miercuri, 31 ianuarie 2018

O altfel de privire-184-Cămăruța

Uneori îmi imaginez inima ca pe o casă cu mai multe încăperi; în unele intră toată lumea ce vine în ea, în altele doar cei apropiați dar există o cămăruță personală, cea mai intimă în care intri tu și Dumnezeu. Uneori, în situații fericite acolo ajunge și acela care îți e sortit, acela care își dorește să fie cu tine în cămăruța  secretă și reușește să pătrundă  după multiple teste,  numai prin iubire. Există o singură cheie:  iubirea sinceră și curată, dorința fierbinte și neobosită de a sta împreună în acea căldură, lumină și frumusețe din inimă. Sunt situații când nu  mai știm sau nu mai vrem să pătrundem acolo, când deși ne-am îngrijit ades, ne-am pregătit pentru oaspetele de preț acesta ori a refuzat ori nu părea prea interesat, ori nu era sortit să ajungă acolo.

***
Stau de ceva timp în acest spațiu și mă obișnuiesc cu el, îl ascult, îl admir. Regăsesc aici tot ce am iubit mai mult și tot ce am sperat, e plin de lumină caldă, de flori și adieri, de miresme de rai... uneori o adiere de dor îl străbate și atunci se umple de stropi de ploi nebănuite, de răcori febrile. Alteori se umple de pajiști edenice, de raze picturale, de râsete  angelice și mă gâdilă dinăuntru cu un fulguit ghiduș. 

***
E uimitor cum nu a intrat niciodată nimeni altcineva până aici ... voi mai adăsta o vreme... acum e amiresmat și șăgalnic în cămăruța din inimă. 


luni, 29 ianuarie 2018

Gânduri -2





  •  dacă îți dorești ceva, important e să te întrebi întâi cât de pregătit ești să obții acel lucru.
  • faptul că ți-ai dat voie să iubești și să faci pentru omul iubit orice îți aduce o liniște nesperată când acea relație se termină
  • să fii sincer e mai bine pentru sănătatea și liniștea sufletului: îți va fi cumplit de greu să trăiești cu gândul că  ceilalți au știut mereu când te prefăceai 
  • cea mai mare greșeală a bărbaților e să ignore intuiția femeilor
  • cea mai mare slăbiciune a unui cuplu e când se conduce după rațiunea ambilor
  • cea mai mare înlelepciune e atunci când înțelegi cu adevărat că poți avea totul neavând nimic
  • fericirea  e atunci când îți urmezi calea personală
  •  mintea  îi face pe oameni să își uite natura

joi, 25 ianuarie 2018

Gândul de week-end-232

Omul care L-a întâlnit pe Dumnezeu chiar și pentru o secundă nu mai poate să aibă îndoieli.

vineri, 19 ianuarie 2018

Gândul de week-end- 231

Există un soi de oameni care, întâlnindu-i, transformă  amintirile dureroase cu care te găsesc în   amintiri plăcute. Ei sunt alchimiști de suflet. 

luni, 15 ianuarie 2018

O altfel de privire-183-Casa

De câte ori mă plimb singură pe străzi îmi place să privesc casele, curțile, felul cum se încadrează într-un tot. Le admir forma ferestrelor, perdelele, în unele cazuri, când e lumină înăuntru sau când vreun geam e lăsat deschis în timpul verii, privirea îmi e atrasă de interior, din care zăresc o anume porțiune. Nu știu de ce, dar în orice dispoziție aș fi inițial, când mă plimb pe străzi admirând casele am un sentiment  anume de împreună și separat, ca și cum sunt și interiorul universului lor dar și în afară, privindu-le.

 Unele se remarcă prin colorit, sau prin formă, altele prin grădina ce le adăpostește... unele au un farmec anume, invizibil la prima vedere și care adastă pe marginea retinei, ori a sufletului ceva timp după ce am trecut demult de ele. Uneori se întâmplă să ajung și în interiorul lor  și atunci se poate să mă surprindă izbitor diferența dintre cele două înfățișări: cea interioară și cea exterioară, sau interiorul să fie și mai fermecător decât ce am putut observa din afară. De multă vreme am observat cum casele au un suflet care comunică atât cu celelalte case cât și cu oricine le vizitează... se întâmplă să aibă și gânduri în preajma cuiva de genul: ”Bun venit!” sau ”Îmi placi!” sau dimpotrivă, ”Hm, mai bine pleci, nu prea e rost de tine pe aici!”. 
Adeseori, când privesc o casă o admir așa cum e, fără să încerc să îmi imaginez interiorul ei, dar sunt și case al căror interior îmi apare brusc în imaginea din inimă, deși nu le-am vizitat niciodată. În întâlnirea cu unele case există un veritabil coup de foudre ce dureaza mult  timp apoi.  

