sâmbătă, 28 decembrie 2019

Gândul de week-end-326

Omul care te iubește ține cont de ceea ce îți face plăcere, ba mai mult, are grijă ca acel lucru să se întâmple. 

sâmbătă, 21 decembrie 2019

O altfel de privire-216-Starea de iubire

Mai întâi se deschide inima...cu o privire sau cu o anume simțire...neașteptat ori dinadins. Apoi, ușor se strecoară o sămânță în solul rănit de brusca deschidere și ...se așteaptă...un an, o vreme, câteva vieți...

***

Există pe urmă un anumit timp în care se întâmplă împreunul, sau îngemănarea, sau coființarea...Ești dublat de o altă existență în tot ceea ce simți, ce faci, ce trăiești...dincolo de certitudinea existenței divine în tine și din tot ce ființează, te mai populează o alta, umană, cunoscută, pipăibilă aproape, dar invizibilă... o simți în ceea ce ești, în preajma ta fizică, atât de concretă și totuși atât de nevăzut... Poate că o respingi, o alungi ades dar o regăsești mereu acolo, în ceea ce reprezintă frunzișul tău, tulpina ta reală, lipită de spațiul care ești. 


La urmă te obișnuiești  cu ideea că unele lucruri sunt menite să fie așa, că există această alăturare venită de la sine, sau dintr-o poveste scrisă undeva prin alte zenituri, și doar înveți să treci prin anotimpuri cu acest nou trunchi ce ți-a crescut sub coroană. Îi vei împărtăși trăirile, iubirile, poate că îi vei visa visurile... nu vei mai încerca să îi îndrepți ramurile spre cerul înalt ci îi vei lăsa onduleurile pe care și le impune singur să se desfășoare după conturul său. 

Tu vei crește spre înalt ca și până atunci, vei căuta aerul rarefiat de sus, îl vei aduce în rădăcini ca și până atunci și undeva, la altă adâncime neștiută de nimeni, vei lăsa rădăcinile să se întâlnească fără să te mai opui.

***

Există anumite trăiri ce nu pot fi demonstrate, explicate, dovedite... nu poți decât să le mulțumești și să le accepți.

***
                                        Să trăiești este  o stare de iubire




Gândul de week-end-325

Tot ce trăim este un cadou.

joi, 19 decembrie 2019

O altfel de privire-215-Suprapuneri...

Sunt clipe când  mă opresc pentru o vreme ca să privesc la suprapunerile de stări care suntem perpetuu...în fiecare clipă, în noi ființează toată gama și în fiecare clipă în noi se cântă un anumit ton. Chiar dacă ne aflăm în  aceeași vale a nostalgiei, ori a bucuriei, simțământul din fiecare dintre noi este diferit ... 

Prin timp am prcurs extreme de simțire și cred că poate și din această cauză, ceea ce trece prin afectul personal de ceva timp este atenuat, privind  din perspectiva aruncării în adâncul său; ceea ce vreau să spun este că bucuria pe care o trăiesc, la fel ca și durerea sunt altfel față de cum erau altădată... sunt mult mai line, aproape ca luciul unei ape întinse ce nu se mai lasă răvășită de furtuni. Sau poate că lasă doar pojghița suprafeței să se învolbureze o vreme, dar miezul, adâncul trăiesc în liniște. E acea liniște pe care o știam de dinainte de veac, o speram, o așteptam...Într-un luciu de viață m-am întâlnit... mi-a plăcut atât de mult încât am lăsat să se întâmple definitivul alăturării, al întregirii. Împreună cu mine îmi este mult mai ușor să văd, să apăr, să construiesc. 

Împreună cu mine, totul se trăiește în cheia admirației... pot fi lângă cel pentru care admirația se naște și crește și reciproc, cel care găzduiește în cuibul din sufletul său sămânța admirației.

***
Ascult, privesc, tac adeseori...Mângâi mai mult decât vorbesc...cultiv mângâierea prin aducerea și îmbrățișarea în miezul din inimă, prin învăluirea cu o privire de catifea, prin țeserea unui gând călduros, prin aprinderea luminii - zâmbet în tonuri...
     
E ceas de sărbători, reveniri, încolțiri. Pun grăunțe de iertare, de credință, de statornicie, de bucurie așezată pe rod. Mă înfășor cu toate acestea și las lăstarii să crească viguros într-un verde viu de viață. 




sâmbătă, 14 decembrie 2019

Gândul de week-end-324

Muntele și ieșirea din toate rolurile sunt momente de restartare repetată. 

sâmbătă, 7 decembrie 2019

Gândul de week-end-323

Iubind unii oameni, te iubești tot mai mult pe tine însuți și tot ce trăiești...și ăsta e răspunsul pe care îl așteptai . 


duminică, 1 decembrie 2019

Gândul de week-end-322

Te cunosc după lumina din privire și prin tot ce simt când sunt lângă tine; apoi mă recunosc. 


luni, 25 noiembrie 2019

Gândul de week-end-321

Tot urcând pe munți, vine o clipă când înțelegi că adevăratul munte pe care îl urci de fapt în viață, este cel interior. 



joi, 21 noiembrie 2019

Poveștile sufletului-32- Reamintirea


Nu ne oprim din iubit...doar luăm pauză... de fiecare dată când iubirea noastră e prea mult pentru celălalt: prea pură, prea toată, prea serioasă sau prea nebună, prea  neștirbită....

Nu încetăm să iubim... doar ne reconfigurăm direcția, apoi intensitatea și mai la urmă lăsăm uluirea să  danseze laolaltă cu certitudinea..

Nu ne oprim să iubim...doar ne lăsăm să așteptăm... învățăm să verificăm... să recunoaștem ce e și ce poate fi...

Nu încetăm să iubim... doar aflăm cum să spargem sâmburele din jurul inimii...să lăsăm mlădița să înflorească în văzul tuturor...

Nu ne oprim să iubim...doar ne lăsăm flacăra deoparte...am aflat că ea poate răni pe cei care trăiesc iubirea pe bucăți...

