vineri, 31 ianuarie 2014

Gândul de week-end-66



 Cred că un bărbat poate fi născut  de două ori din femeie: prima dată  în misterul vieţii şi al morţii de către mama sa, iar apoi  în misterul nemuririi de către femeia sa... va fi prezent şi le  va accepta pe oricare din ele va voi: una,  amândouă, sau chiar niciuna.




marți, 28 ianuarie 2014

Scara





- Ei, ce e? De ce nu zici nimic?
- Nu pot să îmi desprind privirea...
-Aaa, scara... da, e frumoasă.
-Frumoasă, zici? E neverosimil de atrăgătoare. E uimitoare...E fabuloasă...
- Te atrage?
- Da, e magnetică. 
- Ce îţi place atât de mult la ea?
- Îmi place alăturarea, îmbinarea. E prima dată când văd materializată îmbinarea în felul acesta. Sunt două părţi separate, care pot fi la fel de bine singure, dar care ajunse la o anume distanţă realizează un întreg. E ca şi cum aş vedea două fiinţe, parcurgând stări evolutive asemănătoare şi care întâlnindu-se îşi dau seama că se potrivesc şi că parcursul fiecăreia separat se uneşte frumos cu parcursul celeilalte, formând o treaptă mai mare, mai comodă pentru cine vrea să pornească pe acea cale.  Ca şi cum se întâlnesc două fiinţe care alăturându-se, pornesc împreună şi  formează o scară.
- Crezi că e posibil aşa ceva?
- Da, au fost întâlniri de genul acesta pe lume.
- Crezi că e greu?
- Cred că e greu, da. Cel mai greu e să potriveşti cele două părţi din propria fiinţă, să le aranjezi astfel încât tu însuţi să devii o scară. Cred că dacă reuşeşti aşa ceva, e posibil şi alături de altcineva.
- Oricine, altcineva?
- Cineva care va fi făcut acelaşi lucru cu sine. Poate fi o întâlnire dintre maestru şi discipol, dintre doi îndrăgostiţi, dintre un părinte şi un fiu. Poate fi o întâlnire peste timp chiar sau peste văluri...
- !
- Scuze, am rămas fermecat de această lucrare. În fond e doar o scară, nu? 


foto: Sorina :)




luni, 27 ianuarie 2014

o altfel de privire 40- la fel ... şi totuşi...

Sufletul ca şi copacul este.

 Pomişorul  plăpând trece cu greu peste rănirea scoarţei, ori prin vânturile puternice, în urma cărora,  uneori se  frânge. Puiul de pom se răsuceşte, se încovoaie, se frământă, cunoaşte multe "trăiri" până când, deodată devine pom. Un pom mare. Când a devenit pom mare, tot ceea ce înainte putea să fie pericol, acum nu îl mai atinge: vântul abia îl clinteşte,  scoarţa scrijelită  se vindecă singură, iar dacă e să renunţe la vreo ramură, aproape că nici nu i se observă  lipsa la nivelul întregului. 

Tot astfel şi sufletul omului cunoaşte în prima parte a vieţii multe frământări, multe dureri. trece prin stări paroxistice de furie, de teamă, de disperare chiar, simte neputinţa ori indignarea în mod  dureros, pentru ca apoi, deodată să remarce că o melodie la care simţea o tristeţe nespusă, acum nu îi mai produce nici o stare nefastă, că un anume fel al oamenilor, ori anumite vorbe trec uşor pe lângă sine fără să lovească. Simte atunci ca şi cum sufletul a crescut;  e o transformare ce se produce într-o fiinţă.
***
Vine o vreme când oamenii sunt la fel şi totuşi altfel. Atunci  înseamnă că au crescut, înseamnă că au devenit oameni mari, înseamnă că au dobândit puterea de a nu se mai lăsa "atinşi", "răniţi", de a nu mai fi sub puterea cuvintelor, a emoţiilor altora, a plutirilor  din aer.  Vine o vreme când oamenii trec la un  nivel superior din evoluţia personală şi o înţeleg atunci când la aceiaşi factori din exterior, răspunsurile lor diferă şi nici nu mai produc tensiuni în fiinţa lor. 

