joi, 6 august 2020

O altfel de privire-226- Întâlnirea...

I-am dat întâlnire... nu știam că mă pot aștepta la surprize... Am aflat apoi că adeseori vine când vrea EL și nu când îi spui... Oricum, mai întâi ai alte întâlniri și, dacă nu ești inspirat, poți să te prinzi atât de mult în prezența lor încât să nu mai vrei să ÎL întâlnești. După aceea apar sentimente și emoții contradictorii care, de fapt, sunt doar niște încercări în a verifica trăinicia dorinței de a-L vedea. 

Orice ar fi, dacă ÎI dai întâlnire, dacă Îl chemi, apare negreșit. Dificil este când începi să înțelegi că ai de ales între EL și celelalte înfățișări care se dau drept EL. Are un fel de a fi, deloc plăcut: în prezența LUI, ceilalți dispar... de aceea este necesară alegerea. Să Îl alegi înseamnă să renunți la ceea ce erai de o vreme, chiar la o parte ce dădea sens existenței, dispariția însăși a acelui înțeles, a acelui rost.
L-am chemat și acum știu că este aproape căci ceea ce se dădea drept EL își arată falsitatea.
***
I-am dat întâlnire Adevărului dar mai întâi m-am întâlnit cu Iluziile. 




joi, 30 iulie 2020

Gândul de week-end-340

Există amintiri despre ceea ce a fost și există amintiri despre ceea ce va fi. 

duminică, 26 iulie 2020

O altfel de privire-225- Suprapuneri...

    Așa cum există anumite momente când, pe drum fiind întâlnești alți oameni, te intersectezi cu necunoscuți sau întâlnești cunocuți chiar de care nu mai știai nimic de mult timp, ei bine, tot așa există anumite intersecții cu tine cel care ai fost, ești și vei fi. 

    Uneori, în anumite stații ale drumului actual, din  motive binecuvântate, ne este dat să ne întâlnim cei care am mai trăit pe acest Pământ, care trăim în viața actuală și cei care vom apărea iar. Este ca o întâlnire în familie, cu rude pe care nu le știai dinainte și în timpul petrecut împreună recunoști bucuria sentimentului descoperirii unot trăsături comune, a unor obiceiuri asemănătoare, În acele momente se creează o conexiune de această dată conștientă între cel care ai fost odată, cel care ești și acela care vei fi într-un viitor anume. Sunt prezente toate sentimentele cunoscute la prima întâlnire cu cineva pe care ai sentimentul că îl știi deja: emoția descoperirii reciproce, starea de a fi în largul tău, sentimentul că îl înțelegi pe celălalt așa cum e: ce face, ce simte, ce spune îți este atât de clar încât uimirea inițială a unei astfel de întâlniri se transformă în Familie, Suport, Căldură, Bucurie.

     Uneori, la anumite borne de pe calea vieții tale, există întâlniri care te conduc pe un drum cu perspectivă  din altă dimensiune și Sensul redevine  firesc. 


marți, 21 iulie 2020

O altfel de privire- 224- Franjuri...

Frânturi de gânduri de trăiri, acestea sunt franjurile; ca niște capete de conștientizări noi ce se arată atenției noastre.
***

 Franjul întâi: Câteodată, tot ce trăiește este lăsat să se defășoare în deplina lui libertate; fie că este vorba despre un singur om sau despre o țară ori pământul întreg, câteodată pentru o scurtă vreme ți se dă toată libertatea să fii  cum ești cu adevărat. oricât ai fi avut grijă să disimulezi până atunci, să păstrezi anumite aparențe, până la urmă, în acea libertate îți dai voie să fii cum ești de fapt. Atunci se arată esența, atunci dezgolit de învelișurile false ale uzanțelor poți să dovedești cât de   întocmai ești cu ceea ce afirmi că ești... Fiecare pom se cunoaște după roade, fiecare om, grupare, popor, pământ se cunoaște după cât de mult încalcă limitele în libertate crezându-se. 

***
 Franjul al doilea: Există o vreme din parcurs în care după ce ai admirat priveliștea, după ce te-ai întrebat ce primești tu pe acel drum sau ce poți lua cu tine de acolo, există o vreme deci în care te întrebi tot mai serios ce aduci tu și mai ales ce lași după trecerea ta pe acolo. O veche vorbă spune că dacă nu poți face bine, măcar  să nu faci rău! Este ideal în marea majoritate dar și foarte greu, ca acel joc la zero puncte. Este o etapă în care, indiferent de vârsta biologică, ești conștient că prezența ta, ceea ce faci, ce spui, ce gândești lasă o amprentă. Și atunci, începi să lucrezi tocmai ca acea amprentă să fie onorabilă, să aducă o creștere, un pas oricât de mic spre evoluție. E acea întrebare care se vrea luată în serios: „Ce aduc cu mine în această situație?” urmată apoi strâns de alta: „Ce las după trecerea mea prin această situație, relație, profesie, viață?”