Nu încetăm să iubim....... cei ce  am fost, suntem și vom fi  IUBIRE!





luni, 18 noiembrie 2019

Gândul de week-end-320

Sunt oameni și locuri, în preajma cărora ești mai aproape de tine însuți.


duminică, 10 noiembrie 2019

Gândul de week-end-319

Chemarea iubirii este eternă și adevărată; oricare alta e iluzorie și efemeră.


vineri, 1 noiembrie 2019

Gândul de week-end-318

Adeseori petrecem prea mult timp ca să schimbăm părerea pe care ceilalți o au despre noi.

vineri, 25 octombrie 2019

Gândul de week-end-317

Suntem în fața acelorași provocări,  doar că încă unii  nu știm. 

marți, 22 octombrie 2019

Gândul de week-end-316

Sunt situații când pentru a-ți împlini menirea, e suficient să de dai la o parte din calea ta. 






foto Vera

sâmbătă, 12 octombrie 2019

Gândul de week-end-315

Port în mine o lume pe care o iubesc așa cum își iubește Dumnezeu creația. 

duminică, 6 octombrie 2019

O altfel de privire-214- Toamna

Venirea fiecărei toamne aduce cu ea o altă stare de contemplare...dacă fiecare primăvară egalizează, toamna face diferența. Fiecare dintre pomi își arată lumina interioară doar toamna: sunt unii care ard rapid sau cei care rămân brusc golași. Mărturisesc, mă  farmecă aceia care, în condițiile brumei, ori ale  aceluiași vânt rece se transformă în lampioane ce luminează cu o flacără sublimă până când se golesc și se sting, lăsând crengile nude.

***

Starea frunzei se schimbă fundamental și sufletul meu simte simultan trăirile toate: tristețea despărțirii eterne, bucuria transformării și încântarea verdelui ce va veni ireversibil, frigul din dor și albul din pur laolaltă. În toamnă sunt în același timp toate împreună și uneori îmi sunt atât de mult încât limitele mă dor sau mă amuțesc.

Deunăzi mă durea corpul de carne cu o durere din lupte invizibile, din chemări de evadare... apoi, am pășit pe tărâmul acela al muzicii, am pipăit clapele cele albe și le-am simțit luciul în timp ce îmi observam corpul rigid: de mult ușile se închiseseră cu zgomot și sunetele acelea se strecurau prin crăpăturile solidei fortificații precum razele îndrăznețe ce intră în unghere neștiute.

***

Ne dorim mai ales ce respingem și asta ne sfâșie.

***

” Fă, Doamne, pace în lume!” i-am zis privind cerul cenușiu... ”Fă pace în tine!” mi-a zis vocea dinăuntru și atunci am înțeles că pacea e de găsit în fiecare dintre noi pentru ca să existe pe lume. 








vineri, 4 octombrie 2019

Gândul de week-end-314

Din momentul în care te întâlnești, viața este  o poveste de iubire fără sfârșit.

miercuri, 2 octombrie 2019

Taine-10

Prizonieri
ne suntem
unii
altora
în suflete
ne ținem
strâns.


Prizonier
mi-ai fost
îndelung
ai stat
sângerând
în puls


există
eliberări
neașteptate
sau
nedorite
există
iertări
neștiute
sau
necerute.

prizonieri
suntem
în
gânduri
în
amintiri
în
sentimente
...
unii
altora.

duminică, 29 septembrie 2019

O altfel de privire-213- Altfel

Îi priveam chipul în timp ce vorbele umpleau liniștit spațiul...după un timp a ajuns și sensul lor: ”V-ați născut cu ceva aparte, cu altceva, dar încă nu v-ați folosit acest dar deplin, sunteți ca o pisică ce s-a născut într-o lume a câinilor, care a învățat să se poarte ca un câine și chiar ea însăși a ajuns să se creadă astfel, doar că duce dorul după altceva fără să știe bine după ce” 
Îi priveam chipul și îmi simțeam ființa cum crește ... pentru prima dată, cineva profesionist valida faptul că mă simțeam altfel ca fiind firesc și imediat după aceea mi-a spus: ”vă încurajez să explorați acest dar..v-ați gândit vreodată să vă exprimați artistic în moduri diferite?”  Da, adeseori mă exprimasem explorând universul din interior în moduri ce țin de artă: dans, desen, bricolaj, cântec. Nici una dintre ele nu fusese încurajată de standardele lumii în care am apărut.

Într-un mimetism perfect am luat forma lumii aceleia, a fiecărei relații în care am fost, a fiecăror uzanțe profesionale. Uneori, precum petele de lumină solară într-o pădure deasă, am lăsat să apară părți din MINE la vedere. Negarea sau respingerea lor repetată din exterior,  m-au făcut adeseori să mă dezavuez, să mă ignor și să mă duc cu o dârzenie neclintită pe un drum deja descris de vechi reguli și maniere, un drum ce nu mai aparține demult acestor vremuri, dar pe care oamenii se inghesuie încă, el fiind aproape singurul la vedere.

***
Ei bine, da, pădurea mea este încă verde în ciuda toamnei care trăiește în sufletele unora încă din primăvară...pădurea mea găzduiește lumina mov din soare, știe că totul este și că totul poate să fie și altfel, pădurea mea a învățat să crească timpul și să schimbe spațiul, să modifice iluziile în suflet de lut. Alunecările se fac aici în multiple direcții... uneori mă duce spre căderile în sus sau îmi așterne balsamuri parfumate pe ochii multipli ce sunt.

Altfel, este un mod de a alege să trăiești și el apare prima dată când înțelegi până în seva sevelor tale că ești cu adevărat infinit: atunci un hohot de râs celest te străbate și se așează cuminte lângă hohotul de jale ce se striga până atunci, din tine spre univers... altfel este un prag peste care treci într-o toamnă ce îți este de-a pururi primăvară.








vineri, 27 septembrie 2019

Gândul de week-end-313

La un moment dat alegi să îți urmezi mai degrabă visurile decât să te ferești de suferință.

sâmbătă, 21 septembrie 2019

O altfel de privire-212- Muza

Undeva în pliurile încă puțin explorate ale celui sau celei ce suntem, există o dorință, o atracție ispititoare către plăcerea, aproape extatică pe care o poate produce dezvăluirea din lumea interioară. Nichita Stănescu a surprins această trăire în versul: ”Ea era frumoasă ca umbra unei idei”, ei bine, umbra aceasta a unei idei care ți se arată uneori reprezintă o formă anume de încântare, de bucurie, de incitare care  se poate compara cu puține bucurii materiale. Este ceva acolo ce reunește misterul, atracția necunoscutului specifică aventurii, incitarea, adrenalina și împlinirea subtilă, bucuria și extazul laolaltă. 

Orice întâlnire în spirit cu cineva care îți stârnește această stare, rămâne un dar neprețuit și deopotrivă pentru un bărbat cât și pentru o femeie, există o dorință nemărturisită sau chiar neștiută încă, de a întâlni MUZA , sub forma acelui alt spirit care să i se potrivească în căutare, în explorare, prin care să vină o altă inspirație și pe care să îl inspire la rândul său.  