 Oricâte case sunt însă,  e una anume care pare să mă cunoască cel mai intim, care mă îmbrățișează de cum îi pășești pragul, îmi însorește clipele, îmi acoperă nopțile, îmi poartă pașii prin inimă. Una singură este cea care își lasă sufletul în  sufletul meu, care îmi e menită.

***
Precum casele și  oamenii sunt.

duminică, 14 ianuarie 2018

O altfel de privire-182- Și eu te iubesc...

O mare parte a vieții noastre, noi cei crescuți în  educația vremurilor ce considerau emoțiile și exprimarea lor o mare slăbiciune, am trăit fără să putem pronunța cuvintele ”Te iubesc” cu firescul oricărei alte dezvăluiri. Pe atunci, ”Te iubesc” era văzut ca fiind vârful unui munte foarte greu de atins atât ca trăire cât și ca mărturisire. Deși toți doream să auzim aceste cuvinte, ele se pronunțau foarte rar. Odată cu trecerea timpului am învățat să ne deschidem mai mult spre adevărul trăirilor, al emoțiilor și am ajuns să spunem ”Te iubesc” la fel de natural iubitului, familiei, nouă înșine, prietenilor, oamenilor pe care îi prețuim, vieții în toate manifestările ei. 

***
 După ce dobândim ușurința și conștiința frumuseții exprimării și rostirii acestor cuvinte, intrăm în acea etapă a vieții noastre în care învățăm să prețuim fiecare ”Și eu te iubesc”, toate acele momente în care sentimentele noastre sunt primite și se resfrâng și  asupra noastră. E acea perioadă a vieții în care învățăm că nu e suficient să ajungem la deschiderea necesară pentru a simți iubirea și a o manifesta, ci că  e la fel de important când ea e împărtașită,  pusă în comun, când există lângă noi acel cineva care ne-a făcut să redescoperim  acest fel de a simți. 
***

Vine în viața fiecăruia un moment în care înțelegem că ” Te iubesc” este un vârf la fel de înalt precum ”Și eu te iubesc” și că acestea două înseamnă  fericirea când sunt  simțite și exprimate împreună. ”Te iubesc” fără ”Și eu” este precum un mesaj trimis, rămas fără  răspuns.



sâmbătă, 13 ianuarie 2018

O altfel de privire-181-Cuvintele

Veritabile ființe înzestrate cu o putere nebănuită, cuvintele ne subjugă până la un anumit moment al vieții noastre, când înțelegem cu adevărat rolul pe care îl au. Cuvintele rostite cu glas tare sau în gând, șoptite în pliurile de suflet sau strigate din focul inimii sunt o înșiruire de sunete aparent inofensive, dar cu o însușire fermecată: pe măsură ce se nasc, ele creează o lume întreagă. 

De exemplu sunetele M și A:  un M singur arată o stare de nedumerire, îndoială, confuzie ”Mmm”, pe când A, ne dumirește, ne duce spre luminare și limpezire ”Aaaaa” iar combinațiile lor indică tot atâtea căi deschise spre imagini de univers diferite: ”Am” arată posesia în limba română dar și exprimarea încântării atunci cînd se ondulează prelungit: ” Ammmmm”  pe când ”Ma” ne trimite la posesia  din limba franceză, sau la exprimarea avertizării prin alungirea sa: ”Maaaaaa”;  repetarea lor în perechea cea mai dulce rostită de orice ființa,  ”MAMA” creează întregul tablou al vieții: este o nedumerire, o mirare, o iluminare în a fi conștient că e ceva sigur  pe lumea asta în multitudinea oamenilor de pe drumul vieții. Acesta este startul, Cuvântul ce a fost la început și care a creat viața pentru tine, lumea întreagă, geneza ta personală, la fel cum la Început Cuvântul lui Dumnezeu a creat lumea, Pământul, Universul.

