Plata Domnului...

 De-a lungul vieții observăm perioade caracterizate de anumite situații repetitive... La loc de cinste sunt acele momente când un om îmi apare repetat, constant în gând. Am trăit de multe ori acest sentiment și în primele dăți când l-am conștientizat simțeam o stare de neliniște amestecată cu nerăbdarea de a-l contacta pe acela care îmi urmărea ființa la nivel subtil. De multe ori îi scriam sau îi telefonam aceluia, iar sentimentul pe care îl aveam imediat după comunicare era de frustrare, dezamăgire, jefuire...

Cu timpul am înțeles că în astfel de situații mi se întâmpla ca nu eu să îl urmăresc cu gândul ci dimpotrivă, gândul aceluia să mă ajungă dintr-o nevoie de conexiune cu mine. Cauza nu m-a interesat mult timp  dar dacă ne raportăm la sisteme energetice, îmi pare plauzibilă explicația că la o altă scară era o căutare de a se alimenta energetic, de a își echilibra stările și conexiunea subtilă cu mine îi aducea vremelnic ceea ce căuta. 

De la o vreme, simt  vreo câteva persoane care mă urmăresc în gând și știu că am trăit cu fiecare dintre ele momente de apropiere sinceră, deschisă până când ceea ce s-a spus, ori s-a trăit a fost ceva ce fiecare dintre noi a considerat la vremea respectivă a fi un adevăr important cu valoare de limită dincolo de care relația, prietenia, iubirea dintre noi,  nu a mai putut continua așa cum era înainte. 

Una din conștientizările personale recente este că nu doresc să îmi asum bunăstarea altuia mai mult decât e dispus el însuși să lucreze pentru ea, că nu mai pot purta ceea ce devine poate „mintea cea de pe urmă” , înțelegere târzie ori remușcare ori regrete de cealaltă parte. Până la urmă, fiecare dintre noi cunoaște Legea, fiecare dintre noi a auzit măcar o dată despre a iubi oamenii, viața, ceea ce faci, ești, spui, gândești, „a iubi ca pe tine însuți” și fiecare dintre noi trăiește modul cum înțelege să se raporteze la această Lege, Unica valabilă și pe care o recunosc în această viață și în oricare alta. 

Prin urmare, de fiecare dată când îmi vei mai apărea în spațiul ființei însoțindu-mă să știi că gândul meu este doar despre cât de capabil sau capabilă ești să trăiești viața asta, cât de desăvârșit sau desăvârșită ești în a continua, crea, trăi, progresa și voi recunoaște pentru fiecare act de viață pe care îl semnăm între noi unica Plată valabilă, aceea a Domnului. 

Iartă-mă, Te iubesc, Te iert, Îți mulțumesc!

Frumusețea...

În preajma  munților, pe lângă multele sentimente pe care le trăiesc, apare și limpezimea adevăratei frumuseți... acolo, sufletu-mi se bucură de autenticitatea frumuseții pure, limpede în fiecare anotimp al său. Există o anume strălucire a frumuseții adevărate, ce se naște din esență, din asumare și evoluție. Lumina îmbracă chipurile pantelor, ale copacilor, al ierbii, ori al aerului de acolo, într-un mod magic și adevărat. 

***

Într-o lume confuză și cu suport incert, schimbător, lumea muntelui este axis mundi pentru sufletul pur. Acolo se limpezesc multe în tine, înconjurat de puritate... acolo, în acele tărâmuri simți nesațul după sufletele călite și dârze, după mințile evoluate, ordonate și limpezi în ele însele, după inteligența sclipitoare și după frumusețea fantastică a simplității nude. 

Există încă pe această lume un filon uriaș de aur solid care ne susține, care ne îmbogățește și ne vitalizează.  Putem să îl acceptăm sau să îl refuzăm... el ne este oferit cu mare generozitate și iubire. 

La aniversară de suflet ...

Când venim pe lume, există doar o singură cale: prin intermediul mamei noastre. Nimeni nu a cunoscut lumea altfel și de aceea în intimitatea celulelor noastre viața și mama sunt sinonime. Mama ne hrănește fizic și emoțional, ne învață, ne ocrotește și ne face oameni demni. În momentul când mama încetează să mai existe fizic pe lumea asta în sufletul fiecărui copil se întâmplă ceva iremediabil: în viață, în lume se face pustiu o vreme, e ca și cum soarele s-ar ascunde pentru toți oamenii și aceștia ar rămâne în întuneric și frig. Copilul a cărui mamă nu mai există, indiferent de vârsta la care se găsește atunci, rămâne orb și înfrigurat o perioadă, apoi încet, încet își crește singur alți ochi pentru a vedea lumina fără ea, alt corp pentru a simți căldura care a rămas în lume în lipsa ei.