***

 Al treilea franj este de o provocare aparte: orbiți de lumină, în viața noastră uităm esența întunericului, beneficiile sale. Uităm că lumina însăși a apărut din întuneric adânc, și chiar îl respingem și îl combatem istovindu-ne în lupte interminabile. Există un prag anume dincolo de care înțelegi că totul este din același aluat și că el se află oriunde având însă chipuri diferite. Există un moment anume în care „vezi și te vezi” și dincolo de tablou înțelegi rama și poleiala ei. 


***
 Capăt de franj micuț: Există pe lume o anume atracție, specifică fiecăruia, și care este mai ademenitoare, mai puternică și mai magnetică decât orice altceva trăitor pe acest pământ. Adeseori din perspectiva aceastei atracții ne alegem calea, oamenii, îndeletnicirile. 












sâmbătă, 18 iulie 2020

Gândul de week-end-339

Și apoi sunt acei oameni, care doar prin felul lor de a fi, deschid în noi și luminează cotloane neștiute. 

miercuri, 24 iunie 2020

Taine-14- Și apoi...

Și apoi 
sunt acei oameni
care le-au văzut
Într-o umbră
într-un licăr
într-o șoaptă
într-un suspin

Le-au văzut 
și au știut
cum este 
Altfelul
Altcumva-ul
Diferitul
Uimirea


Au știut...
apoi s-au întors,
apoi au devenit străini
pentru ceilalți
ciudați
de neînțeles
supărători chiar
prin ceea ce spuneau
simțeau
vedeau cu ochiul
de pe dinăuntru

sunt ei,
aceia care le-au văzut
Ielele
Ideile
Altcumva-ul


Și apoi
sunt  eu.



sâmbătă, 16 mai 2020

O altfel de privire-223- Priviri...

 Mă surprind cum  privesc la tine cu ochi multipli, diferiți  de lumină sau  afect... uneori îmi vii în fața ochilor  din suflet, când inimile noastre se recunosc și își amintesc tot ce și-au promis ... alteori te arăți  în lumina privirii de stea pusă dinadins în mijlocul distanței dintre talerele acelei justiții invizibile, cântărirea celestă ce știe  măsura corectă din toate... sunt apoi momente în care te văd ochii din spatele ochilor tăi, aceia care doar ei îți știu furtunile și frământările... sunt câteodat” acele momente în care apari în fața ochilor mei închiși, când dorm - știu că ai fost acolo abia după ce mă trezesc și adulmec urma ta ce persistă o vreme... dar mai ales, în unele zile, ai obiceiul să te arăți ca și cum te refaci din dezintegrări lângă mine și mă însoțești o vreme în fața ochilor de dinăuntru, aceia care văd în același timp  ce e de-o parte și de alta.

Multiple sunt felurile în care privirile noastre se ating...





duminică, 10 mai 2020

Taine- 13- Dilema

Erați acolo
în fața mea, amândoi
Tu și durerea mea...

Odată mi se spusese
Alege!
Când ai apărut
Am știut:
era clipa alegerii.


Erați acolo,
în fața mea,
Tu și Durerea

Pe ea o trăisem
deplin, paroxistic
Pe tine te priveam
și mă întrebam
ce altfel de durere
m-ai face să simt.

Zâmbeai inocent și sigur
atât de hotărât,
atât de liniștit
atât de dornic

Cum să aleg,
cum aș putea oare,
m-am întrebat
și ți-am spus ...

Ce bine, mi-ai răspus vesel
Liniștit,
hotărât,
dornic
Ce bine!
Durerea este
grădina noastră,
o vom cultiva
cu sori, cu iubire...

Vezi?
alegerea  a fost înșelătoare
tot ce avem de făcut
este să lucrăm împreună în
Grădina de sori!

..........

Suntem aici,
amândoi, unul în celălalt
 Într-o grădină parfumată
de sori, de flori,
de roze și iasomii
Iar inima mea știe
că adevărata alegere
este aceea de a decide
Când începi să cultivi
Semințele Iubirii.



sâmbătă, 11 aprilie 2020

Taine 12- Dans

Nici nu mai știu
care a fost prima cădere
nici prima ridicare
știu doar că
de atâtea căderi
și de atâtea ridicări
totul a devenit
un mirific
DANS.


sâmbătă, 4 aprilie 2020

O altfel de privire 223- Înăuntru

Mereu am simțit chemări interioare pentru a merge spre locuri de departe... ca și cum din locul inimii se răsucea un fuior ce mă unea cu locul acela și tot ce îmi rămînea de făcut era să mă las purtată de el.