Dincolo de întâlnirile de suflet în care ai sentimentul de Acasă când te așezi în inima cuiva, dincolo de întâlnirile de trup în care te simți a mirarea de bine în intimitate fizică, există aceste subtile, rare întâlniri în spirit, de o atracție aparte ce produc altfel de contopiri, cu mult mai trainice și mai pasionale. 

”Ea era frumoasă ca umbra unui gând,
Între ape, numai ea era pământ”.

Nichita Stănescu



vineri, 20 septembrie 2019

Gândul de week-end-312

La un moment dat întâlnești pe cineva care te vede dincolo de aparențe și pentru care ești ușor de iubit. 

joi, 19 septembrie 2019

O altfel de privire-211- Tu fără de tine

Sunt acele întâlniri fără de noi când ne regăsim în nemurirea pe care am făurit-o cândva împreună. Noi ne-am întâlnit repetat astfel, am parcurs deja toți pașii în sensul lui UNU, ne-am cunoscut deja esența. 

Sunt apoi întâlnirile dintre cei care ființăm, cu rolurile și hainele noastre, cu amintirile de acum, și retragerile repetate în cochilie, noi cei care ne-am întrupat cu chip și sentimente. 

Balans e fiecare din întâlnirile noastre, un balans în sens unic adeseori: vii tu spre mine și eu mă retrag, vin eu spre tine și tu faci un pas înapoi. Foarte rar am mers înapoi simultan și încă trăim  din apropierea sincronă de dinainte de amintire. 

Undeva, în ochiul de stea, o voce ne șoptește în auzul din inimă: du-te fără tine pe acest drum! Când șoaptele acestea se fac înțeles, îmi reamintesc că nu sunt nimic din toate câte sunt, că sunt tot ce există dintotdeauna și pentru totdeauna. 

Atunci mă așez pe genunchii galactici și implor zările să te ridici dincolo de părere... atunci știu cine ești, ce ești și mă așez cuminte în fața blocului de marmură ce mi te arăți și mă rog să te naști, ca-ntr-un reamintit perpetuu  travaliu  prometeic: Ridică-te și mergi, iubire! 




vineri, 13 septembrie 2019

Gândul de week-end-311

Uneori, și pământul are valuri. 

Taine-9

În zori
de noapte
luna și
eu
ne-am
privit
cu ochii
larg
deschiși.


Mi-a
arătat
chipul
bucălat
prins
în inel
apoi
mi-a
șoptit
felurite
alte chipuri.

I-am
zâmbit.



printre
rânduri
în taină
mi-a
dezvăluit
înfățișarea
de soare.

Și
mi-a
zâmbit
stelar
și
omenesc
apoi
a luminat
prin
fostele
dureri.

în zori
de
noapte,
eu și
luna
am stat
ochi în
ochi
și
ne-am
zâmbit.



miercuri, 11 septembrie 2019

Taine-8

În cer
și în mine
s-a schimbat
ireversibil.

Aceea
a plecat
aceasta
rămâne.

În pauze
de trăit
mă nasc,
iar
mă clădesc,
omenesc-
îngeresc.

Îmi amintesc
tot mai des
de mine
de acum,
de lumea
ce-mi trăiește.
Emoția
ce mă călătorea
este emoția
ce mă făurește.


Aceea
a dispărut
cu lumile
sale,
și
amintirile.




duminică, 8 septembrie 2019

O altfel de privire-210- Viața în nuanțe de catifea

Există multe nuanțe ale vieții ăsteia și cu timpul am învățat să le apreciez, să le iubesc. Cel mai mult însă, mă inspiră și mă atrag aceste nuanțe de catifea, chiar dacă pare de neînțeles, dat fiind că nu există culoarea catifea. Și totuși este atât de vizibilă prin palpabil încât nu îi pot rezista. Culoarea catifea este acel ceva unduios, moale și dulce, plăcut la simțire și la respirat, acel ceva care te învăluie cald și te susține într-o armonie paradisiacă. 

Nuanțele de catifea ale vieții mi-au apărut când am despicat miezul de pâine până când palatinul s-a înfiorat în lumina lui, ori când am pătruns cu privirea o anume zare până când eu însămi am devenit aceea, ori când mi-a mirosit a piele de bebeluș în viață, sau atunci când casa a început să râdă cu hohote de arome orientale, ori de bergamote în pârg, dar mai ales atunci când fiorul uimirii a trecut prin toată ființa mea și am știut veșnicia. 

Nuanțele de catifea ale vieții sunt acele melodii ce intră prin urechile din suflet, acele atingeri tandre ori vesele, acele zâmbete cu tâlc și mai ales acele complicități tăinuite, acele irizații de lumină venite de niciunde și care lasă dâre curcubee în cale, acele unduiri de lumânări și mirosul extatic de tămâie, acele întâlniri  de albastru și verde, ori galben și mov care mă țintuiesc uneori în contemplare mută. 

Mai sunt apoi acele trăiri în ploaie ori în vârf de munte, acel univers al pădurii, ori al verdelui de iarbă, petalele de cireș și aroma lor, Fuji în toate anotimpurile, chemările, tainele, umorul, valurile pe glezne.


 Viața în nuanțe de catifea este darul vieții însăși pentru fiecare dintre noi. 



sâmbătă, 7 septembrie 2019

Gândul de week-end-310

Când pleci singur, vei avea alături doar pe aceia care sunt pe același drum.

luni, 2 septembrie 2019

O altfel de privire-209- Gustul fericirii

Mă ridicasem ca să ies din  ședință când mi-am auzit numele șoptit: m-am întors și mi-a spus să nu plec. Nu plecam, doar ieșeam puțin. La sfârșitul discuțiilor m-a așteptat și mi-a spus că are să îmi transmită ceva și mi-a înmânat un pachețel învelit foarte frumos într-un plic de hârtie verde. Aproape instantaneu am știut de unde venea pachețelul. Fără să îl deschid am întrebat dacă era de acolo. Mi-a zâmbit senin și mi-a spus:

- Da! și ne așteaptă!

În acel moment, inundată de un torent cald,  inima mea s-a lăsat cuprinsă de o bucurie pe care nu știa cum să o ducă. E cel mai frumos sentiment din câte pot exista, acela când ceva ce îți dorești foarte mult și de demult, îți trimite mesaj că te așteaptă, că te dorește la rândul său. 
***
Nu cunosc o implinire mai mare în această viață decât acest sentiment al reciprocității, al primirii unui răspuns identic, cu aceeași intensitate. Visul meu, cel  drag de mai bine de nouă ani, azi mi-a răspuns, mi-a trimis mesaj și mi-a spus că mă așteaptă! 

