sâmbătă, 27 martie 2021

Taine-19

 Foc  și 

apă,

apă și

foc;

iată-mi

 pecetea!

 

M-am născut foc

și am cunoscut 

arsura, jarul

am trăit 

canicula, pustiul...

și plasma

 Apoi 

la cumpănă,

din multă ardere 

mi-a răsărit 

izvorul, 

și mi s-a umplut 

fântâna.

De atâta foc,

 am 

ajuns la apă

apoi, iar,

de atâta

 apă

 m-am aprins

 în flăcări

foc

apă

foc

apă

foc

...

de la o vreme 

știu unirea,

îmbrățișarea,

curcubeul, 

vaporii,

eterul.


Foc, atâta foc

ce devine apă

...

apă de foc,

ce-mi sunt!

vineri, 26 martie 2021

O altfel de privire-248- În Arenă...

        Vremurile vin și trec ... oamenii sunt ai vremurilor... prin șiragul veacurilor există acele suflete care ajung să trăiască în condiții nefericite, sub rangul lor, situații umilitoare. Din când în când, pe lume se nasc  spirite care au un anume statut prin curaj, onoare, credință și pe care vremea în care trăiesc îi trimite în arenă să lupte pentru supraviețuire... Sunt batjocoriți de oameni net inferiori lor, sunt tratați nepotrivit, dezonorant, sunt umiliți de oameni care nu le  pot înțelege noblețea. Indiferent de progres și evoluție, pe planeta asta încă mai  există oameni de calitate care știu sau nu știu încă cine sunt, dar sunt forțați de circumstanțe să devină „gladiatori”. 

„My name is Maximus Decimus Meridius, Commander of the armies of the north, general of felix legions, loyal servant to the true emperror, Marcus Aurelius, Father to a murded son, husband to a murded wife, and I will have my vengeance, in this life, or the next!”

***

În vremuri de război  inamicul este cunoscut, căutat și înfruntat... Frica este învinsă, în caz contrar ești pierdut... în vreme de război, răspunzi cu tot ce știi și cu tot ce ești. 

***

Fiecare dintre noi, înainte de a face, ESTE și fiecare dintre noi se definește pe sine prin ceea ce este. Tot ceea ce li se atribuie oamenilor ține de multe ori de aparențe și de iluzii atent meșteșugite. Foarte mulți  oameni  sunt contrariul a ceea ce spun că sunt și prin urmare cețurile sunt dese. Pe timp de ceață, războiul este incert și inamicul adeseori invizibil. Pe timp de ceață însă lumina proprie se vede mai bine decât în lumina soarelui. 

***

„Astăzi ca și mâine/ Pururi și acum!” 




Gândul de week-end- 374

 Adeseori devenim dependenți de oamenii pe care îi simțim că ne-ar iubi mai mult decât o facem noi înșine.

joi, 25 martie 2021

O altfel de privire- 247- Amintirea...

 Adeseori uit că nu tu ești cel care mă dori prin cuvinte, gesturi, priviri ci că eu sunt acela ... cel de dincolo de sensul cuvintelor, gesturilor, privirilor. Când acest înțeles revine, mă întorc spre ele în sine, le privesc în ochi și le zâmbesc din seninul ce apare iar... Le traversez apoi pentru o altă etapă, pentru un alt salt, pentru o altă arsură.

***

Neștiința înotului mă face să caut alternative la statul prelungit sub apă... și atunci îmi amintesc că altcânva am respirat prin lichidul din jur, chiar și prin piatră... altcândva am glisat printre lumi, am creat aerul, universul propriu...

***

„Un vis e totul!”îmi spuneai altcândva ... m-ai învățat să respir și în vis, să transform, să trăiesc... uneori, când uit aceste trăiri, mi te apropii până îți simt răsuflarea, îți împrumut suflul întreg și simt iar Viața... 