Atunci sufletul, ca şi copacul, trece prin orice anotimp cu aceeaşi stare de trăinicie şi echilibru.


duminică, 26 ianuarie 2014

o altfel de privire-39- "Nothing is mine..."

Şi-a îmbrăcat uşor haina trupului şi a trecut poarta spre aici. Simţea lumea asta puternic prin emoţii şi trăiri. 
Are cele mai de demult amintiri din partea aceasta: îşi mai aminteşte senzaţia de la sânul mamei, îşi aminteşte cînd i se înfăşa corpul pentru a fi scos la plimbare, îşi aminteşte chiar cum stătea în cărucior în timpul plimbărilor zilnice şi cum privea cu ochi miraţi la cei care duceau căruţul. 

Îşi aminteşte... şi simte...

Mereu a simţit cu emoţii puternice de la un spectru la altul. Nu a avut dexteritatea minţii unui şahist dar dintotdeauna a purtat vraja stărilor. A trăit aproape toate emoţiile umane , adeseori în singurătate. A citit mult şi a intrat total în lumea imaginară. Apoi a trăit visul acestei vieţi cu o emotivitate aparte.

***
Nimic nu ne aparţine şi totuşi, acum ştia că ale sale, doar ale sale erau trăirile şi felul cum vedea simţind viaţa; numai în felul său putea fi corpul acela pe care îl purta şi numai al său era vibrato inimii pe care o primise. Era un univers întreg în sine, o lume de trăiri unice. De fiecare dată când privea ceva simţea ceva sau de fiecare dată când simţea ceva apărea şi o imagine. Ale sale erau culorile zilelor, ale sale erau sclipirile incandescente, ale sale erau arderile din sentimentele celorlalţi în fructificarea lor umană, ale sale erau tăcerile imense când pleca să-şi exploreze adâncul  şi ale sale erau toate multiplele trăiri ce deveneau felurite lacrimi pământene. 

***
Nu avem nimic, şi totuşi, după trecerea noastră pământeană, în fiecare loc pe unde am trecut, în fiecare om pe care l-am întâlnit, în fiecare adiere de vânt am lăsat felul nostru de a vedea albastrul sau verdele sau portocaliul, sau movul. Pentru că movul meu nu seamănă cu movul tău şi nici cu verdele tău şi nici cu vreo altă trăire a ta. Pentru că dozajul din fiecare emoţie este unic şi este doar al fiecăruia ce trăieşte şi pleacă. Şi mai presus de toate, toate sunt din toate, dintru ale Sale. 




vineri, 24 ianuarie 2014

Gândul de week-end-65



Când privesc o apă ce curge, unii oameni văd schimbarea, dinamismul; alţii văd permanenţa, constanţa.  Sunt  apoi aceia care le văd laolaltă în acelaşi timp, în aceeaşi fiinţare. 


joi, 23 ianuarie 2014

"Dici che il fume trova la via al mare..."

Este o vreme în care ştii cu certitudine  şi există o vreme în care te simţi pierdut în toate şi mai ales în tine. Este o vreme în care îţi faci planuri, în care te conformezi unor sisteme ori reguli sociale şi este o vreme în care nu te regăseşti în nimic. Este o vreme în care simţi că eşti creator şi îţi stabileşti obiective pe care, într-un fel anume, după uzanţele vremii, le îndeplineşti. Şi vine o vreme în care nu mai simţi bucurie în ce faci, în care nu mai vezi vreun rost anume. Vine o vreme în care nu mai ai chef să-ţi stabileşti obiective, simţi nevoia unei mari odihne şi ai vrea să ceri să se oprească puţin vârtejul ca să leneveşti măcar pentru o staţie. 

***
Sunt momente în viaţă când nu te regăseşti în nici una din variantele pe  care le trăiai cu oarecare bucurie până atunci şi fiinţezi în sentimentul puternic că eşti între. Nu mai aparţii nici a ceea ce a fost şi  nu eşti fixat nici  în ce urmează. Atunci  alegi o stare dintre cele două, o buclă şi te aşezi  " între lumi".  

