vineri, 28 iunie 2019

Gândul de week-end-300



O viață împlinită înseamnă să ai trei credințe: credința în ceea ce faci, în tine și în celălalt.

marți, 25 iunie 2019

Poveștile sufletului-31- dacă mă iubești...

”Te iubesc!”: dezvăluirea inimii, mărturisirea trăirii, începutul unui drum al asumării. ”Te iubesc!” - inel de armonie și căldură, complicitate, zâmbet și senin. Te iubescul firesc reașează  traiul, încarcă și vindecă, ritmează melodios simțirea. 

 Astăzi  îți spun: ”Dacă mă iubești,  fii impecabil cu ea, cea pe care deja ai ales-o, cea cu care ești acum, ori cu ea, cea care va veni după mine. Poartă-te onest, spune-i cine ești, arată-te fără măști, fără să creezi iluzii. Dacă chiar mă iubești, fii credincios ei, fii sprijin de loialitate și încredere, rămâi și clădește. Dă-i libertate și încredere, dă-i susținere și respect.  Dacă iubirea pentru mine există în realitate, dacă vorbele tale au fost vreodată oglinda simțămintelor adevărate, atunci devino acela care știm amândoi că poți fii, acel TU clădit din tot ce ai și ești mai bun. Dacă mă mai iubești, fii blând și fără pată, fii decis, fii vesel, dărâmă  zidurile tăcerii, ale frigului, ale fricii ori nedreptății sorții cu care te-ai înconjurat și fă un pas înainte pe drumul pentru care te-ai născut. Oricând e potrivit să o faci și cel mai potrivit este  Acum.  Dacă mă iubești....”




sâmbătă, 22 iunie 2019

O altfel de poveste

Cu toții știm povestea celor 12 lebede și a surorii care a  tricotat cămăși din urzici pentru ca frații transformați în lebede să redevină oameni. Condiția era ca pe timpul cât lucra să nu scoată o vorbă, să rămână mută indiferent de ce s-ar fi întâmplat în viața sa. 

La rândul nostru traversăm perioade în viață când e nevoie să facem o lucrare anume fără să știm care va fi rezultatul exact, dar purtând în inimă imaginea fericită a acelei situații...atunci ne angajăm la a porni pe calea însoțită de tăcere, transformând urzicile înțepătoare în cămăși măiastre cu riscul asumat ca efortul depus în mod onest să fie răstălmăcit, neînțeles și  osteneala noastră să fie privită cu ochi trădători. 

O bună parte a acestei perioade lucrăm ochiurile unei urzeli migăloase buclă cu buclă până când ochii încețoșați de atâta efort se  odihnesc în sfârșit bucuroși pe țesătura terminată, uimiți de frumusețea întregului. 


Cu fiecare respirație înseilăm ochiuri  de suflet pe care din când în când le desfășurăm larg și le lăsăm la aerisire și odihnă  ca o pânză peste zare. 

Există răstimpuri când  ne simțim subțiri și ușori, doar pojghiță de suflet, chip magic întins peste lume, prin care aerul răcoros se plimbă ușor. Atunci sufletul nostru este atât de mare și întins încât universul întreg se strecoară adiind printre ochiurile țesăturii lui.   


vineri, 21 iunie 2019

Poveștile sufletului uimit

Uimirea este oprirea respirației preț de o secundă, urmată de ițirea unui zâmbet senin și cald.

Uimire simt când strigi sau în deplină tăcere știu că ai nevoie de ajutor și atunci te cuprind în căușul din suflet și te învelesc cu brațele de respirare până când tulburarea ta se face difuză, se strecoară prin mine însămi și în universul tău e iar pace. Atunci mi te desprind ușor de prin adâncuri și te las să zbori iar spre înalt, până când tu, sau altcineva are nevoie de acea cuprindere magică de dinăuntru. 

 Suntem unii pentru alții prilej de limpezire și alinare. 



Gândul de week-end-299

Sfântul meu are părul alb și scurt și obrajii din miez de pâine ce se sculptează ușor.

marți, 18 iunie 2019

Taine-7

Ciudată
amintire!

neștearsă
puternică,
sălbatică
ne-a pus
alături
ne-a frământat
unic aluat.
Ne-a împărțit
apoi
în două
repetat
în două...
repetat...
Neîmblânzită
în fiecare
dintre noi,
redeveniți
ciudată
amintire,
nesățioasă,
neștearsă
vie.



Binecuvântată
 iertare!
ne-a redat
pe fiecare
fiecăruia
renăscut
limpezit
albit
șlefuit

Binecuvântată
IERTARE!

vineri, 7 iunie 2019

Gândul de week-end-298

Mulți oameni mă privesc... prea puțini mă văd.