Iată gustul fericirii!



sâmbătă, 31 august 2019

O altfel de privire-208-Dor

Dorul este pentru mine acel ceva magic care face ca visul să se împlinească...de fiecare dată când îmi e dor, nu mult timp după aceea se așează starea de împlinire. Dorul este acea chemare ce prevestește venirea a ceva frumos, ceva după care sufletul meu tânjește... dorul se manifestă diferit și are chipuri diferite: poate să îmi fie dor de un loc, de o stare, de cineva, de o trăire....recent am descoperit cât de dor îmi e de mine... 
***

Sâmbăta trecută dorurile astea toate s-au unit și m-au dus unde au vrut ele...m-am lăsat în voia lor și am intrat în poveste...am privit cu ochii sufletului, am colindat cu pașii înaripați și am simțit cu vibrația frecvenței din mesajul pulsarului pierdut cândva în universurile dintre noi. 

Aparent situația era dintre cele mai banale și putea vira în dramatic...în esență a fost o experiență densă, complet trăită și simțită... mult dorită. Deși eram singură, m-am simțit perfect însoțită, înțeleasă, privită șăgalnic și încurajator. Era totodată  deplin și îndeajuns totul iar comunicarea a fost perfectă: nici nu apucam să dau glas unui gând în interiorul meu că primeam pe dată răspunsul. 


Desăvârșirea, miracolul și eternul se împlineau în îmbrățișarea unui dor lăsat în voia lui. 


Povestirea aceasta nu e fantastică, ci numai romanescă. Dat fiind că e neverosimilă, trebuie s-o socotim oare și neadevărată? Ar fi o greșeală.
{Jules Verne, Castelul din Carpați}













vineri, 30 august 2019

Gândul de week-end-309

Dacă glasul inimii nu ți se aude, cuvintele îți sunt de prisos. 

marți, 27 august 2019

O altfel de privire-207-Tu

_ Doar o dată în viață, mi-a zis. 
_ Nu, nu pot.
_De ce, m-a întrebat. E cel mai frumos, să trăiești un moment cât să te împlinești.
_ Nu poți înțelege, i-am spus, ar trebui să fii eu ca să înțelegi.
_Vreau să fiu tu, mi-a zis fără să respire.

S-a oprit și respirația mea brusc, am tăcut îndelung. Nu îi plac tăcerile mele, de fiecare dată intervine imediat când se așterne una:
_ De ce taci? m-a întrebat nerăbdător.
_ Te joci, i-am spus cu glas egal.
_Nu, vreau să fiu Tu, a repetat apăsat.

Brusc m-am simțit ca în fața unui pluton de execuție în care toate gloanțele erau trimise în pieptul meu: mai întâi a sosit cel cu: asta e oare  iubirea aceea, unică?, urmat apoi de : nu are cum, nimeni nu poate fi altcineva... ajuns în același timp cu : hm, cum adică? și cu : să fie Eu și apoi? ...la scurt timp au ajuns și cele cu : abia ți-ai pansat ultimele răni... fii măcar o dată rațională...ai grijă.... nu o face iar! 

Stăteam în acel gol de tăcere, suspendată, sub tirul de gânduri, îmbrățișată încă de tonul cald, ușor amuzat al vocii sale. 

_ Acum te joci, i-am spus  uniform, fără inflexiuni, ușor apăsat. 

_ Bine, mi-a zis, o să mai treacă poate alte luni până vorbim.  

***

Cineva, a vrut să fie Eu, dar l-am refuzat...nu sunt pregătită. Sunt în schimb foarte pregătită pentru dezamăgiri, pentru lovituri sub centură și trădări, pentru nepăsare ori respingere, cineva dorește să știe cum e să fii în locul meu, ăsta poate fi miraculosul din viață și eu nu știu să  discern, inima mea nu știe să îl recunoască. 

Oare când știi cu adevărat că trăiești o minune?



luni, 26 august 2019

Chemarea

Mai întâi am simțit chemarea: există din timp în timp chemări pe care le simt undeva în spațiul dintre mine și mine, și atunci știu că le voi urma oriunde m-ar duce ele. Când chemarea a fost de netăgăduit au început să apară semne, concordanțe până când am lăsat ca totul să fie...nu mi-am făcut nici un plan, știam doar unde voi ajunge. Încă de la început s-a dovedit altfel decât mai fusese în circumstanțe asemănătoare și până la urmă am înțeles că aveam să fiu fața în față cu tot ceea ce sunt: umbra și lumina mea își dăduseră întâlnire acolo.

Locurile au un anume limbaj care pentru mine este mai direct și mai frust decât cel al oamenilor așa că am trecut prin toate acele locuri care m-au chemat și care aveau să mi se dezvăluie într-un mod subtil, oarecum misterios. Toate aceste drumuri pe care le-am făcut mi-au oferit certitudinea fuziunii între tot ceea ce este viu, vizibil sau nu. Am mers pe jos pe șosele, pe dealuri, prin pădure, pe colți având certitudinea că se întâmplă un act sacru de contopire: știam și simțeam cum făptura mea se unește cu ființa acelor locuri, cum ceva din mine se amestecă cu ceva din acela, cum respirația mea și unda vântului devin una, cum mângâierea soarelui pe trup și pasul meu pe pământ sunt una, cum ceea ce sunt este și ceea ce este, sunt.

Printr-o întâmplare (oare?) am parcurs toate aceste drumuri singură, suficient cât să percep îngerul morții pe umărul stâng și îngerul vieții pe cel drept, cât să îmi simt inima punct de mlădiere într cer și pământ. Prin soarele acela arzător, am dat mâna cu cei doi îngeri și am simțit cum echilibrul se așterne între noi trei: aveam să îi onorez în mod egal de atunci încolo, aveau să îmi fie talere oneste pe mai departe.

Mergeam și mă gândeam la soldații ce mărșaluiau până simțeau cum se tocesc, mergeam și mă gândeam că tot ce este adevărat se arată simplu, se arată onest și curat, că tot ce este adevărat este translucid. M-am văzut o furnică mergând pe un drum al planetei ăsteia, în rotație în jurul unui soare ce punctează pulsul vieții. M-am văzut mergând mereu mai departe, căutând mereu un munte mai înalt dincolo de muntele ce se vede în față. Mi-am știut promisiunile, iubirile și Sufletul, mi-am reaflat chemările, crezul.