***

„Ești prin toate și continui să fii oricum!” mi te aud în urechea dinăuntru și asta mă face să știu, să pot...




marți, 23 martie 2021

O altfel de privire-246- Arsura gheții

 Treptat drumul s-a schimbat... poteca făcută de un alt drumeț dinaintea noastră a devenit urme de pași inegali presărați prin omătul înalt. De atunci zăpada a început să se insinueze treptat pe porțiunea de piele aflată imediat deasupra ghetei. Când simțeam ca o arsură, mă aplecam și dincolo de pantalon descopeream zăpada lipită de piele care devenea gheață.  O îndepărtam cu grijă din cuibul ghetei, din pliurile pantalonilor și porneam iar. Treptat pantalonii au devenit scoarță tare iar pielea din apropierea ghetei, deasupra gleznei a trecut prin nuanțe de roz roșu. Apoi a fost acel moment al preamultului și a venit gândul renunțării, doar că eram într-un punct în care singura opțiune era drumul din față.. 

Atunci mi-am pus în cap gânduri pline de șoseaua ce ne aștepta undeva în față, de aroma ceaiului pe care aveam să-l beau jos, de căldura amețitoare din tren ... Drumul era de acum nefăcut și era nevoie să intrăm mai mult de jumătate de metru în zăpadă ...la fiecare pas aveam sentimentul că înaintez având greutăți atârnate de picioare. Pielea de deasupra ghetei nu se mai simțea... era foarte rece și roșie ... uneori simțeam o înțepătură pe partea din față a piciorului și atunci mă aplecam și îndepărtam pe cât se putea gheața formată în scoarța pantalonului. 

Sunt de câteva zile în căldura casei și observ cum în locul pe care îl știam cel mai afectat nu e nicio urmă, în schimb, pe partea din spatele gambei, cea care m-a îngrijorat cel mai puțin pe parcursul drumului pielea ustură și a luat treptat o culoare maro de arsură ca și cum flacăra gheții a consumat acea porțiune. 

Privesc  acea pată usturătoare de pe piele și mă gândesc la o altă gheață, aceea a sentimentelor unui om pe care îl iubești vreme îndelungată, lângă care stai mult timp și care lasă o altfel de arsură, pe pielea dinăuntru. Sunt  pe lumea asta arsuri la vedere și sunt arsuri invizibile făcute de altfel de ghețuri. 





duminică, 21 martie 2021

Poveștile sufletului-55-Echinocțiu

 Inițial alesesem alt traseu dar, după ce am aflat care era situația la munte, am zis să mergem pe unul cunoscut cât de cât. L-am ales pe acesta pentru că în memoria mea rămăsese ca fiind unul ușor și destul de rapid. Aveam clar în minte începutul, câteva frânturi din drum, apoi poiana și ultima parte, drumul de coborâre prin pădure. 

Vremea era de o frumusețe aparte, cum nu mai fusese de foarte mult timp



iar în zona aceea lumina avea luciri de basm. cerul însuși avea o nuanță unică, de albastru movuliu de cristal, iar albul din jur în lumina particulară a zilei, era purificator. Așadar totul ne îmbia să mergem pe acel drum, totul era ispititor de frumos, atractiv... ca un basm din copilărie. 

Apoi, ceva s-a schimbat și pe măsură ce înaintam îmi dădeam seama că traversam porțiuni de traseu pe care nu mi le mai aminteam, iar sus, pe cer, după ce cumpăna soare-nor a stat o vreme neclintită, s-a lăsat treptat cucerită de înaintarea unui gri copleșitor și des. În fața noastră drumul devenea tot mai dificil, iar înaintarea mai anevoioasă. Știam drumul din vremea de toamnă, dar ceea ce aveam în realitate era de departe diferit și mult mai greu. 

