duminică, 23 februarie 2020

Poveștile sufletului-33-Tu din mine...

Era deja un timp de când nu mai foloseam cuvintele de alint ale iubirii la adresa acelui om...Am traversat deșerturi întregi până când mi-au înverzit iar crengile sufletului... dar iată că se întâmpla ceva ciudat:  ceva din mine se sfia să spună  cuvintele iubirii, ca și cum ele ar fi fost ale aceluia, ale iubirii trecute. Cu un soi de loialitate vetustă am inventat cuvinte noi de iubire...

***
Apoi altceva din mine m-a întrebat: când ești sinceră, când iubești de fapt? Și ce se întâmplă cu tot ce simți și afirmi la un moment dat? Cum poți iubi și apoi nu? E ceva ce are sfârșit?

A trecut destul timp în care simțeam o vină față de iubire... apoi mi-am spus că de fapt, iubeam  mereu, încontinuu și găsisem o constantă: iubeam partea de Dumnezeu din celălalt, punctul unde ne întâlneam...

După alt timp lucrul ăsta, faptul că iubirea putea să plece,  nu m-a mai făcut să mă simt ciudat: iubirea a fost atât timp cât a avut viață și am învățat să accept că poate pleca și veni după un algoritm pe care încă nu îl știam...nostim era că de fiecare dată, înainte ca iubirea și cu mine să ne întâlnim,  îmi  pregăteam sufletul să o primească. 

***
A venit un alt timp în care am învățat să eliberez, să iert și să însoțesc o vreme cu gânduri  bune drumurile noastre separate. 

Deunăzi mi s-a întâmplat să am imaginea fără chip a unui bărbat; am știut apoi că era bărbatul dinăuntrul meu...o înțelegere anume, ca un acord s-a produs în spațiul de dincolo de vizibil; era ca și cum bărbatul pe care îl port în mine s-a întâlnit cu femeia pe care o porți în tine,  și s-au acceptat în recunoaștere...

Amândoi știm acum de această întâlnire din invizibilul percepției evidente...amândoi suntem pregătiți să o aducem în vizibil și să o trăim mundan. Amândoi știm că ne-am iubit și atunci când am arătat iubirea noastră altcuiva, indiferent dacă acela a primit-o sau nu. 

Iubirea rămâne la fel de genuină, de evidentă ca respirația noastră: unică și vitală, neștirbită, perpetuă.

 am făcut amândoi pace cu celălalt din noi




sâmbătă, 22 februarie 2020

marți, 18 februarie 2020

O altfel de privire-221- Umbră-ne

Treceam pe culoar și am privit fugar pe fereastră. soarele ieșise luminos și privirea mi-a alunecat pe un stâlp din curte. Nu puteam să-mi desprind privirea de pe el: soarele lumina totul cu o anume aură particulară, iar stâlpul acela lucea pe spate cu o lumină argintie iar în dreptul său, pe asfalt se lungea un contur negru: umbra sa.

Treceam pe culoar și știam că acolo era un mesaj pentru mine...am privit îndelung acea secvență până când am prins un înțeles: umbra oricui- obiect sau ființă apare doar în prezența luminii.  M-am gândit apoi la oameni și la umbrele lor, la numeroasele situații câmd bunele intenții mi-au fost primite cu reproșuri, ori replici tăioase. Atunci am preferat să-mi închid inima, ignorând că de fapt adăugam un plus umbrei care nu onora pe nimeni.

Lumina are și această menire, de a arăta conturul umbrei dar asta nu o face să înceteze a se manifesta, așa că, chiar dacă la lumina din inima mea vor apărea umbrele din jur, nu o voi mai stinge doar ca eu sau alții să nu se simtă stingheriți.  Voi lăsa lămpașul să se deschidă cât mai mult, până când lumina sa își va fi atins menirea...până când, de ce nu, vom lăsa firesc să ni se aprindă  sufletul tuturor, chiar dacă asta ar însemna să fie la vedere cu umbrele sale cu tot.


