duminică, 28 mai 2017

Gândul de week end-200



Când Dumnezeu îți vorbește,  este în limba pe care o cunoști tu.


sâmbătă, 20 mai 2017

o altfel de privire-152- Buclele

Am deschis calculatorul, am așteptat o clipă, am selectat intrarea în partiție, am așteptat o altă secundă să se deschidă. Atât a fost suficient pentru ca gândul meu să alunece pe durata unui  click. Am privit apoi cu stupoare cum calculatorul se închidea. Mă uitam cu atenție, de data asta cu toată concentrarea la ce se întâmpla și mă întrebam: cum se face că se închide când voiam de fapt să printez ceva? Am așteptat să se termine închiderea, am reluat cu START, de data asta atentă la fiecare click și am reușit să termin printarea în mod firesc.

***
Adeseori intrăm în viață în aceleași bucle, le retrăim și suntem nevoiți să pornim de la capăt mereu fie că e vorba de simțiri, de situații, de locuri, de oameni, de relații. Uneori învățăm la timp din ele și ne concentrăm acordând atenție clipei, dând energie totală proiectului la care ne gândim, fiind prezenți deplin  în gestul pe care îl facem și atunci putem spune că suntem în acord cu esența noastră. Alteori însă, alunecăm repetat și ne prefacem că putem mânui ca un bun jongleur mai multe situații în același timp, că putem fi în două trăiri, că putem îmbrățișa pe cineva gândindu-ne la altcineva, că putem scrie ceva cu graba începerii altei scrieri, că putem lucra ceva cu nerăbdarea terminării altei lucrări. În acele momente se petrec pașii înapoi în viață, în evoluție, în parcurs. Poate că ar fi mai bine să adăstăm puțin înainte de a continua, să ne odihnim chiar,  decât să ducem mai multe fronturi deschise. Inevitabil, ele se vor întrepătrunde undeva și în unul din cazuri sau chiar în mai multe intrăm în bucle și ne găsim iar la linia de START. 

***
Există un timp și un ritm pentru fiecare, există o spirală pentru toate și fiecare clipă își are deplinătatea ei. Totul este să avem înțelepciunea să  trăim total orice moment, orice secundă, orice respirație. Să învățăm să ne desprindem de obiceiul de a umple o secundă cu trăiri multiple, cu sentimente parazite, ori securizante gen bodyguard. 

Fiecare secundă își are trăirea ei deplină, este o întâlnire unică între ce suntem și ce devenim. Fiecare secundă este dedicată complet unei ființări și numai uneia sub semnul  adorării și  al dăruirii depline a ceea ce ești: fie că te abadonezi unui lucru pe care îl faci cu măiestrie, ori savurezi înghețata preferată fiecare secundă își este infinit și te transformă în infinit.


vineri, 19 mai 2017

Gândul de week-end-199

Facem atât de multe din dragoste pentru oameni și atât de puține din dragoste pentru Dumnezeu.

joi, 18 mai 2017

O altfel de privire- 151-Cețuri

Priveam apusul acela  vinețiu... se adunaseră nori de un gri întunecat ce păreau că amenință să dizolve tot seninul ce fusese până atunci. Stăteam nemișcată și fixam cu încăpățânare petecul de soare ce se zărea sporadic, uneori doar ghicindu-se printre  zdrențele gri deschis ale perdelei întunecate. 

Am devenit deodată conștientă de tot ceea ce era  în acel spațiu pe care puteam să îl cuprind cu privirea, cu sufletul, până departe, spre îmbinarea dintre cele două orizontale: cea de sus și cea de jos. Am adus pe rând primul copac și l-am trăit, apoi primele păsări, iarba, crucile ce mă înconjurau, florile ce se unduiau himeric cu grația unor dansatoare conduse de niște perechi invizibile. Le-am lăsat să trăiască în mine și am adus apoi tot cerul cu fantomele desenate în nunațele de gri de toate trăirile- le-am trecut și pe ele prin spațiul emoțiilor și al simțirii dinăuntru. Am mers apoi la invizibilul ce crea mișcările din jur, la adieri și la foșnete, la notele din muzica materiei și a fluidelor, la nemărturisitul vreodată tremur din suflet, am mers și mai mult încă spre nebănuitul  și neimaginatul chiar, spre tot ce va fi existat vreodată în același timp neștiut. 

