marți, 29 decembrie 2015

O altfel de privire-93- Curcubeul

La un moment dat am simțit cum de la mine din suflet pleacă o lumină arcuită spre zare...se ducea până când, la un anumit moment s-a oprit la alt suflet... nu am știut că ești tu, nu vedeam nimic în afara  luminii care se arcuia între noi. E posibil ca la un alt soroc să fi înțeles și tu acel curcubeu luminos care se oprea în inima ta căci am văzut cum arcul lui se făcea tot mai luminos și cum și din partea cealaltă începea să vină spre mine lumina... Am primit-o cu o anume bucurie și am început să las și mai multă să treacă prin podul dintre noi... și tu ai început să trimiți și mai multă... între noi era o arcuire permanent luminoasă, tot mai puternică, tot mai mare...



***

Apoi s-a întâmplat ceva ciudat: lumina din capătul ce se odihnea la mine în suflet a început să călătorească ușor prin corpul meu, tot mai îndrăzneț și mai hotărât, până când  eu în întregime, podul curcubeu și tu însuți una eram, si poduri curcubeu porneau spre alte suflete.



vineri, 25 decembrie 2015

Gândul de week-end 132



Despre liberul arbitru: inițial este într-o oarecare măsură spre folosință, apoi se limitează drastic, până la anulare dacă nu știm să îl folosim;  înțelepțindu-ne se adaugă tot mai mult pentru folosul a câtor mai mulți pentru ca, în sfârșit să renunțăm de bună voie la liberul arbitru pentru a face în totul voia divină.

marți, 22 decembrie 2015

O altfel de privire-92- Căci e doar între voi doi

Uităm ades că întotdeauna, în fiecare moment al ființării noastre pe acest Pământ facem și acționăm exact atât cât putem noi mai bine pentru  etapa, înțelegerea, deschiderea pe care le trăim atunci. Se întâmplă să primim în schimbul intențiilor noastre bune răspunsuri absurde, uneori contradictorii a ceea ce am oferit, se întâmplă să acționăm cu dragă inimă și să fim criticați, ori judecați ca nefiind conformi cu..., să fim respinși ori să primim în schimb vorbe aspre care uneori se strecoară tăios în suflet. 

***
Vine un moment în care viața poate să pară absurdă până la alienare, ori chiar până la grotesc; vine un moment în care chiar plin de toate intențiile bune, încărcat cu cea mai dezinteresată pornire, gesturile, faptele tale sunt judecate, respinse, atacate. 

Acela este unul din marile daruri ale vieții: momentul  când poți să înțelegi că tot ceea ce faci și ce trăiești este de fapt între tine și Divinitate, de la prima suflare până la ultima. Când înțelegi acest adevăr acea parte din tine care suferă din cauza nedreptăților, ori a inegalităților, ori a injustei măsuri dispare căci având ca tovarăș Divinitatea, simțindu-i mereu prezența alături  ești în orice împrejurare prețuit, valoros, împlinit. În această tovărășie înțelegi și că totul este doar între voi doi, și mai ales între tine și ceea ce faci: acțiunile tale sunt valoroase în ele însele și te împlinesc prin realizarea lor și nu prin vreo recunoaștere ulterioară; de atunci încolo lucrezi în faptă și în gând având zâmbetul divin călăuză. Chiar și cele mai pure și miraculoase trăiri ori ființări au fost puse la încercare, respinse ori murdărite de răspunsurile și faptele oamenilor prin vremuri. Prin urmare să aștepți recunoașterea ori înțelegerea din acea parte poate fi o trăire fragmentată de  neputințele  acelora spre car merg intențiile tale. 

***

Vei fi judecat, respins, batjocorit indiferent cât de nobilă și pură e fapta ta... important e să o faci oricum, căci mereu este doar între voi doi, între tine și Divinitate ... în rest este o roată ce se învârte ori o tablă de șah ce se schimbă periodic. 


sâmbătă, 19 decembrie 2015

O altfel de privire-91- Pragurile

La un moment dat, fie și numai urmând parcursul școlar începi să înțelegi că trecerea prin viață urmează principiul trecerii de la o etapă la alta așa cum în educație treci de la grădiniță până la o formă superioară de pregătire. La încheierea unei etape de acumulare, pentru a dovedi pregătirea științifică necesară se trece printr-o  testare sau examinare care certifică intrarea în etapa superioară. 

