Și apoi sunt acele clipe când în vis sau aievea, te lași să zbori în adâncul din tine... e o glisare dulce, neprevestită de nimic altceva știut și care-ți aduce o blândețe și o dulceață pe care doar alungarea unor demoni ți le poate da. E posibil să crezi că atunci reușești vreo fentă prin eter, sau că ești ascuns de vreo mantie divină invizibilă din calea unor săgeți otrăvite îndreptate spre tine, căci starea de senin ce apare imediat după aceea este de neegalat. Acelea sunt clipele când trăiești imponderabilitatea în trup fiind și concomitentul dublei priviri cu ochii de dincolo de pleoape și sprâncene și cu cei de zână, sau cei deschiși într-un alt zenith.
E o stare de fericire fără cuvinte, nici emoții, ori trăiri de vreun fel. Este starea dintre stări, dintre lumi, când ești asemenea fulgului ce sărută aerul duios și pentru care nu există nici pământ nici cer.
***
În aceste clipe ființa mea se desface în mii de părticele duse pe oriunde, nu-mi mai simt contururile, nici spațiul, și nici un gând nu mi se mai agață de formă. Sunt clipele eternități ce fac schimb cu celulele care nu-mi mai aparțin și atunci, când se deschide ușa zborului în nefiresc și a căderilor în sus, sunt doar imponderabil fără vreo densitate și știu că totul este altfel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu