vineri, 30 decembrie 2016

O altfel de privire-130-Mi-a plăcut

 ” Anul ăsta... ți-a plăcut?”
***
 Mi-a plăcut...  înaintarea... îmbrățișarea deopotrivă... răspunsul divin, regăsirea,  fotoliul ce mă cuprinde  când mă așez să  citesc,  puterea de a avea dorințe, bucuria pe care o am înțelegând, grădina altfel din vară, mirarea lucrului frumos făcut fără efort... de muntele ... acasa... prietenul veșnic...

Mi-a plăcut să simt ca celălalt...  adeseori tăcerea, voluptatea ei.. eul-tu neștiut mai înainte ...  descătușarea...vocea...

Mi-au plăcut  diminețile ca  un  dar....și zilele.... și nopțile....

Mi-a plăcut anul ăsta venit dintr-un viitor uitat...și revenirea la zero...la unu... la doi...

Mi-a plăcut ... mulțumesc pentru muzică, pentru dansul din inimă, pentru aer, mulțumesc pentru  tot, tot!



luni, 26 decembrie 2016

O altfel de privire-129- Binecuvântarea

Vin acele momente când simți că nu știi ce să mai faci... când fie un prieten suferă, fie cineva drag trece prin încercări grele.. e acel timp când te rogi cât poți,  vorbești cât simți, îmbrățișezi cât  se poate și totuși nimic nu pare a se schimba. trăiești apoi tentația  sentimentului  de dezamăgire, dar continui să te adresezi Divinității. Reușești să nu te lași ispitit de tristețe, îți înghiți urma unor lacrimi, îți recâștigi pacea și te cufunzi în întrebarea: până la urmă, cum funcționează totul, cum se stinge durerea, cum se face alinarea? 
 Rămâi în acea plutire a acceptării a ceva mai presus de puterea umană .. a unui soi de implacabil, fără însă a cădea în deznădejde... rămâi într-o anume uitare mută și reîncepi să lucrezi, să funcționezi, continui să te rogi și la un moment neștiut se întâmplă MIRACOLUL: pur și simplu prietenul trăiește fericirea pe care nu o mai spera, omul drag se vindecă, armonia se întoarce brusc și simți că totul trăiește după un rost și un timp, că totul se împlinește în Grația Divină, simți Binecuvântarea  ce se așază lin în jur și o fericire îngerească ce îmbrățișează firea. 

***

Retrăiești atunci Rostul a toate și al tău, simți așezarea tuturor lucrurilor și mai ales simți fericirea de a fi și tu  Copilul Divinității și de a  simți iubirea SA. 


vineri, 23 decembrie 2016

Gândul de week-ed-181



Orice început  strâmb,  acceptat pentru că aduce un beneficiu la care râvnim, devine o situație de nesuportat în timp.


sâmbătă, 17 decembrie 2016

Gândul de week-end-180

Când sentimentele cresc se fac oameni.


joi, 15 decembrie 2016

O altfel de privire-125- Rămas bun

Adeseori privim momentul de ”Rămas bun” ca pe o întrerupere definitivă a ceea ce trăisem până atunci, ca pe un sfârșit trist a ce a fost. Uneori chiar trăim cu spaima lui ”Rămas bun” chiar dacă el nu pare să fie anunțat de nimic și atât de mult și des ne temem de el încât până la urmă chiar se întâmplă, ca o confirmare a ceea ce construiam deja în noi. 

”Rămas bun” e în fapt ceea ce rămâne bun și frumos în noi și în existență după momentul în care înțelegem că drumul pe care suntem nu mai poate continua fie în direcția inițială, fie în compania respectivă. Fiecare dintre noi este mai degrabă legat intim de calea vieții sale decât de orice altceva poate întâlni pe ea, astfel că orice alte legături sau atașamente trăite excesiv produc tulburări greu de îndreptat. 