Am fost traversată de gândul renunțării, și apoi de ispita tristeții, a neconcordanței dintre ceea ce trăiam și ceea ce știam înauntrul meu. De mai multe ori credința de „ gata, am ajuns, mai e foarte puțin” s-a dovedit  „mai e de mers cel puțin o oră” pe care am acceptat-o treptat. Până la urmă, sentimentul că nu există cale de întoarcere, ci doar capătul din fața noastră a fost cel care m-a făcut să continuu. Pe drumul acela am simțit ceea ce poți simți într-o viață întreagă: visul, mai fumosul decât îl poți închipui dar și mai greul decât poți crede, realitatea din corpul tău care îți spune că nu mai poate dar și forța pe care o aduce de undeva din neștiut când mintea îi spune „hai, mai poți un pic!”, povara gândului că ai purtat cu tine în mod hazardat alte persoane care te-au crezut și au crezut în frumusețea începutului, surpriza descoperirii faptului că ceea ce credeai foarte important în anumite condiții și împrejurări, atunci când totul a devenit mult mai dificil, nu a mai avut deloc importanță, iar ceea ce avea preț cu adevărat s-a dovedit a fi cu totul altceva. 

Drumul acela, văzut din perspectiva zilei de azi, la care privesc așa cum ai privi retrospectiv la capătul unei vieți, a fost plin de tot: de emoții și trăiri felurite, de renunțări și victorii, de împreună și singur, de natura și noi, viața însăși și respirația personală, de ceea ce sunt, fac, simt, trăiesc  și pun laolaltă cu ceea ce suntem. Și tot din perspectiva zilei de azi, am înțeles că așa precum am știut pe acel drum că nu există varianta întoarcerii deoarece ar fi fost mai greu de dus gândul a ceea ce ar fi putut fi trăit, oricât de greu ar fi fost, tot la fel,  trăiesc tot ceea ce mă duce mereu spre capătul din fața mea, spre împlinirea fiecărei căi pe care pornesc de fiecare dată. 


Și așa cum a spus un prieten : „azi mă refac, ieri m-am făcut.” 

vineri, 19 martie 2021

Gândul de week-end-373

 Când scopul și mijloacele sunt  ca lupul în blană de oaie, nu îți rămâne decât să îți fii credincios  ție.

luni, 15 martie 2021

Poveștile sufletului-54-Trecerea

 Trecerea este una dintre caracteristicile vieții. Este uimitor cum stăm într-o anume stare sau situație care durează cât timp îi este necesar unei ultime picături să se adauge pentru ca totul să se schimbe. Nu am știut niciodată care a fost acea ultimă picătură care a declanșat schimbarea bruscă dar am simțit clar când în interiorul inimii o palmă desfăcută spre exterior spunea stop și din acea clipă am încetat să mai fac ce făceam. 

Trecerea se face între două părți și atâta timp cât ești în ea, exiști simultan în ambele. Niciodată nu știm dinainte cât timp va dura și de multe ori abia dacă îi conștientizăm începutul. Ne surprindem deodată în mijlocul unei stări, uneori ca o plutire, alteori ca o alunecare și devenim atenți la noi înșine. În timpul feluritelor treceri, ceea ce face parte din latura nouă, se adaugă precum nisipul din clepsidră cu o anume constantă, iar ceea ce ține de latura veche, dispare cu aceeași constanță, până când totul devine noua stare. 

Dintre feluritele treceri, aceea de la indiferență la iubire îmi pare actuală și urgentă. 




sâmbătă, 13 martie 2021

Gândul de week-end -372

 Cei care au ajuns în vârful muntelui au blândețea acceptării față de fricile celor care nu au făcut niciodată urcușul. 

marți, 9 martie 2021

Taine- 18

 Respirație cosmică 

E

ființa noastră

Ziua- expirul,

noaptea- inspirul

unor ceruri paralele

Suntem răsuflarea lor

Când caldă

când rece

și amintirea lor

despre ele însele 

și despre noi. 

luni, 8 martie 2021

Gândul de week-end-371

La ce privești conștient de la o vreme, se uita deja  demult la tine.