Doar atunci când mama se duce spre câmpurile din Rai sau atunci când îți vezi propriul copil pentru prima dată în această lume ești în contact direct cu inexplicabilul, cu fără cuvântul, cu imensitatea. 

Astăzi, voi cei care ați ales să ne însoțiți din cealaltă dimensiune a vieții vă serbați aniversarea sufletelor. Cununi de crini  și raze de lumină, vouă, tuturor, dragilor! 

La marginea timpului

... mă așez la o margine de timp și contemplu zările din sfera existențelor... se lasă de amurg movuliu,  pescărușii rotesc hore pe cer iar eu îmi desfac petalele inimii si înfloresc pe aripile de înger ce  coboară grațios cu mișcări ondulate prin înserarea mea.  Adulmec aerul până simt că e permis să zâmbesc ținând de mână bărbatul, și să  fim alături în  miracole. 

***

 Lasă-te iubită, îmi cântă pescărușii, lasă-te iubit îi șoptesc îngerii ... la limita timpului trăim  armonii, contururile noastre se aprind  luminoase  și zările aduc valuri de grație delicată ce îmbrățișează în învelișuri de catifea văile, dealurile, oamenii... iar munții, ei devin transparenți. 

***

Pe o margine de timp au loc întâlnirile ... ajung apoi pe pământ ... și iată că  ne privim uimiți, ca și cum ne descoperim prima dată și inimile ni se unesc între palmele ce se îmbrățișează,  dansează  și se rotesc pe când  coboară   odată cu pescărușii,  cu stingerea auriu vineție a apusului și cu ploaia de fulgi delicat grațioși  pornită deodată.

Despre alegeri

M-a întrebat prietena mea de curând : «Oana, nu ştiu ce să răspund când băiatul meu se revoltă şi îmi zice că poate să trăiască şi mediocru, că nu înţelege de ce îi cer să lucreze mai mult, să devină performant. M-a surprins  că la unele din întrebările lui nu am ştiut ce să răspund. »

Săptămâna trecută m-am gândit la tinerii de 15-19 ani de astăzi care spun acelaşi lucru : « Se poate trăi şi la nivel scăzut, de ce îmi cereţi să fac performanţă ? Şi în plus, e prea târziu să mai încerc să învăţ, dacă nu am fost obişnuit până acum.»

Pentru toţi tinerii de azi, dar şi pentru cei care îşi pun astfel de întrebări las gândul meu de acum să-şi ia zborul şi să îi inspire.

***

E adevărat că atunci când ne-am născut am fost creaţia părinţilor noştri şi a lui Dumnezeu dar tot ceea ce devenim pe parcursul vieţii suntem aproape 90% creaţia noastră prin alegerile pe care le facem. Fiecare din alegerile noastre deschide un alt drum. De multe ori bravăm şi nu avem înţelegerea a ceea ce afirmăm sau acţionăm, iar când pornim cu adevărat pe drumul pe care l-am deschis şi vedem că nu ne place începem să ne arătăm nemulţumirea faţă de tot ceea ce ne înconjoară: familie, serviciu, retribuţie, ţară, partener de viaţă, etc.

Nu am să îţi spun acum, oricine ai fi tu, de ce e bine să ţinteşti spre stele şi nu îţi voi spune pentru că ştiu că dorinţa asta de evoluţie personală există deja în  interiorul tău; nimeni nu se va strădui, nu va munci sau nu va încerca să dea mai mult decât i se cere dacă nu aude vocea asta dinăuntru. În fiecare dintre noi este un dor spre fiinţa noastră desăvârşită, dor care ne face să fim nemulţumiţi atât timp cât nu îl conştientizăm: vrem fie statut, fie avere,  iubire, recunoaştere, fie la scară mai mică o casă, o maşină, o petrecere anume, o călătorie aparte. Pentru fiecare din ele am depus eforturi care  ne-au făcut să înţelegem puterea  perseverenţei şi a fixării unei ţinte. Fiecare dintre noi a trăit o bucurie de mai lungă sau mai scurtă durată după care a simţit iar nemulţumirea. Doar un ţel superior care să dureze întreaga viaţă ne e potrivit.

