Un moment crucial într-o relație este atunci când se manifestă reciprocitatea: dacă te porți cu celălalt cum se poartă el cu tine și se supără, acela e un adevăr.
vineri, 31 iulie 2026
duminică, 26 iulie 2026
O altfel de privire-392- Pierderile
M-am întors de curând dintr-o călătorie de șapte zile în care am parcurs in jur de 140 km pe jos, cu rucsacul în spate. Toate aceste zile, tot acest drum încă își mai lasă câte un înțeles pentru mine. Una din situațiile dificile pentru sufletul meu este legat de pierderea cuiva la care țin, pe care îl îndrăgesc. De-a lungul vremii am asistat neputincioasă la plecările neanunțate, rând pe rând ale membrilor familiei mele: e un fel de șablon în care mă văd trăind: o zi senină, calmă și apoi, brusc, de nicăieri apare o veste care aduce cu ea dispariția fizică a unui om pe care îl iubesc. Oamenii dragi din familia mea au plecat pe rând în felul acesta, astfel încât mi-au rămas două înțelesuri: să mă gândesc mereu când simt bucurie senină că poate undeva pândește o veste teribilă, și apoi că atunci când iubesc pe cineva, mai mereu dispare brusc din viața mea.
Ei bine, acest drum, pornit cu o intenție personală clară, mi-a adus un altfel de tipar și anume, că după unele pierderi există și regăsirea și că nu toate se termină cu acel pustiu ce îmi devenise familiar.
Există în viață ca și pe drum momente când apare o cotitură și care îți aduce în față o perspectivă atât de uimitoare, de frumoasă, de limpede încât nu poți decât să îți lași inima să se topească în căldura acelei clipe.
vineri, 24 iulie 2026
Gândul de week-end-507
Poți cunoaște oamenii și după felul cum se raportează la vulnerabilitatea celorlalți.
O altfel de privire-391- Însoțitorul
Sunt drumuri pe care pornești spontan și sunt drumuri pe care le pregătești cu mult timp înainte; sunt drumuri pe care vrei să mergi singur și sunt drumuri pe care ești bucuros dacă ai măcar pe cineva cu tine. Și sunt acele drumuri pe care vrei să le parcurgi cu cineva anume, nu cu oricine.
***
Se întâmplă să întâlnești un om și să ai față de el o bunăvoință și o înțelegere pe care știi clar că nu ai avut-o față de altcineva. Apoi simți cum și celălalt devine atent la ceea ce se întâmplă cu el în prezența ta și devii martorul transformării aerului din jurul vostru. Apoi se întâmplă un fenomen ciudat: toată vastitatea universului de remodelează și devine o singură mantie ce vă acoperă doar pe voi doi. Devii conștient de trările tale și de ale celuilalt în același timp, de tăcerile comune, de respirațiile comune, de stângăciile comune. Simți cum simultan cu remodelarea spațială a Universului timpul se dilată imens și fiecare secundă respirațiile devin o eternitate.
Deodată îl vezi pe celălalt deși nu te uiți spre el, îl intuiești; spui lucruri pe care nu le-ai spus niciodată și nu te temi să le spui deși poate în alte circumstanțe ar fi părut îndrăznețe. Totul se așază în firesc și natural, totul are un anume gust de eleganță aristocratică înnăscută, de un alt fel de acasă, acela când nu aflaseși încă despre faptul că te poți obișnui cu orice. Și apoi simți și știi că un Însoțitor prieten s-a alăturat parcursului tău prin viață.
***
Sunt drumuri pe care, de la un moment dat încolo, ori le parcurgi singur, ori cu cineva anume.
duminică, 12 iulie 2026
O altfel de privire-390- Le lacher prise
La un moment dat în viață, ceva din tine se oprește de la sine; simți cum se opresc motoare interne, cum se domolesc curenți de avânt, cum unele dorințe devin unduitoare și se așterne o anume pace, o anume tăcere pe dinăuntrul tău. Este de fapt perioada în care, orice grădinar care a depus eforturile necesare așteaptă ca natura să își facă lucrarea ei. Există un timp în care faci tot ce ține de tine și există un timp în care aparent nu ești chemat să mai faci ceva, când e necesar doar să te desprinzi și să aștepți ca mlădițele să prindă rod, să se coacă tot ce ai semănat, ai lucrat, ai udat și ai îngrijit.
Sunt unele timpuri de lucru și altele de așteptare. Uneori îi spui Vieții: e vremea să mă opresc, nu mai pot face altceva, am făcut ce a fost necesar, dacă a fost cu folos, dacă am cultivat un rod bun, perioada aceasta va confirma.
Sunt anumite etape din viață când primești în mod egal orice trăiești, în care dai spațiu și timp spațiului și timpului; le permiți să treacă prin tine și asiști la această întâlnire, la acest dialog: nu mai vrei ca lucrurile să fie într-un anume fel, nici nu mai visezi la dorința ta cea mai dragă. e ca și cum pentru o vreme îți iei liber și pleci în concediu.
sâmbătă, 11 iulie 2026
Gândul de week-end-506
Viața unui om seamănă cu o călătorie într-un costum cu vizieră. Maximul evoluției este îndepărtarea vizierei, altfel, omul va evolua atât cât poate „vedea”.
duminică, 5 iulie 2026
Gândul de week-end-505
Fiecare drum pe care îl parcurgem are la capătul său pe cineva drag care ne așteaptă; cu timpul aflăm că noi înșine suntem și cei care merg și cei care așteaptă.