Mergeam pe drumuri de țară, pe dealuri, pe șosele, traversam păduri, mă rătăceam, reveneam,  ajungeam pe vârf, urcam pe brânci, coboram, întrebam pădurea și duhul ... mi-am aflat contractele de suflet, lucirea și zloata, m-am acceptat. Mai întâi a fost chemarea, apoi s-a produs metamorfoza. Există limbaje și glasuri mai puternice decât orice voce ridicată și există întâlniri mai tulburătoare decât orice aparență.  



miercuri, 21 august 2019

O altfel de privire-206- Ecranul


Experiența primei întâlniri cu ecranul televizorului a fost uimitoare și tulburătoare în același timp. Era ca și cum...și totuși nu era... Oamenii se mișcau, vorbeau, peisajele se desfășurau în fața privirii, totul era atât de aproape, real, și totuși nu. Eu simțeam aceleași emoții, trăiri, aveam aceleași sentimente ca atunci când mă juleam la genunchi când alergam pe stradă, sau când ne luptam pe capacele de la sticlele de pepsi, ori când alergam cu ceilalți copii și râdeam până ne durea burta. 
O vreme am căutat să înțeleg ce se petrece cu adevărat în ecranul televizorului, apoi a trecut la capitolul ”așa e viața”.
 ***

De puțin timp a revenit sentimentul acela al trăirilor din fața ecranului legat de felul cum interacționăm unii cu ceilalți: este ca și cum între noi există un ecran sau o oglindă care ne arată ceea ce simțim noi, ceea ce credem despre celălalt, despre situație, despre orice, totul din perspectiva trăirilor noastre anterioare, experiențelor și felului cum vedem și înțelegem viața, din perspectiva dorințelor și a speranțelor noastre.
***

Tu și cu mine, rar, foarte rar ne întâlnim cu adevărat, în spirit...tu și cu mine trăim, simțim, reacționăm la ceea ce ne arată ecranul dintre noi doi.

Ecranul are proprietatea de a crea iluzia de împreună: în mod aparent e posibil de câte ori dorim să ne vedem sau auzim, să creăm stări sau trăiri la care răspundem de fapt. Eu răspund la ce mă faci să simt și nu ție, sau aleg să ignor o situație și nu pe tine.  Și atunci te întreb, cine sau ce  ești tu real, cine sau ce sunt eu în tine?

***
Preferăm ecranul mai ales pentru că el păstrează prezența celuilalt  în absența lui temporară sau eternă. Majoritar  sunt acele situații când suntem unul lângă altul și nu ne vedem dar și  acelea în care suntem la mare distanță și ne simțim prezența prin intermediul acestui ecran. Rarisime sunt  clipele  în care viețuim în celălalt și atunci ecranul dispare. 


La un moment dat, unul dintre noi, sau amândoi, vom trece dincolo de  el și ne vom trăi cu adevărat în esența noastră.



vineri, 16 august 2019

Gândul de week-end-307

Iubirea este poate cel mai dificil de acceptat și de manifestat, de aceea deși mulți și-o doresc, foarte puțini o cunosc. 

duminică, 11 august 2019

O altfel de privire-215- Curgând

Înainte să intru mi-a întins trei bile și mi-a spus să le aleg în ce ordine vreau; le-am privit puțin și am ales imediat... aveam să aflu că prima era cea mai dificilă dintre ele, apoi a doua pe măsura primeia și la sfârșit, cea de a treia era alegerea înțeleaptă. Mi le-a dat și mi-a spus că ele vor sta cu mine până când se vor consuma.
***
Am luat cele trei bile și am intrat... Fiecare din bile avea un sistem asemănător clepsidrei și în momentul în care se termina, următoarea avea să își  înceapă numărătoarea și odată cu ea, viața ce o reprezenta. Prima viață a început într-un mod bulversant... a fost atât de dur încât aproape că am vrut să o întrerup. Muntele din mine m-a oprit și chiar m-a făcut să îmi pară atât de rău încât, peste ani, mă bufnea râsul reamintindu-mi acel episod. Prima bilă a durat 27 ani... A fost perioada verde cu nimburi roșiatice. Prima bilă s-a consumat atipic și mi-a rămas puternic sentimentul de  la netimp. 

Totodată aceasta a fost etapa pietrei ce cunoaște  multiple trăiri și încercări: am stat neclintită în locaș acoperit de mușchi, am cunoscut iureșul rostogolirii și presiunea concasării până când am devenit râu. 
***
A doua bilă a adus cu ea o altă locație, alte atribuții o nouă viață în care am reluat etapa învățării (de la stadiul primar până la nivelul superior), am primit specializări multiple, am deschis  ferestre în mine și în jur, am ocrotit și îndrumat până când m-am rătăcit. Această a doua viață mi-a adus miracolul nașterii și al morții deopotrivă, miracolul transformării celui mort în de-a pururi viul în mine însămi, miracolul transformării neverosimile și pe acela al uimirii și al dorului. Bila perioadei albastre  cu finaluri de alb a durat 23 ani și a fost cea de-a doua viață. 

Devenită râu am învățat să curg, să aduc alinare și rod, să pătrund în crăpăturile deșertificate, să stropesc mii de semințe. Am curs atât de mult încât am trasat o albie. 

***
Sunt la începutul celei de a treia vieți... mi-a rămas o singură bilă: portocaliu- movulie. O privesc cu drag și încă o țin în dreptul inimii ca să îi simt respirația. Este bila cea de pe urmă, cea care va dura cât celelalte doua la un loc și care încă nu își arată tot orizontul. Mi s-a spus că este bila alegerii înțelepte și ea mi-a adus deja așezarea în mine, răbdarea și posibilitatea de a dilata până la nesaț sentimentul trăirii pe secunde. M-a învățat deja să lungesc clipa cât de mult doresc și  fac asta de câte ori mă vizitează visul nemuririi și al libertății. 

Este viața albiei care îmbrățișează și susține  piatra și apa deopotrivă, care din scobitura pământului sărută cerul cu un sărut fluid și limpede.  




vineri, 9 august 2019

O altfel de privire-214- Sursa

Fiecare dintre noi precum și tot ceea ce este viu avem  nevoie de o sursă care să ne încarce...noi îi spunem hrană și indiferent că  este fizică, emoțională, spirituală, mentală, sufletească, ea ne ține în viață. Fără una din aceste forme de hrană, ceea ce suntem începe să sufere până când în timp, încetează să mai existe în forma pe care o știm. Cu trecerea timpului calitatea sursei se modifică, uneori apa ei devine otrăvită și atunci suntem obligați să ne reorientăm, să căutăm alte fântâni din ce în ce mai pure, mai limpezi până când descoperim că tot ce este sursă fizică se epuizează și că singura inepuizabilă este sursa imaterială. Trăitori fiind, ne vom simți iar atotcuprinzători, veșnici, luminoși. Ne vom fi găsit în sfârșit izvorul în lumina soarelui și căldura inimii, în gândurile bune și senine, în iubire și sinceritate și vom redescoperi cât suntem de nemuritori.