***

"Se spune că orice râu ajunge la mare..." e adevărat.  Drumul său însă nu e niciodată o linie dreaptă între două puncte.  Apoi unele râuri merg mult, întortocheat, fac meandre, se întorc ezitând spre izvor, repornesc cu avânt, sapă în stânci, adună pârâiaşe, creează modele abstracte văzute din cer. Altele  pornesc pe mai multe braţe deodată, se îndepărtează unele de altele însă păstrează  amintirea sursei oriunde ar merge.

***
Noi toţi suntem rîuri care ne făurim drumul spre mare şi trăim vremuri diferite în mod repetat cât timp ne construim calea. 

marți, 21 ianuarie 2014

O altfel de privire38-Şi asta face parte ...

Nu ştia cum s-a întâmplat dar deodată a văzut cu alţi ochi parcursul unui om până la  momentul în care putea decide dacă se naşte sau nu. Era o stare ciudată în care a intrat. Nu ştia dacă plutea pe acolo sau îi fusese trimisă special ideea potrivit căreia viaţa unui singur om nu are mare importanţă. În acel moment nu mai putea înţelege deloc ce beneficiu  aducea viaţa sa, pentru oricine inclusiv pentru sine şi în acelaşi timp se mira cum  găsise  înainte motoare pline de voioşie pentru a înainta. Se întreba cu cine rezonase dar nici asta nu mai conta.

***
Se văzu brusc cum nu voise să se nască deşi, după toate trăirile  trecute se convinsese că  voise să se nască  chiar  atunci când  părinţii plănuiau cum să scape de sarcina nedorită.

***
Fusese un moment intens; chiar se făcuse linişte în jur; a înţeles abia după ce a revenit printre ceilalţi care amuţiseră şi o priveau intrigaţi. Se întrebă dacă i se vor fi văzut lacrimile care se iţeau. Îşi reveni treptat şi se întoarse la sine. Era ca şi cum parcursese ani lumină în care încercase să înţeleagă necesitatea apariţiei oamenilor şi până la urmă nimic nu părea să ofere vreo justificare.

***
Se trezi brusc dorind ceva foarte pământean care să îi readucă mintea la cotidian. Înţelese cum uneori, alegem  ceva  de jos pentru că ne trezim singuri acolo sus şi  vrem să putem rămâne împreună cu ceilalţi.
Uneori nu ne  desprindem, tocmai pentru că avem sentimentul că suntem singuri sus.

***
Şi a înţeles că şi asta face parte din această viaţă.

vineri, 17 ianuarie 2014

Gândul de week-end-64


          Treaz fiind, poţi fie să acţionezi, fie să visezi acţiuni.  



sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Încercarea vieţii

Cred că cea mai mare încercare a vieţii noastre este atunci când ne întâlnim sufletul geamăn. Mi se pare a fi cea mai dificilă probă pentru că această întâlnire spulberă tot ceea ce avea sens înainte pentru tine: deodată nu mai vezi vreun rost în a depune eforturi constante pentru obţinerea a ceva anume, nu mai eşti în aşteptare, nu mai ai vreo altă dorinţă... îţi este atât de suficient să fii cu celălalt încât nu te mai interesează cu adevărat nimic altceva. De aceea să te reîntregeşti cu jumătatea ta, partea ta de întreg dinainte de  vremea  povestirilor lui Platon, era pentru om o mare spaimă interioară pentru că nu ştia cum să trăiască în continuare. Până acum nu se întâlneau cele două jumătăţi deoarece nu ar fi putut rămâne împreună pe Pământul care a fost şi chiar dacă se vor fi întâlnit s-or fi  dus repede spre alte lumi mai evoluate.
E posibil ca într-adevăr, după recentele transformări, oamenii să găsească sens în viaţa de pe Pământ  chiar şi după întâlnirea sufletului ce îi completează. E posibil ca acestea să fie seminţele noilor lumi superioare.

vineri, 10 ianuarie 2014

Gândul de week-end-63

·       Cauţi ceea ce ştii deja. te întâlneşti cu ceea ce te caută deja, trăieşti ceea ce ai întâlnit deja. 

marți, 7 ianuarie 2014

o altfel de privire-37- Îţi vei aminti de mine

Zilele căpătau alte înţelesuri în culorile lor noi. Ceva se schimbase în felul de a vedea lumea şi oamenii; ceva din punctul de referinţă al înţelegerii lumii se deplasase spre  un alt contur. Vorbele potrivit cărora unii oameni vin în viaţa noastră pentru a ne fi de folos, alţii pentru a se folosi de noi, alţii pentru a ne învăţa ceva, iar alţii pentru a ne ghida îngereşte îşi purtaseră înţelesul deplin până în inimă şi acolo se alchimizau schimbându-i percepţiile.  Din perspectiva acelei clipe, oamenii din viaţa sa apăreau sub un alt chip, intenţiile lor se vădeau diferite de ceea ce crezuse în momentele respective. 

***

Stătea  ca pe un cuib din vârful copacului şi privea scenele din interacţiunile sale cu oamenii. Vedea avertismente pe care nu le înelesese la vremea lor, vedea cum intra în situaţii în care oamenii se foloseau de buna sa credinţă, vedea cum trecuse prin comploturi ori răutăţi, cum străbătuse văi de minciuni ori pustiuri de indiferenţă, vedea că întotdeauna fusese pe un parcurs singuratic şi că la fel e pentru fiecare dintre noi. Înţelegea în sfârşit de ce este atât de important să te cunoşti pe tine însuţi, pentru că toate alegerile greşite, toate stângăciile, ori fricile care stau la baza  deciziilor  proaste sunt din cauza necunoaşterii de sine. Vedea cum avusese un văl aşezat pe frunte datorat tuturor celor făcute ori purtate din veacuri şi cum nu putuse face mare lucru în materie de alegeri din cauza imposibilităţii de a vedea mai departe de primul pas. Fiecare om duce un astfel de văl în domeniul în care a greşit mai mult şi alegerile fiecăruia sunt limitate în funcţie de grosimea vălului purtat.

***
Îi fusese dat să poată înţelege abia atunci şi să vadă dincolo de faldurile vălului. Nu era îndepărtat în totalitate, dar acea parte care căzuse îi dădea putinţa să înţeleagă faptul că trăise ca şi cum avusese ochelari de cal. Trăise mult timp cu un alt EU  care acum  căzuse ca o haină veche şi rămăsese în urmă. Îl privi pe acel EU cu înţelegere, îi spuse că îi pare rău pentru zbuciumul său, pentru tristeţile şi suferinţele sale, îi fu recunoscător pentru curajul de a-şi fi dorit să fie altceva şi pentru eforturile de a se transforma, îi mulţumi pentru că voise să încerce diferitele moduri de a fi pe lume până când înţelesese că cele care nu i se potriveaau îi aduceau angoase, tristeţi, remuşcări. Înţelegea în sfârşit ce înseamnă să nu îţi fii ţie însuţi credincios şi de ce asta e cea mai mare eroare a vieţii. 

***
 " Îţi vei aminti de mine" îi spuse vechiul Eu, "îţi vei aminti pe drumul tău cel nou prin câmpurile aurii, printre perlele de rouă  agăţate în pomii unei noi vieţi, printre zâmbetele  însorite ale altor chipuri dragi. Îţi vei aminti de mine şi puterea ta va fi clădită pe trăirile mele, pe căderile şi repornirile de la zero, pe experienţele pe care ţi le las moştenire. Îţi vei aminti de mine de câte ori vei fi tentat să  trăieşti în afara inimii tale. Eu voi fi temelia vieţii tale celei noi iar zidirile tale nu se vor mai prabuşi tocmai pentru că am existat EU "  





sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Gândul de week-end-62

Fiecare întâmplare are emoţia ei unică. Este inutil să îţi doreşti să retrăieşti ce a fost pentru că niciodată nu va fi la fel;  viaţa însăşi ne îndeamnă să umplem clipa prezentă cu trăirea noastră deplină.