 Precum în universul cel mare, și în Universul personal urmează  celelalte zile ale creației: apar pe rând  sunetele  E și U ce ne aduc  mirare, uimire, uluire, încântare ” Eeeee”, ”Uuuuuu” și care deschid tabloul lui MEA sau MEU. Universul nostru se îmbogățește cu tot mai mulți de MEA sau MEU ce creează la rândul lor alte cuvinte rostite cu glas tare sau șoptit și care ajung să suprapopuleze lumea noastră până când atingem o stare de confuzie paroxistică.

Atunci e momentul prilenic să apară ”S” ori  ”Sssssss”. El are capacitatea miraculoasă de a topi rumoarea, bruiajul, de a aduce pacea. Efectul lui este precum hipnoza din sunetul șarpelui ce-și încremenește prada,  decompresia uni pneu supraumflat, ori adierea  blândă dintr-o zi însorită pe când dezmiardă frunzișul  verde vânjos. 

***
Astfel, rând pe rând , cuvintele apar pe lume și își iau în serios rolul creator: repetate în gând, spuse cu voce tare, scrise ori încă neștiute, cuvintele trec pe la fiecare dintre noi și ne lasă stropi de univers în ființă... fiecare om trăiește realitatea cuvintelor pe care le găzduiește, fiecare relație este universul cuvintelor pe care le cultivă, fiecare creație este imaginea cuvintelor care au generat-o. 

***
În orice clipă, pe pragul ființei noastre există alături  universuri din cuvintele pe care  le-am spus și universuri din cuvintele ce n-au fost încă rostite și care așteaptă să le naștem.

 Oricând, în orice moment,  pe pragul ființei noastre există un univers anume ce ne cere să se nască: ” TE IUBESC!” 



joi, 11 ianuarie 2018

Gândul de week-end-230

Sunt iubiri care strigă și apoi mor, care șoptesc și apoi mor, care tac și apoi mor și mai sunt iubiri care strigă, șoptesc...tac... și nu pier nicicând.

luni, 8 ianuarie 2018

O altfel de privire-180- Prin urmare...

În urmă cu mai bine de douăzeci de ani, în timpul studenției am fost la spectacolul ” Cântec despre mine însumi” susținut în întregime de Florian Pittiș, după scrierile lui Walt Withman. Atunci, profund  impresionată de ceea ce am trăit în timpul spectacolului,  mi-am propus ca în viața ce avea să vină  să fac tot ce pot ca să nu fiu un om mediocru, să nu mă las vreodată furată de forme și să caut miezul a toate, esența pură. Nu știu cât am reușit din ceea ce mi-am promis atunci dar acum, la distanță de cea care eram la douăzeci de ani, traversând o altă etapă a vieții constat că e prezentă iluzia formei în tot ce ne înconjoară. 
***
În postura de femeie divorțată cu  doi copii sunt uimită cum cei din jur își manifestă brusc îngrijorarea asupra situației existente, asupra evoluției emoționale și spirituale a copiilor, asupra unei iminente catastrofe în maturizarea lor...dincolo de firescul unei preocupări justificate, ceea ce mă îngrijorează cu adevărat este faptul că în cadrul căsniciei nimeni, absolut nimeni nu a avut vreo îndoială asupra bunei evoluții spirituale și emoționale a copiilor, ca și cum, căsătoria în sine ar fi garanta sigură a unei normalități ce nu  ne mai dă îngrijorări de mult timp. Nu ne interesează dacă în acel cuplu există o comunicare reală, dacă cei aflați în interior sunt în armonie cu ei înșiși ori cu ceilalți, dacă sunt fericiți, dacă sunt sănătoși cu adevărat. Atâta vreme cât sunt în norma socială acceptată, ceva e musai să funcționeze. Departe de mine dorința de a propovădui traiul de unul singur, dimpotrivă contiuu să îmi doresc o viață normală de cuplu, însă, conjunctura actuală mă face să mă gândesc la tiparele fixe nerealiste după care ne conducem viețile, ale  noastre și ale celorlalți. E ca și cum dacă o anomalie din punct de vedere divin se întâmplă într-o formă acceptată social, ea este în regulă, dar dacă ceva se petrece chiar și firesc, într-o formă insolită, ne creează îndoieli, temeri și reacții de îngrijorare referitor la bunul mers al lucrurilor. 
***
Adevărul e posibil să fie în orice formă dar încă, majoritatea dintre noi îl vrem și îl acceptăm doar în forma conformă uzanțelor actuale. Orice contravine opiniei corecte formate în societate, creează îngrijorări și spaime. Important este să fim onești, să fim adevărați în simțire, în trăiri, în acțiuni, important este să învățăm să ne întrebăm dacă ceea ce trăim este cu adevărat ceea ce e potrivit pentru noi sau consimțim dintr-o anume comoditate convențională, dintr-o lașitate chiar ce ne situează într-un confort pe care sufletul însuși nu și-l mai dorește de mult, dar care ne înspăimântă căci poate să fie considerat neconform cu obișnuitul, cu acceptatul. 
***
Trăiește în legile divine și vei înțelege că nu orice din ceea ce îți e permis îți e și de folos.   (preluare după sfântul Apostolul Pavel)  