Gândul de week-end-306

Sunt oameni care te aud când taci și sunt oameni care nu te aud nici când vorbești. 

marți, 6 august 2019

O altfel de privire-213- Returul

Sunt drumuri pe care pornim întâmplător sau dinadins și pe care continuăm să mergem până când se epuizează și odată cu ele, noi înșine. Nevoiți să admitem imposibila continuare e necesar să parcurgem drumul înapoi...cel mai des alegem altă cale dar uneori revenim exact pe unde am trecut inițial... la întoarcere drumul pare mai scurt dar în același timp, în locuri anume avem aceleași trăiri din perspectiva schimbată deja. 

***
La fel se întâmplă atunci când ai parcurs tot drumul trăirii în suferință, neiubire, neiertare și ajungi la limita la care orice ți s-ar mai adăuga, nici măcar nu mai ripostezi. E un maxim al suportabilității care a fost demult trecut și la fel ca depășirea unui punct mort de rezistență, ai putea să continui în felul acesta la nesfârșit, precum învârtirea în van a acului pe vinilul discului. Nu se mai aude nici o melodie, ci doar un hârâit interminabil. 

Atunci recunoști că pe drumul acesta nu mai e nimic de aflat și îți dorești să revii la punctul zero, ca să o iei apoi pe  calea trăirii în iubire și acceptare, în asumare și onestitate, în respect și prețuire. Și te întorci.. dar constați că ai de parcurs aceleași etape, chiar dacă în sens invers...constați că în anumite puncte strategice se reactivează amintiri, ori trăiri cunoscute, dureroase sau amare. Unele retururi pot fi chiar mai dificile decât drumurile inițiale pentru că ele cer alte răspunsuri, alte motivații, alte reacții la aceleași întâmplări. E dificil să revii la iubirea de sine, la încredere, la siguranță și firesc după ce ai parcurs până la nesaț calea neiubirii, neacceptării, respingerii, abandonului.

Și totuși... deșerturile însele înfloresc.  








luni, 5 august 2019

O altfel de privire-212- O femeie...un bărbat...

Există un aspect pe care Shakespeare l-a surprins în piesa  ”Îmblânzirea scorpiei” și anume faptul că o anume parte din ființa femeii dorește să se lase îmblânzită dar nu de oricine. Femeia speră în forul ei intim să întâlnească acel bărbat pe care să îl recunoască superior ei sau pe care  să îl simtă  asemenea. Femeia, prin natura ei emoțională aparte, prin fluiditatea ei fiziologică are trăiri pe care, în funcție de sensibilitatea personală le simte mai mult sau mai puțin aprig. Apoi, prin trăirile fizice periodice, femeia învață să devină tot mai puternică. Femeia nu merge la război, nu se luptă cu armele de oțel, nu folosește baioneta, însă în viața ei există   hiroshime încă fumegând.  În sinea ei, își dorește liniștea și armonia și speră,  alături de un bărbat puternic,  să aibă sentimentul că este în siguranță în fața oricăror inamici: fie ei din epoca de piatră ori din psihologia modernă. Femeia își dorește să întâlnească acel bărbat care să fi înfrânt deja zmeul- oricare îi va fi fost înfățișarea- să fie stăpân pe ceea ce trăiește pentru ca astfel să poată clădi împreună ceva durabil. 

Există întâlniri în care după puțin timp se simte diferența de potențial, de energie, de valori și în aceste condiții relația poate să se prelungească atâta timp cât cel care înțelege primul dorește asta. Dincolo de momentul înțelegerii, o relație poate să mai dureze  fie din asumarea celui care a înțeles (el știe că alăturarea a doi poli diferiți creează un transfer care în timp va fi benefic), fie există o formă de echilibrare prin plată (răbdare, smerenie, constanță) care are nevoie de un timp fix. De obicei atunci când termenul se apropie de sfârșit, nepotrivirea devine evidentă și se transformă în atenționări somatizate sau evenimente care te scot de acolo cu forța. 

Există o vreme când o femeie rămâne din sacrificiu, din dependență, din lene, din nevoie în orice relație cu bărbatul care  nu i se potrivește dar există o altă vreme când o femeie nu se mai mulțumește cu un bărbat  care nu îi este egal sau  superior și atunci apare la suprafață acea scorpie care îi sperie pe cei nepregătiți.

Pentru orice femeie neînțeleasă există un bărbat care o înțelege foarte bine și pentru orice bărbat indecis există o femeie care știe deja răspunsul.



sâmbătă, 3 august 2019

O altfel de privire-211- Până la capăt

Sunt tot mai multe  momentele când  recunosc fostele mele trăiri  mai ales  la oamenii care îmi sunt dragi sau cu care am o interacțiune aparte. Asist la felul cum își exprimă stările, emoțiile, convingerile și știu că am fost și eu cândva pe acolo. Mă gândesc cum aveam o anume pasiune în a revela înțelesul  vieții, felul cum găsisem un anumit punct de sprijin... recunosc și elocvența ce-mi  însoțea crezul. 
***
Mă surprind tot mai mult gândindu-mă că ce am simțit cândva ca fiind un adevăr absolut nu mai este așa. Adevărurile se schimbă și ele cu vremurile și atunci mă îndrept spre neclintitul de-a pururi, spre mult îngăduitorul și pe deplin știutorul. Tot mai mult  mă încearcă o adiere de plenitudine nemanifestă, adulmec  rotunjimi de solitudine  înfloritoare și de un anume celibat rodnic.
***

În ritmul vieții există dansuri de samba frenetice și există și acele dansuri binecuvântate venite din imemorial pe adieri de amintire, când te lași purtat de ritm fără să cunoști pasul următor, dar pe care corpul tău îl știe deja. 

Sunt tot mai multe momentele când simt cum dârzenia vieții se înmoaie și se modelează altfel în jur și în mine,  când mă las să zbor sau să continui să sap fără să mai simt vreun sentiment de vină, ori de nefiresc. Știu CE SUNT și asta nu poate fi schimbat de nimeni și de nimic, știu ce am menirea să trăiesc și nici aici nu poate fi schimbat nimic, căci este scris deja în Cartea Vieții.

Există în toate o voință omenească și o voință divină și există în toate un sens mai presus de tot ce putem înțelege și simți. Există o vreme pentru toate și există un ritm în toate.