În existența umană lucrurile stau asemănător: prin naștere intrăm în etapa în care suntem ajutați de toți ceilalți să creștem, să învățăm să ne servim singuri de ceea ce avem, apoi de ceea ce ne e pus la îndemână. 

Urmează apoi etapa în care prin cei care ne sunt fizic alături ori prin creațiile unor oameni pe care nu i-am cunoscut vreodată personal, învățăm să ne cunoaștem pe noi înșine, legile și mecanismele după care funcționăm pe acest Pământ, apoi să ne lărgim cunoașterea la întreaga creație pentru a avea o perspectivă mai amplă a fenomenelor.

Când ne simțim pregătiți se face simțită etapa în care suntem chemați să îi ajutăm noi pe ceilalți să învețe să folosească ceea ce au primit, să învețe să se cunoască, să înțeleagă ceea ce trăiesc și cum pot lucra frumos în ansamblul legilor Creației.

Etapa următoare este aceea în care, asemănător doctoratelor ori a  marilor lucrări științifice de sinteză, viața ne cheamă să facem servicii pentru binele tuturor, sau a unor mase mai mari de oameni. Direct sau indirect suntem chemați prin fapta ori gândul nostru să participăm la lucrarea mult mai generală a înțelegerii binelui comun, a lucrării brazdei ogoarelor ce depășesc sfera strict personală. 

***

La fel ca în cazul instituțiilor de învățământ, în viața personală, trecerea de la o etapă la alta este marcată de un prag în care ești invitat la adăstare, timp în care să îți lămurești clar dacă vrei să pășești mai departe, să mai stai o vreme acolo, în prag ori să revii la ceea ce tocmai ai parcurs. Această perioadă a pragului este o perioadă în care lămuririle apar de obicei prin încercări exterioare și cu cât pragul e mai sus, cu atât probele vin de la oameni dragi, de care îți pasă  și în zone ale credinței, ori spiritului sensibile pentru tine. De obicei ei vin cu argumente contrare drumului înainte, vin să îți vorbească din perspective exterioare, din unghiuri ale unor prețuri efemere. E bine să asculți aceste voci pentru că prin ceea ce simți ascultându-le răspunzi la problemele  testului acelui prag. Ceea ce se cristalizează în tine apoi, este nota finală și trecerea într-un sens sau altul. 

***

Fiecare dintre noi începe la grădiniță, dar numai de spiritul fiecăruia depinde cât de departe vrea să ajungă în propria evoluție și instruire și la care dintre etapele învățării se va opri.


vineri, 18 decembrie 2015

Gândul de week-end-131


Poate că lucrurile s-ar limpezi dacă oamenii ar înțelege că unii  caută trăiri în tot ce fac, iar alții senzații.

miercuri, 16 decembrie 2015

O altfel de privire-90- Și dacă ți-aș spune?

Dacă ți-aș spune că o femeie știe... mereu, prin tot ce este ea, prin celule și gânduri și trăiri, prin sentimente și emoții, ea știe de fiecare dată când i te adresezi de aproape sau de peste zări, știe când o faci cu iubire și când nu... Mult timp o femeie poate să nu înțeleagă, să creadă că i se pare, să se mintă dar începând cu un anumit moment al ființării sale știe când iubirea unui bărbat o face să crească, o onorează, o strălucește. Știe când vine spre ea un gând neplăcut, de nerecunoaștere a frumuseții ei, de poftă lacomă și interesată de genul "Ce ți-aș face de te-aș prinde" sau acel   gând de "Ia mai lasă-mă cu mofturile tale, vai de tine și de lumea ta". O femeie știe când iubirea bărbatului o ajută să crească ori dimpotrivă o slăbește în ceea ce este deja. 

Când te va vedea apoi sau veți vorbi ea va fi poate ciudată sau neobișnuită, însă cu zâmbetul pe care îl vei vedea își duce cum știe mai bine rănile pe care le-ai lăsat fără să bănuiești măcar în ființa ei. Câteodată chiar îți va spune deschis că o doare și că îi e greu... ascult-o, căci așa e!

Când se va fi simțit însă prea obosită, ori vlăguită de atâtea săgeți otrăvite, o femeie  va pleca... și nici măcar nu vei ști că chiar dacă mai este  fizic lângă tine, îți vorbește ori te însoțește în treburi, ea nu mai este în tine cu tine și tu nu mai ești în ea. Și asta ți-a spus-o cândva, dar nu ai avut răgazul să o crezi.

