sâmbătă, 29 decembrie 2018

Poveștile sufletului-25-Timpul de nod sau Prendre du plaisir

Trecerea de la un an la celălalt este precum timpul petrecut într-un nod: vii de undeva, te oprești, te răsucești puțin, stai o vreme și apoi pornești înainte. Nodurile sunt uneori o încâlcire, alteori o punte între două direcții diferite... în calitate de punte, nu simt deloc dorința să desfac nodul actual, ci mai degrabă să primesc cu recunoștință ce îmi aduce de pe o cale și să urmez calea cea nouă ce se continuă din el. 
***

În miez de nod acum, piaptăn ceea ce vine din direcția parcursă: din toate stările omului, una mai ales îmi este călăuză pentru ceea ce a fost și va urma esențial în drumul vieții... să faci cu plăcere ceea ce faci: să lucrezi cu plăcere, să iubești cu plăcere, să ai o familie cu plăcere, să călătorești cu plăcere, să cultivi gânduri și sentimente cu plăcere... dacă în vreunul din aspecte observi că nu mai acționezi cu plăcere, oprește-te! Fie readu plăcerea acolo, reinventeaz-o în acea situație, fie treci la altă experiență. Nimic din ceea ce faci fără plăcere nu te onorează și nu aduce bucurie nici ție, nici celorlalți.

Apoi, vine înțelesul că nimic din ceea ce trăim nu este imobil și că totul are timpul său: o clipă, un an, o vreme, o veșnicie..că de fapt nu durata contează cu adevărat ci felul cum treci prin ea. Și dacă înveți asta, celebrul vreau să fim împreună veșnic chiar devine realitate. În sensul ăsta am aflat că oricât de bine ai fi fost antrenat în a trăi situațiile dificile și durerea,  există un moment în care îți dai seama că nu știi cu adevărat cum să reacționezi la normal și uimitor de bine și că există o vreme pentru a învăța și a trăi și asta. 

În miezul de nod îți lași ochii să dezvăluie acel zâmbet unic învățat în acceptarea planului divin și a sensului superior din: ” știu! acum  eu sunt Căpitanul!”, sensul ce aduce cu el bucurie și împliniri. 
***
Se spune că oricine poate fi ateu până ajunge în tranșee și că orice femeie este feministă până întâlnește un bărbat adevărat! În rest, sunt doar alegeri. 





Gândul de week-end-278

Există un loc pe Pământ în care stăm îmbrățișați mereu: în inima noastră.

joi, 20 decembrie 2018

Gândul de week-end-277

Pentru orice timp trăit într-un loc sau gest cu durere, există un alt timp trăit în același loc sau gest, cu bucurie, cu iubire. Și asta e vindecarea.

vineri, 14 decembrie 2018

Gândul de week-end-276

   Firescul meu  și al tău sunt în armonie.

miercuri, 12 decembrie 2018

Poveștile sufletului-24- ”Vede-n capăt începutul...”

”Citește asta și înțelege!” mi-a spus Îngerul...am citit în repetate rânduri până când sensurile se distilau și intrau prin pori, prin celule, prin gene. Reciteam și revedeam ceea ce trăisem și îmi dorisem mereu să înțeleg; sensurile și înțelesurile se așezau unduios și cuminte; aveam o cheie pe care urma să o folosesc în situații concrete, aveam să o probez în realitatea asta. Mai avusesem chei și altă dată, însă ele se dovediseră a fi potrivite pentru mai multe încuietori, așa încât îmi devenise  dificil să știu dacă fusese doar întâmplarea cea care făcuse posibile atâtea descuieri de uși spre orizonturi noi sau chiar fusesem în posesia unui instrument pe care îl foloseam în mod inteligent. 

De data asta priveam cheia cea nouă zâmbind liniștit. O folosisem de câteva ori și ea se dovedise de fiecare dată potrivită. Mă gândeam la ceea ce trăim, la tot ce se derulează în prezent pe scena vieții, în toate aspectele, în toate secvențele... cheia  se adeverește din nou cea potrivită.  