”The Purpose of life is a life of purpose."

- Robert Byrne



vineri, 2 august 2019

Gândul de week-end-305


De-a pururi avem tot ceea ce suntem: restul e o iluzie.

joi, 1 august 2019

O altfel de privire-210- Podul

Căpătasem un obicei nou:  mergeam să  privesc apusul de pe pod. 

Podul  apăruse de puțin timp și sentimentul pe care îl aveam în timp ce apunea soarele era de departe unic ca trăire. 

Stăteam deci și în acel amurg pe  pod și priveam cum soarele aluneca încetișor spre un alt tărâm. Îi admiram  incandescența micșorându-se  și mi-l imaginam pe un alt cer cum își trimite raze violet spre a răsări. Pe când îl însoțeam așa, am  simțit  un sincron unic: prin acel apus puteam  trăi răsăritul la care privea poate cineva  de la celălalt capăt al  lumii. 


Mi-am adunat solii de drag și pace, i-am pus în zâmbet și în lumina din ochi și preț de câteva minute i-am trimis spre  discul luminos devenit de un violet exotic pe rama cerului. Mi-am simțit căldura din inimă și m-am gândit cum în acel moment, devenit dimineață pentru o parte a lumii, soarele acela va trimite zâmbetul și îmbrățișarea de suflet de pe partea aceasta de lume, de pe podul ce apăruse de puțin timp, boltă grațioasă peste calea ferată,  către sufletul acelor oameni ce căutau un semn pe cer în zorii plini de rouă ai zilei ce se năștea pe un petec de Pământ neștiut vreodată, 






miercuri, 31 iulie 2019

O altfel de privire-209-Vântul printre stele

Obișnuiam să fug... de orice adiere ar fi putut să-mi ridice flacăra, de orice scânteie ar fi putut să-mi sporească rugul. Îmi puneam haina aceea unică sub care mă ascundeam și așteptam... poate îmi doream să apară o mână care să ridice învelișul ce mă acoperea și care să mă vadă așa cum sunt și atunci să îmi zâmbească. Obișnuiam să fug de teamă de a fi privită...privirea altcuiva face să exiști ... cum în majoritatea timpului refuzam să fiu, obișnuiam să mă retrag, să fug de luminile expunerii.
***
Obișnuiam să nu mă văd și prin aceasta să nu văd... privirile mele alunecau, se prelingeau peste materie fără să lase dâre pe retină...vedeam cu adevărat cu alți ochi, cu ochii de dincolo de orizont, cu ochii de suflet vedeam cel mai ades. 
***
Obișnuiesc să merg printre oameni, să le privesc chipul, hainele, mâinile, colțul buzelor, umerii...obișnuiesc să îmi las ochii fizici să remodeleze formele materiei, să urmărească drumul daltei dintâi. Sparg bulgării și îi prefac în pulbere de bucurie din nimic. Transform adierea în aprindere electrică și las ca totul să FIE.

SUNTEM și e de ajuns. 


luni, 29 iulie 2019

O altfel de privire-208- În apex

Există un moment în viață pe care îl presimți și îl tot amâni până  când ești pregătit : este momentul în care decizi să stai față în față cu tine și atunci cobori în apex ca un fel de izolare, de neutralizare a iluziilor și distragerilor exterioare.
***
Există un timp anume când simți această chemare și i te supui... te așezi domol în căușul din tine, te potrivești fest în acel spațiu și decizi să stai... pur și simplu să trăiești într-un fel nou: asculți, privești, taci. Îți lași ritmurile să danseze după bunul plac, îți lași cântecele din splendori să te cotropească, îi dai voie fluxului să treacă pe unde simte și tu rămâi în apex-ul tău simțind cum devii secundă de aur și spumă de eter. Stai acolo în cea mai comodă poziție cunoscută vreodată și simți cum miezul tău ți se dezvăluie într-o splendoare nebănuită ...simți cum adieri neștiute până atunci  îți mângâie fiecare atom și fiecare părticică a esenței tale și te lași  petrecut de această mângâiere până când rând pe rând, porii tăi de OM încep să lumineze, puncte incandescente pe harta universului. 

***
Există un moment când accepți să te întâlnești... și o faci.


duminică, 28 iulie 2019

O altfel de privire 207-Durerea

Există un prag al durerii pentru fiecare dintre noi, o limită a suportabilității. Există tragedii și drame personale și există tragedii și drame sociale care ni le reactivează pe cele personale. Privind limita durerii unui om înțelegi cât a suferit, cât l-a durut.
***
 Există o graniță până la care durerea personală cere durere exterioară, cere răzbunare, cere dinte pentru dinte, și există un ”dincolo de” când știi că totul are alt sens, mai înalt.  Există zilnic războaie fizice, cu sfâșieri de carne și ciuntiri de oase și există zilnic războaie interioare cu măruntaie de suflet ciopârțite. 
***
Nu poți spune care durere e mai aprigă, nu poți face comparații, pentru fiecare dintre noi, în acel moment, altceva nu mai există și prin asta durerea aceea este unică. Există însă un anumit loc în care ajungi cu ființa ta și simți TOATĂ durerea: a fiecărui om, a fiecărui animal ciuntit și chinuit, a fiecărui pom ori plantă strivită din ignoranță sau nepăsare, a fiecărui loc sufocat de plastic ori deșeuri, durerea fiecăruia al cărui drept la viață este anulat. 
***
Există un prag și un necuprins în toate.


sâmbătă, 27 iulie 2019

O altfel de privire-206- Alfabetul

Cu migală și perseverență, concentrat și atent învățăm rând pe rând linii drepte și oblice, bastonașe, rotunduri...le punem alături, le înșirăm în semne cu sens cărora le spunem litere și apoi în cuvinte pentru care avem semnificații reale ori simțiri, ori activități. Intrăm treptat într-o lume a semnelor semnificante și ne obișnuim să facem naveta între realități. 

***
Literele sunt  chei în comunicarea cu spirite aflate lângă noi ori la distanță: fizică sau temporală. Fiecare lectură a celor scrise de cineva ne duce în apropierea aceluia, ne face să îi simțim ființa și să trăim evenimentele, situațiile, să le vedem cu ochii lui, să le simțim cu emoțiile lui. Prin alfabetizare am căpătat încă o dimensiune, aceea a substituirii...lectura ca și muzica, are acea capacitate de a face să vibreze corpul de carne, de a-l parcurge cu trăiri neștiute până atunci, de a trăi prin celălalt. 