O femeie vine, iubește, plânge și pleacă... 


sâmbătă, 12 decembrie 2015

O altfel de privire-89-Iubirea

Iubirea în sine există, și noi știm asta doar că  am învățat să credem că iubirea este obligatoriu în legătură cu cineva sau ceva din afara noastră. Orice floare va asocia iubirea cu mângâierea soarelui sau cu atingerea senzuală a unui fluture. La fel și noi gândim iubirea, simțim iubirea cel mai ades în legătură cu o altă ființă. avem nevoie de cineva căruia să i-o dăruim, avem nevoie de cineva de la care să o primim, căruia să simțim că îi aparținem.

***

Se întâmplă însă ca în unele rare clipe să simțim Iubirea în esența ei, în sinele ei cum se manifestă în interiorul nostru și ne umple atât de mult simțirea încât orice altă trăire pare ștearsă. Poate că nu am făcut decât să o lăsăm să se manifeste, poate că o purtăm cu noi dintotdeauna și în acele clipe uităm că vrem să o dăruim cuiva, sau că ar trebui să o primim de la cineva, și o lăsăm pur și simplu să FIE în noi așa cum este. Și atunci deși nu îmbrațișăm pe nimeni, deși nu sărutăm pe nimeni ori chiar nu este nimeni în preajma noastră, se întâmplă să  ne simțim desăvârșiți, compleți, deplini, fără așteptări, fără dorințe. Nu vrem pe nimeni anume, nu aștepțăm pe nimeni anume, simțim ca și cum toți sunt deja în noi și noi viețuim în toți de la începuturi, ne simțim dincolo de femininul sau masculinul cu care ne-am născut lumii acesteia, dincolo de femininul sau masculinul oricărei alte vieți,  simțim dincolo de rolurile pe care le-am avut vreodată în orice societate, simțim că suntem inefabilul pe care acum îl numim IUBIRE și pe care altcândva l-am numit Fuji, ori pădurea, ori Calea; ne simțim  un izvor care rămâne veșnic și care nu depinde niciodată de cel care își potolește setea de la el. 

***

Odată ce ai trăit chiar și pentru o clipă aceste sentimente,. odată ce ai simțit chiar și pentru o secundă că ești acel ceva netulburat și de neclintit din spatele tuturor trăirilor, chipurilor, înfățișărilor, odată ce ai simti că nu poți fi altfel decît iubire, toate din jur se domolesc, se așază în niște făgașe armonioase și curg lin prin viața ta. De atunci iubirea ta este Iubirea și are legătură cu viața însăși, cu universul și legile lui, cu misterul sufletului, cu sinele și ființarea. Cuplul inițial este deja în tine, îl simți oriunde ești, îi simți perfecțiunea și deplinătatea, îi simți permanența și seninul. 

***

Iubirea nu se învață, nu se așteaptă... ea  este și se scoate la lumină pentru a o lăsa liberă să existe.



vineri, 11 decembrie 2015

Gândul de week-end-130



Tristețea e atunci când ajungi să trăiești totul la modul general.

duminică, 6 decembrie 2015

O altfel de privire-88- Semne pe un pergament

Cândva citeam multe romane și trăiam cu totul în interiorul lor; a fost apoi un moment când am înțeles că puteam simți la fel de real ca și cum povestea era aievea și atunci am început să învăț să scriu și eu.

 La un alt moment, sau poate tot același și tu, în alt colț de Univers ai știut același lucru, ai știut că poți fi naratorul propriei realități. Și atunci fără vreo pricină aparentă, într-o zi însorită cu flori de cireș mi-ai spus: "Vreau să  cunosc povestea ta și vreau să trăim împreună în aceeași poveste".

De atunci  suntem amândoi în scenariul celuilalt ..și încet, încet  trăim simultan în povestea noastră, cea pe care o scriem împreună, cea care ne-a acceptat pe amândoi. 

***

Suntem  urmele unui condei divin pe un pergament scris de demult cu scenariul vieții.




sâmbătă, 5 decembrie 2015

Gândul de week-end-129


O femeie se cucerește după o confruntare  invizibilă între masculinul femeii și masculinul bărbatului cu care va  forma un cuplu. Ca urmare,  femeia acceptă bărbatul care este mai puternic decât masculinul din ea.