vineri, 5 ianuarie 2018

Gândul de week-end -229

Privind la cursul vieții în natură, legile vieții par a fi  înțelese mai bine de animale decât de oameni. 

marți, 2 ianuarie 2018

O altfel de privire-179- Alege iubirea!

Potrivit lui David Hawkins, oamenii trăitori pe Pământ se află pe diferite nivele de conștiință conform cărora se manifestă în viața de zi cu zi, își exprimă sentimentele, își trăiesc principiile, își stabilesc valorile morale sau conduita. Bineînțeles că în fiecare om există sentimentul iubirii, dar el se manifestă diferit în funcție de nivelul la care se află el. Un om care iubește de la nivelul apatiei și depresiei își va manifesta iubirea diferit de cel aflat la nivelul acceptării sau iubirii însăși sau chiar al  păcii. Cel mai des întâlnim în viața noastră oameni care nu sunt la același nivel cu al nostru tocmai pentru a ne ajuta reciproc să mai creștem o treaptă. Dacă înțelegem că totul este despre a evolua împreună, atunci ceea ce trăim se întâmplă firesc și armonios, indiferent ce traseu parcurgem. 

Fiecare om e făcut să trăiască în iubire și fiecare om se hrănește cu ea, o dorește, o caută, numai că există o mare perioadă în care fiecare om nu are habar despre iubire. Căci nu poți spune că iubești cu tot sufletul pe cineva și totuși să îi aduci suferință în mod voit, nu poți spune că iubești și să manifești iubire doar pentru alții, ignorând nevoia personală de iubire. Nu poți iubi cu adevărat dacă nu EȘTI iubire. Și ca să fii iubire, e necesar să depășești celelalte nivele: să treci de apatie și depresie, de suferință, de frică, de dorință, de mânie, de mândrie, să depășești curajul însuși, chiar și acceptarea. Abia apoi ajungi la iubire și prin ea la PACE. 

În afara acestui vârf iubirea nu este decât un ciot și o minciună. Da, iubești cu furie, sau hulpav, iubești cu ranchiună, sau cu suferință iubești cu orgoliu, cu dorința de dreptate sau justiție, iubești cu amărăciune, cu regrete, iubești cu milă sau cu neputință, iubești cu slăbiciunile din toate impulsurile, cu dependențe, iubești cu măști și dualitați, iubești cu minciuni și afișări de false trăiri, iubești cu credințe eronate... iubești în felul în care ești... și totuși, chiar iubești? 

Când alegi iubirea, știi că ai devenit  iubire atunci când simți că iubești în întregime totul și iubești în egală măsură  pe celălalt ca și pe tine... când  nu poți iubi  pe cineva mai mult decât pe altcineva, căci ai ajuns să iubești divinitatea din tot ce există și de aceea nu o poți nega oricum se manifestă ea.  Când iubești nu poți minți, iubirea arde minciuna, iubirea există doar în adevăr. Orice altceva  e iluzie și ceață.  Ești ales de iubire  atunci când o alegi, și Iubirea te cuprinde până când mistuie tot ce nu e adevăr în ființa ta... și până când tu însuți devii iubire...după aceea totul în jur se transformă,  în preajma ta aura iubirii va lucra de la sine și toate ființele o vor simți fără ca tu să spui vreun cuvânt, fără ca tu să faci ceva anume. Iubirea ce ești e suficientă pentru a face ca oricine te simte să își dorească să urce la rândul său treptele ce îl despart de a fi și el IUBIRE.

Hai! Fiu al tristeții, pășește, fă un pas spre iubire, lasă totul în urmă, nu te teme să pierzi  - e doar o amăgire că ai ceva atâta timp cât nu ai  pierdut nimic.