Cum ar fi să devenim vizibili în ceea ce ținem atât de  ascuns?



joi, 13 februarie 2020

Taine-11- Suflul

Iubirea dintre noi,
respirație este ...
val înspumat...
puls  al unui uriaș
a cărui inimă este
Pământul însuși...
poate chiar universul.

***

Iubirea dintre noi
cu flux și reflux
ocean adânc ne este
țărm îți sunt
deschidere de orizont
îmi pari.

***

Iubirea dintre noi
maree periodică
trăiește  fără noi
cei care absentăm câteodat”
când pleci tu,
când plec eu...

***

 Iubirea dintre noi a învățat
să aibă drumul ei,
viața ei
printre viețile noastre.





Gândul de week-end-332

Viul este un balans  între secundă și infinit. 

sâmbătă, 8 februarie 2020

O altfel de privire-220- Scena...




Se spune că un actor este foarte bun când se transpune într-un rol fără a se identifica total cu el. Există întotdeauna o poveste ce trăiește în fața privitorului și există niște personaje care își fac, așa cum știu și pot, partea din acea poveste. 


Uneori, ceea ce se întâmplă pe scenă rămâne doar acolo, alteori, trece mai departe, spre public și acesta începe să trăiască și el, să simtă și el povestea și mai există acei actori care își propun în mod asumat și realizează catharsisul de care beneficiază toți cei prezenți acolo.


***
 În seminarul acela ne-a propus un exercițiu...să trecem în revistă rolurile noastre din această viață. Am privit lista pe care o scrisesem. M-am revăzut în fiecare rol, pe unele mi le-am recunoscut ca fiind expert, în altele m-am văzut debutantă. Fiecare rol tinde să devină perfect prin repetare, prin sentimentul de a fi în largul tău, spontan și creativ când ești în el. M-am văzut adeseori prea atentă la a nu încurca ba chiar la a ușura stângăciile colegilor de rol în anumite piese, mi-am văzut natura prevenitoare, dar și perfecționistă, mi-am văzut asumarea chiar a erorilor de replică a unor parteneri de dialog și dorința de a realiza împreună catharsisul, de a reuși purificarea tuturor, de a oferi această trăire artistică publicului. 

***

Ne-a cerut apoi să ne închipuim care este rolul în care ne simțim cel mai bine, în care ne regăsim, care ne reprezintă  dar și acela în care stăm cel mai mult timp din viața noastră. 


Le-am identificat, mi-au ieșit suprapuse pe alocuri dar, destul de separate.  La sfârșit ne-a spus să ne gândim cine am fi noi dacă toate aceste roluri ar dispărea, mai ales, dacă nu ar mai fi rolul care ne reprezintă, în care ne simțim deplini. Am stat o clipă și m-am văzut fără nici unul din rolurile vieții mele și brusc m-a cuprins un râs imens, de nestăpânit și un sentiment de uriașă plenitudine, libertate și veșnicie. Atunci, în acea clipă, am înțeles că am venit în această lume ca să învăț să fac toate rolurile pe care mi le-am dorit, ca pe o artă, cu catharsis, dar, și că fără ele, sunt vastă și inepuizabilă. 

***
Prin urmare, din ochiul ce privește această piesă în care joc acum, vă mulțumesc pentru replicile pe care le schimbăm, pentru micile feste  când cineva îmi dă altă replică doar ca să mă pună în încurcătură, sau când schimbă scena cu totul. Am de gând să joc așa cum știu rolul meu, cu încredere și încurajare pentru celălalt, cu dorință de purificare și creștere. Am de gând să cresc în fiecare replică și să utilizez decorurile, lumina, sunetul, dansul și radianța ființei pentru a face ca fiecare piesă în care mă aflu pe această scenă să fie un prilej de transformare benefică. 

Știu că există personaje diferite, știu că unele sunt simpatice, altele dimpotrivă, știu că unii sunt încurajați de public, alții huiduiți, dar, cel mai mult știu că toate sunt roluri și diferența o reprezintă asumarea noastră, cât de bine vrem să le jucăm. 


„Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori.” -William Shakespeare-



vineri, 7 februarie 2020

Gândul de week-end-331

Și apoi vine un om care nu te doare în nici un fel. 


vineri, 24 ianuarie 2020

Gândul de week-end-330

Călători suntem. Adesea drumurile sunt  cele care decid dacă suntem alături sau nu.  E vorba de acel moment când știu că drumul meu e și al tău. 

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

O altfel de privire-219- La capăt

            Există un anume fel prin care, pe drum fiind, primești semne că te apropii de capătul voiajului: apar indicatoare, se schimbă șoseaua, se răresc sau se aglomerează localitățile. Nu mult după aceea, ajungi acolo unde îți plănuiseși conform dorinței sau necesității.  Stai o vreme în acele locuri, te relaxezi ori lucrezi, în funcție de scopul venirii tale și la un alt moment dat pornești pe alt drum.  

***
           Cred că există același principiu pentru șlefuirea noastră în viață: avem de învățat un lucru, o valoare, o însușire, un fel de a fi și pornim pe drumul lui. De exemplu, putem porni pe drumul forței interioare. E destul de parcurs și trecem prin atâtea întâmplări, situații, trăiri încât la un moment dat avem impresia că toate vor dura o veșnicie. Doar că, după un anume cântar invizibil, când se ajunge la un anumit punct, simți cum ceva în tine s-a schimbat definitiv și cum crește o forță pe dinăuntru, pe care nu o bănuiai. După aceea, orice întâmplare ar veni, modul tău de a fi și a acționa va ține cont să nu te rănești pe tine, nici pe celălalt în vreun răspuns. Așa că semnele instalării forței tale interioare vor fi tot mai vizibile pentru tine și pentru ceilalți. Când semnele vor fi de netăgăduit, atunci vei ști că drumul tău spre acest țel a ajuns la sfârșit, că urmează capătul lui și te vei pregăti să urmezi o cale nouă: poate pe aceea a creării și instalării armoniei.

***
             Când totul în interiorul tău și-a parcurs drumul său, vei fi pregătit să-l lași să plece de la tine și să pornești pe altă cale. Căci totul se întâmplă potrivit atracției mai mari: întotdeauna vei merge, vei sta sau vei face orice în direcția  în care ești atras mai mult, spre deosebire de toate celelalte. Iar asta este deja scris în codul vieții din inima fiecăruia: chiar dacă uneori vei dori ceva mental, undeva la cârma dinăuntru,  codul din inimă te va conduce într-o direcție neașteptată, chiar contrară celei mentale. 

***
              Vine o vreme în care nu te mai întrebi ce rost are ceea ce inima te forțează să faci; înveți că e un semn că ești pe drumul corect și mergi mai departe. .. preț de un capăt...și altul....și altul....




joi, 16 ianuarie 2020

Gândul de week-end-329

Voiam să mă vindec, dar ce aș fi fost fără rana aceea? Aș mai fi fost eu? 

duminică, 12 ianuarie 2020

O altfel de privire-218- „Plutește drept înainte...”

          Adeseori, în interiorul meu se fac auzite cuvinte sau linii melodice, care se repetă un anumit timp până când mesajul pe care îl conțin ajunge pe deplin în mine. 
            Spre sfârșitul anului trecut, cam timp de o lună în spațiul dinăuntru mi-a apărut scena dintre Regina Isabela și Cristofor Columb, mai precis cuvintele reginei spuse  marelui explorator, înaintea plecării. Cuvintele erau șterse în mine, știam că există într-o anume formă dar nu le cunoșteam exact conținutul. Am căutat o vreme pe net până când le-am găsit și atunci am știut ceea ce voia o parte din mine ca să știu la modul conștient. Era momentul să înțeleg și să îmi asum deplin Visul și credința în el. 

***
            Pentru fiecare dintre noi există un Vis, un Ideal pe care l-a schițat sau doar l-a gândit  și care reprezintă  motorul veritabil al călătoriei sale prin viață. Fiecare dintre noi s-a simțit cândva  tras cu forță spre înainte de acest vis al său, adeseori atribuind acestui episod denumirea de minune. Minunea, cred că este acea stare de echilibru, acel moment în care am reușit să ne așezăm Visul în inimă. Dacă Idealul fiecăruia, sau Visul ajunge să se simtă confortabil în locașul din inimă, atunci Totul devine uimitor, posibil, magic, neobișnuit. 
               