***
De data asta o mână interioară m-a chemat ... m-a așteptat până am ajuns și m-a invitat să mă petreacă prin tărâmul de dinăuntru. Cum adică înăuntru, ce puteam să găsesc în spațiul ăsta mic delimitat de un metru și ceva în măsurători terestre... „Vino!” îmi spunea mâna și am ascultat-o. Am urmat-o ghicind prezența ființei de dincolo de ea. Era  întuneric și în afara mâinii nu vedeam mare lucru. Simțeam o coborâre prin acel întuneric, o senzație de straniu și o strângere de inimă... „Vino!” a repetat ceea ce se ghicea dincolo de mâna vizibilă ... „atenție la prag!” Pipăiam drumul cu un simț pe care nu mi-l cunoscusem până atunci când am identificat un prag invers, o trecere de fapt spre un jos-sus. M-am oprit o clipă în fața acelei treceri... în spate știam un mare întuneric, în față ghiceam un tunel dincolo de care simțeam chemarea...acea chemare pe care o urmasem de atâtea ori în drumurile mele spre zări. Întunericul din spate mă apăsa deja când am intrat cu pas decis prin tunel: aerul era altul, simțeam adieri parfumate și unduiri sonore diluate mă chemau tot mai mult. Uitasem de mâna călăuzitoare deja, înaintam tot mai sigur, cu un avânt ce creștea pe măsură ce simțeam că știu drumul ăsta...îl mai făcusem cu mult, mult în urmă și presimțeam beatitudinea ce avea să vină. .. „Sunt aici!”mi-a șoptind iar mâna și atunci am deschis alți ochi privind cu uimire de jur împrejur „Ce e asta?” am întrebat neputând să-mi opresc sațiul privirii „ești tu...”. Ce vedeam, simțeam, trăiam era atât de vast, de mult, de deplin... Mă simțeam în același timp în interiorul tuturor trăirilor, fenomenelor, situațiilor, ființelor... știam trăirile pietrelor și ale frunzelor, adulmecam creșterea inelelor din ramuri și vedeam cu ochii nodurilor lor, topeam gheața călare pe raze incandescente și mă prefăceam în lichid și vapori chiar în aceeași clipă.  Zumzăiam pe albe petale și emanam efluvii dulci -acrișoare de citrice în germeni.  ”Și Cerul? Și Oamenii? Unde sunt? ”  „Așteaptă...nu te grăbi” mi-a spus, invitându-mă să mă așez vocea din spațiu. M-am așezat, am privit Lumina și ce contura ea, am simțit, am ascultat... Și am știut Muzica, ploaia, furtuna, durerea creșterii, vulcanii nemaiputândului de conținut, tremurul fricii spre înalt ori spre dincolo de..., toate erau acolo și în dinăuntrul fiecărui Om, în Cerul ce acum părea să se fi ascuns și în trăirile din fațete ce păreau realități incontestabile.

***

 Simțeam alături prezența ce mă ținea strâns de mână și priveam toată acea imensitate „Ce pot face eu? ” m-am trezit întrebându-mă gândind. „Scrie de fiecare dată ce simți... scrie aceste trăiri, pune-le în roua dimineților de dincolo, pune-le în petalele de cireș de dincolo, pune-le în căldura îndrăgostirii de dincolo, pune-le în visul nobil de dincolo...scrie... fă din picăturile de cerneală ca această lume să se vadă”

***
 Ajunsesem în miezul mieriu al ființei mele, stăteam  lângă mine din nou, după atâta timp,  și priveam cu nesaț la punctul ce se află înauntrul inimii noastre, al tuturor indiferent cine credem că suntem... Te priveam pe tine...pe tine...pe tine, și pe tine în miezul mieriu al inimii tale ...și ne simțeam frumusețea firii. 




Gândul de week-end-338

Vine un moment când știi că tot timpul cauți de fapt să te întâlnești cu tine însuți, cu Sinele tău superior. 

sâmbătă, 28 martie 2020

O altfel de privire 222 -Pentru că...

Pentru că începem să vedem rana din spatele furiei,
Pentru că ne străduim să găsim soluții când ceva nu e bine,
Pentru că acolo unde este și bine și rău mulțumim amândurora,
Pentru că am ales să fim recunoscători în loc să criticăm,
Pentru că vedem mai ales ce ne unește decât ce ne desparte,
Pentru că decoperim că în Eu ești Tu și în Tu sunt Eu,
Pentru că în loc să judecăm știm să observăm în liniște,
Pentru că alegem să ne ținem strâns de inimi și nu să ne comparăm,
Pentru că mă respect înseamnă că aleg să nu fac rău nimănui,
Pentru că văd, aud, simt și înțeleg că unul suntem toți ori nimic,
Pentru că acum știm că fără tandrețe și blândețea inimii nu se poate,
Pentru că am înțeles că tot ce gândesc cu furie ori revoltă ne rănește,
Pentru că mă nasc cu fiecare naștere și mor cu fiecare moarte,
Pentru că acum știu că sunt tot ce este, a fost și va fi,

