O altfel de privire-216-Starea de iubire

Mai întâi se deschide inima...cu o privire sau cu o anume simțire...neașteptat ori dinadins. Apoi, ușor se strecoară o sămânță în solul rănit de brusca deschidere și ...se așteaptă...un an, o vreme, câteva vieți...

***

Există pe urmă un anumit timp în care se întâmplă împreunul, sau îngemănarea, sau coființarea...Ești dublat de o altă existență în tot ceea ce simți, ce faci, ce trăiești...dincolo de certitudinea existenței divine în tine și din tot ce ființează, te mai populează o alta, umană, cunoscută, pipăibilă aproape, dar invizibilă... o simți în ceea ce ești, în preajma ta fizică, atât de concretă și totuși atât de nevăzut... Poate că o respingi, o alungi ades dar o regăsești mereu acolo, în ceea ce reprezintă frunzișul tău, tulpina ta reală, lipită de spațiul care ești. 

La urmă te obișnuiești  cu ideea că unele lucruri sunt menite să fie așa, că există această alăturare venită de la sine, sau dintr-o poveste scrisă undeva prin alte zenituri, și doar înveți să treci prin anotimpuri cu acest nou trunchi ce ți-a crescut sub coroană. Îi vei împărtăși trăirile, iubirile, poate că îi vei visa visurile... nu vei mai încerca să îi îndrepți ramurile spre cerul înalt ci îi vei lăsa onduleurile pe care și le impune singur să se desfășoare după conturul său. 

Tu vei crește spre înalt ca și până atunci, vei căuta aerul rarefiat de sus, îl vei aduce în rădăcini ca și până atunci și undeva, la altă adâncime neștiută de nimeni, vei lăsa rădăcinile să se întâlnească fără să te mai opui.

***

Există anumite trăiri ce nu pot fi demonstrate, explicate, dovedite... nu poți decât să le mulțumești și să le accepți.

***

                                        Să trăiești este  o stare de iubire.