              Când ceea ce reprezintă Idealul nostru pulsează împreună cu sângele din noi, când îl lăsăm să ne hrănească celulele, fiecare fărâmă de suflet, de simțire, fiecare moment și fiecare ființare, atunci El prinde viață și în această lume...
     Din păcate,  remarc o înclinație a multor oameni, și anume  aceea de a se împotrivi, a lupta sau a detesta ceea ce afirmă că își doresc: prea mulți bărbați misogini și prea multe femei misandre își caută „jumătatea”, prea mulți mizantropi își doresc împlinirea în această lume populată cu oameni, prea mulți, mult prea mulți resping inconștient ceea ce caută sau afirmă că își doresc, prea mulți oameni doresc afirmare socială, ori profesională neiubind ceea ce fac, sau trăiesc. 

***
„Plutește drept înainte, i-a spus Regina lui Cristofor Columb, și dacă pământul pe care-l cauți nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ți răsplăti îndrăzneala.”

***
Sunt acum vremuri pentru a visa și a îndrăzni în ceea ce iubim! 


sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Gândul de week-end-328

Când o dorință ajunge să își împlinească deplinul în tine însuți,  trece apoi în realitate.

vineri, 10 ianuarie 2020

O altfel de privire-217-Privirile...

Obișnuiesc să îl privesc în ochi pe celălalt...așa știu cel mai bine, prin ceea ce simt când îl privesc, ceea ce este cu adevărat între noi... Întâlnirea dintre privirile noastre este ca strângerea de mână când faci cunoștință: sunt oameni ce își lasă moale mâna, abia participând, retrași mult înapoia întâlnirii...sunt oameni ce îți apucă mâna cu o strângere uneori dureros de fermă, ades ca și cum nu ți-ar mai da drumul... până la urmă te desprinzi tu hotărât, și mai sunt acele strângeri de mână oneste, egale, corect dozate, punctate de o privire limpede și un zâmbet deschis.

Ei bine, tot la fel sunt și privirile...sunt acei oameni care se feresc să te privească, fugind undeva în spatele unei posibile întâlniri, ca și cum nu ar putea susține intersectarea luminii sufletelor...sunt apoi aceia care îți prind privirea și te țin ostatic în ea, până simți că  te seacă de energie și te smulgi tu, uneori  mai mult sau mai puțin evident din  încătușarea subtilă...și sunt priviri neutre, egale, corect dozate, prietenoase.                       
***
O singură dată, intrând într-o gară de munte am întâlnit o privire străină în care m-am simțit confortabil. Nu știu cui aparținea, nu am schimbat nici un cuvânt însă, în momentul în care ne-am privit în ochi în spațiul creat între noi s-a instalat o stare de confort, de armonizare, de hrană reciprocă. Știu că îndată ce am devenit conștientă de acea frumusețe, mi-am retras subtil privirea, pentru a verifica mai târziu, ca din întâmplare, efectul întâlnirii din eter...a fost exact același, aceeași stare  de bine și frumos, fără nici o conotație de vreun fel, doar echilibru și reciprocitate.

***
Sunt unele întâlniri care sunt făcute poate doar ca să ne arate că există ceea ce în mod obișnuit  credem a fi ireal, de vis, ideal. Fie binecuvântate  aceste ieșiri din matrice, aceste întâlniri în armonie deplină.

***
Și eu și tu existăm pe lume și întâlnirea noastră este menită să aducă înfloriri și curcubee, zori portocalii și apusuri rozalii. Și eu și tu trăim și călătorim, lucrăm, visăm, simțim, năzuim... 



joi, 2 ianuarie 2020

Gândul de week-end-327

Am învățat să cunosc un om după cum se comportă cu ceva sau cineva, când e sigur că îi aparține.