 Renaștem iar, în viață fiind.



vineri, 20 martie 2020

Gândul de week-end-337

Izolarea poate arăta monștrii sau geniile. 

duminică, 15 martie 2020

Poveștile sufletului 35- Zânateci

Odată ce am intrat în pădure i-am spus:
„ E o altfel de liniște!”
„Da, liniștea asta mă apasă”
„Hm... nu știu ce să zic...cunosc liniștea dinaintea furtunii, încărcată de tensiune, pe de altă parte știu și liniștea aia dulce dinainte de a porni să ningă...acum însă liniștea e altfel...mă voi gândi cum o simt”

Am intrat tot mai mult în inima pădurii...viața se vedea în orice loc: ici iarba ieșea mai verde după alunecarea zăpezii, colo rămăsese cald încă culcușul unei ființe mici, poate un ursuleț...dincolo ieșise podbalul luminând vesel  în jur.

 Am trecut de șosea și am intrat în pădurea cealaltă. Acolo chiar și liniștea diferită era altfel. Și mi-a venit să îi spun:
„ Ați văzut vreodată zâne?„
„Nu”, mi-a spus scurt, „Ai vrea să vezi?”
„Da„, am zâmbit uitându-mă la aerul blând ce mă învelea. „Mă simt ca într-un căuș” i-am spus cu bucurie.
„Așa este”, mi-a confirmat de undeva din față, de pe potecă.

Eram două suflete liniștite și pădurea cu toate respirările ei. Simțeam să-mi umplu ochii cât mai lacom, dar ochii cei dinăuntru erau însetați.

Treceam prin spațiul din sufletul pădurii ca printr-un alt tărâm ce ni se oferea prietenos; soarele puncta locuri anume, vântul ne mângâia tandru, ici, colo urme ale ultimelor furtuni ne îndemnau să facem salturi, ocoluri sau cățărări. Un brad m-a chemat scurt să-i culeg rășina: mi-am închinat-o pe frunte și am gustat-o cu o foame ancestrală.

Apoi poteca ne-a cuprins și ne purta singură...noi vorbeam despre lume, viață, suflet, univers...timpul dispărea ...iată ținutul elfilor plin cu iarba uscată și brândușe mov. Acolo vântul suna zglobiu notele clopoțeilor liliachii îndemnându-ne la viață.

„Știi, de câte ori văd munții aștia, brazii ce stau aici de secole, am sentimentul de așezare în suflet, de trăinicie, de siguranță. Mă simt mai liniștită ca oricând”

Nici nu așteptam vreun răapuns, era o declarație ce se întrupase deodată în materialul dintre zări.




La întoarcere, poteca avea altă lumină și aproape de porțiunea cu zâne a coborât o pace imensă în suflet.

În dreapta, cam la douăzeci de metri în față, pe o pantă ce cobora spre noi a început să crească un iureș: frunze uscate, pietre rostogolite creșteau în zgomot unic. Am stat locului, așteptând curioasă apariția: și deodată printre copaci a apărut ea: o ciută uimitor de frumoasă, cu pielea de o culoare neștiută, aș spune gri ori argintiu vânatec. Apoi el, la cîțiva pași în urmă. Au ajuns pe cărare, s-au oprit privind în dreapta, apoi în stânga spre noi; erau de aceeași talie, robuști, zvelți, coarnele lui păreau o coroană princiară purtată cu demnitate de secole. Aveau amândoi aceeași culoare dintr-o combinație unică de nuanțe între pământiu de iarnă, argintiu de zăpadă și culoare de vânt tandru.

Ochii noștri s-au întâlnit o secundă, apoi ea s-a întors și el a urmat-o îndeaproape, dispărând împreună în sunet de frunze și copite lovind pământul.

Nu îndrăzneam să respir: totul fusese atât de neașteptat, unic, miraculos. Am pornit și noi ușor pe potecă și cam în dreptul locului unde fuseseră în urmă cu puțin timp am avut sentimentul că intru într-un alcov sacru parfumat:
„ Mmm, miroase parcă a rășină, ori mir!”, am zis cu glas tare.
„ Nu, ăsta este mirosul iubirii”, mi-a spus „este ceea ce emit în perioada împerecherii, ca să-și dea de știre.”


Am adulmecat o vreme acel miros în care mă scăldam pentru prima dată: de pământ reavăn, rășină, aer pur, cer senin, mir și am pornit înapoi spre lume.


„Nu poți să vezi zâne, dacă nu ești zănatic!” Nichita Stănescu






vineri, 13 martie 2020

Gândul de week-end-336

Îmi era așa de dor de tine încât am început să iubesc totul ca să creez o punte între noi.