Cred că e benefic pentru noi să ne dorim să fim puţin mai buni în fiecare zi, în toate aspectele vieţii noastre: să încercăm să creştem puţin cu inima, să facem mai bine profesia noastră, să fim mai atenţi la cei cu care ne întâlnim, să ne facem puţin mai frumos cuibul, să fim mai grijulii cu Pământul şi să ne purtăm cu noi înşine puţin mai bine de fiecare dată când vom alege.

Spunea cineva că viaţa asta este construită pe principiul unei şcoli: 50 minute lucru, 10 minute pauză. Mă gândesc la faptul că timpul nostru trece fără rost în pauze contiue şi că ne golim de viaţă în obiceiuri care nu dau o valoare în plus nici nouă nici celor din jur.

Suntem responsabili pentru viaţa noastră şi de aceea  e bine să ţintim cât mai sus, pentru că tot ceea ce stă în puterea noastră este modul cum ne trăim viaţa, şi aceasta este învăţătura directă pe care o putem transmite celor din jur.

***

 Nu e păcat să faci greşeli, dar e păcat să nu vrei să fii ce poţi fii tu mai bun.

( clipul de mai jos este un exemplu despre cum sa fii mai bun )

Mi-au spus fulgii...

În una din serile trecute, la munte fiind, am ieşit să mergem la săniuş. Am ajuns la pârtie, i-am lăsat să se ducă toţi cu ce aveau, sănii, bob, palme... m-am aşezat uşor la marginea pârtiei şi am privit cum cade zăpada. De când mă ştiu, atunci când ninge îmi place să privesc căderea fulgilor de nea. Mă uit cu atenţie la alunecarea lor prin văzduh, simt tăcerea ninsorii, adulmec aerul, iar la un moment dat privesc în sus şi urc prin căderea lor. Am repetat ritualul: ningea frumos în seară, fulgii erau de toate mărimile şi mă îmbiau să intru în mijlocul lor. Eram lângă pârtie, aveam un loc ferit de freamătul pasionaţilor în ale alunecării pe sănii, boburi, palme, folii de plastic... din loc în loc se vedeau halouri de lumină ce străjuiau pârtia schiorilor, în jur glasuri, râsete, frânturi de gălăgie veselă.

Mai întâi am simţit pe obraji fulgii. Veneau din toate direcţiile şi mă invitau să le acord atenţia mea: am zâmbit şi i-am privit; s-a făcut deodată linişte, era doar căderea lor în alt fel melodioasă şi apoi, la un moment dat i-am auzit:

Uite, asta e de fapt ninsoarea- un dans. Vino! Mi-am ridicat privirea spre fulgii care veneau de sus şi sentimentul de urcare a apărut iar: urcam printre valsurile lor, printre tangourile de nea, printre bluesuri şi rock, mambo şi cha-cha. Urcam şi le auzeam glasurile zglobii: acum înţelegi? E vorba despre dans; despre cum să te laşi să aluneci în ritmul care vine: viaţa te trece prin multe ritmuri, prin multe posturi: dansezi uneori singur, alteori dansezi cu un partener, cu cineva pe care îl iubeşti mult sau cu cineva care te sâcâie, dansurile alături de oameni mulţi în hore, sau menuete, sunt şi dansuri în care eşti singur în mulţimi. Priveşte-ne: dansăm acest dans al vieţii de cînd ne ştim şi nu ne izbim niciodata unul de altul pentru că ne lăsăm duşi de ritm, de muzica ce ne face să dansăm. Nimeni nu ştie muzica dinainte, dar când începe ne lăsăm în voia ei. E regula dansului: primeşte atingerea şi atinge la rândul tău, simte unduirea, trăieşte melodia, uită încordarea, fii alunecarea – fii armonios cu ce vine spre tine. Şi dansează, dansează mereu: în vânt, în soare, în ninsoare, în ploaie. Dansează şi învaţă să armonizezi dansul tău cu dansul momentului! Dansează şi bucură-te!

                          E dansul vieţii, bucuria vieţii!

Miercurea fara cuvinte-orice loc e potrivit pentru omul hotarat