Undeva, în firida din adânc abiam intuit un lăstar nou  încolțise neștiut și  îmi apărea deodată pe tabloul ce se compunea în același timp cu mine: credem  că acum trăim, că aici este viața și că apoi murim... dar dacă totul este de fapt invers, dacă acum suntem morți și încercăm prin tot ceea ce lucrăm, simțim, închipuim să ne naștem iar la viață...oare nu este aceasta de fapt moartea, oare nu este acesta de fapt purgatoriul prin care trecem mai mult sau mai puțin conștienți cu toții? Dincolo de viața și moartea personală, oare nu este ceea ce trăim o moarte colectivă în care mai mult sau mai puțin înzestrați, mai mult sau mai puțin inspirați lucrăm pentru a trece dincolo? 


Priveam apusul acela- trăiam acele gânduri - și ca și cum aș fi deschis ochii deodată  cerul s-a  iluminat puternic  cu un soare uimitor  abia  bănuit până atunci, încredibil de palpabil și real  mai apoi. 



miercuri, 17 mai 2017

O altfel de privire-150- Imuabilul

Adeseori  reușim să trecem dincolo de învelișul material și atunci când iubim pe cineva, ființăm în acela așa cum ființăm și în noi înșine, iar el este purtat în noi ca parte de suflet.  Prețuim acea parte ca pe un dar, o purtăm și o onorăm. Ea este partea ce a devenit noi înșine, la fel cu ceea ce eram dinainte, îmbogățind-o.

 Când, la un moment dat acela se îndepărtează de noi, avem adeseori obiceiul să ne împotrivim lui și suferim tocmai pentru că respingem   acea parte din noi în care el  ființează.  Dacă reușim aceasta, devenim mai săraci.

***
Tot trăind contopiri și separări, vine un moment în viață în care știi cu certitudine că  noul tu nu poate fi separat de nimic, nici măcar de voința celuilalt. Simți că e ceva ce ești pur și simplu de neschimbat, ca și cum o bucată de albastru din celălalt  și o  bucată  de roz din tine ar fi stat împreună o vreme în inimi. În mod cert, de atunci încolo, în fiecare există un anume mov care nu mai poate fi readus la cele două culori de dinainte. Indiferent ce va alege unul sau altul, știi că ești schimbat de-a pururi și că acea nuanță din tine este vie. 


Precum sunetele unei melodii ce s-au amestecat deja cu aerul pe care îl respiri - ea  cântă mereu în tine .


sâmbătă, 13 mai 2017

Gândul de week-end-198

Pentru fiecare dintre noi, celălalt devine ceea ce vedem în el.


O altfel de privire-149-Pescărușii albaștri

Sunt vremuri când pescărușii albaștri se întorc acasă.  La anumite intervale văzduhul se umple de pene mici albăstrii ce se așază peste obrajii oamenilor, peste luminile ferestrelor, pe creștetul pomilor.
Unele pene pătrund ușurel prin limpedele privirii și alunecă până la inima sufletului unde se adună mănunchi și se modelează în păsări ale mării dinăuntru. 

În cotidianul aglomerat, mai întâi unul, apoi celălalt, simte împunsătura albastrului ce încolțește fin pe dinăuntru și crește în aripă, apoi în zborul ce îi aduce împreună. Se văd prima dată, se caută în lumina din ochi și în împunsătura din inimă, se alătură și încet, încet, precum cerneala ce se răspândește pe o sugativă, esențele lor trec din unul în altul, se unesc, dansează, se înalță. 

E vremea pescărușilor albaștri, nepământeni pentru obișnuit, atât de normali pentru divin. E vremea inimii la vedere, lăsată să înflorească în celălalt, a saltului asumat, dorit. E mai ales vremea unirii în sacru, a tămâierii cu miresme sfinte a gesturilor, faptelor, a gândurilor. Venirea lor, a gemenilor pescăruși anunță coborârea Marii Împărății și ridicarea ei la rang de normal în noua viață. E semnul peceții din iubire fără de care nu mai poate ființa nimic. Totul se răscolește, se transformă, se pulverizează și renaște. 

E vremea pescărușilor albaștri  pe cerul  mării din suflet.


sâmbătă, 6 mai 2017

Gândul de week-end-197

Există atâtea sentimente care  nu văd lumina zilei,  înăbușite din  frică sau  orgoliu pe de o parte și apoi există ” luați, mâncați, acesta este trupul meu”.