Menirea noastră este ca din tot ceea ce trăim, din tot ceea ce simțim ori împărtașim să avem măiestria să facem să rămână ”bun” și valoros indiferent dacă mai este sau nu în preajma noastră fizic. Orice trăiește pe lumea asta are o creștere și o descreștere în forma sa, orice există parcurge sinusoide grațioase prin timp și atunci când ceva, orice din viața noastră ajunge la punctul minim de a fi, când simți că nu mai poți crea, ființa, trăi ceva armonios, nou, împlinitor, când simți că ceea ce trăiai până atunci nu mai poate aduce bucurie, inspirație, înflorire, e momentul să păstrezi  ceea ce a fost  frumos,  ceea ce a fost deplin și să mergi mai departe. 

Pomul vieții fiecăruia dintre noi, se îmbogățește periodic prin  roadele gustoase ce au rămas pe ramurile diferitelor etape.  Cu vremea, ele devin și  mai prețioase, și  mai pârguite. 


marți, 13 decembrie 2016

O altfel de privire-124- Rotirea

În mișcarea  unduioasă a unei roți există pururi o învățătură: o rotire completă e însoțită de înaintare atunci când ceva se opune, când există o anume rezistență.  Aceeași roată, în aer se învârte pur și simplu năucă...doar pe sol sau pe o suprafață ce  se împotrivește poate înainta. 

Rostul vieții noastre pe Pământ este să parcurgem cercuri complete în situații care într-o anume măsură ne rezistă; atunci înaintăm  în direcția dorită, când suntem conștienți că e firesc și chiar de folos să parcurgem tot cercul încercărilor noastre pe calea ce se opune suficient de mult încât să ne asigure suportul pe care călătoria noastră se desfășoară constant. 

***

Există un moment în care, tot repetând rotundul eforturilor în linia avansării continue, suntem prinși în așa măsură în ondularea grațioasă a mișcării încât totul pare fluid, totul devine  alunecare armonioasă, roata și drumul sunt  îmbrățișare intimă, un împreună - separat care, prin  continuul său devine mișcare, curgere, fluid, imaterial. 
***
Prin natura vieții, fiecare dintre noi se află zilnic pe calea cercurilor ... prin natura forței interioare unii dintre noi creează mișcare din rotirea completă în medii aparent ostile ... prin natura grației divine,  încă puțini se topesc în fluidul curgerii din dansul celor trei.


vineri, 9 decembrie 2016

Gândul de week-end-179


Și fericirea ca și tristețea cere stăpânire de sine.


sâmbătă, 3 decembrie 2016

Gândul de week-end-178

E suficient să înțelegi care e menirea de a fi OM, așa cum orice altă ființă de pe acest Pământ o știe pe a sa.


vineri, 2 decembrie 2016

O altfel de privire-123- Tărâmul Grației Divine


Tot trăind, simțind, lucrând, înfăptuind, gândind vine un moment când  iubești deplin ceea ce ești  și ceea ce este și cu  acest simțământ pășești în Tărâmul Grației divine. E acel loc din care vezi și simți în toate prezența divină, în tot ceea ce există ca formă ori trăire, în tot ceea ce abia bănuiești și în ceea ce nici măcar nu poți închipui. E acel prag de unde pășești în splendoarea lui A FI pur și simplu, cu recunoștință pentru că faci parte din creație. Pătrunzi  tot mai mult în această adorare a prezenței LUI și tot ceea ce credeai că ești se modifică, limitele se deformează, contururile se schimbă, formele se confundă... e ca mereu și nu mai e la fel.
***
  Apoi vezi cum fiecare e distinct însă identic. Orice există are același suflet, același timp, același trai; tot ce există are același parcurs. Doar o clipă de îți e dat să pătrunzi dincolo și rămâi schimbat pe veci. Nu poți reveni la a despărți, la a diferenția, la a urâ, la a disprețui, la a divide. Pur și simplu înțelegi că nu ai cum să mai faci toate astea pentru că nu are vreun sens, e ca și cum ai încerca să iei o bucată din cer și să spui că e diferită de restul, ca și cum ai împărți făptura cuiva în două motivând că partea stângă e distorsionată comparativ cu partea dreaptă, e ca și cum privind la soare a-i fi tentat să dai la o parte o rază din lumina lui pe motiv că e mai fierbinte decât restul. 

***
 Tot ceea ce trăiește, la un anumit dat pătrunde în Tărâmul fermecat al Grației Divine de unde nu mai e cale de întoarcere.