***
Comunicăm,  scriem, vorbim la telefon... treptat, cu răbdare și perseverență apare un limbaj comun, un univers al intersecțiilor... la un moment dat ne întâlnim, vorbim privindu-ne ... uneori se aude muzica dinăuntru și ne uimește sincronul, alteori remarcăm disonanța. 

***
Sunt felurite alfabetizări pe lume, felurite limbaje necunoscute ... suntem universuri și lumi ce comunică într-un fel unic ceea ce este viu în ele, ceea ce răsare și apune în fiecare zi a sufletului, ceea ce lucește în miezul fiecărei nopți a  inimii. Amândoi privim cerul și albastrul lui este unic pentru fiecare dintre noi:  albastrul meu este alunecare,  adeseori zbor și uneori lacrimă, albastrul tău poate că este  chemare, sau un altfel de alb, ori o anume durere. 

***

Există un punct în care cerurile noastre se suprapun și ne simțim  dornici de a afla mai mult din restul universului celuilalt... începem deci  să îi învățăm limbajul, vrem să putem comunica direct. Uneori ne oprim după primele liniuțe și bastonașe ale alfabetului celuilalt, alteori mergem până la a cunoaște nuanțe și subtilități din modul în care ”se vorbește” în lumea sa. 
***
”Prietene, cum este albastrul tău?”  rămâne eternul incipit din povestea unică. 





vineri, 26 iulie 2019

Gândul de week-end-304

Sunt mari taine pe lumea asta... iubirea este o taină mai nepătrunsă decât însăși moartea.

joi, 25 iulie 2019

O altfel de privire-205-mlădița

Câteodată  printre contururile din suflet, trăsăturile tale se colorează puternic și ființa ta îmi apare  clar în fața ochilor dinăuntru. Preț de clipe sau minute ne privim îndelung și tăcem. .. știm că ne iubim deja, știm că există o mare provocare în întâlnirea noastră și știm că avem un înger comun care ne veghează. 

Câteodată, în lumea din sufletul meu noi suntem alături și iubirea dintre noi ne eliberează de tot ce ne pune piedici, ne crește și ne face mai cutezători.

***

Stăteam sub acel cer familiar și curățam pământul. Mă simțeam tot mai fluidă, tot mai fără margini și atunci înțelesul s-a dezvăluit: adeseori stăm alături de omul care are să ne ofere ceva sau căruia avem noi să îi oferim ceva. Limpezimea de  sub cerul  care mă însoțea în acea zi a fost că nu există ceva ce nu mi-aș  putea oferi singură și că postura asta, de unire din nevoie,  este fie a cerșetorului fie a sclavului. E ca și cum ar fi vorba despre o neputință, un handicap de orice fel și mai ales sufletesc. Am știut atunci că pot sta fără  altcineva, că pot să mă bucur de prezența mea ca de prezența celei mai iubite ființe, că pot să mă însoțesc prin orice aș trăi și că pot să-mi împlinesc sau să învăț să îmi împlinesc nevoile. În noul context dorința de omul iubit, de celălalt, a rămas ca punere în comun, salt împreună, împărtășire a trăirilor, simțămintelor, dezvăluiri și înțelegeri reciproce, creștere, echilibru, recunoaștere, admirație, prețuire. Am știut atunci că dincolo de romantism și tremolouri se afla imaculatul ajuns la desăvârșire prin șlefuirea în secvențele vieții. 

***
Câteodată îmi apari ca o mlădiță viguroasă din suflet  și am învățat să te privesc și să aștept până când coroanele noastre vor crește împreună.



vineri, 19 iulie 2019

Gândul de week-end-303

Iubindu-ne, redevenim liberi.



vineri, 12 iulie 2019

O altfel de privire-204- Începutul

 Fiecare lucru nou sau gest pe care îl facem conține o intenție, o dedicare, o consacrare. Fie că știm sau nu în mod conștient, noi atribuim oricărei acțiuni, o intenție.  


M-a întrebat: ”Dacă lumea s-ar termina peste două zile, ce ai face?”

Am stat o vreme ca să înțeleg ce înseamnă ca lumea să se termine și am spus: ”Aș găsi un loc frumos de unde  aș contempla viața în cele două zile.”  Apoi am avut un moment de revelație și am înțeles că ăsta este cel mai frumos privilegiu pe care îl poți avea în viață fiind: să o contempli, să te umpli și să te bucuri de esența ei, de culorile și parfumurile ei.

După orice sfârșit există un alt început...chiar și după dispariția unei lumi, o lume nouă se naște. 

Să punem intenții de bunătate și biruință în toate începuturile noastre! 

” Dă-mi, Doamne,  victorie
Ajută-mi să-mi înving dușmanii,
pielea de pe mine, 
marginea, orele, anii!”

Rugare- Nichita Stănescu


Gândul de week-end-302

Cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor este acela de a se ajuta și susține unul pe celălalt.

sâmbătă, 6 iulie 2019

Misiunea

Suntem învățați cu noțiunea de misiune în termeni preciși, militari chiar, cu ținte și trasee, cu rezultate concrete. Sunt însă acele misiuni aparent neclare, neconforme cu ceea ce credeam vreodată. Ele sunt împlinite de soldați ai iubirii, cei care merg să întâlnească sufletele rătăcite de pe calea lor și să îi readucă pe drumul pentru care s- au născut. Cel mai des începutul este sub forma unei relații cu multă iubire și dăruire, în care ei pun tot ce știu și ce au învățat, încurajează, susțin, oferă spațiu de siguranță și respect. Printr-un algoritm ciudat în calea lor apar însă acei oameni care nu le pot asigura afecțiunea și tandrețea de care au nevoie și după ce timpul clepsidrei arată că  relația s-a sfârșit, în urma lor, aceia își regăsesc energia pentru a reveni pe drum și fac acele schimbări care îi duc într-o etapă a vieții lor superioară celei în care se blocaseră înainte de întâlnirea cu soldații iubirii. 

Există pe lume anumiți oameni pentru care misiunea este să iubească mereu, fără a pune alte condiții decât pe acelea  ale virtuții și prin asta să determine creșterea celor pe care îi iubesc. Cel mai des misiunea lor implică o anume solitudine și un anume refugiu dar ei continuă mereu și mereu până când înțeleg și acceptă că de fapt asta e menirea lor: să îi readucă pe cei iubiți pe drumul integrității și al asumării, chiar dacă asta înseamnă ca ei să redevină  solitari.

                Există pe lume anumiți oameni care iubesc mai mult decât pot ceilalți să înțeleagă și să vadă, și pentru care aceasta  este misiunea.  




Gândul de week-end-301

Te iubesc   se simte în ce ești și ce faci. 
Te iubesc!