sâmbătă, 27 octombrie 2018

Poveștile sufletului-13- În noi înșine

Suntem în noi înșine ca într-o casă în care ne naștem. O vreme stăm în pătuțul nostru culcați și tot ceea ce putem vedea este ceea ce ne este foarte aproape privirii ca ceva fiind deja acolo sau ceea ce vine spre noi la distanța potrivită de a fi perceput. Cu timpul părăsim pătuțul și ochilor noștri li se arată un spațiu mai larg, apar încăperi noi și atunci când suntem iar în pătuț, în noi există deja imaginea a ceea ce se află dincolo de el.

Treptat, treptat devenim dornici de a afla mai mult și ne deplasăm singuri prin casă, prin jurul ei, prin cartier, mergem prin țară și prin lume. De fiecare dată în ochii dinăuntrul nostru vizibilul se mărește și el. Când am înțeles ce se poate vedea pe întins, ne ducem în explorări pe verticală și avansăm spre piscuri de munte sau ne cufundăm în abis de mări. Și iar ceea ce purtăm cu noi se mărește, crește ca întindere, ia dimensiunea universului pe care îl știm de acum.

Vine însă o vreme când ne aventurăm în altfel de călătorii, de transcendeță, în spații din alte geografii. Și acolo descoperim ceea ce ne este aproape până când ”vizibilul” ajunge să cuprindă simultaneitatea...este o trăire de o anume senzualitate și bucurie să ”vezi” cum o situație unică răspunde unor intenții multiple,  cum un singur fapt ”rezolvă” cererea mai multor oameni. Atunci presimți că ceea ce este iți este cu adevărat puțin cunoscut și că de fapt ești încă bebeluș în pătuțul tău, fascinat de ceea ce e foarte aproape de cuprinderea privirii tale.


vineri, 26 octombrie 2018

Gândul de week-end-269

Mult prea des oamenii  își doresc  ceea ce nu fac sau nu sunt. 


joi, 18 octombrie 2018

Gândul de week-end -268

Frumusețea este o opțiune.

duminică, 14 octombrie 2018

Poveștile sufletului-12- Frumusețea

Mult timp am fost plecată din căsuța inimii mele...așa simțeam, ca și cum aș fi fost prin alte locuri și înăuntru se făcea tot mai umbră și praf.

***
”Tu ai un rost pe care nici tu nu îl știi” mi-a spus privind undeva în gol. Ascultam cuvintele sale și rotițele începeau să se urnească scrîșnind ușor...” Tu te-ai născut să faci ceva...să vindeci suflete și mai e ceva, dar nu îmi dau seama... și nici tu nu știi încă” 

***
Încet, încet rotițele s-au pus în mișcare lină și prin ochii din veșnicie am văzut cum de când mă știu am vorbit mereu sufletului...fiecărui om pe care l-am întâlnit, i-am vorbit în suflet și asta a făcut ca de multe ori oamenii să se înșele confundând sentimentul de bine pe care îl simțeau cu afecțiunea ...de fapt ceea ce simțeau nu era direct legat de ființa mea ci de sufletul lor ce se simțea poate pentru prima dată văzut și apreciat. 

Oamenii au uitat de foarte multă vreme de sufletul lor și de frumusețea lui: L-au acoperit cu multe straturi de frumuseți ieftine și trecătoare și s-au obișnuit atât de mult cu falsul acesta strident colorat, încât au ajuns să nu mai poată trăi înăuntrul lor și să  iasă tot mai mult în afara propriei ființe căutând anestezii și surogate ce măresc de fapt  distanța față de esență. 

Fiecare dintre noi este o scânteie ce are de luminat ceva și fiecare dintre noi este chemat să se aprindă în locul unde se află, să creeze cu artă frumusețea acelui spațiu, acelei relații, acelor meserii, acelui aer. Fiecare dintre noi are de ales între a aduce și mai multă lumină sau a se lăsa acoperit de umbre. 

***
Da, am un rost pe lume să arăt că în orice colț de pe acest Pământ există o scânteie, oricât de mari și înfricoșătoare ar fi umbrele, și menirea mea este să aduc la lumină sufletele stafidite de întuneric. Uneori, ca să fac asta, împrumutam părți din sufletul meu celorlalți, pentru ca să își poată vedea și singuri frumusețea dinăuntru... până când am înțeles că făceam un lucru nepermis atâta timp cât nu mă ajutasem pe mine, cât nu mă crescusem pe mine într-atât încât să devin regenerare și lumină, iubire și căldură, armonie și blândețe. 

 ***
 M-am întors în căsuța inimii mele și am treabă: curăț praful și cultiv semințe de suflete. Vă aștept să vă primeniți și voi căsuțele din inimi. 



miercuri, 10 octombrie 2018

Gândul de week-end -267




Un dar prețios pe care îl primești va fi al tău atâta timp cât știi să îl apreciezi și să fii recunoscător pentru el.  La fel e și cu oamenii dragi.