prefac în pulbere de bucurie din nimic. Transform adierea în aprindere electrică și las ca totul să FIE.

SUNTEM și e de ajuns. 


luni, 29 iulie 2019

O altfel de privire-208- În apex

Există un moment în viață pe care îl presimți și îl tot amâni până  când ești pregătit : este momentul în care decizi să stai față în față cu tine și atunci cobori în apex ca un fel de izolare, de neutralizare a iluziilor și distragerilor exterioare.
***
Există un timp anume când simți această chemare și i te supui... te așezi domol în căușul din tine, te potrivești fest în acel spațiu și decizi să stai... pur și simplu să trăiești într-un fel nou: asculți, privești, taci. Îți lași ritmurile să danseze după bunul plac, îți lași cântecele din splendori să te cotropească, îi dai voie fluxului să treacă pe unde simte și tu rămâi în apex-ul tău simțind cum devii secundă de aur și spumă de eter. Stai acolo în cea mai comodă poziție cunoscută vreodată și simți cum miezul tău ți se dezvăluie într-o splendoare nebănuită ...simți cum adieri neștiute până atunci  îți mângâie fiecare atom și fiecare părticică a esenței tale și te lași  petrecut de această mângâiere până când rând pe rând, porii tăi de OM încep să lumineze, puncte incandescente pe harta universului. 

***
Există un moment când accepți să te întâlnești... și o faci.


duminică, 28 iulie 2019

O altfel de privire 207-Durerea

Există un prag al durerii pentru fiecare dintre noi, o limită a suportabilității. Există tragedii și drame personale și există tragedii și drame sociale care ni le reactivează pe cele personale. Privind limita durerii unui om înțelegi cât a suferit, cât l-a durut.
***
 Există o graniță până la care durerea personală cere durere exterioară, cere răzbunare, cere dinte pentru dinte, și există un ”dincolo de” când știi că totul are alt sens, mai înalt.  Există zilnic războaie fizice, cu sfâșieri de carne și ciuntiri de oase și există zilnic războaie interioare cu măruntaie de suflet ciopârțite. 
***
Nu poți spune care durere e mai aprigă, nu poți face comparații, pentru fiecare dintre noi, în acel moment, altceva nu mai există și prin asta durerea aceea este unică. Există însă un anumit loc în care ajungi cu ființa ta și simți TOATĂ durerea: a fiecărui om, a fiecărui animal ciuntit și chinuit, a fiecărui pom ori plantă strivită din ignoranță sau nepăsare, a fiecărui loc sufocat de plastic ori deșeuri, durerea fiecăruia al cărui drept la viață este anulat. 
***
Există un prag și un necuprins în toate.


sâmbătă, 27 iulie 2019

O altfel de privire-206- Alfabetul

Cu migală și perseverență, concentrat și atent învățăm rând pe rând linii drepte și oblice, bastonașe, rotunduri...le punem alături, le înșirăm în semne cu sens cărora le spunem litere și apoi în cuvinte pentru care avem semnificații reale ori simțiri, ori activități. Intrăm treptat într-o lume a semnelor semnificante și ne obișnuim să facem naveta între realități. 

***
Literele sunt  chei în comunicarea cu spirite aflate lângă noi ori la distanță: fizică sau temporală. Fiecare lectură a celor scrise de cineva ne duce în apropierea aceluia, ne face să îi simțim ființa și să trăim evenimentele, situațiile, să le vedem cu ochii lui, să le simțim cu emoțiile lui. Prin alfabetizare am căpătat încă o dimensiune, aceea a substituirii...lectura ca și muzica, are acea capacitate de a face să vibreze corpul de carne, de a-l parcurge cu trăiri neștiute până atunci, de a trăi prin celălalt. 

***
Comunicăm,  scriem, vorbim la telefon... treptat, cu răbdare și perseverență apare un limbaj comun, un univers al intersecțiilor... la un moment dat ne întâlnim, vorbim privindu-ne ... uneori se aude muzica dinăuntru și ne uimește sincronul, alteori remarcăm disonanța. 

***
Sunt felurite alfabetizări pe lume, felurite limbaje necunoscute ... suntem universuri și lumi ce comunică într-un fel unic ceea ce este viu în ele, ceea ce răsare și apune în fiecare zi a sufletului, ceea ce lucește în miezul fiecărei nopți a  inimii. Amândoi privim cerul și albastrul lui este unic pentru fiecare dintre noi:  albastrul meu este alunecare,  adeseori zbor și uneori lacrimă, albastrul tău poate că este  chemare, sau un altfel de alb, ori o anume durere. 

***

Există un punct în care cerurile noastre se suprapun și ne simțim  dornici de a afla mai mult din restul universului celuilalt... începem deci  să îi învățăm limbajul, vrem să putem comunica direct. Uneori ne oprim după primele liniuțe și bastonașe ale alfabetului celuilalt, alteori mergem până la a cunoaște nuanțe și subtilități din modul în care ”se vorbește” în lumea sa. 
***
”Prietene, cum este albastrul tău?”  rămâne eternul incipit din povestea unică. 





vineri, 26 iulie 2019

Gândul de week-end-304

Sunt mari taine pe lumea asta... iubirea este o taină mai nepătrunsă decât însăși moartea.

joi, 25 iulie 2019

O altfel de privire-205-mlădița

Câteodată  printre contururile din suflet, trăsăturile tale se colorează puternic și ființa ta îmi apare  clar în fața ochilor dinăuntru. Preț de clipe sau minute ne privim îndelung și tăcem. .. știm că ne iubim deja, știm că există o mare provocare în întâlnirea noastră și știm că avem un înger comun care ne veghează. 

Câteodată, în lumea din sufletul meu noi suntem alături și iubirea dintre noi ne eliberează de tot ce ne pune piedici, ne crește și ne face mai cutezători.

***

Stăteam sub acel cer familiar și curățam pământul. Mă simțeam tot mai fluidă, tot mai fără margini și atunci înțelesul s-a dezvăluit: adeseori stăm alături de omul care are să ne ofere ceva sau căruia avem noi să îi oferim ceva. Limpezimea de  sub cerul  care mă însoțea în acea zi a fost că nu există ceva ce nu mi-aș  putea oferi singură și că postura asta, de unire din nevoie,  este fie a cerșetorului fie a sclavului. E ca și cum ar fi vorba despre o neputință, un handicap de orice fel și mai ales sufletesc. Am știut atunci că pot sta fără  altcineva, că pot să mă bucur de prezența mea ca de prezența celei mai iubite ființe, că pot să mă însoțesc prin orice aș trăi și că pot să-mi împlinesc sau să învăț să îmi împlinesc nevoile. În noul context dorința de omul iubit, de celălalt, a rămas ca punere în comun, salt împreună, împărtășire a trăirilor, simțămintelor, dezvăluiri și înțelegeri reciproce, creștere, echilibru, recunoaștere, admirație, prețuire. Am știut atunci că dincolo de romantism și tremolouri se afla imaculatul ajuns la desăvârșire prin șlefuirea în secvențele vieții. 

***
Câteodată îmi apari ca o mlădiță viguroasă din suflet  și am învățat să te privesc și să aștept până când coroanele noastre vor crește împreună.