”Citește și înțelege!” mi-a spus Îngerul pe când privirea îmi aluneca peste rândurile unei cărți de vindecare a sufletului: ”...viitorul formează prezentul. În plus, viitorul are legătură cu sufletul omului.”  Lazarev.



luni, 10 decembrie 2018

Poveștile sufletului-23- În Te iubesc

Trăim în nori mai mult decât  în senin, trăim mult în ploi sau furtuni, în tristeți, în nemulțumiri, în neînțelegeri și tăceri nefondate, trăim în orgolii și nedreptăți, în minciuni și irosiri, trăim în lașități greoaie ori în frici adunate, trăim în opuneri și respingeri, în negări, în vini și reproșuri, în indiferențe și revendicări...

***
Destul de rar trăim în Te iubesc și mult mai rar în îmi ești drag,  îmi place felul tău. De fapt ne temem de te ador și reproșăm puținul mă iubesc cu tine. Respingem ades ia mâna mea și chiar hai împreună... uităm vreau să simt ce simți tu și irosim imens eu sunt tu și tu ești eu... fugim prea des de viața în te iubesc și ne trăim neiubirile în piața publică. Ne dorim iubirea, doar ea, și trăim în fapt în mai bine ce știu deja chiar dacă îmi e rău așa.


***
Să trăiești  în te iubesc poate fi o arsură mai puternică decât orice rană știută,  mai izbitor decât orice 

palmă a indiferenței, refuzului și abandonului adunate, este răsturnarea a tot ce părea familiar dar...

să trăiești în te iubesc este singurul răspuns valabil la ilogicul creat de atâtea nemuriri apuse. 



sâmbătă, 8 decembrie 2018

Gândul de week-end-275

Lumea ar deveni mai bună și dacă cei care iubesc pe cineva ar avea curajul să admită acest sentiment și astfel nu ar mai încurca viața lor și a altora.

vineri, 7 decembrie 2018

Poveștile sufletului-22- Pistele

Uneori privesc la drumul prin viață ca la un drum pe o tableta cu cercuri concentrice așezate precum o pistă în spirală. Ne așezăm la început fiecare pe culoarul său și ne tot rotim o vreme pe el până când la următoarea cursă ne găsim la start pe un alt culoar. În felul acesta parcurgem curse circulare succesive până când , deodată ne găsim în centru, in cercul din miez, unde nu mai e nevoie să  facem curse obositoare ce ne epuizează forțele creatoare, ci e suficient să ne păstrăm echilibrul în acel loc. Revenind la cercurile concentrice, fiecare dintre noi a stat o vreme pe acela al spaimei de a pierde ceva sau pe cineva, ori pe acela al revoltei împotriva a ceea ce se întâmplă cu nuanță de nedreptate în viață, ori pe cercul tristeții ca urmare a ruperii și separării primordiale. ori pe cercul dorinței rezultată din curiozitate pofticioasă. 

Pe fiecare din aceste cercuri am stat cât am trăit  respectiva simțire până în ultimele sale manifestări: am trăit tristețea și jalea până la paroxism, până ce a trecut prin straturile universului și nu a mai avut unde să se audă... am trăit revolta maximă până când am strigat-o în fața divinității însăși, ori am trăit dorința mistuitoare până când i-am simțit arderea răvășitoare. 

Am trecut pe rând prin fiecare dintre ele și m-am regăsit în fiecare, până când încet, încet am atins cercul ultim, cel din miez: acolo am trăit universalul în plinătatea sa, am găsit acea umplere a tot și a toate,  care  aduce Pacea. Am simțit cum ceea ce sunt se umple ușor cu această trăire a deplinului perfect în ființarea sa...ca și cum, o cortină groasă a lunecat încet, lăsând la vedere perspectiva divină a toate câte sunt. 

Din cercul din mijloc nu mai poți să fii altfel decât să lucrezi în iubire, în înțelepciune și sens. De acolo nu mai poți crede și trăi  despărțiri reale, separări, nedreptăți, injustiții ori neiubire. 


În cercul din miez ești în ochiul divin în toate ce există pe lumea asta.